SERVICIUL VOSTRU ÎNŢELEPT

„Şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit

cu Dumnezeul tău?” Mica 6:8.

R 4820 W. T. 15 mai 1911 (pag. 154-155)

Cine ar putea contesta aceste cerinţe? Cine ar putea spune că în stabilirea unui astfel de standard pentru creaturile Sale Atotputernicul a cerut prea mult? Pe de altă parte, cum ne-am putea imagina că un Tată Ceresc drept şi iubitor ar cere mai puţin decât ceea ce este stabilit aici? Legea lui Dumnezeu, exprimată în diferite moduri, întotdeauna înseamnă acelaşi lucru. Declararea ei, aşa cum a fost dată evreilor la Muntele Sinai, cuprinsă în Decalog, corespunde cu această afirmaţie, la fel ca prezentarea ei de către marele Învăţător care spune: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău … cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toate cugetarea ta; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

Mulţi dintre noi, după ce am mărturisit împreună cu sf. Pavel că Legea Divină este sfântă, dreaptă şi bună, am fost surprinşi să aflăm că nu suntem în stare să ascultăm în întregime de ceea ce minţile noastre aprobă — cu toată inima. Timp de trei mii cinci sute de ani, evreii au căutat să ţină acea Lege Divină, cu făgăduinţa vieţii veşnice dacă o ţineau, dar niciunul dintre ei nu a reuşit să obţină premiul. Când îşi vor da seama de incapacitatea lor ca naţiune, şi nu mai devreme, ei vor fi gata să primească din mâna lui Dumnezeu, ca dar gratuit prin Răscumpărătorul, iertarea pentru încălcările Legii Divine. Şi atunci, sub Noul Legământ (Ieremia 31:31, Evrei 8:8-13), ei vor avea ajutorul lui Mesia pentru a-şi recâştiga acea perfecţiune a minţii şi a trupului, şi „o inimă nouă” care le va permite să se supună în orice amănunt Legii Divine, pe care toate minţile noastre o recunosc ca dreaptă şi adevărată, dar de care, din cauza eredităţii, nu suntem în stare să ascultăm perfect în trup.

Acea binecuvântare care va veni în curând la Israelul natural, sub Împărăţia lui Mesia şi sub Noul Legământ, va fi extinsă prin el, ca sămânţă naturală a lui Avraam, fiecărei naţiuni, neam şi limbă, în armonie cu făgăduinţa divină făcută lui Avraam.

O favoare diferită, dar una corespunzătoare, este mai înainte acordată acum unei mici clase adunate dintre evrei şi neamuri, şi cunoscută scriptural ca „Biserica celor întâi-născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri”. Aceştia îşi dau seama mai înainte de incapacitatea lor de a ţine Legea Divină şi prin credinţă îşi însuşesc meritul Răscumpărătorului şi prin El consacră totul lui Dumnezeu. Ei sunt acceptaţi de Tatăl în Răscumpărătorul; străduinţele inimii lor pentru dreptate sunt recunoscute, iar carnea şi imperfecţiunile ei sunt negate şi socotite ca moarte, şi sunt compensate de meritul Răscumpărătorului. Aceştia sunt clasificaţi scriptural ca membri ai Marelui Profet, Preot, Rege şi Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Ideea din textul nostru va fi completată când toţi credincioşii, ca membri ai lui Mesia, „turma mică”, vor fi făcuţi moştenitori împreună cu El, ca „Mireasa, soţia Mielului”.

AnalizAREA subiectulUI nostru

Putem să demonstrăm veridicitatea celor de mai sus: Ce înseamnă a face dreptate? Înseamnă mult mai mult decât a nu cere un preţ mai mare aproapelui nostru pentru bunurile pe care le cumpără de la noi. Înseamnă mult mai mult decât a nu-l înşela dând restul. A face drept înseamnă dreptate între servitor şi stăpân, stăpână şi servitoare, cumpărător şi vânzător — să le facem altora ceea ce am vrea să ne facă ei nouă; înseamnă a urma strict Regula de Aur poruncită de Marele Învăţător.

Aplicarea acestui principiu al dreptăţii la cuvintele noastre, înseamnă să nu vorbim de rău pe niciun prieten, pe niciun duşman; înseamnă nici măcar să nu insinuăm răul. Înseamnă să nu spunem în mod inutil ceea ce ştim că este adevărul, dacă i-ar dăuna aproapelui nostru, l-ar defăima şi l-ar discredita în ochii altora. Înseamnă să ne iubim aproapele şi interesele sale cum le iubim pe ale noastre, şi să-i apărăm şi să-i păzim interesele la fel de atent ca şi pe ale noastre.

Pentru a opera astfel în cuvintele şi faptele noastre, dreptatea trebuie să acţioneze în inima noastră — în mintea noastră. „Aşa cum a gândit [omul] în sufletul lui, aşa este el.” Dacă el gândeşte aspru, egoist, nedrept, va găsi că îi este imposibil să evite întotdeauna cuvintele sau acţiunile aspre, nedrepte, neiubitoare. „Din plinătatea inimii vorbeşte gura.” Înseamnă, deci, că a proceda drept înseamnă dreptate absolută în gând, în cuvânt, în conduită. De acestea nimeni dintre noi nu este capabil. Cea mai mare apropiere de aceasta este intenţia perfectă sau dreaptă a inimii, la care s-au angajat prin legământ toţi cei care devin urmaşi ai Domnului Isus Cristos. Bunele intenţii şi străduinţe ale acestora sunt acceptate de Tatăl. În ceea ce priveşte lumea, se vor cere mulţi ani de ajutor şi ridicare din slăbiciunile şi imperfecţiunile cărnii pentru a-i aduce acolo unde gândurile, cuvintele şi faptele vor fi absolut drepte şi în deplină conformitate cu Regula de Aur. Obţinerea acestui lucru de către ei va însemna debarasarea de toate imperfecţiunile cărnii şi, prin restabilire deplină, întoarcerea la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu pierdute de Adam.

SĂ IUBEŞTI MILA

Toţi recunosc mila ca o însuşire foarte potrivită, o însuşire foarte de dorit. Toţi îşi dau seama de nevoia de milă divină. Toţi trebuie să ştim că scopul divin este că numai aceia care arată milă altora vor primi şi ei milă de la Domnul. Mulţi însă, deşi recunosc toate aceste lucruri şi deşi încearcă să exercite milă, nu o iubesc. Mai degrabă le place răzbunarea şi sunt numai constrânşi la milă de legile ţării, de sentimentul public şi de Cuvântul lui Dumnezeu. Tot mereu a fost demonstrat acest lucru în cazul linşajului. Gloatele s-au adunat pentru aplicarea pedepsei, bucuroase de ocazia de a pune deoparte mila şi de a aplica dreptatea, cum ar exprima ei. Şi în acele gloate au fost mulţi vinovaţi de nelegiuiri probabil la fel de mari ca ale aceluia care a fost atacat. „O, consecvenţă, eşti un giuvaier!”

să umbli smerit cu Dumnezeul tău

Printr-o ciudată pervertire a naturii noastre decăzute, cei mai capabili şi mai dispuşi să urmeze primele două cerinţe sunt nimeriţi să fie cei mai vinovaţi în această a treia cerinţă. Într-un cuvânt, cei drepţi şi milostivi sunt foarte nimeriţi să fie posedaţi de un spirit de mândrie, un sentiment de superioritate faţă de semenii lor, o piedică în a umbla smerit cu Dumnezeu. Cei mai umili faţă de Atotputernicul sunt adesea cei care au avut mari păcate şi mari slăbiciuni, care au ajutat la umilirea lor. Astfel, marelui apostol, sf. Pavel, i-a fost permis să rămână cu o măsură de slăbiciune a vederii, ca o amintire a timpului când a fost persecutor al lui Cristos — al „Bisericii, care este trupul Său” — ca o amintire a modului în care harul lui Dumnezeu l-a prins în drum spre Damasc şi că, fără intervenţia divină, ar fi putut continua orb fără speranţă.

Apostolul se referă la slăbiciunea ochilor lui ca la un ţepuş în carne, un sol al Satanei lăsat să-l lovească. Domnul a refuzat să înlăture suferinţa, fără îndoială pentru că avea să-l ţină pe apostol suficient de smerit pentru a se ocupa în mod corespunzător de marea lucrare pe care Dumnezeu o avea pentru el, fără să se îngâmfe spre paguba lui. Mesajul Divin a fost: „Harul Meu îţi este deajuns, căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte”. Dându-şi seama de importanţa acestui lucru, apostolul a strigat: „Mă voi lăuda mult mai bucuros în slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână peste mine.”

Şi astfel, toţi din poporul lui Dumnezeu, în timp ce îşi dau seama de incapacitatea lor de a trăi la înălţimea acestor cerinţe divine, să se bucure de pregătirea divină pentru ei, că harul lui Dumnezeu este îndeajuns pentru ei, atunci când îşi recunosc, îşi mărturisesc şi îşi urăsc slăbiciunea, şi apreciază, caută şi acceptă mila Sa.