Unele Scrisori Interesante – Vdm 22.5

UNELE SCRISORI INTERESANTE

R 5069 W. T. 15 iulie 1912 (pag. 234-235)

Dragă frate Russell:

Soţul meu şi cu mine am intrat în lucrarea pentru colportori şi Domnul ne-a binecuvântat minunat.

Deoarece lucrăm în teritoriul altui frate, scriu pentru a întreba dacă în Districtul Shiawassee, Mich., se lucrează. Dacă nu, vrei să ni-l repartizezi nouă cât se poate de repede?

Am preluat comenzi pentru aproape patru sute de cărţi în şase zile. Fiecare din noi am preluat comenzi pentru nouă seturi întregi într-o singură zi. Eu n-am crezut niciodată că aş putea vinde o carte şi m-am temut să merg în lucrare din cauza incapacităţii de a explica Scripturile; de asemenea din cauză că nu sunt prea vorbăreaţă. Dar am aflat că Dumnezeu poate folosi material foarte slab pentru a-I face lucrarea.

Am fost foarte binecuvântaţi şi recunoscători că ţi-am urmat sfatul şi am intrat în lucrare. Fie ca Domnul să te binecuvânteze în lucrarea ta.

D-na S. H. Griffin, Ohio

Dragă frate în Domnul:

Multe din adunările mici şi poate din cele mai mari, nu-şi dau seama de importanţa ordinii în adunare, de a se adresa numai fratelui care conduce adunarea. Noi ca adunare aproape că am depăşit această dificultate. De asemenea, obişnuiam să gândim că nu este necesar să fim stricţi în această privinţă fiindcă eram aşa de puţini la număr, dar eu întotdeauna am simţit că mi-ar fi ruşine dacă ne-ar vizita cineva dintr-o adunare ordonată şi ar vedea dezordinea.

Bătrânul unei adunări dezordonate este în mod special în pericol de a-şi arăta lipsa de supunere la această regulă atunci când vizitează altă adunare, căci el uită că acolo nu conduce şi inconştient comentează asupra fiecărei expresii, spre iritarea adunării. Simt că n-ar fi uşor pentru Bătrânul care ar conduce adunarea în acea zi să-l corecteze, căci ar fi ca şi cum ai corecta pe copiii prietenilor pentru conduita lor nepotrivită.

Poate că aceşti prieteni au trecut cu vederea importanţa de a se adresa celui care conduce, aşa cum este arătat în Vol. VI, pag. 327, şi care este inclus într-un studiu trecut. Ar fi desigur folositor pentru ei să revadă acea parte cu un spirit de ascultare în inima lor.

Fie ca Domnul să continue să te binecuvânteze în străduinţa de a duce la îndeplinire voia Lui.

Sora ta în iubitul Răscumpărător, ______

Dragă frate Russell

Cuvintele nu pot exprima aprecierea mea pentru „hrana la timp potrivit” încredinţată în grija ta pentru a fi împărţită altora, din „Angajamentul făcut Domnului”.

Ce întărire a fost pentru mine! Ce ajutor în a mă menţine îmbrăcat cu „toată armătura lui Dumnezeu”! În a-mi păzi inima cu toată sârguinţa; în a-mi pune strajă gurii!

În mod sigur este un dar minunat de la Tatăl nostru ceresc, fiindcă în fiecare ispită şi încercare, în fiecare gând, cuvânt şi faptă, ne ajută să ne amintim de legământul nostru, să fim morţi cu Domnul nostru — să ne străduim să „împlinim ce lipseşte necazurilor lui Hristos”.

Trebuie să mărturisesc întârzierea cu care-ţi scriu; mi-am însuşit Angajamentul şi am mărturisit binecuvântările primite, promiţând atunci să trimit numele. Simt că am pierdut o binecuvântare în faptul că m-am reţinut atâta timp.

J. A. Thompson, Calif.

A LĂTRA CU CREDINCIOŞIE

ESTE RECOMANDAT

Preaiubite pastore:

Când am citit prima dată într-un Turn de Veghere trecut articolul care ilustrează „creatura veche” printr-un câine, mi s-a părut puţin amuzant, dar recent împrejurările de aici, din ecclesia din Filadelfia, au adus în faţă nevoia de a studia pilda cu „Oile”.

Aflăm că toţi păstorii au un „câine de pază pentru oi”, bun, blând, niciodată rău, dar care latră mult când oile sunt înclinate să se împrăştie; şi toate oile care aparţin proprietarului îi sunt foarte dragi câinelui. Mirosul lui este foarte ascuţit; dacă o oaie a fost în preajma unui lup, câinele o va simţi şi va lătra la cea răzleţită.

Aflând faptele de mai sus, am primit în parte răspuns la nedumerirea din mintea mea, şi anume, ori de câte ori o „oaie” din ecclesia noastră se răzleţeşte de la vreunul din punctele doctrinare, el sau ea sunt deobicei foarte liniştiţi în legătură cu acel lucru, dar cei care veghează la astfel de locuri de pericol fac mare caz din acea problemă. Se vorbeşte întruna despre ea. Aceştia par foarte neliniştiţi, tulburaţi, chiar până la cuvinte rostite cu voce tare.

Întrebându-i pe diferiţii „lătrători”, constat că fiecare este gata să sufere orice, numai cel răzleţit să se întoarcă — să i se deschidă ochii. Astfel că am ajuns la concluzia că ţine de un câine credincios să latre întruna până şi la mirosul de lup, şi că greşeala din natura „câinelui” nu se poate compara cu a greşi în doctrină. Cu alte cuvinte, mai bine să latre prea mult decât să nu fie veghetor şi să nu avertizeze apropierea lupului.

ÎNTREBĂRI DE STUDIU BEREEAN

Dragi fraţi:

De mulţi ani sunt foarte impresionat de importanţa metodelor bereene de studiu — de fapt, de când Societatea a început să ne atragă atenţia asupra lor ca metode în mod special de dorit. De atunci am stabilit să le urmez îndeaproape în studiile mele personale, dar mi-am dat seama tot timpul că la nivel de adunări nu le folosim cum se cuvine.

O vizită recentă a fraţilor iubiţi, împreună cu analiza atentă a unei scrisori (Turnul din 15 sept.) mi-au întipărit această chestiune mai bine ca oricând înainte. Sper că s-a dat un nou impuls studiului „adunării”, şi, cu gândul de a contribui cu ceva la ceea ce mi s-a întipărit mie, trimit ecclesiilor din zona aceasta unele sugestii, pe care le trimit alăturat în copie:

1) Studiul bereean are o vechime cât a Bisericii.

2) VOLUMELE — STUDII ÎN SCRIPTURI — CA şi Scripturile înseşi, sunt pline de semne interogative, adică, ele sugerează peste tot întrebări.

3) O minte medie nu este competentă să facă cel mai bun aranjament al acestor întrebări — legându-le împreună în ordinea lor potrivită, logică.

4) Întrebările aranjate, primite de la Tabernacolul din Brooklyn, completează această lipsă.

5) Aceste Studii cu „întrebări” le-am avut de ani de zile.

6) „Convorbirile de la masă” la Betel sunt pe acelaşi plan general — desigur o demonstraţie plină de forţă şi un sprijin al acestei metode.

7) Ele încurajează concentrarea gândului şi dau un scop clar studiului.

8) Ele dezvoltă abilitatea de a analiza subiectele.

9) Ajută pe toţi membrii unei adunări să studieze pe aceleaşi linii.

10) Biserica fiind formată din ecclesii separate, în măsura în care metoda este urmată de diferitele ecclesii, ea studiază în ansamblul ei pe aceleaşi linii.

11) Noi recunoaştem valoarea uniformităţii, prin adoptarea ei unanimă în folosirea Cântărilor şi a Manei zilnice.

12) Prin ele rolul de învăţător al conducătorului este mai mic, împărţind astfel mai deplin cu adunarea responsabilitatea pentru dezvoltare.

13) Este încurajat studiul în adunare, care în mod sigur este descurajat în măsura în care conducătorul, fie că este înclinat, fie ca rezultat al metodelor mai puţin practice, monopolizează explicarea studiilor.

14) Dă cea mai bună bază de studiere a lecţiilor înainte de adunare, iar neglijarea acesteia implică eşecul proporţional în orice metodă de lucru a adunării.

15) Fiecare membru al adunării are o responsabilitate în această privinţă, pe care el sau ea nu-şi pot permite s-o ignore. (Opinia noastră este că acolo unde adunările nu fac ca metoda să fie practică, dificultatea principală stă în: a) lipsa studiului pregătitor, şi b) conducătorul nu subliniază importanţa lui.)

16) Când într-o adunare lipseşte talentul „vorbirii”, studiul este un bun înlocuitor, şi credem că în multe cazuri este mai mult decât un înlocuitor. Suntem înclinaţi spre convingerea că ordinea ar trebui să fie o mai mică dependenţă de predicare şi mai mare dependenţă de „studiu” în adunare.

17) Dacă un conducător stabilit ar lipsi de la un „studiu”, adunarea astfel echipată ar putea continua studiul fără întrerupere, oricare membru al adunării relativ bine informat fiind competent să preia sarcina.

18) Dacă din vreun oarecare motiv n-ar fi înţelept să aibă un conducător stabilit în mod regulat, alţi membri ar fi pregătiţi să conducă pe rând — fiecare membru recunoscându-l pe unul ca acesta drept conducător, în timp ce ar împlini această funcţie, adresându-i lui toate întrebările şi răspunsurile — menţinând astfel adunarea la ordine, la fel de eficient ca şi când ar avea un conducător stabilit.

19) Orice răspuns la o întrebare trebuie să fie sprijinit de cel puţin două scripturi bune. Dacă fiecare membru îşi recunoaşte responsabilitatea lui sau a ei, de a găsi aceste scripturi, aceasta va garanta un studiu care să facă orice subiect interesant pentru orice vizitator prezent care ar fi interesat de Biblie.

20) Dacă s-ar ridica vreo întrebare din vreun paragraf, după ce acele propuse pentru studiu au fost discutate, conducătorul, prin faptul că o va supune adunării în loc să răspundă el, va face studiul cu atât mai folositor. (Această metodă de a supune adunării întrebările, adeseori va evita o situaţie delicată, dacă întrebarea ar fi din aceea care ar cere un răspuns ce ar putea să nu fie acceptabil pentru cel care întreabă. Conducătorul, împărţind astfel responsabilitatea cu adunarea, s-ar putea exprima mai liber şi nu s-ar putea ridica nici o obiecţie.)

21) Prin metoda „Întrebărilor Bereene” urmată în mod uniform, în orice „studiu” în care se stabilesc un anumit număr de întrebări şi se ţine pasul cu ele, am fi ca acasă dacă am fi prezenţi temporar în orice adunare din lume.

22) În plus, cu toţii dorim să fim cât se poate de mult în contact cu cei „izolaţi”, şi ar părea că nimic n-ar putea lucra mai eficient în această direcţie decât cea mai largă aplicare posibilă a acestui principiu al unităţii în studiu.

23) Faptul că Societatea îndeamnă CONTINUU LA ACEASTĂ METODĂ, SUGEREAZĂ NEGREşIT CĂ AVEM NEVOIE DE EA.

Fratele tău în slujire, W. W. Black