VALOAREA RUGĂCIUNII

Neemia 1

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept.” Iacov 5:16.

R 4912b 1 noiembrie 1911 (pag. 411-412)

La treisprezece ani după ce ceata lui Ezra s-a întors la Ierusalim, Neemia a mers acolo cu o escortă şi cu deplină autoritate din partea împăratului Persiei să refacă zidul Ierusalimului şi să-i restaureze porţile. Părea că reforma lui Ezra, deşi foarte folositoare poporului, a adus împotrivirea violentă a vecinilor lor, după cum era de aşteptat. Evreii, acum într-un număr considerabil, erau dispreţuiţi de vecinii lor care doreau să-i scoată afară din ţară. Zidul cetăţii era slab şi n-a rezistat atacului.

Iosefus spune că Neemia, bogat şi favorizat de împăratul Persiei, locuia în palatul împăratului la Suza. El era un om evlavios şi profund interesat de ţara părinţilor săi. Într-o zi în timp ce se plimba, a auzit doi oameni vorbind în limba ebraică şi s-a apropiat de ei. Ei fuseseră la Ierusalim şi se întorseseră. Unul dintre ei s-a dovedit a fi propria lui rudă. Bucuros, a întrebat cu privire la ţara sfântă, la cetatea sfântă, la templul lui Dumnezeu şi cu privire la evreii care se întorseseră din Babilon. Istoria tristă a încercărilor lor, a pustiirii cetăţii şi a faptului că era expusă duşmanilor i-a atins inima şi l-a îndemnat la rugăciune. Acea rugăciune este subiectul acestei lecţii.

RĂSPUNSUL LA RUGĂCIUNILE NOASTRE

Fără îndoială, rugăciunea consemnată a lui Neemia este numai un rezumat al cuvintelor spuse, deoarece citim că el a făcut din acea chestiune un subiect de rugăciune serioasă timp de patru luni înainte de a ajunge la punctul acţiunii în care Dumnezeu l-a folosit la îndeplinirea propriei sale cereri. Aceasta ne aminteşte cum Domnul nostru i-a învăţat pe ucenici, zicând: „Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său”. În timp ce ucenicii se rugau astfel, aceasta implica din partea lor să lucreze în conformitate cu rugăciunile lor, să facă tot ce le stătea în putere ca să înainteze lucrarea Secerişului, precum şi să cointereseze pe alţii în lucrare. Astfel trebuie să fie întotdeauna, că efortul serios va însoţi rugăciunea. Rugăciunile neînsoţite de eforturi ar fi caracterizate ca nesincere. Rugăciunea care nu este din credinţă este păcat — nescripturală, profanatoare.

DORINŢA SINCERĂ A SUFLETULUI

Poetul a definit bine rugăciunea, ca fiind „Dorinţa sinceră a sufletului, exprimată sau neexprimată prin cuvinte”. Altul a declarat bine că „este respiraţia vitală a creştinului” — adică, caracterul creştinului nu poate fi menţinut fără rugăciune aşa cum viaţa umană nu poate fi menţinută fără respiraţie. Cine n-a observat că toate personajele mari ale Bibliei folosite de Atotputernicul erau obişnuite să meargă la El regulat în rugăciune şi să caute îndrumare la El în privinţa oricărei chestiuni. Chiar marele Răscumpărător, sfânt, nevinovat, nepătat şi despărţit de păcătoşi, a avut nevoie să Se roage Tatălui — a avut nevoie de părtăşie şi comuniune cu El — a avut nevoie să fie în legătură cu Cel Infinit. Sunt consemnate câteva din rugăciunile Lui şi ni se spune că petrecea toată noaptea în rugăciune în mai multe împrejurări.

Unii ar putea întreba: Ar schimba Atotputernicul planurile Sale ca răspuns la rugăciunile noastre? În mod sigur că nu. De fapt, dimpotrivă, suntem preveniţi în Scripturi să cerem numai conform voinţei Sale. Suntem avertizaţi că dacă cerem greşit nu ni se va răspunde la rugăciuni. De aceea este necesar să studiem Cuvântul lui Dumnezeu şi să fim luminaţi prin el cu privire la programul divin, pentru a cere în armonie cu fiecare aspect al lui şi a primi putere şi încurajare prin răspuns la cererile noastre.

Răscumpărătorul ne-a dat ideea de bază pentru aceasta, spunând: „Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (Ioan 15:7). Vai! Cât de puţini par să observe cele două limitări ale acestei promisiuni:

(1) Cel care cere trebuie să fie în Cristos — să rămână în El. Aceasta înseamnă că cel care face cererea s-a întors de la păcat, L-a acceptat pe Cristos şi condiţiile uceniciei. Implică faptul că a făcut o deplină consacrare a vieţii sale Domnului şi a devenit o nouă creatură în Cristos Isus. Aceştia, rămânând în Cristos, se pot ruga Tatălui.

(2) După ce au intrat în starea de membri şi de părtăşie cu Capul, Mesia, aceştia trebuie să ceară în armonie cu Cuvântul şi cu promisiunile lui Dumnezeu; pentru a şti ce lucruri să ceară trebuie să cerceteze Scripturile, care sunt suficiente „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit”. Există multe lucruri pentru care ne putem ruga, răspunsul la care n-ar implica nicio schimbare în planurile divine. Nu trebuie să înţelegem că toate micile întâmplări ale vieţii sunt preorânduite şi predestinate. În ceea ce priveşte lumea, multe din lucrurile ei sunt numai din întâmplare, sub permisiunea legilor naturale în care Dumnezeu nu intervine în general. În lucrurile poporului Său consacrat însă, Dumnezeu ne asigură că are un interes special. Acestea sunt atât de supravegheate prin providenţa Sa încât El le garantează copiilor Săi că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele lor.

PENTRU CE SĂ NE RUGĂM

Lui Dumnezeu Îi place să folosească micile talente posedate de poporul Său consacrat, şi întrebuinţarea lor ca ambasadori pentru Dumnezeu şi pentru Cristos, în familiile lor şi în oraşele lor, vor fi de folos şi vor depinde foarte mult de măsura seriozităţii rugăciunilor şi străduinţelor lor. Cei care se roagă pentru ocazii de a servi Domnului şi cauzei Sale şi care veghează la împlinirea rugăciunilor lor prin uşile deschise ale ocaziei, cu siguranţă că le vor avea. „Cine caută găseşte, şi celui care bate i se va deschide.”

Cei botezaţi în Cristos pot să se roage pentru necesităţi pământeşti, ca în rugăciunea Domnului, „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, dar noi nu trebuie să ne rugăm pentru mai mult decât pâinea şi apa pentru care Domnul a autorizat pe poporul Său să se roage. Creştinul adevărat, în loc să se gândească la ce va mânca, ce va bea şi cu ce se va îmbrăca — în loc să facă din lucrurile pământeşti subiectul rugăciunilor Sale, se va gândi şi se va ruga în legătură cu interesele sale mai înalte, interesele sale cereşti. Mai cu seamă se va preocupa cu privire la hrana sa spirituală, îmbrăcămintea spirituală, creşterea spirituală în har, cunoştinţă şi iubire, şi pentru acestea se va ruga şi se va strădui mai cu seamă.

Domnul nostru declară: „…pe toate acestea

[hrană şi îmbrăcăminte], păgânii le caută.… Căutaţi mai întâi [în principal] împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”. Poporul lui Dumnezeu trebuie în consecinţă să ajungă la comoştenire în marea Împărăţie a lui Mesia potrivit invitaţiei divine de a fi „moştenitori ai lui Dumnezeu, moşteniori împreună cu Isus Cristos Domnul nostru”. Trebuie să căutăm posesiuni în acea Împărăţie cu Domnul nostru pe tronul Său, căutând să dezvoltăm caractere care vor avea aprobarea divină şi ne vor face potriviţi pentru acea mare înălţare. Domnul nostru vorbeşte despre aceştia, spunând că ei caută dreptatea Împărăţiei — acea Împărăţie care va fi stabilită în omenire chiar pentru scopul de a impune dreptatea, şi oricine vrea să fie comoştenitor cu Cristos trebuie să iubească dreptatea şi să urască nelegiuirea, şi trebuie să dezvolte acest caracter înainte de a muri, pentru a spera la o parte în această Împărăţie cu gloria, onoarea şi nemurirea ei. Aceasta va căuta, după aceasta se va strădui, pentru aceasta se va ruga — mai presus de orice altceva.