Responsabilitatea Noii Creaturi Faţă De Legea Divină – VDM 22.2

RESPONSABILITATEA NOII CREATURI FAŢĂ DE LEGEA DIVINĂ

PARTEA I-A

R 5088 W. T. 1 septembrie 1912 (pag. 271-273)

Legământul Legii a fost un legământ pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel, bazat pe ţinerea Legii care a fost exprimată pe scurt în Cele Zece Porunci. Apostolul Pavel spune că Domnul nostru a fost născut sub Lege (Gal. 4:4); nu numai sub Cele Zece Porunci, ci sub Legământul Legii. Acest Legământ al Legii, după cum arată apostolul în altă parte, a fost acea anexă la Legământul Avraamic care a fost simbolizată prin Agar şi nu prin Sara. Domnul nostru a fost sub acest Legământ Agar deci — sub Legământul Legii — Legământul după trup — până la vârsta de treizeci de ani.

Nu avem nici o mărturie în privinţa ascultării de Lege a Domnului înainte de a ajunge la maturitate, deşi avem toate motivele să credem că El a ţinut Legământul Legii. Dar timpul încercării Lui speciale a început la botez. Faptul că Dumnezeu a fost dispus să intre într-un Legământ de jertă cu Domnul nostru arată că El a fost perfect la acel timp. Domnul nostru a stăruit în ţinerea Legii în timpul misiunii Sale, şi în acelaşi timp a sacrificat drepturile care erau ale Sale prin ţinerea Legii.

Cu Domnul nostru a fost la fel cum a fost cu Adam. Isus a fost perfect la timpul botezului Său; de aceea, nimeni nu putea contesta dreptul Său la viaţă. În consecinţă, Dumnezeu a lucrat cu El ca şi cu Unul care avea drept la viaţă. Dar după cum Adam a fost pus la încercare să se vadă dacă se va dovedi credincios, tot aşa Domnul nostru Isus a fost în încercare în cei trei ani şi jumătate ai misiunii Sale, pentru a-Şi dovedi vrednicia de a-Şi păstra dreptul la viaţă. Dacă n-ar fi reuşit să ţină Legea cândva în timpul misiunii Sale, El n-ar fi reuşit să aibă aprobarea divină. În mod asemănător, dacă n-ar fi reuşit să ţină Legământul de jertfă, n-ar fi reuşit să-Şi asigure chemarea şi alegerea.

STAREA INIMII, PROBATĂ ÎN MOD CONTINUU

Ceea ce a făcut Domnul nostru în această chestiune este egal cu ceea ce facem fiecare dintre noi. Noi venim la Domnul la început şi ne prezentăm ca jertfe vii. Acceptarea noastră de către El şi atribuirea meritului Său ne fac fiinţe perfecte din punctul de vedere divin. Oricine este perfect în trup are dreptul la viaţă, conform Legii divine. Dar faptul că avem dreptul la viaţă pentru moment, nu dovedeşte că aceasta va fi veşnică.

La sfârşitul miei de ani de domniei a lui Cristos, lumea va fi perfectă în mod real. Ei vor fi atunci supuşi unei probe pentru a dovedi dacă această perfecţiune este sau nu este profundă şi durabilă, dacă este sau nu este starea permanentă a inimii lor. Aşa a fost şi cu Domnul nostru. Înainte de consacrarea Sa, în mod sigur n-a avut astfel de încercări şi împotriviri din partea păcătoşilor cum a avut după aceea. „Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine” (Evrei 12:3). Practic, toate încercările Sale au început la consacrare. Nu avem nici un motiv să presupunem că Domnul nostru a trecut printr-o încercare de viaţă sau moarte înainte de consacrarea Sa.

Când Domnul nostru a fost în vârstă de treizeci de ani, El a fost sfânt, fără cusur, nepătat şi separat de păcătoşi. Încercarea Lui, care a fost pentru a-Şi dovedi vrednicia, a început la consacrare şi a continuat până la moarte. Timp de trei ani şi jumătate, spiritul minţii Sale a fost probat. Dacă în acel timp ar fi comis vreun păcat, ar fi fost atunci acceptat de Dumnezeu? Desigur că nu! El a fost în încercare, nu ca creatură veche, ci ca Creatură Nouă, şi încercarea Lui nu s-a sfârşit până când a strigat pe cruce: „S-a sfârşit!” Aceasta însă n-a schimbat faptul că era încă sub Lege. Legea a avut stăpânire asupra Lui atâta timp cât a trăit. Ca Nouă Creatură, El n-a avut un corp de natură spirituală. A avut corp uman şi de aceea a fost răspunzător de tot ceea ce a făcut corpul uman.

Aşa este şi cu noi. Corpul este socotit mort într-un sens al cuvântului. După cum spune apostolul: „Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Hristos, căutaţi lucrurile de sus”. Aceasta se referă la noi numai ca Noi Creaturi? Da. Nu este carnea noastră socotită moartă? Da, dar noi suntem la modul figurat înviaţi din morţi (Rom. 6:4, 5; Col. 3:1). În orice măsură corpurile noastre nu reuşesc să dea ascultare perfectă, Cristos, ca marele Avocat, completează. Astfel, dacă vreunul dintre noi păcătuieşte, avem un Avocat la Tatăl. Indiferent cât de mărunt poate fi păcatul, este păcat. Dumnezeu nu ne ţine în socoteală în privinţa trupului, ci ţine Noua Creatură răspunzătoare. Pentru aceste slăbiciuni ale trupului, Noua Creatură merge zilnic la Domnul şi spune: „Iartă-ne nouă greşelile noastre”. Noi avem un Avocat la Dumnezeu şi dacă păcătuim putem veni la Dumnezeu şi să obţinem har în orice timp de nevoie. 1 Ioan 2:1; Evrei 4:16.

ÎNCERCAREA DUBLĂ A NOII CREATURI

După cum am văzut, când Domnul nostru a făcut consacrarea la botez, El a fost o fiinţă umană perfectă. Când Tatăl I-a acceptat sacrificiul, El a fost conceput din nou; şi a fost în acea măsură un suflet nou, o Nouă Creatură — spirit. Dar El a avut această comoară a minţii noi într-un vas de lut, şi Noua Creatură a fost răspunzătoare pentru tot ceea ce făcea vechea creatură. Dacă vechea creatură L-ar fi dus în necaz, Noua Creatură ar fi fost răspunzătoare.

După cum s-a afirmat anterior, Domnul nostru a fost sub stăpânirea Legii atâta timp cât a trăit. Se ridică atunci întrebarea: Cât timp a trăit ca om? Răspunsul nostru este că, într-un sens foarte important al cuvântului, El a murit la botez; adică, a murit în ceea ce priveşte voinţa umană, dar corpul Său uman n-a murit. Corpul Său uman, deci, era obligat faţă de fiecare Lege aşa cum fusese înainte. El a devenit Nouă Creatură în spiritul minţii Sale, dar o Nouă Creatură fără un corp nou; şi în aranjamentul divin Noua Creatură a acceptat şi a folosit vechiul corp pământesc, cu toate responsabilităţile acelui corp pământesc, oricare ar fi fost ele.

Cu alte cuvinte, carnea are legea şi responsabilităţile ei. Dar ca Nouă Creatură Domnul nostru a fost sub o lege în plus. Nu trebuie să înţelegem că în calitate de Nouă Creatură a fost eliberat de Cele Zece Porunci. În carnea Sa a fost o fiinţă umană perfectă, sub Lege. Ca Nouă Creatură El a întreprins să facă mai mult decât doar să ţină Legea; şi astfel Noua Creatură a fost în încercare — nu numai să dovedească dacă trupul de carne va trăi la înălţimea cerinţelor Legii, ci dacă trupul va fi adus în supunere faţă de legea mai înaltă a Noii Creaţii. Astfel Domnul nostru a făcut mai mult decât doar să ţină Legea — nu mai puţin decât s-o ţină.

Isus a murit faţă de Legământul Legii, dar nu faţă de Lege, atunci când S-a consacrat. El n-a fost eliberat de responsabilitatea faţă de Lege potrivit trupului, ci în calitate de Nouă Creatură a renunţat la orice speranţă, orice perspectivă în ceea ce priveşte Legământul Legii. Când a renunţat la natura umană, nu-I mai folosea la nimic ceea ce se aplica la natura umană, la care a renunţat pentru a primi ceva mai bun. De aceea a murit faţă de Legământul Legii nu pentru că nu-l putea ţine, ci, devenind mort faţă de acel Legâmânt, să poată deveni viu faţă de Legământul de jertfă. Binecuvântările acelui Legământ al Legii ar fi fost numai viaţa pământească. Astfel, când Domnul S-a consacrat, El a jertfit tot ce aparţinea de Legământul Legii.

NICIUN AVOCAT PENTRU DOMNUL NOSTRU

Dacă natura umană a Domnului n-ar fi reuşit să ţină Legea, Noua Creatură ar fi fost răspunzătoare. Aşa este şi cu noi, după cum am ilustrat mai înainte în cazul unui om şi al câinelui său. Noua Creatură este asemenea omului şi vechea creatură asemenea câinelui. Dar omul este răspunzător de câine. Dacă acel câine face pagubă sau muşcă pe cineva, proprietarul este răspunzător. Dumnezeu a făcut însă un aranjament special pentru noi, prin care putem merge la tronul harului ceresc pentru imperfecţiunile cărnii, pentru că avem un Avocat. Dar Isus n-a avut nici un Avocat; şi de aceea orice faptă greşită din partea cărnii Sale L-ar fi acuzat în mod direct, deoarece era răspunzător pentru tot ceea ce ar fi putut face carnea.

După cum am văzut, Domnul nostru la vârsta de treizeci de ani a fost om perfect, răspunzător sub Legământul Legii. Când a făcut o consacrare şi când acea consacrare a fost acceptată de Tatăl, El a fost socotit viu ca Nouă Creatură şi socotit mort ca veche creatură. Aceste fapte să nu ne facă să pierdem din vedere celălalt fapt, că El nu era în realitate o Nouă Creatură, ci numai conceput la noua natură, şi că nu era total liber de natura pământească până când a murit de fapt.

Astfel deci, ca Nouă Creatură, Domnul nostru a fost răspunzător faţă de toate legile lui Dumnezeu care I s-au aplicat ca om. Faptul că renunţase la toate speranţele, ambiţiile şi privilegiile pământeşti, nu I-a dat libertate să încalce Legea lui Dumnezeu; şi, prin urmare, ieşirea Sa de sub Legământul Legii nu I-a dat libertate să încalce Legea.

Aşa este şi cu noi. Noi nu putem ofensa pe semenul nostru în nici un grad. Faptul că am devenit Noi Creaturi în Cristos ne face şi mai răspunzători de o comportare bună. Avem nevoie de meritul acoperitor al Domnului pentru fiecare imperfecţiune a cărnii pe care o avem. Chiar faptul că avem nevoie de acea acoperire pentru imperfecţiunile cărnii, arată că fiecare gând al nostru, fiecare cuvânt şi faptă sunt luate la cunoştinţă de către Dumnezeu; şi deoarece suntem încă imperfecţi, este prevăzut pentru noi un aranjament prin care putem merge la Tronul Harului şi slăbiciunile să ne fie acoperite de meritul Domnului nostru.

SERIOASA RĂSPUNDERE ASUPRA

DOMNULUI NOSTRU

Dar Domnul nostru n-a avut nimic pentru apărare. Deşi renunţase la toate speranţele de viaţă umană, pentru a putea avea binecuvântările spirituale, totuşi El a fost răspunzător faţă de fiecare aspect al Legii Divine.

Legea Divină a existat întotdeauna. Dumnezeu a avut întotdeauna anumite legi în privinţa a ceea ce este corect şi greşit; El Însuşi este sub o lege a dreptăţii. Domnul nostru Isus şi toţi sfinţii îngeri sunt supuşi legii dreptăţii. Ceea ce a încetat la consacrarea Domnului nostru a fost promisiunea de viaţă prin Legământ, care se baza pe acea Lege şi care a fost câştigată de Domnul nostru. Deoarece nici o fiinţă imperfectă nu poate ţine acea Lege, s-a făcut un alt aranjament pentru noi — un aranjament de jertfă, bazat pe meritul Domnului nostru, atribuit nouă. „Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!” Psa. 50:5.

Din punctul de vedere divin, Domnul nostru a ţinut Legea ca Nouă Creatură; din punctul de vedere uman, El a ţinut-o ca o creatură pământească. Pentru Dumnezeu noi suntem un lucru; pentru oameni suntem altul. În faţa lui Dumnezeu, Isus avea poziţia de Nouă Creatură. Dar El n-a ţinut Legea numai în spirit. A ţinut-o şi în literă. În ceea ce ne priveşte, noi nu putem ţine litera Legii, dar suntem obligaţi să ţinem spiritul ei. Domnul nostru, fiind perfect, a ţinut Legea atât în spirit cât şi în literă. Fiecare act de ascultare faţă de Lege a fost pus în contul Noii Creaturi, şi orice nereuşită ar fi adus moartea. Chiar dacă contul a fost în numele Noii Creaturi, aceste fapte de ascultare au fost numai puse în contul ei. Întocmai cum un părinte ar pune bani în bancă pentru un copil; copilul n-ar putea avea banii şi nu i-ar putea primi până când ar ajunge la majorat; aşa a fost şi cu Domnul nostru. Tot ceea ce a făcut a fost pus în contul Său. Şi dacă ar fi făcut ceva greşit, aceasta ar fi fost pus pe seama Noii Creaturi. „Plata păcatului este moartea.” . 6:23.

SCHIMBAREA DE NATURĂ, UN

PROCES TREPTAT

Dar dacă Domnul ar fi rămas sub Legământul Legii, El n-ar fi devenit moştenitorul; căci copilul roabei n-ar fi putut deveni moştenitor cu fiul femeii libere (Gal. 4:30). Fiul femeii libere a fost Noua Creatură.

Când Domnul nostru a făcut Legământul de jertfă la Iordan, El a trecut din poziţia Sa de sub Legământul Legii şi de la relaţia după trup cu Avraam, la relaţia după spirit, şi a devenit „Sămânţa” spirituală a lui Avraam; căci acolo a sacrificat toate binecuvântările şi favorurile care erau ale Sale sub Legământul Legii.

Dar trebuie să ne amintim că în cazul Domnului nostru, această schimbare de natură a necesitat trei ani şi jumătate. El n-a trecut instantaneu de la o relaţie la cealaltă, ci printr-un proces în care murea zilnic şi de asemenea devenea viu zilnic. El acceptase condiţiile Legământului de jertfă. În timpul acelor trei ani şi jumătate a fost în proces de transferare de la Legământul Legii la Legământul de Jertfă. După ce a îndeplinit condiţiile acelui Legământ, a fost dat la moarte în trup şi înviat în spirit (1 Petru 3:18). Dar n-a intrat în starea glorioasă simbolizată prin Isaac până după învierea Sa din morţi.

Aşa este şi cu noi. Renunţăm la ce este pământesc ca să putem avea parte de ceea ce este ceresc. Dar schimbarea cere o perioadă de timp, în care murim zilnic şi devenim mai vii zilnic. Vom fi făcuţi complet vii numai prin înviere, căci carnea şi sângele nu pot moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (1 Cor. 15:50). Deşi această schimbare nu este instantanee ci treptată, totuşi Tatăl a lucrat cu Domnul nostru din momentul consacrării Sale, şi aşa lucrează şi cu noi. Avem acum pregustarea binecuvântării, dar aceasta nu va fi a noastră complet până când sacrificiul se va fi sfârşit. Botezul Domnului nostru nu L-a constituit Cristosul în deplinul sens al cuvântului, ci a fost declarat a fi Cristosul cu putere când a fost înviat pe plan spiritual. Rom. 1:4.

SCOPUL SUFERINŢEI DOMNULUI NOSTRU

Scripturile ne dau de înţeles că suferinţele Domnului nostru au produs diferite rezultate. În primul rând, acele suferinţe au fost în împlinirea Legii, şi prin ele Şi-a dovedit ascultarea Sa faţă de Legea lui Dumnezeu. El a suferit pentru facerea binelui şi nu pentru facerea răului. În al doilea rând, a fost potrivit să-Şi dovedească faţă de Dumnezeu loialitatea şi credincioşia, astfel încât să-Şi stabilească vrednicia de a fi făcut marele Mesia şi de a I se acorda marea putere şi slavă pe care Mesia o va exercita.

Apostolul Pavel ne dă această idee specială, când spune că Dumnezeu a binevoit să desăvârşească prin suferinţă pe Căpetenia mântuirii noastre (Evrei 2:10). În acelaşi timp, această suferinţă L-a dovedit pe Domnul nostru a fi marele Mesia care în cele din urmă îi va conduce pe oameni afară din păcat şi moarte. Apostolul sugerează de asemenea faptul că suferinţele Lui au fost folositoare şi înţelepte pentru ajutorul acelora care vor fi urmaşii Lui, când spune că acest Mare Preot a simţit slăbiciunile noastre pentru a putea compătimi cu acei care sunt în necaz. El a fost credincios, trecând prin diferite încercări şi probe. Evrei 4:15.

Când omenirea va ajunge să ştie cum Şi-a asumat Mesia controlul asupra lumii, toată omenirea va avea încredere în El — nu numai în puterea cu care El Îşi va guverna Împărăţia, ci şi în dreptatea, iubirea şi mila Sa. El a fost ispitit în toate privinţele aşa cum este Biserica, şi de aceea, nu numai noi putem avea un beneficiu din experienţa Sa, ci întreaga lume în viitor va putea avea ocazia de a o aprecia.

Suferinţele lui Isus au devenit o mărturie atât pentru îngeri cât şi pentru oameni. El a făcut o demonstraţie a măsurii depline a loialităţii chiar până la moarte. Drept răsplată, Tatăl nu I-a dat doar poziţia înaltă avută la început, ci L-a înălţat la dreapta Sa în locurile cereşti, „Mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume” (Efes. 1:21); chiar la natura divină. Toate acestea au fost o parte din marele Plan al Tatălui; şi prin experienţele Domnului nostru, vedem că Tatăl Ceresc Şi-a demonstrat Dreptatea, Puterea şi Iubirea într-un mod foarte frumos.

EXPERIENŢELE BISERICII SUNT ASEMĂNĂTOARE CU ALE DOMNULUI

Desăvârşirea Domnului nostru, într-adevăr, a fost puţin diferită de a noastră, şi totuşi există o asemănare între cele două. El a fost perfect înainte de a Se umili. A fost perfect ca Omul Isus Cristos care S-a jertfit; dar ca rezultat al consacrării Sale a primit conceperea cu Spirit sfânt la natura divină, şi dezvoltarea Sa ca Nouă Creatură a cerut ca El să-Şi îndeplinească în credincioşie angajamentul sau Legământul de sacrificiu în realizarea voinţei Tatălui Ceresc. Prin această credincioşie El S-a desăvârşit pe planul divin — adică, S-a dovedit vrednic conform Legământului. „Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, cinste, slavă şi binecuvântare.” Apoc. 5:12.

În mod asemănător, urmaşii lui Isus vor fi părtaşi cu El la suferinţele din acest timp de acum şi la gloriile care vor urma, căci „Dacă răbdăm îcu Elş, vom şi împărăţi împreună cu El” (2 Tim. 2:12). Deşi suntem imperfecţi în trup, în timp ce El a fost perfect, totuşi Haina Dreptăţii Sale, meritul jertfei Sale, acoperă toate lipsurile noastre şi ne face, ca urmaşi în urmele Lui, sfinţi şi acceptabili înaintea Tatălui, ca sacrificatori împreună cu Isus.

Conceperea de Spirit sfânt ne dă o pornire în viaţa divină. Noi nu trebuie să fim desăvârşiţi în trup, ci în spirit; şi desăvârşirea şi acceptarea noastră la Tatăl vor fi demonstrate prin loialitatea inimii şi prin plinătatea şi amănunţimea cu care supunem tot ce avem voinţei divine, şi căutăm să-L slăvim pe Dumnezeu în corpul nostru şi în spiritul nostru, care sunt ale Lui. Îndreptăţirea noastră vine ca răsplată a credinţei, indiferent de fapte, dar glorificarea noastră va urma numai ca răsplată a credincioşiei — „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” Apoc. 2:10.