Cristos Facut Un Blestem Pentru Israel – Vdm 23.1

[orice israelit care] nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea legii [Legământului], ca să le facă”. Gal. 3:10.

Apostolul arată că acest blestem a fost numai asupra acelora care erau sub acel Legământ, spunând: „Tot ce spune legea [Legământul], spune celor ce sunt sub lege [Legământ]” (Rom. 3:19). Moise a făcut de asemenea aceeaşi afirmaţie: „DOMNUL Dumnezeul nostru a făcut un legământ cu noi la Horeb. Nu cu părinţii noştri a făcut DOMNUL legământul acesta, ci cu noi, care suntem toţi vii astăzi aici” (Deut. 5:2, 3). Într-adevăr, niciun alt aranjament n-ar fi fost drept, căci binecuvântările acelui Legământ şi promisiunile lui de viaţă au fost pentru acea singură naţiune (Rom. 9:4). Cum, deci, putea blestemul ei să se extindă dincolo de naţiunea care s-a bucurat de favoarea şi privilegiile ei?

Binecuvântările acelui Legământ al Legii au fost pământeşti, şi tot aşa au fost şi blestemele lui; cu o singură excepţie, menţionată mai departe, că nici binecuvântările nici blestemele nu aveau legătură cu viitorul veşnic. Viitorul fusese deja hotărât pentru ei şi pentru toată rasa lui Adam, în sentinţa morţii pronunţată în Eden. Nimic mai puţin decât preţul de răscumpărare — preţul corespunzător — pe care Domnul nostru l-a dat cu mult timp după aceea, nu putea înlătura acea sentinţă originară şi să asigure pentru omenire o eliberare completă de sentinţa morţii. Jertfele pentru păcat din Ziua de Ispăşire a lui Israel nu aveau valoare permanentă, ci numai pentru anul care urma, şi de aceea erau repetate anual.

LEGĂMÂNTUL LEGII A GARANTAT VIAŢĂ

NUMAI UNUI SINGUR OM

Binecuvântările şi blestemele Legământului Legii i-au fost explicate foarte amănunţit lui Israel. (Vezi Deut. 28, întregul capitol.) Acest Legământ includea pe fiecare membru al naţiunii lui Israel, astfel încât ei împărţeau în comun binecuvântările sau blestemele. Exista însă o prevedere, pentru fiecare individ, şi anume, omul care va asculta pe deplin de toate cerinţele Legii va trăi — îi va fi garantată viaţa durabilă (Lev. 18:5). Chiar dacă se poate ca Israel să-şi fie imaginat că era posibil ca toţi sau mulţi din naţiune să obţină astfel viaţă veşnică, putem vedea că Dumnezeu n-a avut niciodată astfel de aşteptări cu privire la ei. El ştia de la început ceea ce ne-a învăţat pe noi prin experienţă, precum şi prin cuvintele inspirate ale apostolilor, că „Nimeni [nimeni din rasa căzută, care are nevoie de îndreptăţire] nu va fi îndreptăţit înaintea Lui prin faptele legii”. Rom. 3:20.

Omul Isus Cristos, care a ascultat în mod absolut de Lege, a fost Cel pentru care în planul divin a fost făcută prevederea, că „Cel care le va împlini va trăi”. În consecinţă, El a avut drept la viaţă veşnică, şi de aceea ar fi putut cere mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri să-L apere de aceia care căutau să-I ia viaţa. Dacă ar fi cerut, le-ar fi primit (Mat. 26:53). Dar El Şi-a dat viaţa. Acea moarte care a început la Iordan şi „s-a sfârşit” cu trei ani şi jumătate mai târziu la Calvar, a îndeplinit două lucruri; unul numai pentru Israel, celălalt pentru întreaga lume.

Deoarece copiii lui Israel, ca dealtfel şi celelalte naţiuni, erau urmaşii lui Adam, ei împreună cu alţii au avut parte de sentinţa morţii lui, şi au fost răscumpăraţi prin faptul că Domnul nostru S-a oferit pe Sine ca jertfă pentru păcat şi preţ corespunzător pentru Adam şi pentru cei care şi-au pierdut viaţa în Adam (. 5:12, 18). Dar deoarece numai Israelul, şi nicio altă naţiune sau familie sau popor de pe pământ, a fost adus sub condiţiile Legământului Legii făcut cu ei la Muntele Sinai, de aceea numai israeliţii au avut nevoie să fie „răscumpăraţi din blestemul legii [Legământului]”. Gal. 3:13.

Faptul că singurul Om, Isus Cristos, putea să răscumpere pe drept rasa noastră este afirmat de apostol, şi este în mod clar evident când vedem că toţi oamenii au fost condamnaţi în omul Adam; dar cum putea un singur om să răscumpere numeroasa naţiune a lui Israel din blestemul Legământului Legii lor?

MOISE, TATĂL TIPIC AL LUI ISRAEL

Răspundem că în legătură cu Legământul lui Israel există un punct pe care puţini îl observă. Este acela că Dumnezeu a lucrat numai cu un om în legătură cu încheierea acelui Legământ al Legii; şi acel om a fost Moise, care a fost în poziţia de tată al întregii naţiuni, naţiunea fiind privită şi tratată ca nişte copii minori.

Vezi cuvintele lui Moise cu privire la această chestiune: „Şi a zis DOMNULUI: «Pentru ce ai făcut Tu rău slujitorului Tău şi pentru ce n-am găsit eu favoare în ochii Tăi, de ai pus peste mine povara acestui popor întreg? Oare eu am conceput poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: «Poartă-l la sânul tău, cum poartă doica pe copil», până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da? De unde să iau eu carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng înaintea mea, zicând: «Dă-ne carne ca să mâncăm!» Eu singur nu sunt în stare să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine. Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă am găsit favoare în ochii Tăi, ca să nu-mi văd nenorocirea!” Num. 11:11-15.

Domnul a vorbit cu Moise pe Munte. Domnul a dat tablele Legii lui Moise. Şi Moise a vorbit poporului, i-a dat Legea şi i-a legat prin condiţiile Legământului Legii.

„Numai Moise să se apropie de DOMNUL.” Ex. 24:2.

„Aşa cum DOMNUL îi poruncise lui Moise, aşa au făcut fiii lui Israel.” Num. 5:4.

„Poporul a strigat către Moise şi Moise s-a rugat DOMNULUI.” Num. 11:2.

Dumnezeu „a trimis pe robul Său Moise.” Ps. 105:26

„În tabără au fost geloşi pe Moise.” Ps. 106:16.

„El [Dumnezeu] a zis că i-ar fi nimicit, dacă Moise, alesul Său, n-ar fi stat la spărtură înaintea Lui.” Ps. 106:23.

„Aduceţi-vă aminte de legea lui Moise, slujitorul Meu.” Mal. 4:4.

„Moise are în fiecare cetate oameni care-l predică.” t. 15:21.

„Oare nu Moise v-a dat legea? Ioan 7:19.

„Ce v-a poruncit Moise?” Marcu 10:3.

„Este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea.” Ioan 5:45.

„Toţi aţi fost botezaţi în nor şi în mare pentru Moise.” 1 Cor. 10:2.

„Cine a dispreţuit legea lui Moise este omorât fără milă.” Evr. 10:28.

„Căci legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.” Ioan 1:17

Atât de deplin a fost acel om Moise reprezentantul şi tatăl tipic al naţiunii lui Israel, încât Dumnezeu a putut şi Şi-a propus distrugerea ei şi împlinirea tuturor angajamentelor Sale în familia lui Moise (Ex. 32:10, 31, 32). Astfel a fost că, în calitate de reprezentant al lui Dumnezeu pe de-o parte, şi reprezentant al lui Israel pe de altă parte, Moise a putut fi şi a fost mijlocitorul Legământului Legii între Dumnezeu şi acea naţiune.

CRISTOS „PĂRINTELE VEŞNICIEI”

Când Omul Isus Cristos, prin deplină ascultare faţă de Legământul Legii, a ajuns să fie îndreptăţit la viaţă veşnică sub prevederile lui, El a obţinut dreptul la „scaunul lui Moise”, dreptul de a-l înlocui pe Moise ca Dătătorul Legii şi reprezentantul naţiunii. Despre El Moise a dat mărturie spunând: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre fraţii voştri, un Proroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune”. Fapt. 3:22; Deut. 18:18, 19.

Prin împlinirea cerinţelor Legământului Legii şi prin ascultare chiar până la moarte, Cristos a devenit moştenitorul făgăduinţei acestuia de viaţă şi viitorul Mijlocitor al viitorului Legământ Nou, bazat pe acea jertfă pentru păcate mai bună şi veşnică, aceea care, prin urmare, n-a trebuit să fie repetată anual, şi a fost eficientă nu numai pentru Israel, ci pentru toate familiile pământului, căci „acest Om”, „Omul Isus Cristos … S-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1 Tim. 2:6). Prin urmare, această Evanghelie a Noului Legământ a fost mai întâi pentru iudeu şi apoi şi pentru grec (sau neamuri). Astfel, acea singură jertfă, terminată la Calvar, a făcut nu numai o lucrare specială pentru Israel, dar şi o lucrare generală de răscumpărare pentru lume, inclusiv Israelul, răscumpărare care a garantat Noul Legământ, şi la timpul cuvenit îl va face operativ pentru toată omenirea.

Astfel văzută expresia „Hristos este sfârşitul [împlinirea] legii [Legământului] pentru îndreptăţirea oricărui credincios” (. 10:4), se poate aplica numai la evreii care prin credinţă L-au acceptat pe Cristos. Nu se poate aplica altora — nici celor care n-au fost evrei şi care, prin urmare, n-au fost niciodată sub acel Legământ, nici celor care încă se încred în Legământul lui Moise şi care în zadar caută viaţa prin ascultare de prevederile lui, de legea lui, etc.

ISRAEL ESTE ACUM SUB

BLESTEMELE LEGII

Este o greşeală comună să presupunem că Scripturile învaţă că Legământul Legii a murit, sau a fost desfiinţat de Domnul nostru. Acesta a murit în sensul că oferta lui de viaţă a încetat atunci când Domnul nostru a îndeplinit cerinţele Legământului Legii şi a moştenit toate binecuvântările lui şi drepturile la viaţă; dar el trăieşte în sensul că binecuvântările şi blestemele lui încă se ţin de Israel, ca tot atâtea câştiguri şi datorii. Prin urmare, toţi copiii lui Iacov sunt încă legaţi de acest Legământ al Legii, dacă n-au murit faţă de el.

Numai cei care-şi dau seama că nu pot câştiga viaţa veşnică prin unirea lor cu Moise (Legământul Legii), sunt gata să abandoneze orice speranţă de a-şi salva viaţa prin acea unire cu Moise, să devină morţi faţă de toate aceste aşteptări şi să accepte moartea lui Cristos, Preţul de Răscumpărare pentru Adam şi pentru toată rasa lui, ca baza unei speranţe noi pentru o viaţă nouă. Prin urmare, numai acei israeliţi care prin credinţă s-au socotit morţi, fără speranţă sub Legământul Legii, şi înviaţi cu Cristos la viaţă nouă asigurată prin jertfa Sa, şi care în voinţă sunt morţi faţă de păcat — numai aceştia ar putea fi uniţi cu Cristos ca membri ai „Seminţei” Legământului Avraamic.

Astfel, potrivit raţionamentului apostolului, ideea amestecării celor două Legăminte, că creştinii sunt uniţi atât cu Moise cât şi cu Cristos, este cu totul în afara chestiunii. Neamurile, care niciodată n-au fost sub Legământul Legii, n-ar putea, desigur, să fie eliberate de el; şi pentru ca un evreu să fie eliberat de acel Legământ, el trebuie prin credinţă să recunoască faptul că Isus Cristos a împlinit termenii Legământului Legii, şi apoi trebuie să-şi consacre trupul la moarte cu Cristos ca un membru socotit al trupului lui Cristos, pentru ca astfel făcând, să poată fi socotit ca o „Nouă Creatură”, unită cu Domnul ca membru al Trupului Său Spiritual.

Textul „Hristos este sfârşitul [sau împlinirea] legii [Legământului] pentru îndreptăţirea oricărui credincios [de sub ea]” (Rom. 10:4), nu vine în conflict cu cel de sus; căci numai credincioşii sunt specificaţi. Efeseni 2:15: „A înlăturat vrăjmăşia dintre ei, legea poruncilor în rânduielile ei”, şi Coloseni 2:14 se referă la credincioşii evrei pentru care s-a şters legea poruncilor, în timp ce Coloseni 2:20 se referă la convertiţii dintre neamuri care trebuie să moară faţă de „învăţăturile începătoare ale lumii”, înainte de a intra în Legământul de jertfă, întocmai cum evreii trebuie să moară faţă de învăţăturile începătoare ale Legământului Legii lor.

EXPERIENŢA ACTUALĂ A LUI ISRAEL,

O PARTE A LEGĂMÂNTULUI LOR

Faptul că Legământul Legii cu Israel este încă obligatoriu pentru acea naţiune este evident şi din faptul că prin respingerea naţională a lui Cristos, ei au fost din punct de vedere naţional orbiţi până la sfârşitul Veacului Evanghelic (Rom. 11:7, 25), şi că Dumnezeu declară că El n-a lepădat pe poporul Său de la acel Legământ, ci că sub Noul Legământ le va deschide ochii să-L vadă pe Cristos ca singura Uşă a speranţei, cea a unei noi vieţi cumpărate cu sângele Său. Rom. 11:27, 29; compară cu Deut. 30:1-9.

Între timp, avem dovada că Legământul lor continuă în forţă, prin faptul că naţiunea în ansamblu primeşte de secole chiar „blestemele” specificate în Legământul lor. (Vezi Deut. 28:15-67.) Versetele 49-53 descriu asediul roman etc.; versetele 64-67 descriu condiţia lui Israel de atunci încoace. După cum este arătat în scrierile precedente, Domnul (Lev. 26:18-45) a declarat cele „şapte timpuri” simbolice, 2520 de ani, de supunere a lui Israel faţă de neamuri şi eliberarea lor — anul 1914 d.Cr. Astfel experienţa lor actuală a fost prezisă ca parte a Legământului lor.

Israel ca naţiune este încă legat prin acel Legământ, care la început ei au presupus că le va aduce viaţă, dar care, experienţa a dovedit că le-a putut aduce numai moarte, din cauza slăbiciunii cărnii lor şi a incapacităţii lor de a împlini cerinţele lui exprimate în Legea lui, a celor Zece Porunci. Există doar o singură uşă de scăpare de el, adică, Cristos şi Noul Legământ (al Legii) care va fi făcut curând cu Israelul. Dumnezeu i-a închis faţă de această singură speranţă (Gal. 3:23), şi El promite că în curând, când Biserica Evanghelică, Trupul lui Cristos, va fi fost ales, El le va deschide ochii orbiţi şi-i îi va face să-L vadă pe Cristos în adevăratul Lui caracter — ca Răscumpărătorul lor din păcat şi Eliberatorul lor din moarte şi din Legământul lor de moarte. Rom. 11:25-29.

CRISTOS FĂCUT BLESTEM NUMAI PENTRU ISRAEL

În ceea ce priveşte semnificaţia declaraţiei, „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi — fiindcă este scris: «blestemat e oricine este atârnat pe lemn»” (Gal. 3:13), apostolul în acest text le vorbeşte, nu creştinilor în general, ci acelor creştini care au trecut de la Moise la Cristos — de la Legământul Legii la Legământul de jertfă cu Cristos, ca membri ai Corpului Său. N-ar fi adevărat să spunem că Cristos ne-a răscumpărat pe noi neamurile din blestemul Legii, căci noi n-am fost niciodată sub Lege. Aceia, prin urmare, care au fost sub blestemul Legii au fost evreii. Apostolul se clasifică împreună cu Israelul, dintre care unii erau în Galatia, alţii în Palestina etc. „Hristos s-a făcut blestem pentru noi; căci este scris: «blestemat e oricine este atârnat pe lemn.»”

Sensul special în care Cristos i-a răscumpărat pe evrei a fost ca naţiune, şi nu ca indivizi. Întreaga naţiune a fost cuprinsă în contractul făcut la Sinai. În consecinţă, pentru a îndeplini toate cerinţele poporului în ansamblu, Cel care îl va răscumpăra pe Israel din rezultatele dăunătoare ale Legământului Legii trebuia să sufere pedeapsa extremă impusă de acel Legământ. De aceea, pentru a-l răscumpăra pe Israel din acea condamnare, Domnul nostru trebuia răstignit.

În privinţa restului omenirii, ei suferă sentinţa morţii care a venit peste Adam, dar n-a fost implicată o anumită formă de moarte. Numai evreii au avut nevoie de această formă specială de moarte pentru eliberarea lor. Întreaga naţiune a fost sub acest Legământ al Legii deoarece contractul a fost făcut cu ei ca naţiune şi printr-un mijlocitor, Moise. Domnul nostru va răscumpăra întreaga naţiune din nereuşita lor de a ţine acea Lege, din condamnarea acelei Legi, prin instituirea Noului Legământ, prin preluarea în Noul Legământ a tuturor celor care au fost sub vechiul Legământ al Legii.

Noul Legământ va intra în acţiune la timpul cuvenit. Cristos a răscumpărat deja pe evrei şi toată omenirea în sensul că a depus preţul de Răscumpărare; dar încă nu i-a răscumpărat în sensul recuperării lor, nici chiar în sensul aplicării acelui preţ. La sfârşitul acestui Veac, El va aplica preţul pentru Israel şi pentru lume; şi atunci aranjamentele Noului Legământ vor intra în vigoare pentru binecuvântarea tuturor celor care vor intra sub reglementările lui.