UN DUMNEZEU GATA SĂ IERTE

Osea 14

„Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu al iertării, îndurător şi milostiv, încet la mânie.” Neemia 9:17

R 4811 W. T. 1 mai 1911 (pag. 138-139).

Studiul de astăzi este un îndemn al profetului Osea pentru Israel, pe timpul acela separat de Iuda; dar se poate aplica şi la naţiunea noastră, precum şi la fiecare naţiune. Israel devenise corupt prin idolatrie. Căsătoria cu membrii familiilor regale ale naţiunilor păgâne a introdus idolatriile religiilor păgâne şi senzualitatea, care au constituit aspecte atractive pentru popor. Odată cu senzualitatea a venit lipsa simţului moral — o amorţire generală a conştiinţei în ceea ce priveşte impuritatea. Mărturia arată că însăşi soţia lui Osea a fost adulteră, o depravată care în final şi-a părăsit soţul şi copilul nelegitim. Mai târziu profetul a luat-o înapoi sub acoperişul lui, dar nu ca soţie. El a avut milă de ea şi de odrasla ei.

Fără îndoială, experienţele profetului au avut mult de-a face cu trezirea lui să-şi dea seama de starea deplorabilă a poporului său. Când spiritul Domnului a venit peste el să prorocească, el a putut cu atât mai bine, prin propriile sale experienţe, să aibă compătimire faţă de ei. A fost milos şi de o compasiune tandră, şi mesajul său a vorbit despre mila şi compătimirea divină încă şi mai mare.

„ÎNTOARCEŢI-VĂ LA DOMNUL”

Profetul, în lecţia noastră, îşi îndeamnă naţiunea să-şi dea seama de starea lor decăzută, de neajutorarea lor, şi să se folosească de îndurarea lui Dumnezeu. Ei să nu caute ajutor la Assur (Asiria), nici să nu se încreadă în caii aduşi din Egipt; nici să nu se mai bazeze pe idoli, lucrarea mâinilor lor. Dimpotrivă, să se întoarcă la Domnul, care este milos chiar şi cu cel fără tată. Israeliţii erau fără tată în sensul că ei l-au tăgăduit pe Tatăl Ceresc, Creatorul, şi au devenit copii ai Adversarului; după cum Isus le-a spus unora: „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru”.

În căinţa lor, în întoarcerea lor la Dumnezeu, trebuiau nu numai să abandoneze speranţele false, închinarea falsă şi nelegiuirea, dar şi să ia cu ei cuvinte şi să-I spună Domnului: „Îartă toate neleguirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă şi Îţi vom aduce lauda buzelor noastre.”

Apoi urmează o profeţie care încă nu s-a împlinit, dar care, credem noi, se va împlini curând. Aceasta ne vorbeşte despre îndepărtarea mâniei lui Dumnezeu, a binecuvântării Lui asupra lui Israel. Aceasta îşi va avea împlinirea la începutul domniei lui Mesia.

„PRIMEŞTE-NE cu BunăvoinţĂ”

Să se remarce că poporul lui Israel până în zilele noastre nu a acceptat condiţiile Domnului aşa cum sunt declarate de profet. Ei nu au cerut să fie primiţi prin har — cu bunăvoinţă. Ei încă speră în favoarea divină prin ţinerea Legământului Legii, pe care nici ei nici alţii din omenirea decăzută nu-l pot ţine în litera şi spiritul lui. Aceasta este marea lecţie care trebuie învăţată de toate popoarele, neamurile, naţiunile — că toţi suntem decăzuţi, imperfecţi, neînstare să îndeplinim cerinţele divine — că toţi avem nevoie de harul divin, de milă, de iertarea nelegiuirii şi de ajutor pentru a ieşi din imperfecţiunile noastre.

Cum poate Dumnezeu să fie drept şi totuşi să ne ierte n-a fost făcut cunoscut în zilele lui Osea, dar acum este arătat clar, aceasta fiind chiar esenţa „veştilor bune” ale iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu Însuşi a prevăzut aceasta prin Isus, Jertfa de Răscumpărare, necesară pentru satisfacerea Dreptăţii divine, astfel încât Dumnezeu poate fi atât drept cât şi îndurător, chiar dacă aceşti termeni sunt antagonişti.

„Cine este ÎNŢELEPt Va ÎNŢELEGE”

Ultimul verset al capitolul declară: „Cine este înţelept şi va înţelege aceste lucruri, va fi prudent şi le va cunoaşte; căci căile Domnului sunt drepte şi cel just va umbla în ele, dar călcătorii de lege vor cădea”.

Pentru a avea o înţelegere clară a prevederii îndurătoare a lui Dumnezeu este necesar, mai întâi, ca acela care încalcă legea să ajungă să-şi dea seama de propriile lui nevoi — că el va dori o recunoaştere din partea Creatorului şi o parte din mila şi prevederile Sale iubitoare. Astfel de abandonare a păcatului în măsura capacităţii va fi ajutată de Domnul în legătură cu exercitarea credinţei în El, care va aduce odihna şi pacea sufletului şi înţelegerea că mila divină va compensa toate greşelile neintenţionate şi va face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele lui. Dar nu există niciun loc pe Calea Mare a Sfinţeniei — Calea Mare a milei, iubirii, iertării şi păcii divine — pentru păcătoşi, pentru cei care conştient şi voit merg contrar voinţei divine.

CORUPŢIA IDOLATRĂ A CREŞTINĂTĂŢII

Nu trebuie să pierdem forţa acestei lecţii prin aplicarea ei în întregime la naţiunea lui Israel. Există de asemenea un Israel spiritual nominal, numit „Creştinătate”, pretinzând a fi logodit cu Domnul. Creştinătatea este în Scripturi acuzată de adulter, prin aceea că ea trăieşte cu lumea. Este învinuită şi de idolatrie — prin adorarea caselor, pământurilor, băncilor, acţiunilor şi obligaţiunilor, numelui şi faimei. Într-adevăr, acuzaţia serioasă a „Creştinătăţii” este că ea L-a pierdut pe Dumnezeul ei. Numai comparativ puţini, doar o mână, Îl cunosc pe Dumnezeu ca Tatăl lor şi sunt cunoscuţi de El drept copii ai Lui. Încrederea lor este în lucrarea mâinilor lor, şi în loji, uniuni, trusturi, asigurare, calitatea de membri ai bisericii etc. „Dumnezeu nu este în toate gândurile lor.”

Starea „Creştinătăţii” de astăzi este una de încredere în armate şi flote militare, soldaţi şi puşti, aeroplane şi dinamită, bogăţie mare şi prosperitate. În ilustraţia Laodiceii, biserica nominală de astăzi este descrisă ca spunând: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”. Domnul răspunde: „Nu ştii că eşti ticălos, vrednic de plâns, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să fii îmbrăcat şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale”. Apoc. 3:17, 18.

CEI FĂRĂ TATĂ GĂSESC MILĂ

Cei care sunt copii ai Adversarului — cei care iubesc nelegiuirea şi urăsc dreptatea — nu au nimic de aşteptat de la Cel Atotputernic în privinţa favorii — „Nimiceşte pe toţi cei răi”. Dar toţi cei care renunţă la păcat şi doresc să se întoarcă la Domnul sunt fără tată prin aceea că nici Satan nici Dumnezeu nu este tatăl lor, dar acestora Dumnezeu le oferă milă, iertare, prin meritul jertfei lui Cristos. Astfel întorcându-se de la păcat, ei vor fi într-o stare potrivită de a fi primitorii favorii divine şi adopţia ca fii ai lui Dumnezeu. „Tu eşti un Dumnezeu al iertării, îndurător şi milostiv, încet la mânie.”

Deşi mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului a fost manifestată timp de şase mii de ani prin domnia păcatului, a calamităţii şi a morţii, totuşi Scripturile prezic în mod clar timpul special de necaz sau de mânie divină care va veni peste Creştinătate la sfârşitul acestui Veac Evanghelic — la introducerea Împărăţiei lui Mesia. Timpul prezent este o ocazie specială pentru cei care vor scăpa de asprimea acelui necaz, precum şi pentru cei care, devenind sfinţi, îşi vor întări „chemarea şi alegerea” pentru o parte în „Împărăţia dragului Fiu al lui Dumnezeu”.