NOI CREDEM BIBLIA
R 4955b W. T. 15 ianuarie 1912 (pag. 28-29)
Cei care se opun învăţăturii noastre sunt dedaţi la denaturarea ei. Ei nu doresc să vorbească neadevărat, dar doresc să împiedice lucrarea noastră, pe care ei nu o recunosc drept lucrarea Domnului.
Este greu să răspundem la argumentele împotrivitorilor noştri în câteva cuvinte, când ei înţeleg greşit prezentările noastre din cele mai mult de trei mii de pagini. Dacă nu pot înţelege o relatare detaliată, nu avem nicio speranţă de a face una scurtă mulţumitoare pentru ei. Totuşi dăm aici un rezumat:
I. Noi afirmăm umanitatea lui Isus şi divinitatea lui Cristos.
II. Recunoaştem că personalitatea Spiritului sfânt este Tatăl şi Fiul; că Spiritul Sfânt vine de la amândoi, şi apoi de la toţi cei care sunt concepuţi de el.
III. Afirmăm învierea lui Cristos — că El a fost dat la moarte în trup, dar a înviat în Spirit. Negăm că a fost înviat în trup şi obiectăm la orice afirmaţie contrară, ca fiind nescripturală.
IV. Afirmăm, cu Scriptura, că numai Dumnezeu a avut nemurirea, „care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia”. Afirmăm că această calitate divină I-a fost deja acordată Domnului Isus şi va fi şi partea Miresei alese, „Corpul lui Cristos”. Cât priveşte omenirea, afirmăm că prevederea divină pentru aceştia şi pentru îngeri este viaţa veşnică pentru cei ascultători. Aceasta, de către mulţi, este greşit numită nemurire. Noi urmăm în mod strict Scripturile.
V. Susţinem că întreaga rasă şi-a pierdut viaţa cu Tatăl Adam, ca rezultat al nereuşitei lui din Eden; şi că Cristos a murit pentru a asigura a doua şansă pentru Adam şi o şansă individuală pentru toţi din rasa lui, care şi-au pierdut prima lor şansă în Adam când el a păcătuit. „Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa în Hristos toţi vor fi făcuţi vii” (1 Cor. 15:21, 22). Puţini dintre noi, comparativ, având ochi ai credinţei şi urechi ale înţelegerii, au avut această a doua şansă în viaţa prezentă. Adam şi marea masă a urmaşilor lui trebuie să-şi primească a doua şansă după ce vor fi treziţi din mormânt. DAR NIMENI NU VA AVEA A TREIA ŞANSĂ!
VI. Noi credem că sufletul a fost condamnat la moarte. „Sufletul care păcătuieşte acela va muri.” Credem că această moarte ar fi fost veşnică, distrugere veşnică, dacă n-ar fi fost mila lui Dumnezeu prin lucrarea răscumpărătoare a Domnului nostru. Datorită morţii Lui, sufletele noastre nu mor în acest sens deplin al cuvântului, ci scriptural se spune că „adorm”, „dorm în Isus”. Trezirea va fi în dimineaţa învierii; şi intervalul va fi o perioadă de inconştienţă, frumos simbolizată printr-un somn odihnitor.
VII. Credem în „iadul” Bibliei, şeol. Acesta, singurul cuvânt folosit pentru iad timp de patru mii de ani, este tradus de mai mult de jumătate de ori mormânt în Versiunea noastră Comună, şi întotdeauna ar trebui tradus astfel. „Hades”, în Noul Testament, este echivalentul lui. „Focul Gheenei”, din Noul Testament, este o ilustraţie simbolică folosită pentru a semnifica Moartea a Doua.
VIII. Credem că Dumnezeu este în stare să distrugă „atât sufletul cât şi trupul” în Gheena — Moartea a Doua. Noi considerăm mult mai sănătos să credem astfel, deoarece este mai scriptural, decât să credem că prin crearea omului Dumnezeu a făcut o lucrare pe care n-ar mai putea-o anula; mult mai rezonabil, de asemenea, decât să credem că El preferă ca incorigibilii să sufere etern, când suferinţele lor nu le-ar putea face nici lor nici altora vreun bine.
IX. Credem că, asemenea Tatălui şi sfinţilor îngeri, Domnul nostru este o fiinţă spirituală. Suntem convinşi că „nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia cerurilor”. Nu credem că Domnul nostru are un corp de carne şi sânge, „cu puţin mai prejos decât îngerii”, şi că a fost astfel timp de aproape două mii de ani lipsit de armonie cu mediul Său ceresc. Credem afirmaţia apostolului, că „Domnul este Duhul”. Acesta este Isus care va „veni în acelaşi fel”, în linişte şi necunoscut lumii, aşa cum a plecat. Noi nu afirmăm, dogmatic, că El a venit în 1874, dar spunem că pentru noi aceasta este în mod evident învăţătura Scripturilor. Domnul nostru ne-a prevenit să nu-L aşteptăm în trup; ca oamenii să poată spune „Iată-L, aici” sau „Iată-L, acolo”. Lucrarea Secerişului în Biserica Nominală universală, perioada Laodiceană a Bisericii, confirmă bine aşteptările noastre cu privire la ceea ce va fi lucrarea Sa, aşa cum este schiţată în pildele Sale etc.