„Învierea Celor Drepţi Şi A Celor Nedrepţi” – VDM 24.1

„ÎNVIEREA CELOR DREPŢI ŞI A CELOR NEDREPŢI”

R 4989 W. T. 15 martie 1912 (pag. 91-92)

Învierea celor drepţi n-ar putea însemna o înviere a celor care au fost perfecţi, căci nimeni nu este perfect, niciunul nu este drept, „nu, nici unul măcar”. „Învierea celor drepţi”, atunci, trebuie să însemne învierea celor care au fost îndreptăţiţi; şi cei îndreptăţiţi sunt cei la care se face referire în Scripturi, dintre care Avraam a fost un exemplu. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi a fost îndreptăţit prin credinţă. Credinţa a fost cea care l-a îndreptăţit, iar faptele au confirmat credinţa.

Aşa este şi cu Biserica în acest Veac. Apostolul spune: „Fiind că am fost îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care avem şi intrarea, prin credinţă, în harul acesta în care suntem, şi ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Rom. 5:1, 2). Nu numai că suntem îndreptăţiţi de păcat, dar şi suntem aduşi prin operarea credinţei noastre în starea glorioasă de membri ai lui Cristos; şi putem spera să participăm cu Cristos în gloriile Împărăţiei Sale în viitor. Un lucru este să fim eliberaţi de vină, şi alt lucru este să fim ridicaţi la poziţia de fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai lui Dumnezeu şi comoştenitori cu Cristos, Domnul nostru.

Despre învierea morţilor se vorbeşte în mod asemănător în Ioan 5:28, 29, unde citim: „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele”. Domnul nu Se referă numai la toţi cei buni, căci El include în aceştia pe toţi cei care sunt în mormintele lor. Citim în context că cei care au făcut binele vor ieşi afară „pentru învierea vieţii”; cei care au făcut răul vor ieşi pentru „judecată”. Cuvântul judecată, în limba greacă, înseamnă un moment de răscruce, un punct de întoarcere, o decizie.

ÎNVIEREA BISERICII

Cei a căror credinţă îi face în stare să stea în picioare prin reputaţie rea şi prin reputaţie bună, şi care astfel îndeplinesc cerinţele Divine, sunt în asemănare de caracter cu Isus. Aceştia trec acum de la starea de condamnare la starea de viaţă. După cum spune apostolul: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi” (1 Ioan 3:14). Această trecere din moarte la viaţă nu este în sens deplin în prezent. Prin credinţă suntem socotiţi morţi cu Cristos, socotiţi membri ai Corpului Său. Acea viaţă viitoare ne este socotită. Suntem socotiţi că o avem; şi aceasta este starea noastră fiindcă avem aprobarea divină.

Deoarece nu este niciunul bun, singurul sens în care cineva ar putea „face binele” ar fi să vină în acord cu Dumnezeu prin ascultare, ca sub Legământul care a predominat în cazul lui Avraam, a lui Isaac şi a lui Iacov, sau sub Legământul încă şi mai înalt care predomină în cazul Bisericii în acest Veac Evanghelic. Noi avem această mărturie că suntem plăcuţi lui Dumnezeu, care Îşi indică plăcerea prin conceperea noastră cu Spirit sfânt. Spre deosebire, lumea este străină, înstrăinată (Efes. 2:19). Prin acest Spirit sfânt, această „ungere din partea Celui sfânt” deci, avem dovada acceptării de către Tatăl.

Rezultatul va fi că acei care au această aprobare a lui Dumnezeu, după ce au reuşit în încercările şi probele pe care le-au primit — căci El nu primeşte pe niciun fiu pe care nu-l biciuieşte (Evrei 12:6) — şi după ce s-au dovedit credincioşi până la sfârşit, vor fi înviaţi de Domnul pe locul cel mai înalt — glorie, onoare şi nemurire. Aceasta este cununa, sau punctul cel mai înalt al vieţii care ar putea fi imaginat. Astfel deci, cei care vor avea parte de această Întâia Înviere vor domni cu Cristos o mie de ani. Aceasta este prima clasă menţionată de apostol. Ei sunt aprobaţi; vor ieşi la „învierea vieţii”.

Care este semnificaţia „învierii vieţii”? Răspundem că aceştia vor veni la viaţă perfectă în mod instantaneu. După cum spune sf. Pavel, „este semănat în necinste şi înviază în slavă; este semănat în slăbiciune şi înviază în putere; este semănat trup natural şi înviază trup duhovnicesc”. Aşa de instantaneu vin aceste binecuvântări pentru ei. Încercarea lor este în prezent, şi, de aceea, învierea lor va fi învierea principală.

ÎNVIEREA LUMII

Dar toţi vor fi înviaţi. Cum se va deosebi învierea lumii de cea destinată Bisericii? Lumea n-a avut aprobarea divină; păgânii n-au avut aprobarea divină. Apostolul spune: „Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?” (Rom. 10:14). Ei nu sunt potriviţi pentru cer. Nu sunt potriviţi să fie cu îngerii sau cu sfinţii, indiferent cum au ajuns în această stare. Au ajuns în această stare datorită eredităţii, fiind copii ai lui Adam. Dar ei n-ar putea să aibă acelaşi fel de înviere ca a celor care au aprobarea lui Dumnezeu acum, la timpul morţii lor: „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii”.

Aşa este cu majoritatea celor din ţările creştine. Ei n-ar putea fi consideraţi a fi potriviţi pentru cer sau a avea aprobarea lui Dumnezeu în vreun sens al cuvântului. Şi ei ştiu aceasta. Ei înşişi o mărturisesc. Nimeni n-ar putea nega că nouă sute nouăzeci şi nouă din fiecare mie trăiesc „după trup”. Nu sunt sfinţi, ci au dezaprobarea divină, unii auzind mai mult din Cuvântul lui Dumnezeu, iar alţii auzind mai puţin.

ÎNVIEREA GENERALĂ VA FI TREPTATĂ

„Cei care au făcut răul”, vor ieşi afară la învierea „judecăţii” (în limba greacă, krisis), învierea încercării, învierea probării. În ce fel va fi aceasta? Scripturile ne arată că va fi o înviere treptată. În timpul miei de ani a domniei lui Cristos oamenii vor fi treziţi din somn, din mormânt. Această trezire va fi o lucrare pregătitoare, nu de înviere deplină, care va necesita întreaga mie de ani.

Dar asigurarea divină este că situaţia va fi fost rezolvată pentru întreaga lume, astfel că atunci când vor ieşi afară din mormânt în viitor, vor fi în mâinile Răscumpărătorului, a cărui Împărăţie va fi pe tot pământul. Ei vor avea ocazia să fie ridicaţi din nou la ceea ce a fost pierdut. Perfecţiunea umană a fost pierdută, care include nu numai sănătatea fizică perfectă, ci şi puterea mintală perfectă; căci puterea mintală depinde de creier, este afectată de creier, precum şi de corp, aşa încât oamenii sunt acum într-o stare muribundă, mintal, moral şi fizic.

Nimeni nu va fi înviat pe deplin din imperfecţiune la perfecţiune, până la sfârşitul miei de ani. Toţi cei care vor răspunde la aranjamentele binefăcătoare îşi vor asigura ceea ce Tatăl Adam a avut la început — starea de om perfect. Cei care nu vor fi ascultători de cerinţele Împărăţiei lui Cristos vor fi îndepărtaţi în Moartea a Doua. Vor fi distruşi asemenea animalelor, după ce au avut o măsură deplină de favoare divină. 2 Petru 2:12.

„Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani” (Apoc. 20:5). Când sentinţa a venit asupra Tatălui Adam, el a fost scos afară din Eden. Toţi copiii lui s-au născut muribunzi şi sunt încă într-o stare muribundă. De aceea, ridicarea omului din păcat şi moarte va fi aducerea lui la perfecţiune deplină — viaţă perfectă. Acesta va fi un proces treptat. Vor fi făcuţi tot mai vii şi tot mai puţin morţi, pe măsură ce mia de ani va progresa, şi nimeni nu va primi viaţa învierii până nu va fi ridicat la starea perfecţiunii — viaţa perfectă în chipul lui Dumnezeu, care a fost pierdută prin Adam.

ARDEREA LUMII ESTE SIMBOLICĂ

Scripturile declară că „pământul rămâne pentru totdeauna” şi că „Dumnezeu l-a creat nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit” (Vezi Ecl. 1:4; Isa. 45:18). Acesta n-a ajuns încă la starea binecuvântată când va înflori ca trandafirul, deşi este în proces de împlinire. La sfârşitul domniei de o mie de ani a lui Cristos, întregul pământ va fi fost adus la perfecţiune. În profeţii, munţii sunt simboluri pentru împărăţii. În 2 Petru 3:12, cuvintele apostolului au semnificaţia că va fi o mare conflagraţie şi că cerurile vor arde şi ele, dar că totuşi va fi o nouă ordine de lucruri, pentru a lua locul vechii ordini; şi sub această nouă ordine de lucruri va veni o binecuvântare pe întregul pământ. Cuvântul „foc”, în acest sens, înseamnă distrugerea ordinii prezente de lucruri, a kosmosului — nu a ge (ghè, în greacă, n.t.), a pământului, ci a sistemului social, a societăţii aşa cum este organizată în prezent.

Nu rar auzim oameni spunând, „Ei bine, situaţia se înfierbântă!” Da, lupta dintre capital şi muncă se înfierbântă, după cum se vede în tulburările muncitoreşti recente, în special în Marea Britanie şi în Statele Unite. Dar timpul conflagraţiei va fi aşa un „timp de strâmtorare”, încât va mistui în întregime ordinea prezentă de lucruri, un timp de necaz deci, care va fi epocal, şi noua Epocă va fi introdusă imediat după aceea.

MUNŢII SIMBOLIZEAZĂ ÎMPĂRĂŢIILE

Ne amintim că am trecut odată peste munţi cu un adventist. Fratele adventist a spus: „Nu crezi că va fi un timp glorios când aceşti munţi vor fi nivelaţi?” Noi am spus: „Dragă frate, munţii sunt foarte frumoşi, foarte folositori”. El a spus: „Nu poţi cultiva porumb pe acest munte”. „Bine”, am spus noi, „du-te în preerie dacă vrei să cultivi porumb”. Atunci el a spus: „Ce crezi că înseamnă când Scripturile spun că munţii vor fi coborâţi şi când vorbesc despre topirea pământului?” Noi am spus: „Dragă frate, «munţii» sunt împărăţiile. Citim că «Muntele casei DOMNULUI va fi întemeiat ca cel mai înalt munte»; va fi muntele principal, sau Împărăţia.” Isa. 2:2.

ÎNVIEREA VA NIVELA TOATE CLASELE

Psalmistul ne spune, chiar dacă „s-ar răsturna pământul şi s-ar zgudui munţii în inima mărilor”, munţii fiind simbolici pentru împărăţii, guvernele pământului şi societatea în general, elementele care susţin guvernele (Psa. 46). Sf. Petru de asemenea vorbeşte ca şi cum întreaga lume va fi mistuită de foc. Aceste lucruri sunt simbolice, implicând că oamenii care sunt acum într-o stare joasă vor fi înălţaţi, iar cei care sunt într-o poziţie înaltă vor fi coborâţi. Astfel va exista un proces de nivelare.

Ne amintim de afirmaţia Scripturii din Ţefania: „Aşteptaţi numai, zice DOMNUL”. Aici Iehova îi vorbeşte Bisericii, spunându-ne să nu fim nemulţumiţi, să nu fim anarhişti şi producători de scandal: Eu Mă voi ocupa personal de această chestiune. Puteţi sta liniştiţi în ordinea prezentă de lucruri. „Aşteptaţi numai, zice DOMNUL, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng popoarele, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs indignarea peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci tot pământul va fi mistuit de focul geloziei Mele.” Faptul că acest foc nu este literal este arătat în următoarea propoziţie: „Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele DOMNULUI, ca să-I slujească într-un gând”. Ţef. 3:8, 9.

CÂND „DUHUL ŞI MIREASA ZIC: «VINO!»”

Lucrarea domniei de o mie de ani a lui Mesia va fi să facă astfel cunoscut Mesajul curat al lui Dumnezeu, Cuvântul curat al lui Dumnezeu. Cu toţii vedem, când privim în urmă, că omenirii nu i-a fost dat un Mesaj pur al lui Dumnezeu, ci un crez contrazicând alt crez, făcând confuzia mai mare. Domnul însă va turna Spiritul Său peste toată carnea, şi cunoştinţa Domnului va acoperi întreg pământul cum apele acoperă fundul mării (Isa. 11:9; Hab. 2:14). Cum spune Revelatorul, „râul apei vieţii” va curge fără plată. Rev. 21:6; 22:1, 2.

Vedem că acum nu este încă stabilit niciun Tron şi că nu este nicio Mireasă. Aşteptăm să vină timpul când Tronul va fi stabilit şi când „apa vieţii” va curge de la el. În viitor va fi „un râu cu apa vieţii”. Aceasta nu poate avea loc până la a doua venire a Domnului nostru; în consecinţă, după aceea, în timpul glorios al Împărăţiei lui Mesia, Duhul şi Mireasa vor zice, „Vino!” Alegerea Bisericii lui Dumnezeu va fi fost atunci completată; şi fiecare creatură va veni la o cunoaştere a Adevărului şi va avea ocazia să ajungă la perfecţiune deplină, făcută posibilă prin lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos.

RELAŢIA DINTRE BISERICĂ ŞI SOCIETATEA UMANĂ

Despre starea spirituală se spune că este o stare cerească în sensul că aceste cuvinte, cer şi ceresc, în Scripturi sunt folosite pentru a semnifica ceva mai înalt. Astfel cerul la care va fi luată Biserica este această stare mai înaltă. Dar misiunea Bisericii în Veacul viitor va fi în legătură cu omenirea. Trebuie de aceea să înţelegem că Domnul şi Biserica vor fi prezenţi, operând prin agenţi umani, pământeşti; supraveghind, conducând.

Avem un exemplu în privinţa acestei puteri invizibile prin Satan, care conduce aici de peste şase mii de ani, prin agenţii lui. Lucrarea lui este o lucrare de înşelare. El conduce omenirea prin ignoranţă, superstiţie etc. Dar conducerea lui Cristos va fi să risipească eroarea, superstiţia. Lumea va cunoaşte Adevărul, că Adevărul îi va putea face liberi. Cei care vor primi Adevărul vor primi libertate şi în cele din urmă vor ajunge la libertatea care aparţine fiilor lui Dumnezeu. Oamenii vor fi pe deplin vizibili pentru Cristosul, dar aceştia din urmă vor fi invizibili pentru oameni. În legătură cu aceştia a spus Domnul că cei doisprezece Apostoli vor sta pe douăsprezece scaune de domnie, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel — că Apostolii vor fi asociaţi cu El în judecarea şi conducerea lumii.

Apoi există o altă clasă: „Veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în împărăţia lui Dumnezeu”; dar Domnul nostru nu spune niciun cuvânt că Îl vor vedea pe El sau pe apostolii Săi. El şi apostolii Săi vor fi în faza invizibilă a Împărăţiei. Astfel este scris: „Fiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune prinţi în toată ţara” (Psa. 45:16). Patriarhii vor fi consideraţi copii. Un tată este un dătător de viaţă. În timp ce într-un sens al cuvântului Avraam şi Isaac etc., ar putea fi consideraţi părinţi, totuşi în virtutea lucrării răscumpărătoare a lui Cristos, El le va da viaţă şi ei vor fi copiii Lui; căci oricine dă viaţă este tată şi oricine primeşte viaţă este copil. Ei vor fii prinţi pe tot pământul, nu pe planul ceresc, ci pe planul pământesc, obţinând „învierea mai bună” pentru că au fost credincioşi. Fiecare dintre ei va fi un exemplu de maturitate umană perfectă; şi fiecare va fi un prinţ sau conducător. Înţelepciunea lor va fi o înţelepciune supravegheată de Biserica în glorie.

OBIECTIVUL ÎNCERCĂRII INDIVIDUALE A OMENIRII

Toţi oamenii vor avea nevoie să fie puşi la încercare ca să se vadă dacă, având cunoştinţa pe care o vor fi primit, vor accepta sau nu Planul lui Dumnezeu. Dacă vor accepta, vor fi declaraţi vrednici de viaţă veşnică. Dacă nu vor veni în armonie, vor fi declaraţi vrednici de moarte veşnică. Dar această judecată va fi dată de către Cristos şi Mireasa Lui.

Astfel deci, vedem că peste lume vine o judecată sau încercare mare, pentru a li se da ocazia de a decide dacă va veni sau nu va veni în armonie cu aranjamentele Împărăţiei lui Cristos. În lucrarea de judecare, Biserica va fi asociată cu Cristos. Citim că Dumnezeu „a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit, prin Omul pe care L-a rânduit” (Fapt. 17:31), Cristos, Capul şi Biserica, Trupul Său. Precum şi: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1 Cor. 6:2). De aceea, judecata sau încercarea noastră are loc înainte, ca să putem fi pregătiţi pentru a încerca sau judeca lumea; şi prin experienţele prin care am trecut, să-i putem fi de ajutor în timp ce ea va fi în încercare şi sub controlul nostru.