Disciplina Retributivă În Mileniul – VDM 26.2

DISCIPLINA RETRIBUTIVĂ ÎN MILENIUL

R 4856a W. T. 15 iulie 1911 (pag. 219-220)

În ceea ce priveşte Dreptatea divină, prevederea lui Dumnezeu este că toate pretenţiile din partea Dreptăţii împotriva omenirii vor fi rezolvate şi terminate la sfârşitul acestui Veac Evanghelic. Aceasta este reprezentată prin ispăşirea tipică a păcatului, satisfacerea pentru păcate. Ziua de Ispăşire antitipică atestă sacrificiile Cristosului şi pregătirea celor vrednici să devină membri ai Corpului Său. Când Dreptatea va fi fost acceptat acea satisfacţie, ea va şterge registrele şi-l va elibera pe Adam şi toată rasa lui de toată responsabilitatea care derivă din încălcarea Legii lui Dumnezeu prin mâncarea din fructul oprit. Moartea lui Isus este satisfacţia pentru păcatele ce rezultă din păcatul originar, adamic.

Dar au existat şi alte păcate, greşeli flagrante, pentru care Dreptatea va cere plată, păcate împotriva Spiritului sfânt, împotriva luminii. Toate acestea sunt păcate împotriva lui Dumnezeu, împotriva dreptăţii. Pentru a ilustra, să ne gândim la experienţa Domnului: Poate că mulţimea n-a fost răspunzătoare de răstignirea Domnului nostru; dar au fost indivizi care au avut suficientă lumină ca să fi procedat mai bine. Tot aşa, din zilele lui Abel până în prezent unii au suferit nedreptate gravă, şi strigătele acestor încălcări ale Dreptăţii au apelat la Dumnezeu, întocmai cum a strigat sângele lui Abel. Scripturile ne arată cum va fi făcută satisfacerea şi pentru acestea, înainte de începerea marii Zile de binecuvântare, înainte ca lumea să fie predată pe deplin în mâinile Mijlocitorului Împărăţiei.

Satisfacerea pentru aceste păcate cu voia este arătată în ilustraţia ţapului de trimis. Acolo vedem în tip cum „mulţimea mare” va fi determinată să treacă prin strâmtorare, care va avea un bun efect asupra lor şi care, în acelaşi timp, va fi mijlocul de a încheia socotelile pentru încălcările grave ale Dreptăţii în afara păcatului adamic. Punerea mâinilor marelui preot pe capul ţapului de trimis ilustrează plasarea acestor păcate asupra clasei „mulţimii mari” şi trimiterea lor în strâmtorare. Aceştia vor trece printr-o experienţă asemănătoare cu cea pe care Domnul nostru a prezis-o că va veni peste naţiunea iudee, şi care s-a împlinit literal. Domnul nostru declară că acele suferinţe îngrozitoare de la sfârşitul Veacului Iudeu au fost o plată pentru păcatele împotriva Dreptăţii divine — pentru diferite fărădelegi din timpurile anterioare (Luca 11:49-51). Aceasta va lăsa lumea la începutul Mileniului fără nimic împotriva ei în registrele Dreptăţii.

DISCIPLINĂRILE CONFORM DEZVOLTĂRII CARACTERULUI ANTERIOR

Atunci Dreptatea va transfera întrega omenire în mâinile lui Mesia, care o va lua aşa cum va fi. Oamenii vor fi în diferite stări. Unii vor fi mai degradaţi, alţii mai puţin degradaţi; unii vor avea conştiinţa mai insensibilă, alţii mai sensibilă; şi aceste deficienţe de caracter vor depinde de modul în care fiecare a acceptat sau a respins lumina şi ocazia din prezent. Cei care n-au cunoscut voia Lui şi n-au făcut-o vor primi puţine lovituri; cei care au cunoscut voia Lui şi n-au făcut-o vor primi multe lovituri, din cauza împietririi anterioare a caracterului lor. Fiecăruia i se va cere, în cele din urmă, să se ridice la standardul deplin al cerinţelor divine. Cei mai degradaţi vor avea dificultate mai mare şi cei mai puţin degradaţi vor avea dificultate mai mică şi vor primi mai puţine lovituri în ridicarea lor la cerinţele divine.

Cu alte cuvinte, orice faptă greşită, orice principiu greşit care este aplicat, are un efect rău asupra caracterului, după cum toate faptele bune aduc binecuvântare. Tot aşa şi omenirea, în măsura în care în viaţa aceasta oamenii s-au supus sau nu s-au supus privilegiului sau cunoştinţei de care s-au bucurat şi au înţeles-o, vor fi înălţaţi sau degradaţi în caracter când vor intra în Veacul următor.

Apostolul spune că Dumnezeu nu amână (nu este încet) cum socotesc oamenii amânarea, ci este îndelung răbdător (2 Pet. 3:9); şi „Dumnezeu ştie … să păstreze pe cei nedrepţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii” (2 Pet. 2:9). Iarăşi citim: „Păcatele unor oameni sunt arătate dinainte, mergând înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă” (1 Tim. 5:24). Adică, sunt oameni care fac răul şi primesc prompt pedeapsa pentru cursul lor greşit. Astfel ei au ocazia de a se îmbunătăţi în privinţa celor trecute.

Sunt alţii cărora pare să le meargă bine, par să prospere în lucrurile pământeşti; ochii lor se bulbucă de grăsime; par să umble nepăsători de calea lor greşită, chiar până la mormânt (Psa. 73:3-12). Vor scăpa aceştia? Noi răspundem: „Nu”. În Ziua Judecăţii îşi vor primi lecţia. În Ziua aceea de încercare vor avea mult mai multă dificultate decât cei care au învăţat lecţiile din necazurile vieţii prezente. Pentru un om care a practicat răul se va cere disciplină severă înainte de a învăţa că obiceiurile trecutului nu vor fi permise. Deoarece această nouă Ordine va fi astfel încâ nimic nu va fi permis să o împiedice, calea lui în această viaţă deci va avea atunci răsplătire, în sensul că va fi rezultatul stării sale rele.

Cu toţii am observat că unii copii s-au născut cu un semn care este foarte umilitor pentru ei; şi mulţi dintre aceştia, datorită faptului că buzele dispreţului au fost îndreptate împotriva lor, au fost făcuţi astfel caractere umilite şi frumoase. Pe de altă parte, copiii răsfăţaţi care au umblat în propriul lor fel, au fost de râs şi de pomină în lume şi au produs necazuri altora. Aceştia, neînvăţând lecţiile stăpânirii de sine în viaţa prezentă, vor fi proporţional dezavantajaţi în viitor, şi vor trebui să înveţe atunci aceste lecţii.

S-a pus întrebarea: Va fi Decalogul readus în uz în Împărăţia Mesianică? Nu vedem niciun motiv de ce n-ar fi făcut Legea Împărăţiei. Nu s-a găsit nicio greşeală în Lege, ci în slăbiciunea, incapacitatea acelora care erau sub Lege. Cele Zece Porunci n-au fost date Bisericii, dar spiritul lor este cuprins în cuvântul Iubire, care este Legea Noii Creaţii (Rom. 13:8-10). Ar fi mai degrabă nepotrivit ca Domnul să spună Bisericii: Să nu furi, să nu ucizi; căci ei vor fi trecut de la orice astfel de stare a minţii înainte de a putea fi ai Săi.

Pentru lume, la începutul noului Veac, ar fi o Lege care i-ar depăşi înţelegerea să i se spună: Să iubeşti pe toată lumea. Oamenii vor avea nevoie de unele afirmaţii simple cum ar fi: Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine; să nu furi; să nu ucizi; să nu pui mărturie mincinoasă. Decalogul este chiar cea mai bună Lege pentru omenire. Noi nu putem îmbunătăţi înţelepciunea Dătătorului Legii, care a dat această Lege lui Moise la început. Nu ne va surprinde deci, dacă cele Zece Porunci vor fi puse asupra întregii lumi, exact cum au fost puse asupra evreilor; şi că omenirii i se va arăta că spiritul Legii este Iubirea; dar oamenii vor veni treptat la înţelegerea acestui principiu; căci la început nu vor avea aprecierea potrivită a lucrurilor.