Taina Împaratiei – Vdm 23.2

TAINA ÎMPĂRĂŢIEI

„Primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.” Iov 1:21

R 5038 b W. T. 1 iunie 1912 (pag. 182-183)

Mântuirea deschisă în prezent s-a putut obţine numai prin credinţă, şi credinţa este dependentă de o măsură de cunoştinţă sau revelaţie, iar această cunoştinţă sau revelaţie ne-a venit de la Dumnezeu, căci sf. Petru a spus: „Oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit conduşi de Duhul Sfânt”. Dumnezeu în acest veac cheamă o clasă care are urechi de apreciere pentru mesajul Său. Aceştia sunt în principal cei osteniţi, greu împovăraţi şi bolnavi de păcat, în special săracii acestei lumi, bogaţi în credinţă.

Nu este destul că ei aud Mesajul, nu este destul că, în plus, îl acceptă şi se întorc de la păcat şi îşi consacră viaţa lui Dumnezeu, serviciului Său, şi sunt acceptaţi de El prin meritul lui Isus şi sunt concepuţi de Spirit sfânt. Din acel moment, despre ei se poate spune că sunt mântuiţi şi că au viaţă veşnică, dacă urmează un anumit curs. Acel curs include un studiu continuu al instrucţiunilor şi promisiunilor divine şi exercitarea credinţei şi a rugăciunii, a ascultării şi încrederii, chiar până la sfârşit.

Ideea de bază a acestei lecţii este să arate importanţa de a avea felul corect de hrană spirituală şi de a o folosi, şi a nu permite noii naturi să se sufoce cu speranţe, scopuri şi ambiţii pământeşti. Aceştia care astfel înving vor fi moştenitori cu Isus ai Împărăţiei glorioase Mesianice de o mie de ani, care va binecuvânta Israelul şi prin Israel toate familiile pământului.

Isus a dat pilda Semănătorului „seminţei bune”, dintre care unele boabe au căzut lângă drum şi au fost mâncate de păsări, unele au căzut pe stâncă, unde nu era adâncime în sol şi n-au adus niciun rod; unele între spini, care le-au înăbuşit; unele în pământ bun, care au rodit treizeci, şaizeci şi o sută. Ucenicii au fost nedumeriţi şi n-au putut înţelege, şi L-au întrebat pe Marele Învăţător însemnătatea ei.

Răspunsul Lui a fost că El chiar voia ca ei să înţeleagă pilda şi că aceasta se referea la Împărăţia lui Dumnezeu, dar nu trebuia să fie înţeleasă de către cei dinafară. A explicat că pentru acest motiv El vorbea întotdeauna în pilde, aşa încât publicul general să vadă şi să audă şi să nu înţeleagă, deoarece masele, chiar dintre evrei, nu erau într-o stare de inimă să înţeleagă şi să profite de aceste lecţii cu privire la Împărăţie. Numai acele persoane care doreau să devină membri ai clasei Împărăţiei şi voiau să accepte condiţiile stricte ale „căii înguste” — numai aceia trebuiau să înţeleagă pe deplin şi clar pildele Împărăţiei. Aceasta este în armonie cu toate lucrările lui Dumnezeu din timpul prezent. Citim iarăşi: „Nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei înţelepţi [faţă de Dumnezeu] vor înţelege”. Şi iarăşi citim: „Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El ca să-i facă să cunoască legământul Său”.

În Versetul 13 Învăţătorul arată că această pildă ar servi ca o cheie generală pentru urmaşii Lui, pentru interpretarea tuturor pildelor Sale. „Sămânţa” nu înseamnă sămânţă literală, „păsările” nu înseamnă păsări, „spinii” nu înseamnă spini etc. Continuând, Marele Învăţător expune pilda după cum urmează: (1) Sămânţa care a fost semănată reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult de atât, ea reprezintă acel element sau aspect special al Cuvântului lui Dumnezeu care se referă la Împărăţie.

Lucrul aceste arătat în relatarea sf. Matei a aceleiaşi pilde (Mat. 13:19): „Când un om aude cuvântul Împărăţiei [Mesajul Împărăţiei] şi nu-l înţelege, Cel Rău vine şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este cel care a fost semănat lângă drum”. Lecţia noastră spune că Cel Rău la care se referă este Satan. Satan şi agenţii lui răi sunt deci reprezentaţi în pildă prin „păsări”, şi lecţia este că oricât de mult din Evanghelia Împărăţiei am putea citi sau auzi din predicare, pierdem beneficiul a ceea ce nu înţelegem.

Evident deci, mult din studiul Bibliei şi mult din citirea religioasă se pierde, deoarece nu este înţeles. A doua lecţie este că un motiv pentru care „sămânţa bună” nu înţelege, este că inima nu este într-o atitudine receptivă. Asemenea cărării de lângă drum, este bătătorită. Astfel de inimi bătătorite, inimi egoiste, inimi mândre, sunt de felul celor care Mântuitorul nu doreşte ca ele să înţeleagă pildele Sale, nici să înţeleagă Planul Împărăţiei glorioase pe care acestea îl expun.

(2) Sămânţa semănată pe loc stâncos reprezintă pe aceia care atunci când aud Mesajul Împărăţiei sunt încântaţi. Ei spun: Ce bine sună! Ce timp mare va fi când Mesia va conduce în dreptate pentru a binecuvânta lumea şi a ridica pe membrii săraci şi degradaţi ai familiei lui Adam! Şi cât de mare este privilegiul de a deveni membri ai Miresei lui Cristos, de a fi asociaţi cu El în glorioasa Lui lucrare a Împărăţiei! Dar clasa reprezentată prin pământul stâncos are puţină profunzime de caracter; ei sunt numai sentimentali.

„Sămânţa” sau Mesajul Împărăţiei pe care ei l-au auzit cu atâta încântare la început, niciodată nu se maturizează în inimile lor, deoarece sunt prea de suprafaţă, prea superficiali în iubirea lor faţă de dreptate. Sub suprafaţă aceştia au inimi tari şi egoiste, şi astfel, când află că Sămânţa bună a Împărăţiei este nepopulară şi că le va aduce o anumită măsură de ocară, dispreţ şi poate persecuţie — atunci toată ardoarea lor slăbeşte, zelul lor se termină. Mesajul Împărăţiei nu produce în ei rodul dorit. Necazul n-a fost cu Sămânţa, nici cu Semănătorul, nici cu soarele persecuţiei necesar pentru coacere — greşeala constă în faptul că inimile lor n-au fost corecte; ele au fost tari, stâncoase.

(3) Sămânţa semănată în pământ cu spini reprezintă pe aceia care au inimi bune şi aud Mesajul Împărăţiei, îl apreciază şi se bucură de el, dar inimile lor sunt împărţite. Ei permit grijilor acestei vieţi şi iubirii bogăţiilor să aibă o astfel de parte în afecţiunile inimii lor, încât Mesajul Împărăţiei nu are ocazia să aducă acele roade care I-ar fi plăcute Domnului.

Să observăm cu atenţie că aceşti spini nu reprezintă, după cum sugerează unii, jocuri de noroc, partide de cărţi, baruri şi alte locuri de proastă reputaţie, nici păcate şi vicii secrete. Niciunul din aceste lucruri nu trebuie să-i atragă deloc pe creştini. Învăţătorul ne spune clar că spinii reprezintă „grijile veacului, înşelăciunea bogăţiilor”. Astfel fiecare creştin, bărbat sau femeie, care a primit Mesajul Împărăţiei şi a permis grijilor acestei vieţi şi înşelăciunilor bogăţiei să înăbuşe şi să-i împiedice perspectivele cu privire la Împărăţie, este reprezentat în această pildă. Oameni foarte plăcuţi, ospitalieri, educaţi etc., aparţin acestei clase din pildă, reprezentată prin pământul cu spini.

(4) Conform pildei, vor fi trei clase de credincioşi care vor obţine Împărăţia — sau, putem spune, vor fi toţi o clasă în sensul că vor aduce acel fel de rod şi vor fi acceptabili Domnului ca împreună moştenitori în Împărăţia Sa, dar deosebirile dintre ei vor fi în cantitatea de rod adusă de aceştia — unii treizeci, alţii şaizeci şi alţii o sută.

Domnul nu explică deosebirile dintre aceste roade, dar putem bine înţelege că această cantitatea de rod va fi cântărită după măsura de iubire şi zel din inimă. Cei care apreciază deplin şi iubesc deplin vor fi cei mai energici să cunoască şi să facă voia Învăţătorului, şi vor aduce cel mai mare rod — o sută — şi de asemenea vor avea locurile principale în Împărăţie.

Sf. Pavel declară că după cum stea de stea se deosebeşte în glorie, aşa va fi şi cu acei care vor ajunge la Întâia Înviere — toţi vor ieşi glorioşi, dar unii vor străluci cu o lumină mai mare, datorită zelului lor mare, şi de aceea datorită marii lor asemănări cu Răscumpărătorul şi Domnul lor. Isus în mod asemănător menţionează deosebirile dintre cei care vor sta cu El pe tronul Său. El îi asigură pe Iacov şi pe Ioan că dacă ei erau dispuşi să bea paharul Său şi să fie botezaţi în moartea Sa, în mod sigur vor sta cu El pe tronul Său; dar dacă vor avea sau nu vor avea locurile principale de onoare şi distincţie, nu depindea de El să spună. Acele locuri vor fi date conform hotărârii Tatălui; adică, conform principiilor dreptăţii, meritului.

Aceia vor avea locurile de onoare lângă Răscumpărătorul, care în această viaţă vor manifesta faţă de Dumnezeu cea mai mare armonie cu caracterul Său, în zelul lor, în iubirea lor pentru Dumnezeu, pentru Adevăr şi pentru fraţi.

Nu trebuie să înţelegem că oamenii reprezentaţi prin pământul cu spini şi de lângă drum vor suferi chinuri veşnice din cauza necredincioşiei lor în ceea ce priveşte Împărăţia, nici nu trebuie să înţelegem că alţii, care nu aud deloc despre Împărăţie în viaţa actuală, vor suferi chin veşnic din acest motiv. Toţi aceştia vor pierde însă marele privilegiu şi glorioasa binecuvântare de participare în Împărăţie, orice ar putea ei obţine sub binecuvântările restabilirii pe care acea Împărăţie o va inaugura pentru binecuvântarea omenirii în general.