SUFERINŢA SLUJITORUL LUI IEHOVA

Isaia 52:13; 53:1-12

„Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tututor.”

R 4831 W. T. 1 iunie 1911 (pag. 172-173)

În acest studiu avem un portret întocmit divin al experienţelor pe care Dumnezeu le-a preorânduit să vină asupra Celui pe care L-a făgăduit să fie marele Mesia al slavei, care va înălţa naţiunea lui Israel şi prin ea va revărsa binecuvântări peste toate familiile pământului. Astfel este scris: „În sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. Mare parte din profeţia conţinută în acest studiu a fost deja împlinită, dar nu toată — aspectele slavei trebuie încă să vină, şi noi credem că sunt aproape, chiar la uşă.

Aceste profeţii au fost scrise cu aproape şapte sute de ani înaintea erei creştine. Ele şi-au avut cea mai remarcabilă împlinire în experienţele personale ale lui Isus. Totuşi, să nu fie uitat că o mână de credincioşi, o „turmă mică”, urmaşii lui Isus, au mers pe urmele Lui în timpul celor nouăsprezece secole ale acestui Veac; ei L-au urmat prin reputaţie bună şi prin reputaţie rea; ei au suferit cu El şi insultele celor care L-au insultat pe El au căzut asupra lor, şi când va veni ceasul revelaţiei glorioase, puterea Împărăţiei, aceştia vor fi cu Răscumpărătorul lor şi vor avea parte de tronul şi de gloria Lui, iar ca Mireasă a Lui vor avea parte de numele Lui. „Şi iată Numele pe care i-L voi da: «Domnul, Dreptatea noastră.” Ier. 23:6; 33:16.

Cheia pentru înţelegerea acestei lungi întârzieri a stabilirii Împărăţiei lui Mesia se găseşte în faptul că Biserica face parte chiar din El, membre ale Corpului Său. Dacă n-ar fi fost intenţia divină de a aduna pe puţinii „aleşi” din Israel şi din toate neamurile ca să fie Mireasa lui Mesia şi părtaşi la Împărăţia Sa, n-ar fi fost nicio nevoie de intervalul lung între suferinţele lui Isus şi revărsarea glorioaselor binecuvântări pe care moartea Sa le asigură.

Trebuie să amintim iarăşi că Biserica aleasă este cu totul diferită de biserica nominală, aşa cum este reprezentată prin diferitele ei sisteme. Biserica adevărată a lui Dumnezeu constă numai din puţinii evlavioşi care pot fi găsiţi înăuntru şi în afara tuturor denominaţiilor creştinătăţii. „Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă” (Ps. 50:5). Despre aceştia sf. Ioan a scris: „Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El”. Dar vine asigurarea: „Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi”. Completarea alegerii şi desvârşirea caracterului acestei „turme mici” — sfârşitul „suferinţelor lui Cristos” va veni — şi gloria, gloria Împărăţiei Mesianice va urma imediat.

Rezumat profetic

În primele trei versete ale studiului nostru este prezentată întreaga lucrare a lui Mesia, nu numai în pregătirea ei, ci şi în revelarea ei în puterea împărătească. Aceasta se aplică în mod special la Cap, dar se aplică şi la membrele Corpului Său. O traducere preferabilă spune:

„Iată, slujitorul Meu va lucra cu înţelepciune; va fi înălţat, va fi ridicat şi va fi foarte sus. Aşa mulţi au fost uimiţi de Tine; dar faţa Lui era atât de desfigurată, mai mult decât a oricărui om. Căci astfel va uimi El multe popoare; împăraţii îşi vor pune mâna la gură, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise şi vor înţelege ce nu mai auziseră”.

Sunt două motive pentru care lumea şi oamenii ei mari vor fi uimiţi când Împărăţia Milenară va apărea brusc în lume. Ei au auzit astfel de declaraţii irealizabile şi iraţionale despre Împărăţia lui Mesia, chiar de la oamenii lui Dumnezeu, încât vor fi luaţi complet prin surprindere când vor vedea realitatea. Unii le-au spus că Împărăţia lui Mesia s-a împlinit în perioada Evului Mediu, prin triumful Bisericii Romei. Alţii le-au spus că Împărăţia lui Mesia este acum în desfăşurare, că diferitele împărăţii ale pământului, angajate în război şi pregătindu-se pentru război, sunt ramuri ale Împărăţiei lui Mesia.

Alţii încă, pretind că Împărăţia va fi o chestiune evolutivă care se va îndeplini prin reforme morale. Când va fi introdusă, urmând unei mari revoluţii sociale, va fi cu mult mai maiestuoasă decât orice ar putea cineva să viseze, încât fiecare gură va fi oprită şi, cum declară Domnul prin profet, Împărăţia lui Mesia va fi „dorinţa tuturor popoarelor”. Hagai 2:6, 7.

Cum a fost văzut de urmaşii Lui

Capitolul 53, versetele 1-6, arată experienţele lui Isus privite din punctul de vedere al ucenicilor din zilele Lui şi de atunci încoace. Urmând însărcinarea primită, ei au spus minunata istorie a iubirii şi sacrifciului Mântuitorului, chiar până la moarte. Dar cât de puţini au auzit, în sensul adevărat al auzirii; cât de puţini au apreciat; cât de puţini au văzut în Isus Braţul lui Iehova, întins în jos pentru eliberarea lui Adam şi a rasei lui din păcat şi moarte! Numai câţiva, evlavioşii care sunt puţini, cred în mod real şi adevărat mesajul, căci desigur, fiecare credincios adevărat nu numai va accepta partea acordată lui din meritul Răscumpărătorului, dar şi partea sa în suferinţele Lui, pentru a putea să aibă şi o parte din slava care urmează. Citim:

„Cine a crezut vestirea noastră? Şi cui i s-a descoperit braţul Domnului? Căci El a crescut înaintea Lui ca o rădăcină care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne facă să-L dorim. El era dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, ca unul de la care îţi intorceai faţa; El era dispreţuit şi noi nu L-am băgat în seamă. Desigur, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui; şi noi am socotit că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru neleguirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, era peste El, şi prin rănile Lui suntem vindecaţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor”.

Neînţelegând că trebuia să fie o jertfă pentru păcat înainte de a putea veni binecuvântarea divină, evreii căutau un erou puternic, un general cuceritor, ca să-i elibereze de jugul roman. De aceea au fost dezamăgiţi când L-au găsit pe Isus un învăţător blând, plin de tandreţe şi compasiune, dându-Şi viaţa pentru „oi”. El avea, într-adevăr, binecuvântarea purităţii şi a asemănării divine, dar nu aceasta era binecuvântarea din visele şi speranţele lor. Experienţele îndurate de Isus au fost neînţelese de mulţi — neînţelese chiar şi de ucenicii Lui, unul dintre ei zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” — să fie răstignit; şi când a venit răstignirea, a fost acceptată de mulţi ca o dovadă a dezaprobării divine, ca o dovadă că Iehova L-a respins pe Slujitor şi slujirea.

O vedere mai matură

Versetele 7-9 înfăţişează vederea matură a ucenicilor lui Isus când au început să se gândească mai atent şi să-L înţeleagă mai bine pe Învăţătorul lor în lucrarea Lui. Cum este în privinţa Capului, aşa este şi în privinţa multor membri ai Corpului Său, Biserica; numai după decesul lor este înţeles adevăratul lor spirit şi este apreciat din punctul de vedere divin.

Citim: „El a fost asuprit şi chinuit, dar nu Şi-a deschis gura; ca un miel pe care-l duci la tăiere şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: nu Şi-a deschis gura.

El a fost luat prin constrângere şi judecată; dar cine din generaţia Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Groapa Lui a fost rânduită împreună cu cei răi, dar mormântul Lui a fost cu cel bogat, pentru că nu făcuse nicio neleguire şi nu fusese nicio înşelăciune în gura Lui”

Cum putea unul care murea cum a murit Isus, fără copii naturali şi ca un răufăcător, să se aştepte să devină marele Mesia, despre care este scris: „Îl vor numi Minunat, Sfătuitor, Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei [sau Dătător al vieţii veşnice], Prinţ al păcii”. Cum putea Isus cel răstignit să dea viaţă cuiva?

Scripturile arată că în aranjamentul divin El L-a cumpărat pe Adam şi rasa lui, condamnată prin căderea lui Adam. Fiind înviat din morţi de către Iehova, Tatăl ceresc, Isus este acum Cel slăvit, aşteptând numai completarea Bisericii, care este Corpul Său, ca să-Şi poată lua marea putere şi să domnească, în calitate de Mesia lui Israel şi al întregii lumi. În timpul domniei mesianice, Adam şi toată rasa lui vor avea ocazia să fie înviaţi şi ridicaţi din stările de păcat şi moarte — sus, sus, sus, la perfecţiune umană şi la viaţă veşnică — la tot ce a fost pierdut în Adam, la tot ce a fost răscumpărat prin cruce. Lucrul acesta este explicat în versetul următor: „… va vedea o sămânţă de urmaşi” — urmaşi ai Lui; pe toţi din urmaşii lui Adam care I se vor supune îi va adopta ca fii ai Săi, dându-le viaţă veşnică pe planul perfecţiunii umane.

Explicaţia profetică

Versetele 10 şi 11 dau următoarea explicaţie profetică a experienţelor lui Isus: „Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească: L-a supus suferinţei. Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru vină, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi voia Domnului va prospera în mâna Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi va fi mulţumit. Prin cunoştinţa Lui, slujitorul Meu Cel drept va îndreptăţi pe cei mulţi şi va purta nelegiuirile lor”.

Înălţarea Răscumpărătorului

Ultimul verset al studiului nostru ne arată că înălţarea lui Isus la învierea Sa, mai presus de îngeri, domnii şi puteri şi de orice nume care se poate numi, a fost ca răsplată pentru credincioşie în împlinirea voinţei Tatălui, potrivit legământului Său de jertfă. Iehova de asemenea ne spune că Isus va împărtăşi marea Sa răsplată cu Biserica, Mireasa Sa, „cel puternic”, „biruitorii”. În final profetul rezumă lucrarea Învăţătorului în privinţa acestui veac:

„De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cel mare şi va împărţi prada cu cel puternic, pentru că S-a dat pe Sine Însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatul multora şi a mijlocit pentru cei vinovaţi”.