Pregătire Pentru Împărăţie – VDM 24.6

PREGĂTIRE PENTRU ÎMPĂRĂŢIE

Luca 1:5-23

„Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui.” Evrei 11:6.

R 4939 W. T. 15 decembrie 1911 (pag. 457-458)

Cursul nostru de Studiu Bereean pentru acest an a fost planificat de Comitetul Internaţional. Acesta constituie o investigare foarte amănunţită a vieţii pământeşti a Domnului nostru, de la naştere până la înălţare. Studiul de astăzi în mod foarte potrivit necesită investigarea lucrărilor şi făgăduinţelor lui Dumnezeu până la naşterea lui Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul şi vestitorul Răscumpărătorului.

Cu patru mii de ani înainte de naşterea lui Isus, Dumnezeu a declarat că Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Acum vedem că aceste cuvinte misterioase înseamnă că păcatul cu toată lucrarea lui pustiitoare în lume vor fi contracarate şi distruse la timpul cuvenit şi că puterea lui Dumnezeu în acest scop va opera printr-un Fiu minunat al neascultătoarei Eva. Au trecut secole fără niciun semn de împlinire a acestei promisiuni. Rasa noastră a devenit mai degradată şi a decăzut tot mai mult în necredinţă. Apoi s-a născut Enoh, din spiţa lui Set. „El a umblat cu Dumnezeu” şi a fost folosit ca purtător de cuvânt divin pentru a da încă o profeţie, care zice: „Iată, Domnul a venit în mijlocul zecilor de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă judecată [dreptate] împotriva tuturor”. Iuda 14, 15.

Altă mie de ani s-a scurs înainte ca Dumnezeu să mai facă vreo sugestie cu privire la intenţia Sa binevoitoare de a da lumii o nouă încercare sau judecată. Apoi lui Avraam, prietenul lui Dumnezeu, El i-a făcut cunoscut încă mai deplin speranţa lumii — Evanghelia. Dumnezeu i-a declarat lui Avraam intenţia Sa de a binecuvânta toate familiile pământului, şi apoi că această binecuvântare asupra omenirii va veni prin urmaşii lui Avraam: „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. Gen. 12:3.

Această declaraţie făcută lui Avraam, sf. Pavel o numeşte primul mesaj al Evangheliei, deoarece celelalte declaraţii erau atât de vagi încât nu asigurau recuperarea umană. Păcatul şi şarpele puteau fi distruse fără ca sămânţa femeii să fie în mod special binecuvântată, şi judecarea omenirii menţionată de sfântul Enoh era implicată, dar nu spunea în mod clar că va rezulta binecuvântarea umană. Mesajul către Avraam însă era explicit: „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate”. Vezi Gal. 3:8.

Sf. Pavel ne aminteşte că Dumnezeu nu numai a declarat că va veni binecuvântarea, dar a şi făcut un jurământ pentru aceasta. Jurământul lui Dumnezeu n-a fost necesar pentru Avraam. El a crezut cu tărie; dar, cum a spus sf. Pavel, jurământul a fost pentru noi. Împlinirea făgăduinţei va fi atât de mult întârziată încât noi, care suntem în mod atât de special interesaţi de ea, ne-am putea teme de ceva schimbare în programul divin. Sf. Pavel ne asigură că jurământul a fost pentru ca „prin două lucruri care nu se pot schimba [Cuvântul lui Dumnezeu şi jurământul lui Dumnezeu] … să găsim o puternică încurajare [noi, Biserica] a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte [prin «veştile bune», promisiunea], pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntru, unde Isus a intrat pentru noi ca Înainte Mergător” (Evrei 6:18-20). Vedem deci prin cuvintele apostolului, că făgăduinţa sau legământul avraamic nu s-a împlinit încă — este încă o ancoră pentru credinţa noastră.

CĂUTAREA SEMINŢEI LUI AVRAAM

Nu Ismael a fost moştenitorul făgăduinţei, ci Isaac; nu Esau a fost, ci Iacov. În cele din urmă toată familia lui Iacov a fost acceptată ca sămânţa lui Avraam, şi la timpul cuvenit toţi au au fost botezaţi în Moise, în mare şi în nor, şi au devenit moştenitori ai făgăduinţei, cu condiţia că vor ţine Legea dată la Muntele Sinai. Ascultarea de cerinţele acelei Legi le dădea viaţă veşnică, şi apoi cei aprobaţi erau agenţi ai lui Dumnezeu în împlinirea făgăduinţei — în „binecuvântarea tuturor familiilor pământului”.

Dar, imperfecţi ca şi restul rasei noastre sub senţinţa morţii, israeliţii n-au fost în stare să ţină Legea perfectă a lui Dumnezeu; prin urmare toţi au murit, asemenea restului rasei — deoarece erau păcătoşi. După cum a spus Isus, niciunul dintre voi nu ţine Legea; după cum a spus sf. Pavel: „Nimeni nu va fi îndreptăţit prin faptele legii” în ochii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, străduinţa evreilor de a asculta de Legea lor a adus o mare binecuvântare asupra lor; deşi unii erau făţarnici şi spuneau rugăciuni, nu din inimă, alţii erau „cu adevărat israeliţi, în care nu era vicleşug”.

Dumnezeu a apreciat loialitatea inimii „israeliţilor cu adevărat”, şi la Cincizecime li s-a dat privilegiul de a păşi din casa lui Moise, ca servitori credincioşi, în casa lui Cristos, ca fii credincioşi (Evrei 2:5, 6). „Dar tuturor celor ce L-au primit [pe Isus] … le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Au fost acceptaţi în această relaţie de fii după ce Isus şi-a dat viaţa ca sacrificiu, a fost înviat din morţi la natură divină şi a fost înălţat mai presus de îngeri, de domnii şi puteri, la dreapta favorii lui Dumnezeu, şi S-a prezentat ca Avocat pentru toţi „israeliţii cu adevărat”, toţi care doresc să umble în urmele Lui.

ALTE FĂGĂDUINŢE ÎNDURĂTOARE

Toate făgăduinţele lui Dumnezeu au fost pentru Avraam şi pentru sămânţa lui (sămânţa lui naturală în primul rând). Ca urmare, în tot Veacul Iudaic, în timp ce ei ca popor se străduiau să se recomande ca vrednici de a fi Sămânţa lui Avraam, străduindu-se să ţină Legea, Dumnezeu le-a vorbit profetic. El i-a informat că intenţia Lui era ca în cele din urmă să facă un Nou Legământ cu ei, încă mai bun decât cel pe care l-a mijlocit Moise. Sub acel Nou Legământ El le va îndepărta păcatele şi nelegiuirile; dar nu le-a spus cum vor fi şterse acestea; că vor fi şterse prin meritul „jertfelor mai bune” decât cele pe care le-au oferit ei prin Lege an de an.

Dumnezeu i-a asigurat că acest Nou Legământ va avea un Mijlocitor care va fi mai mare decât Moise. Despre acest Mijlocitor a profeţit Moise spunând: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre fraţii voştri, un Proroc ca mine [Eu sunt un tip al lui]; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. şi oricine nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului” (Fapt. 3:22, 23). Acel Mijlocitor mai mare va fi cel prin care ei vor fi într-adevăr ajutaţi să se ridice la un loc unde să poată ţine Legea divină în mod perfect şi să fie folosiţi de Dumnezeu în binecuvântarea întregului pământ. Ier. 31:31.

Cât de mult au tânjit după aceea israeliţii după Noul Legământ cu Mijlocitorul mai bun, pe care l-au numit Mesia, sau Unsul lui Dumnezeu! Să ascultăm din nou mesajul lui Dumnezeu cu privire la acest Mesia glorios, Mijlocitorul Noului Legământ; El spune: „Iată, voi trimite pe Solul … legământului în care găsiţi plăcere [Cel pentru care v-aţi rugat atât de mult timp, Cel prin al cărui ajutor veţi fi în stare să ţineţi Legea Mea şi să deveniţi agenţii Mei în instruirea şi binecuvântarea lumii]. Cine va putea să sufere ziua venirii Lui? Cine va rămânea în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului? … Va curăţi pe fiii lui Levi … şi vor aduce Domnului un dar de mâncare în dreptate.” Maleahi 3:1-3.

Astfel israeliţii aveau făgăduinţa scumpă cu privire la venirea lui Mesia — şi nu numai atât, dar şi aluzii că vor fi încercări şi dificultăţi speciale pentru cei care vor trăi la vremea aceea. În mod natural, fiecare mamă dintre israeliţi dorea naşterea unui fiu, sperând că ea ar putea fi onorată ca părinte al Seminţei femeii, care va zdrobi capul şarpelui — părinte al Aceluia mare din sămânţa lui Avraam prin care, prin ceva aranjament sau proces necunoscut, va veni o mare binecuvântare peste fiii lui Levi, peste Israel şi prin aceştia peste toate naţiunile pământului.

Aceste făgăduinţe au dus şi au culminat cu naşterea lui Ioan Botezătorul, întâmplări care constituie studiul de astăzi. Nu el avea să fie Mesia, ci vestitorul Lui. El nu s-a născut printr-o concepere miraculoasă de Spirit sfânt şi fără tată uman, ci a fost anunţat printr-un mesager special al lui Dumnezeu, după cum ne spune foarte frumos lecţia noastră. Dacă credinţa lui Zaharia a fost încercată, aceasta a fost găsită puternică şi a fost ajutată de experienţa lui de muţenie timp de nouă luni. Astfel a pregătit Dumnezeu calea înainte de a trimite pe singurul Său Fiu conceput ca să fie Răscumpărătorul omului.