„TOT TIMPUL … RUGAŢI-VĂ”

„Rugaţi-vă neîncetat.” 1 Tes. 5:17

R 4883a W. T. 15 septembrie 1911 (pag. 364-365)

 

Un mic citat din mintea cuiva pare a se potrivi minunat în analizarea textului nostru — „Rugăciunea este dorinţa sinceră a sufletului, exprimată sau neexprimată în cuvinte”. Aceasta este o definiţie completă, căci uneori ne rugăm cu suspine care nu pot fi rostite.

Există o formă de rugăciune, un aspect al rugăciunii care este foarte potrivit pentru noi, şi anume, mulţumirile. Dar Scripturile fac deosebire între rugăciune, laudă şi mulţumire, şi folosesc aceste cuvinte în aceeaşi asociere, reprezentând diferite aspecte ale închinării, ale comuniunii cu Dumnezeu. În sensul cererii, definiţia noastră se aplică şi când includem mulţumiri în rugăciunile nostre. Exprimată sau neexprimată, rugăciunea este dorinţa sinceră a sufletului. Rugăciunea care n-ar fi dorinţa sinceră a sufletului n-ar fi acceptabilă. S-ar putea să nu ştim totdeauna să exprimăm mulţumirile noastre lui Dumnezeu, dar este mângâietor să ne amintim că Domnul cunoaşte gândurile noastre şi este dispus să accepte exprimarea noastră slabă.

Toţi cei care vin la Domnul trebuie mai întâi să-şi fi recunoscut nevoia de a veni şi că El este gata, dispus şi capabil să le dea toate lucrurile necesare. Noi avem nevoie de odihnă şi pace şi viaţă veşnică. Pe acestea nu le găsim în lumea din jurul nostru. Nu există nicio pace reală în afara prevederii Domnului: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27). Lucrurile pe care Domnul le-a promis poporului Său sunt lucruri pe care ochiul nu le-a văzut nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit.

Prin urmare, oricine a primit arvuna Spiritului are ceva de dorit, ceva de aşteptat, ceva pentru care să se roage. De aceea ne rugăm: Vie împărăţia Ta, pentru ca binecuvântările promise de Domnul, nu numai cele pentru lume, ci şi cele pentru Biserică, să se împlinească.

SĂ NE RUGĂM PENTRU IERTARE

DUPĂ CUM ŞI NOI IERTĂM

În timp ce creştinul merge prin lume, găseşte diferite lucruri care îi distrag inima. Dar deoarece află că Domnul a promis pace, el să caute acea pace, s-o aştepte. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru lucrurile pe care credem că ar trebui să le avem. Dar să luăm înţelepciunea Sa superioară aşa cum este exprimată în Cuvântul Său ca îndrumare pentru noi; şi să cerem potrivit Cuvântului Său. Dacă avem o măsură de pace şi de binecuvântare, să ne rugăm cu atât mai mult pentru plinătatea bucuriei. Deoarece am fost curăţaţi de păcatul originar prin sângele preţios al lui Cristos, trebuie să ne amintim că avem greşeli zilnice; şi să ne rugăm zilnic: „Iartă-ne nouă greşelile noastre”. La această cerere Domnul ne răspunde condiţionat, că cerem iertarea greşelilor noastre după cum şi noi iertăm celor care ne greşesc. Astfel creştinul va găsi multe lucruri pentru care să se roage în toate situaţiile vieţii.

Creştinul însă nu trebuie să fie atât de absorbit în meditaţie încât să nu-şi poată face lucrul. Dar spiritul rugăciunii să fie cu el, astfel încât în fiecare situaţie a vieţii, în fiecare nedumerire, el să fie totdeauna gata să-şi îndrepte mintea spre Domnul pentru binecuvântările Lui şi să privească spre Domnul în legătură cu toate interesele zilnice; căci noi suntem ai Domnului. Acest curs ar fi o viaţă de rugăciune fără încetare. Noi nu încetăm să cerem venirea Împărăţiei numai fiindcă am cerut-o odată. Nu încetăm să ne rugăm pentru hrana zilnică. Recunoaştem că toate lucrurile bune vin de la El. Recunoaştem că „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare nici umbră de mutare” (Iacov 1:17); şi Cel care L-a dat pe Fiul Său pentru noi este totdeauna gata să le dea celor care caută să-L servească.

Această atitudine de inimă este rugăciune fără încetare. Uneori gândul poate numai să ne treacă prin minte, dar, cu toate acestea, ne aduce o binecuvântare. Toate lucrările lui Dumnezeu cu clasa aleasă sunt pentru dezvoltarea lor; şi un aspect al acestei dezvoltări este să învăţăm să cunoaştem de unde ne vin binecuvântările şi să apreciem faptul că Dumnezeu este Dătătorul, şi că „niciun lucru bun El nu-l va reţine de la cei care umblă pe calea dreptăţii”.