IERTAREA PĂCATELOR ŞI VINDECAREA

Marcu 2:1-12

„Binecuvântează, suflete al meu, pe DOMNUL, şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale; El îţi vindecă toate bolile tale.” Psalm 103:2, 3.

R 4980 W. T. 15 februarie 1912 (pag. 70-71)

Mai târziu, când Mântuitorul S-a întors la Capernaum, acolo era aglomeraţie ca să-L vadă, să-L audă şi să aducă bolnavi pentru cuvintele şi atingerea Lui vindecătoare. Minunile pe care Domnul le-a făcut erau în special cu scopul de a atrage interesul poporului asupra Mesajului Său — Evanghelia Împărăţiei — veştile bune ale privilegiului de a deveni fii ai lui Dumnezeu şi comoştenitori cu Isus în Guvernul Mesianic, acela care va binecuvânta pe Israel şi toate naţiunile cu lumină, cunoştinţă şi ridicare din stările păcatului şi ale morţii.

În timp ce El astfel predica, unii dintre cei mai serioşi i-au adus un om paralizat pentru a-l vindeca. Neputând să intre în casă sau în curte din cauza mulţimii, ei au îndepărtat unele dintre ţiglele de pe acoperiş şi l-au coborât pe bolnav în faţa Mântuitorului care predica. Astfel de credinţă necondiţionată, manifestată prin astfel de efort eroic, nu putea să nu fie apreciată de către Răscumpărătorul.

Dar lucrul neaşteptat s-a întâmplat. În loc de a-l vindeca pe om de boala lui, Isus a exclamat: „Păcatele îţi sunt iertate”. Sub aranjamentul lui Dumnezeu cu evreii, sub Legământul special al Legii, păcatul originar era ispăşit tipic prin sacrificii tipice, şi poporul trebuia să dea socoteală de propriile lor încălcări ale Legii. Prin urmare, printre evrei o boală serioasă implica păcate serioase. Astfel Isus cu altă ocazie i-a spus unuia dintre cei pe care i-a vindecat: „Păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate. Du-te şi nu mai păcătui ca nu cumva un lucru şi mai rău să vină peste tine”.

Nu trebuie să uităm că astfel de procedee speciale erau numai cu evreii — că niciodată nu se aplicau la neamuri, nici la creştini, deşi este foarte adevărat că anumite boli, cum ar fi sifilisul, par a fi în general ca urmare a încălcării legilor Naturii, fie printre evrei fie printre neamuri. Punctul la care vrem să ajungem este că Dumnezeu nu are astăzi un astfel de Legământ cu Biserica, nici cu lumea în general. Prin urmare, cel drept este adesea bolnav, iar păcătoşii sunt sănătoşi.

„CINE POATE SĂ IERTE PĂCATELE?”

Când Isus a declarat că păcatele evreului paralizat erau iertate, unii din cei prezenţi au declarat că aceste cuvinte erau blasfemie, că Isus Îşi aroga o putere care aparţinea numai lui Dumnezeu. Ei nu s-au oprit să considere că dacă El era într-adevăr Mesia, Răscumpărătorul, însemna că poseda autoritatea de a anula păcatele din care îi răscumpăra pe oameni. Înţelegând gândurile lor şi ştiind că astfel s-ar putea împiedica de un mare adevăr spre paguba lor, Isus a clarificat chestiunea în câteva cuvinte, spunându-le: Ce consideraţi că este mai uşor, a spune unui om că păcatele îi sunt iertate sau a-l vindeca? El ştia bine că vor spune că vindecarea era mai dificilă, şi de aceea, dacă Isus era în stare să-l vindece pe om, nu era niciun motiv să spună „Păcatele îţi sunt iertate”, dacă nu avea putere să ierte păcatele. Ca dovadă la aceasta i-a spus omului paralizat ale cărui păcate le iertase: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă”. Imediat omul a fost vindecat şi a plecat ducându-şi patul. Oamenii i-au făcut loc şi cu uimire au slăvit pe Dumnezeu, spunând: Cine a mai văzut vreodată aşa ceva!

AUTORITATEA DE A IERTA PĂCATELE

Există anumite mari principii de bază legate de lucrările lui Dumnezeu cu omenirea, care ar trebui recunoscute. Guvernarea lui Iehova este bazată, nu pe milă, ci pe Dreptate; după cum citim: „Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie”. Într-un sens al cuvântului, Dreptatea divină niciodată nu iartă şi niciodată nu poate ierta, după cum vom explica. Citim: Toată „lucrarea Lui este perfectă”. Metoda divină este ca fiecare creatură a lui Dumnezeu să fie atât de desăvârşită, încât să nu aibă nevoie de nicio iertare, de nicio îngăduinţă. Îngerii au fost creaţi desăvârşiţi, prin urmare nu era nicio nevoie de a se prevedea iertare pentru ei, deoarece n-ar avea nicio scuză să păcătuiască. La fel şi omul a fost astfel creat desăvârşit, în chipul şi asemănarea Creatorului, şi n-a avut nicio scuză, şi de aceea n-a avut nevoie de nicio prevedere pentru milă atâta timp cât era în legătură cu Dumnezeul lui.

Când a venit ispita, omul a căzut de la ascultare în păcat, şi din favoarea divină şi viaţă în dizgraţie şi sub sentinţa morţii. El n-a avut nicio scuză şi Dreptatea n-a făcut nicio prevedere. Dar un alt aspect al caracterului divin, Iubirea, deşi nu era în control, a fost adus în exercitare pentru uşurarea omului. Dar Iubirea divină sau Mila n-a putut trece sau sta în calea Dreptăţii divine. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu putea ierta un păcătos pe care-l condamnase la moarte. Ceea ce putea face, şi a făcut, a fost să Se îngrijească la timpul potrivit de răscumpărarea omului. Toată Mila divină, prin urmare, curge prin canalul răscumpărării.

Aplicând acest principiu la Mântuitorul nostru şi la învăţăturile Lui, întrebăm: Cum putea El să ierte păcatele, când Dreptatea divină nu putea să ierte păcatele, nici să pună deoparte pedeapsa păcatului? Răspunsul este: Isus a fost reprezentantul Milei divine, şi a fost atunci printre oameni cu scopul de a-Şi da viaţa ca sacrificiu pentru om, şi de aceea Lui I-a aparţinut onoarea deosebită de a ierta păcatele. Dar cineva ar spune că Isus nu murise încă pentru păcatele omului, că nu înviase încă pentru îndreptăţirea omului, că nici chiar nu Se prezentase înaintea lui Dumnezeu pentru „casa credinţei”.

Răspundem că, deşi este adevărat că nu îndeplinise această lucrare, şi de fapt încă nu-Şi împlinise pe deplin lucrarea (ca Răscumpărător şi Restaurator al oamenilor), cu toate acestea Îşi începuse lucrarea, Se prezentase ca preţul de Ispăşire al omului la Iordan, la botezul Său. Conform Scripturilor şi tipului, atunci El predase tot ce avea pământesc pentru om.

Totuşi, predarea a tot ce avea nu I-a dat autoritatea de a ierta păcatele. Acceptarea de către Tatăl ceresc a consacrării Sale — acceptarea divină a sacrificiului lui Isus a fost cea care a contat. Acceptarea sacrificiului lui Isus de către Dumnezeu a fost manifestată prin acordarea Spiritului sfânt, care a coborât asupra lui Isus asemenea unui porumbel, aşa cum a fost mărturisit de Ioan Botezătorul, şi de asemenea a fost mărturisit de puterea divină care după aceea a operat în şi prin Isus pentru vindecarea bolilor. Vedem deci că vorbele Domnului nostru adresate omului paralizat, „Păcatele îţi sunt iertate”, au fost justificate prin faptul că El era în poziţia de a face satisfacţie pentru păcatele întregii lumi, şi că Tatăl deja indicase acceptarea sacrificiului care era atunci în proces.

„BINECUVÂNTEAZĂ PE DOMNUL,

SUFLETE AL MEU”

Textul pentru acest studiu vine din Psalmi şi este foarte interesant. Profetul David poate că şi-a aplicat aceste cuvinte lui însuşi ca evreu şi poate că s-a gândit la vindecarea şi binecuvântarea lui fizică, drept dovezi ale favorii Domnului sub Legământul Legii. Dar aplicarea profetică a acestui Psalm la Israelul spiritual este încă şi mai interesantă. Israeliţii spirituali sunt Noi Creaturi şi au această comoară în vase pământeşti.

La aceştia, Nouă Creatură este cea care recunoaşte vindecarea sa, iertarea sa, împăcarea sa cu Dumnezeu; şi, potrivit promisiunii lui Dumnezeu, toate lucrurile lucrează împreună spre binele său, pentru că Îl iubeşte pe Dumnezeu şi a fost chemată conform scopului divin. În mod continuu Noua Creatură are pricină să exclame: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale; El îţi vindecă toate bolile tale!” Sf. Pavel, ducând mai departe acelaşi gând, a declarat că marele Răscumpărător în cele din urmă Îşi va prezenta Biserica înaintea Tatălui fără vină şi perfectă în iubire — „este semănat în necinste, înviază în slavă; este semănat în slăbiciune, înviază în putere; este semănat trup natural, înviază trup duhovnicesc”. Vom fi asemenea Lui şi Îl vom vedea aşa cum este şi ne vom împărtăşi de slava Lui.