ÎNŢELEPCIUNEA DE SUS

Daniel 1:8-20

„Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să nu faci ceva care poate să fie pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.” Romani 14:21.

R 4873a W. T. 1 septembrie 1911 (pag. 345-346)

Am observat cruzimea împăraţilor din vechime. Este potrivit deci să observăm şi anumite exemple în care ei au manifestat mare lărgime a generozităţii şi înţelepciunii. Studiul de astăzi ilustrează aceasta. Printre primii captivi aduşi de Nebucadneţar de la Ierusalim cam cu douăzeci de ani înainte de distrugerea lui, erau patru tineri, evident nobili din naştere şi cu instruire religioasă. Daniel, Anania, Mişael şi Azaria. Aceşti captivi n-au fost trataţi rău, nici înrobiţi în sensul obişnuit al termenului. Calităţile lor intelectuale au fost remarcate şi au fost puşi într-o şcoală superioară împreună cu alţii pentru a fi pregătiţi să constituie un comitet de oameni înţelepţi, sfătuitori ai împăratului. Atât de diferite sunt toate acestea de nepotismul, „mita” şi „combinaţiile” din zilele noastre încât pare aproape de neînţeles.

În acelaşi timp, cazul a fost o conducere a providenţei divine prin care nu numai rebelii împotriva lui Dumnezeu din Israel au fost lăsaţi să fie capturaţi şi deportaţi, dar şi unii care erau foarte loiali din inimă principiilor legii divine. Putem învăţa de aici o lecţie despre felul cum Dumnezeu poate face chiar şi dezastrele din viaţă să producă binecuvântări pentru cei care Îi sunt cu adevărat loiali Lui, întocmai cum Daniel şi tovarăşii lui au fost binecuvântaţi şi au prosperat în ţara vrăjmaşului, şi au fost avansaţi în poziţii mult mai înalte decât ar fi atins în propria lor ţară.

AVANTAJELE CUMPĂTĂRII

Tinerii evrei erau ataşaţi casei regelui şi erau aprovizionaţi cu delicatese deosebite, inclusiv cu băuturi alcoolice. Politica împăratului de aprovizionare luxoasă a tuturor studenţilor, care erau din diferite ţări, era ca ei, fiind bine hrăniţi, să fie în cea mai bună stare fizică şi mentală. Această lecţie arată că este o greşeală a presupune că traiul bun este în mod special favorabil intelectului — să nu menţionăm spiritualităţii.

Chiar de la început, sub providenţa lui Dumnezeu, purtarea lui Daniel l-a adus în favoarea specială a căpeteniei famenilor care avea în sarcină întreţinerea cu cele materiale a acelor studenţi. Există ceva impresionant într-un spirit blând şi liniştit; şi de regulă un astfel de spirit vine numai dintr-o instruire religioasă potrivită. La acest famen au apelat Daniel şi asociaţii lui prin el, cerând ca în loc de hrana aleasă şi de băuturile alcoolice prevăzute, să poată avea o dietă simplă, din verdeţuri.

Famenul a răspuns că el ar fi foarte bucuros să încuviinţeze cererea, numai că se temea că atunci când va veni timpul examinării aceşti patru evrei, hrăniţi cu mâncare mai simplă, ar părea să fie în dezavantaj şi să se răsfrângă asupra lui, şi posibil să-l coste pierderea poziţiei, dacă nu chiar pierderea vieţii. Daniel, totuşi, a cerut să se facă o încercare timp de zece zile, consimţind să se decidă potrivit rezultatelor. La sfârşitul acestui timp scurt, comparaţia a arătat că cei patru tineri care au practicat cumpătarea erau mai frumoşi şi mai graşi la trup decât cei care s-au împărtăşit din bunătăţile regelui; astfel cererea lor a fost aprobată.

Citim despre ei: „Dumnezeu a dat acestor patru tineri cunoştinţă şi pricepere în tot felul de scrieri şi în înţelepciune; şi Daniel avea pricepere în toate viziunile şi în toate visele”. La sfârşitul perioadei pregătirii lor, când împăratul a stat de vorbă cu studenţii, „între toţi tinerii aceia, nu s-a găsit nici unul ca Daniel, Anania, Mişael şi Azaria. … În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai buni decât toţi scribii şi astrologii care erau în toată împărăţia lui.”

Care a fost secretul acestei înţelepciuni şi priceperi? Nu constă secretul în binecuvântarea lui Dumnezeu şi în faptul că aceşti tineri au căutat să-şi devoteze viaţa făcând voinţa divină — practicând dreptatea? Astfel vedem că inimile şi minţile noastre pot fi libere de motive egoiste, libere de superstiţii, libere de temeri, libere să facă voia lui Dumnezeu cu orice preţ. Astfel de minţi sunt rare oriunde, oricând. Astfel de minţi întotdeauna dezvoltă înţelepciune. Pe de altă parte, senzualitatea, egoismul, căutarea intereselor personale, întotdeauna întunecă judecata. De ceea ce avem noi nevoie astăzi în fiecare profesie sunt oamenii consacraţi de felul lui Daniel şi a tovarăşilor lui — oameni serioşi — care vor da tot ce au mai bun pentru a-şi servi semenii în orice sferă a vieţii ar fi puşi. Lumea a devenit mai înţeleaptă (?) din zilele acelea. Astăzi un Daniel n-ar ajunge într-o o astfel de poziţie de influenţă; dar dacă, întâmplător, ar ajunge acolo, ar fi un miracol dacă n-ar fi îndepărtat — un astfel de miracol cum l-a ţinut pe Judecătorul Lindsay din Colorado în funcţie timp de câţiva ani în ciuda oricărei presiuni politice abuzive care a căutat să-l zdrobească din pricina credincioşiei lui faţă de principiile dreptăţii.

Deşi Babilonul a dispărut, deşi puţini dintre noi pot fi Danieli sau pot avea poziţii înalte şi ocazii minunate, cu toate acestea, lucrul de care este într-adevăr nevoie este spiritul lui Daniel şi aceasta este o posibilitate pentru orice bărbat şi orice femeie — tineri sau bătrâni. „Îndrăzneşte să fii un Daniel.” Vai! Cât de puţini apreciază privilegiul, cât de puţini imită spiritul lui Daniel.

Creştinii de-a lungul acestui Veac sunt într-o stare foarte asemănătoare cu cea a lui Daniel. Marele Împărat al Slavei îi are în şcoala lui Cristos. El doreşte să aleagă câţiva pentru a fi comoştenitori în Împărăţia Mesianică atunci când aceasta va fi stabilită. Examenul va veni la sfârşitul acestui Veac. Cei care vor fi găsiţi atunci vrednici vor fi cei care au avut spiritul lui Daniel, al devotării faţă de Dumnezeu şi faţă de principiile dreptăţii — doritori să-şi dea vieţile în serviciul Adevărului — urmaşi în urmele lui Isus. Despre aceştia Domnul vorbeşte, spunând: „Ei vor fi ai Mei”, zice Domnul oştirilor, „Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu”. Mal. 3:17.

„PRIN CARE FRATELE TĂU SE POTICNEŞTE”

Textul nostru dă ideea că pe lângă ceea ce considerăm noi că este cel mai bine cu privire la ceea ce mâncăm şi ceea ce bem, pentru a ne permite să servim cel mai bine pe Domnul, trebuie să fim atenţi în privinţa rezultatului influenţei noastre asupra semenilor. Cu cât sunt mai nobile caracterele noastre, cu atât mai mare ne va fi influenţa asupra celor care în mod natural sunt mai slabi. Şi acea influenţă ar trebui folosită întotdeauna spre binele altora, pentru ridicarea la cele mai înalte standarde posibile ale gândirii, cuvântului şi faptei. Orice ne va ajuta în această direcţie ar trebui luat în considerare, şi ar trebui să fie pentru noi ca o poruncă de la Dumnezeu, care a zis: „Cât avem ocazie, să facem bine la toţi, dar mai ales celor din casa credinţei”.