Nu Sunteti Sub Lege, Ci Sub Har – Vdm 22.4

„NU SUNTEŢI SUB LEGE, CI SUB HAR”

R 5072 W. T. 1 august 1912 (pag. 242-243)

Dumnezeu are o Lege numai pentru creaturile Sale inteligente. Această Lege, în oricare formă ar fi declarată, fie mai elaborat fie mai condensat, se aplică la îngeri, la oameni şi la Creaţia Nouă. Nu există o Lege mai înaltă şi nici n-ar putea fi.

Această Lege este bazată pe Dreptate şi este exprimată în Deuteronom 6:5; Matei 22:37-40; Leviticul 19:18. N-ar fi raţional să se ceară cuiva să facă mai mult pentru altul decât pentru sine. Ar putea să se facă o invitaţie, o sugestie să se facă astfel, dar nu s-ar porunci ca un om să facă mai mult pentru altul decât pentru sine; căci astfel de poruncă ar fi nedreaptă. Astfel facem deosebire între Dreptate şi Iubire. „Dragostea deci este împlinirea Legii” (Rom. 13:10) şi ar putea merge mult mai departe decât Dreptatea. În cazul Bisericii însă, s-a făcut o propunere specială — nu doar să iubim, ci să iubim pe cel mai înalt plan al vieţii.

O PORUNCĂ MAI MARE

Ideea pusă în faţa lui Isus şi a urmaşilor Săi pentru realizarea acestei propuneri este slava, cinstea şi nemurirea — natura divină; şi pentru această bucurie ne-am angajat nu numai să ţinem Legea, ci mai mult, să căutăm să avem iubire mai presus de poruncile Legii. Sub acest aranjament am consimţit să facem mai mult decât să iubim pe aproapele ca pe noi înşine. Am consimţit să ne dăm viaţa pentru fraţi. Aceasta este o cerinţă specială care n-ar putea fi aşteptată de la cineva aparte de sacrificiu.

Relaţia noastră cu Domnul este sub acest aranjament special de sacrificiu, aşa cum este exprimat în cuvintele: „Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă” (Ps. 50:5). Aceştia, ne spune apostolul, nu sunt fără Lege, ci sunt sub Lege în Cristos. Legea în Cristos este legea legământului lor, care este Legea Iubirii. Iubirea sacrificatoare depăşind orice cerinţă a Dreptăţii, în mod necesar înseamnă că orice ar face ei peste cerinţa Iubirii, ar împlini şi cerinţele Legii stabilite pentru Dreptate — cea mai mică fiind cuprinsă în cea mai mare. Această Lege a Iubirii ar fi o lege încă mai înaltă; aşa cum a spus Isus: „Vă dau o poruncă nouă îo poruncă mai înaltăş; Să vă iubiţi unul pe altul: Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul”. Ioan 13:34.

Când apostolul spune, „Voi nu sunteţi sub lege, ci sub har”, el probabil se referă în mod special la faptul că creştinii care veniseră dintre neamuri n-au fost niciodată sub aranjamentul Legii, ci prima lor experienţă sub lege a fost sub acest aranjament al Harului în Cristos. Totuşi, în cazul evreilor care fuseseră sub Legământul Legii, el spune că ei au fost eliberaţi de Legea de care fuseseră legaţi; şi el vorbeşte ca şi cum Legea era o cerinţă foarte severă pe care ei n-au putut-o respecta, şi eliberarea de ea era o foarte mare binecuvântare. Legământul Legii propunea viaţă veşnică în condiţiile ţinerii Legii. „Faceţi aceasta şi veţi trăi.” Lev. 18:5; Rom. 10:5; Luca 10:28.

Deoarece toţi evreii, ca şi restul omenirii, erau imperfecţi din pricina căderii, de aceea nici un evreu n-a putut ţine acea Lege, şi ca atare nici un evreu n-a putut obţine viaţă veşnică. Nefiind în stare să ţină Legea, n-a putut primi o răsplată. Dar a fost cu adevărat legat de acel Legământ, căci nu era alt Legământ oferit lui până când i-a fost oferită Evanghelia. Atunci s-a făcut pentru el un aranjament special — un Legământ de jertfă. A fost eliberat de Legământul Legii în sensul că a fost eliberat de Lege.

Dar ajungând să fie morţi faţă de Lege, evreii au avut ocazia să obţină viaţă în alt mod. Abandonând orice speranţă de a obţine viaţă veşnică prin Lege, ei au putut primi o nouă speranţă prin Cristos; adică, sub aranjamentul în Cristos, marele Avocat, ei să poată avea părtăşie cu El acum în suferinţele Lui, iar mai târziu în slava Lui, care, prin aranjamentul Tatălui, El o va împărtăşi cu toţi aceia care vor deveni urmaşii Lui.

Deci, de când evreul a murit faţă de Lege, abandonând toate speranţele de a obţine viaţă prin ascultare de ea, el a intrat în această singură speranţă care poate fi obţinută numai prin sacrificiu. Dar el a fost totuşi obligat să facă ceea ce este drept. Însă acest aranjament de a face ceea ce este drept este pentru Noua Creatură, nu pentru vechea creatură, care este socotită moartă. Noua Creatură însă are ca scop să împlinească Legea lui Dumnezeu şi încă mai mult. Ea sacrifică toate speranţele pământeşti. Astfel despre aceştia se spune: „Cele vechi s-au dus, iată, toate s-au făcut noi!” (2 Cor. 5:17.) Ei nu mai sunt sub Legământul Legii, ci sub aranjamentul harului, sau favorii lui Dumnezeu.

Este un mare privilegiu să ne oferim în sacrificu şi să primim în schimb aşa o mare răsplată. Aceasta este o mare favoare sub har. Dar mai este un sens în care suntem sub har; şi anume, s-a făcut un aranjament prin care nu numai primim o răsplată aşa de mare pentru aşa de puţin cât facem noi, dar prin care sacrificiul nostru este făcut acceptabil. Şi acesta este un har. Har înseamnă ceea ce face Dumnezeu pentru noi gratuit, nu ca răsplată de vreun fel.

Ceea ce face Domnul nostru pentru noi este să ne facă acceptabil sacrificiul. Apoi harul continuă şi ne acordă binecuvântări toată calea; căci, chiar după ce am întreprins să-L urmăm pe Isus, noi nu ne-am putea îndeplini sacrificiul. Găsim că ne este imposibil să facem lucrurile perfect, fiindcă avem corpuri imperfecte. Dar prin aranjamentul făcut pentru noi în Cristos, aceste imperfecţiuni ne vor fi iertate. Pentru ca acestea să ne fie iertate, este necesar să ne apropiem curajos de Tronul harului ceresc, ca să primim ajutor la timp de nevoie. ei 4:16.

O RĂSPLATĂ NU ESTE DIN HAR

Aşadar, vedem trei lucruri: Întâi, există o Lege mai înaltă ca Dreptatea, o Lege a Iubirii, o Lege a Sacrificiului; apoi, Dumnezeu ne dă o răsplată pentru mersul în urmele lui Isus, sacrificând eul chiar până la moarte; şi în al treilea rând, El ne acoperă imperfecţiunile fără de voie cu Haina Dreptăţii lui Cristos, pentru a ne putea face în mod acceptabil partea noastră de contract.

Acum, o răsplată nu este din har. Dacă îi oferim unui om 5 lei pentru că face ceva pentru noi, să nu spunem după ce a terminat de făcut, „Aceasta este o chestiune de îndurare, şi nu-ţi voi da 5 lei, ci 1 leu”. A face aşa n-ar fi corect. A plăti ceea ce ne-am învoit este o chestiune de dreptate. Aşadar, a fost har să se ofere o răsplată pentru mersul în urmele lui Cristos Isus. Dar odată ce s-a făcut oferta, ea devine o obligaţie. Este un contract; este un legământ, de sacrificiu din partea noastră, de răsplată din partea lui Dumnezeu. Isus a zis: „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi M-am aşezat cu Tatăl Meu pe Scaunul Său de domnie”. A da răsplata după ce condiţiile au fost îndeplinite, n-ar fi har, ci dreptate.

Mai mult, harul dă sacrificiul Răscumpărătorului pentru noi — nu numai pentru păcatul nostru originar, ci pentru toate încălcările de pe cale. Când apostolul zice că dreptatea Legii se împlineşte în noi, el nu vorbeşte despre Biserică şi că ea este sub Legământul Legii; ci spune că deşi evreii n-au putut ţine Legea din cauza imperfecţiunilor cărnii lor, Biserica însă ţine Legea, căci ea nu se aplică la carnea noastră, ci la spiritul nostru. Prin umare, noi nu avem capacitatea să ţinem Legea ca creaturi vechi; şi nici noi n-am putea-o ţine întocmai cum nici ei n-au putut. Dar ca Noi Creaturi, trebuie să fim socotiţi că ţinem nu numai acea Lege, dar că ţinem Legea Sacrificiului.

Turma Mică va ţine Legea Sacrificiului. Mulţimea mare va ţine Legea în spiritul minţii lor; dar nefăcând mai mult, ei vor pierde marea răsplată a slavei şi onoarei. Aşadar, aceia dintre consacraţi care ţin Legea Iubirii, Legea Sacrificiului, vor fi socotiţi vrednici de slavă şi onoare cu Isus Cristos. Iar cei care nu ţin Legea Sacrificiului, dar care menţin Legea Dreptăţii, vor fi socotiţi în final vrednici de viaţă veşnică, dar nu de nemurire.