PUS CA PĂZITOR

Ezech. 3

„Când vei auzi un cuvânt din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea.” Ezechiel 3:17

R 4881a W. T. 15 septembrie 1911 (pag. 361-362)

Ezechiel se numără printre marii profeţi. Viziunile sale au fost descrise foarte realist şi plin de forţă. O parte din profeţia sa a fost scrisă înainte de necazurile finale grave peste împărăţia lui Iuda, care au dus la răsturnarea împărăţiei lui Zedechia. Restul cărţii a fost scris după răsturnarea completă a împărăţiei. Întreaga profeţie a fost dată în Babilon, Ezechiel însuşi trăind acolo şi slujind ca profet în principal captivilor, încurajându-le inimile la o apreciere a situaţiei lor şi la o speranţă a întoarcerii în ţara lor la timpul hotărât de Dumnezeu.

Ar fi o greşeală însă a presupune că misiunea lui Ezechiel a fost cu totul sau chiar mai ales pentru evreii din timpul său. Mai degrabă trebuie să înţelegem, prin afirmaţia sf. Petru, că el, cu alţi profeţi din vechime, au vorbit şi au scris lucruri pe care ei şi poporul care le-au auzit nu le-au înţeles — lucruri pe care Dumnezeu n-a vrut să fie înţelese până după acordarea Spiritului sfânt la Cincizecime — lucruri care vor fi „hrană la timpul cuvenit” pentru israeliţii spirituali de-a lungul acestui veac.

De exemplu, când Ezechiel i-a spus poporului, „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri”, el spunea un adevăr care i se aplica Bisericii Evanghelice din timpul acestui Veac, şi un adevăr care i se aplica întregii lumi în timpul domniei Mesianice, dar care n-a fost adevăr care să li se aplice evreilor la timpul rostirii lui. De ce? Pentru că în acel timp întreaga lume zăcea în cel Rău; după cum explică sf. Pavel, toţi erau sub sentinţa morţii prin neascultarea lui Adam. Ei nu puteau fi puşi la încercare pentru viaţă, în mod individual, până când nu vor fi mai întâi răscumpăraţi din condamnarea adamică.

Sângele viţeilor şi al ţapilor nu putea niciodată să ridice păcatul evreilor, nici să-i răscumpere; răscumpărarea putea veni numai pe calea hotărâtă divin — prin moartea Mântuitorului; şi Mântuitorul încă nu venise, încă nu adusese viaţa şi nemurirea la lumină prin Evanghelie. Şi în ceea ce priveşte Legământul Legii lui Israel, acesta a fost numai tipic pentru Noul Legământ din viitor, şi avem cuvântul apostolului pentru aceasta, că Legea nu putea face nimic desăvârşit.

Nicio măsură de întoarcere de la păcat nu putea da cuiva viaţă veşnică. Nimeni nu se putea întoarce de la păcat aşa încât să fie desăvârşit, de aceea era necesar Mântuitorul. Când Ezechiel se referă la proverbul că „părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii”, el declară faptul general că orice păcat şi slăbiciune omenească coboară prin ereditate de la părinte la copil, şi că problema recuperării este una fără speranţă, dacă nu va fi dat un Răscumpărător separat şi deosebit de rasa păcătoasă. Şi această prevedere pentru eliberarea din slăbiciunile moştenite de la Tatăl Adam a fost făcută de Iehova prin singurul Său Fiu conceput, Domnul Isus Cristos, Răscumpărătorul lumii.

„TIMPURILE DE RESTABILIRE”

În capitolul al 16-lea al profeţiei lui Ezechiel este prezentată în mod clar declaraţia că în Planul divin va veni cu siguranţă o mare restabilire care va afecta nu numai pe Israel şi naţiunile care erau în viaţă în acel timp, ci şi morţii din toate naţiunile. De la versetul 40 încolo, profetul descrie certitudinea promisiunii lui Dumnezeu de a-l recupera pe Israel, de a-l aduce înapoi în favoarea Sa şi pe o bază mai bună decât vreodată în trecut. În acelaşi timp Domnul declară, prin Profet, că samaritenii vor fi restauraţi şi binecuvântaţi, şi că sodomiţii vor fi restauraţi şi binecuvîntaţi. Această naţiune din urmă a fost total distrusă prin foc din cer, după cum a declarat Răscumpărătorul. Înseamnă că restaurarea lor trebuie să fie din mormânt, din moarte, din hades, din şeol.

Profeţia continuă şi declară că Domnul nu va face aceasta datorită vreunei vrednicii a israeliţilor sau a altora, ci pentru Numele Său — din buna Sa plăcere. Cu alte cuvinte, acesta este scopul pe care Dumnezeu Şi l-a propus în El Însuşi înainte de întemeierea lumii. Acesta este scopul pe care l-a declarat lui Enoh, spunând că la timpul cuvenit Mesia va „veni cu mulţimile Lui de sfinţi” pentru a stabili dreptatea şi neprihănirea pe pământ, pentru a binecuvânta poporul. Acesta este acelaşi mesaj pe care Dumnezeu i l-a dat lui Avraam, spunând: „În sămânţa ta se vor binecuvânta toate familiile pământului”. Aceasta a fost speranţa pe care Israel a nutrit-o atât de mult timp şi care Domnul declară că nu va rămâne neîmplinită.

Această descriere se găseşte în versetele de la 40 la 60, concluzia fiind aceea că atunci când Israelul va simţi bunătatea lui Dumnezeu prin restabilirea lor, ei vor fi ruşinaţi şi niciodată nu-şi vor mai deschide gura să se laude sau să se plângă. Aceasta va fi după ce favoarea lui Dumnezeu le va fi redată, şi El va fi împăcat faţă de ei în privinţa tuturor faptelor de idolatrie din trecut. Împăcarea Dreptăţii divine se găseşte în răscumpărarea împlinită de Domnul şi Mântuitorul nostru.

Ezechiel este unul dintre profeţii la care s-a referit sf. Petru când a profeţit cu privire la „timpurile de restabilire” care vin — la binecuvântările Împărăţiei lui Mesia care va fi inaugurată la sfârşitul acestui Veac, de îndată ce Biserica va fi fost aleasă ca să fie preoţimea împărătească, şi va fi fost glorificată cu marele Profet, Preot, Împărat, Mijlocitor, Capul şi Domnul lor. Sf. Petru declară că aceste „timpuri de restabilire” viitoare sunt menţionate de toţi sfinţii profeţi de la începutul lumii, şi referirea lui Ezechiel la ele îl marchează ca unul dintre sfinţii profeţi. Fapte 3:19-23.

Privind studiul nostru din acest punct de vedere, înţelegem că Ezechiel l-a simbolizat sau reprezentat pe Fiul Omului, Marele Învăţător, Răscumpărătorul; de asemenea i-a reprezentat pe membrii Miresei lui Cristos pe care gloriosul Cap îi poate folosi uneori ca purtătorii Săi de cuvânt.

Ezechiel a fost dus în mod miraculos la unii dintre captivii care locuiau lângă râul Chebar. După un timp el a primit un mesaj pentru ei, declarând că Dumnezeu l-a numit veghetor pentru a-i avertiza din partea Lui. Această avertizare merge de când s-a predicat Evanghelia. Ea le spune celor răi, adică, celor răi cu voia, răi intenţionat, că sfârşitul căii lor este moartea, dar dacă se întorc de la răutate pot trăi. Acest mesaj din acest Veac Evanghelic nu este pentru lumea întreagă, ci, după cum declară Scripturile, pentru „cine are ureche de auzit”. Sf. Pavel foloseşte acest mesaj, zicând: „Plata păcatului este moartea, dar darul harului lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru”. Rom. 6:23.

NU CHIN, CI MOARTE

Este demn de remarcat aici că nici profetul nici cei pe care el i-a simbolizat n-au fost vreodată împuterniciţi să spună omenirii că păcătosul va fi fript veşnic, nici că va suferi veşnic în vreo oarecare stare. Pedeapsa extremă pentru păcat, prezentată nouă în Cuvântul lui Dumnezeu, este: „Sufletul care păcătuieşte acela va muri”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu declară că nu va da viaţă veşnică celor răi, ci numai acelora care se vor întoarce de la păcat la dreptate. Astfel citim: „Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă … Pentru ce vreţi să muriţi?” Şi iarăşi: „Cine are pe Fiul are viaţă, dar cine n-are pe Fiul” „nu va vedea viaţa

[veşnică], ci mânia lui Dumnezeu va rămâne peste el” — mânia sau sentinţa morţii veşnice.

În orice caz, profetul şi cei pe care el îi reprezintă, inclusiv tot poporul consacrat al lui Dumnezeu de astăzi, sunt datori să clarifice acest aspect al programului divin, şi anume, că orice păcat cu voia va aduce moarte; că toţi păcătoşii cu voia, după cum declară sf. Pavel, vor fi pedepsiţi cu distrugerea definitivă — nu cu chinul veşnic (2 Tes. 1:9). Fiecare membru al Corpului lui Cristos este un păzitor pe zidurile Sionului, chiar dacă Sionul acum este în Babilon, cum au fost cei cărora li s-a adresat tipic prin Profet.