PE CINE AU SIMBOLIZAT LEVIŢII?
R 4875 W. T. 1 septembrie 1911 (pag. 348-349)
Leviţii au simbolizat pe „biserica întâilor născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri”. Această expresie, „nume scrise în ceruri” — implică faptul că ei sunt recunoscuţi ca o clasă spirituală — au intrat în favoarea divină.
Ni se dă istoria Leviţilor ca o seminţie tipică reprezentând în mod special pe întâii-născuţi; şi această istorie a întâilor-născuţi ne trimite înapoi la timpul când întâii-născuţi ai seminţiei lui Israel au fost cruţaţi în noaptea Paştilor. Acea noapte simbolizează acest Veac Evanghelic, timpul de întuneric de pe pământ, când Domnul Îşi alege clasa mărgăritarelor. Această „biserică a întâilor-născuţi” a trecut din moarte la viaţă — toţi aceşti întâi-născuţi, reprezentând întreaga „biserică a întâilor-născuţi”, sunt reprezentaţi prin seminţia lui Levi. Dintre aceşti Leviţi era aleasă mica clasă preoţească, simbolizând pe Domnul nostru şi pe aceia care umblă credincioşi în urmele Lui. Astfel întreaga „biserică a întâilor-născuţi” va include o mare mulţime — mai mulţi decât Corpul lui Cristos. Fecioarele o vor urma (Psa. 45:14), toate aparţinând acestei „biserici a întâilor-născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri”. Lucrarea Leviţilor în legătură cu serviciul Cortului Întâlnirii este, fără îndoială, una simbolică.
Marele preot „intra singur o dată pe an” — în Ziua Ispăşirii — în Sfânta Sfintelor. Se pare că preoţii subordonaţi nu intrau în Sfânta Sfintelor în această zi (Evrei 9:6, 7), ci în primul loc sfânt, unde erau sfeşnicul, masa cu pâinile pentru punere înainte şi altarul de aur al tămâierii. Ei, fără îndoială, i-au simbolizat pe aceia care stau cu Cristos în locurile cereşti (Efes. 2:6), şi astfel sunt cu mult înaintea casei generale a credinţei. Preoţii subordonaţi erau fiii lui Aaron, şi, fiind din familia sau casa preoţească, ocupau o poziţie mai înaltă şi aveau drepturi şi privilegii mai mari decât cele de care se bucurau restul Leviţilor. Ilustraţia preoţilor subordonaţi intrând în Sfânta pare să corespundă cu experienţele noastre din prezent şi nu cu experienţele noastre din viitor, când ne aşteptăm să intrăm în Sfânta Sfintelor prin vălul rupt.
Experienţele Leviţilor antitipici din prezent sunt diferite de ceea ce vor fi ele în viitor. În prezent ei sunt în starea Curţii, deoarece numai membrii Corpului sunt privilegiaţi să intre în Sfânta şi să cunoască „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. Dar când articolele Sfintei erau împachetate, Leviţii tipici duceau lucrurile preţioase — le era permis să le transporte. Ei puteau să simtă că aveau dreptul de a le atinge în mod general, dar nu în acelaşi mod ca preoţii. Aceasta ar părea să implice că nimeni în afară de cei care umblă în urmele lui Isus n-ar putea avea o apreciere adâncă, deplină a Planului divin. Alţii ar putea înţelege aceste lucruri într-un grad relativ, dar nu în deplinătatea lor.
Trebuie deci să ne gândim că, după cum Leviţii îndeplineau un serviciu în legătură cu sacrificiile Zilei Ispăşirii, tot aşa ei vor avea un serviciu special după Ziua Ispăşirii. În Ziua Ispăşirii, când poporul aştepta ca preotul să iasă şi să-i binecuvânteze, nu era timpul special pentru Leviţi în general să se ocupe de învăţarea poporului sau ei să-şi înveţe lecţia importantă; dar, după această Zi a Ispăşirii, Leviţii erau învăţători generali ai întregului popor, explicându-le Legea. Şi astfel vedem că aceasta va fi o parte a lucrării Leviţilor antitipici în viitor. Ei nu vor avea nicio moştenire în ţară şi în binecuvântările ei. Ei vor fi asociaţi în lucrarea Împărăţiei şi în instruirea poporului. Dar exact cum se va face aceasta nu putem şti precis acum.
Am putea de asemenea înţelege că Leviţii în Curte reprezintă foarte potrivit pe toţi cei care doresc să se întoarcă de la păcat şi să se apropie de Dumnezeu şi care fac progres spre îndreptăţirea deplină. Ei sunt într-o atitudine îndreptăţită din momentul în care se întorc de la păcat şi intră în Curte. Aceasta implică credinţă şi ascultare. Şi astfel toţi cei care sunt în armonie cu Dumnezeu în vreun sens al cuvântului, sunt socotiţi Leviţi; dar ca ei să devină Leviţi adevăraţi depinde de consacrarea lor deplină. Dacă ei nu fac această consacrare, nu vor primi binecuvântările speciale care i-ar îndreptăţi la planul spiritual. Noi toţi am fost Leviţi în acest sens al cuvântului — în sensul apropierii de îndreptăţire, dorind îndreptăţirea, dorind armonie cu Dumnezeu şi căutând-o, îndepărtând întinăciunea cărnii etc. — dar n-am ajuns la acea îndreptăţire până când ne-am prezentat corpurile ca sacrificii vii şi am fost concepuţi de Spirit sfânt şi a început noua viaţă prin care am trecut de la moarte la viaţă, prin care am devenit „biserica întâilor-născuţi” şi ni s-au scris numele în ceruri. Oricine se întoarce înapoi, fără să-şi fi prezentat corpul ca jertfă vie, nu ajunge la deplinătatea îndreptăţirii, nu ajunge la îndreptăţirea la viaţă — este deficitar în gradul credincioşiei faţă de principiul corect şi în gradul armoniei cu Dumnezeu.
Deşi starea Curţii pare să reprezinte în timpul prezent pe toţi cei care se apropie de Dumnezeu, iubesc dreptatea şi doresc armonia cu El, ar părea ca şi cum odată cu sfârşitul acestui Veac va fi o ajustare a lucrurilor prin care toţi cei care n-au ajuns la punctul deplinei consacrări şi la punctul conceperii de Spirit, care nu vor aparţine casei credinţei şi „bisericii întâilor-născuţi” în sensul absolut, vor ieşi afară şi vor înceta să fie recunoscuţi ca fiind în Curte. Între timp, clasa care a făcut deja consacrarea, „prezentându-şi corpurile ca jertfe vii”, şi a primit conceperea de Spirit şi s-a bucurat un timp de privilegiile de a fi membri ai Corpului lui Cristos — aceştia, nereuşind să-şi menţină starea, sunt reprezentaţi ca separaţi de clasa „turmei mici”, la sfârşitul acestui Veac. Starea lor pare că este reprezentată prin starea de pe urmă a Curţii.