„UITAŢI-VĂ LA EL CA SĂ NU CĂDEŢI DE OBOSEALĂ”

„Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.” Evrei 12:3.

R 4802 W. T. 15 aprilie 1911 (pag. 122-124)

„A privi la El” pare a fi a remarca, a avea în minte, a reflecta şi a nu uita repede cum a suferit Domnul nostru diferite încercări şi împotriviri din partea păcătoşilor. În experienţele noastre ca urmaşi ai Domnului, noi am suferit o oarecare împotrivire din partea păcatului şi a păcătoşilor, dar nu ne-am împotrivit până la sânge. Noi n-am trecut încă prin experienţele grele prin care a trecut El. Când ne amintim că în timp ce noi suntem biete creaturi imperfecte ca şi semenii noştri, iar El a fost „sfânt, nevinovat, nepătat”, atunci este bine să reflectăm că El a suferit cu răbdare împotrivirea păcătoşilor. Când a avut experienţe grele, El nu le-a privit a fi numai de la persoana de la care au pornit, ci a fi, pe de altă parte, sub supravegherea Tatălui. Dacă, deci, Tatăl a permis astfel de experienţe să vină asupra Lui, El era obligat să-Şi dovedească loialitatea prin îndurare răbdătoare. După cum a spus El: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” Ioan 18:11.

Aşa este şi cu noi, Israelul Spiritual, „Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare” (Deut. 13:3). În măsura în care suntem în stare să privim experienţele vieţii noastre din punctul de vedere al Domnului nostru, putem fi calmi. Dacă Tatăl permite încercări grele pentru probarea noastră, sau pentru probarea sau încercarea altora, pe căi pe care nu le putem înţelege, noi să ne bucurăm în a face voia Lui. Poetul a exprimat frumos acest gând când a spus:

„Orele mele sunt în mâinile Tale,

Dumnezeul Meu, şi acolo doresc să fie.”

Dacă răbdăm cu credincioşie până la sfârşit, răsplata va fi a noastră. Dacă ne dovedim loialitatea şi ne păstrăm credinţa că Dumnezeu supraveghează afacerile noastre, şi că niciun lucru bun nu va fi reţinut de la cei care umblă drept, vom auzi într-o zi, „Bine, serv bun şi credincios”.

Ştim că Domnul nostru a îndurat împotrivire fizică. Dar cuvântul nostru englezesc „contra­zicere” redă corect originalul, implicând contrazicere verbală a cuvintelor Sale. Când ne gândim la cazul Domnului nostru, vedem că oamenii I s-au împotrivit, nu fizic, ci cuvintelor Lui, învăţăturilor Lui. A rămas pentru marele preot, pentru Sinedriu şi pentru soldaţi să-L trateze cu violenţă fizică şi să-L dea la moarte; şi El li s-ar fi putut împotrivi dacă ar fi vrut.

„CÂND ERA INSULTAT NU

RĂSPUNDEA CU INSULTE”

Apostolul, prin urmare, pare să se refere la contrazicerea cuvintelor Sale. Lucrul acesta este sugerat de sf. Petru, care spune: „Când era insultat nu răspundea la insulte” (1 Petru 2:23). Astfel, când ne gândim la cei trei ani şi jumătate ai misiunii lui Cristos, găsim că învăţăturile Sale au fost contrazise şi că El a fost calomniat. Evreii au spus că avea drac, că făcea minunile cu Prinţul demonilor; că era un hulitor. Aceste contraziceri şi împotriviri din partea lor puteau să aibă ca răspuns din partea Lui unele declaraţii foarte juste, adevărate cu privire la ei. Putea să le întoarcă la fel cum a primit, şi încă mai mult. Putea să le spună că Diavolul lucra prin ei etc. Puterea Sa perfectă de vorbire I-ar fi dat capacitatea să le facă faţă din belşug. Când s-au gândit să-L prindă în cursă din cuvintele Lui, El i-a prins în cursă din cuvintele lor. Dar nu i-a insultat. Nu a întors rău pentru rău, nici insultă pentru insultă. Aceasta, arată apostolul, este calea potrivită.

Dar în afacerile zilnice ale vieţii, când oamenii spun tot felul de lucruri rele împotriva noastră, când ne insultă, este natural pentru carnea decăzută să se gândească la ceva rău ca răspuns. Astfel aceste lucruri devin probe pentru noi. Dacă cedăm unui astfel de spirit, atunci urmăm calea vrăjmaşului şi nu a Domnului.

„Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre” când sunteţi atacaţi de adversar — oricare ar fi agenţii lui şi oricare ar fi armele lor. El ne nu poate răni, dar va creşte numai reputaţia noastră în ochii Domnului, dacă răbdăm cu credincioşie; şi el nu poate face niciun rău exterior pe care Dumnezeu să nu-l poată conduce spre binele cauzei Sale — deşi acel bine poate însemna „cerneri” ale „plevei” şi ale „neghinei” dintre „grâu”.

Vorbirea de rău, bârfa şi calomnierea sunt strict interzise pentru poporul Domnului, fiind cu totul contrare spiritului iubirii, chiar dacă lucrul acela rău ar fi adevărat. Ca o prevenire a orice este de natura calomniei, Scripturile marchează foarte atent o singură cale de a îndrepta nemulţumirile. Mat. 18:15:17.

CREŞTINII DECLARAŢI SUNT ADESEA

CEI MAI RĂI CALOMNIATORI

Mulţi, chiar dintre creştinii avansaţi, par a fi total în ignoranţă de această reglementare divină şi prin urmare creştinii declaraţi sunt adesea cei mai pronunţaţi calomniatori. Totuşi aceasta este una dintre cele câteva porunci specifice date de Domnul nostru; şi privită în legătură cu afirmaţia „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi tot ceea ce vă poruncesc Eu”, încălcarea constantă a acesteia, care este porunca Domnului, dovedeşte că mulţi nu sunt tare avansaţi în prietenie — ucenicie.

Să privim cu atenţie la această regulă care, dacă este urmată, va preveni clevetirea, „vorbirea de rău”, „bârfa”. Vedeţi, după cum s-a citat mai sus, Matei 18:15-17. Prima ei prevedere, pentru o discuţie numai între cei în cauză, implică sinceritate din partea acuzatorului, care gândeşte că a suferit. Implică de asemenea să nu gândească rău despre cel acuzat. Ei se întâlnesc ca „fraţi”, fiecare gândind că atitudinea lui este cea corectă, pentru a discuta chestiunea, pentru a vedea dacă pot ajunge la aceeaşi vedere. Dacă se înţeleg, totul este bine; chestiunea este rezolvată; pacea predomină; ruptura care ameninţa a fost evitată şi nimeni din afară nu ştie. În marea majoritate a cazurilor, o discuţie sinceră, deschisă între cei în cauză va aduce armonie. Dar ambii trebuie să fie la fel de cinstiţi şi stăpâniţi de Spiritul Domnului.

Astfel a păzit Domnul nostru pe adevăraţii Săi ucenici de păcatul perfid al calomniei, care duce mai departe la alte lucruri mai flagrante ale cărnii şi ale Diavolului şi opreşte creşterea în Adevăr şi în spiritul lui de iubire. Să observăm de asemenea că acei care ascultă calomnii şi astfel îi încurajează pe calomniatori în cursul lor rău, sunt participanţi la faptele lor rele; parteneri vinovaţi în încălcarea poruncilor Învăţătorului. Poporul adevărat al lui Dumnezeu trebuie să refuze să-i asculte pe calomniatori şi trebuie să-i indice încălcătorului Cuvântul lui Dumnezeu şi singura metodă autorizată acolo. Suntem noi mai înţelepţi ca Dumnezeu? Experienţa învaţă că noi nu putem să ne încredem în judecata noastră şi suntem pe teren sigur numai când urmăm necondiţionat glasul Păstorului.

AR TREBUI SĂ REFUZĂM SĂ AUZIM

BÂRFA ŞI Calomia

Dacă vreun frate sau vreo soră vă aduce un raport rău despre alţii, opriţi-l imediat, binevoitor dar ferm. „Şi nu luaţi parte deloc la lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă dezaprobaţi-le” (Efes. 5:11). Refuzaţi să luaţi vreo parte la această încălcare a poruncilor Învăţătorului, prin care se face o mare pagubă în Biserică. Dacă fratele sau sora este doar un „copilaş” în chestiunile spirituale, atrageţi atenţia asupra reglementării Domnului în acest subiect (Mat. 18:15; 1 Tim. 5:19). Dacă conversaţia nu vă este adresată vouă ci numai o auziţi, arătaţi-vă prompt dezaprobarea retrăgându-vă.

Dacă, după ce i s-a atras atenţia asupra poruncii Domnului despre acest subiect, calomniatorul persistă în „vorbire de rău”, „bârfă” şi în a vă spune „presupunerea sa de rău”, mustraţi-l mai tăios, spunându-i în timp ce vă retrageţi: „Nu pot, nu trebuie, să te ascult; căci, dacă aş face-o, aş fi ca un criminal în problema în care eşti tu, încălcând porunca Domnului. Şi chiar dacă ar fi să ascult povestea ta, nu aş putea s-o cred; căci creştinul care nu respectă Cuvântul Domnului şi nu urmează Planul Său pentru îndreptarea neînţelegerilor, arată atât de puţin din spiritul Domnului încât cuvântul lui nu poate fi crezut. Cel care suceşte şi ocoleşte cuvintele Domnului nu va ezita să sucească şi să prezinte într-o lumină falsă cuvintele şi faptele confraţilor ucenici”. Apoi retrageţi-vă părtăşia de la acesta până când eroarea sa a fost mărturisită cu promisiuni de reformă. Dacă într-o oarecare măsură ascultaţi astfel de conversaţie, sau vă exprimaţi „acordul” cu ea sau cu clevetitorul sau calomniatorul, sunteţi părtaşi la păcat şi la toate consecinţele lui; şi dacă o „rădăcină de amărăciune” se dezvoltă astfel, sunteţi mai mult decât probabil unul din cei „întinaţi” de ea. Evrei 12:15.

Fiţi curaţi: păstraţi o conştiinţă liberă de ofensă faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Începeţi cu inima; nu găzduiţi niciun gând care în vreun sens al cuvântului ar fi rău. Pentru a vă asigura de aceasta, luaţi-L pe Isus Cristos ca modelul vostru, bine şi mult înaintea minţii voastre. Când vi se impune răul, fie dinafară fie dinăuntru, ridicaţi-vă inima în rugăciune spre El pentru harul promis în orice timp de nevoie. Păstraţi constant înaintea voastră rugăciunea, „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetarea inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Răscumpărătorul meu!” Psa. 19:14.

SĂ CULTIVĂM APRECIEREA PENTRU PRINCIPIILE LEGII DIVINE

În timp ce căutăm să urmăm diferitele porunci specifice ale Scripturii, să căutăm tot mai mult să înţelegem şi să venim în armonie cu principiile care stau la baza Legii Divine. Acestea ne vor face în stare să judecăm ceea ce este corect şi greşit în acele cuvinte, gânduri şi fapte ale noastre care ar putea să nu fie specificate în mod deosebit în Cuvântul Domnului. Într-adevăr, în măsura în care ajungem să înţelegem şi să fim în armonie cu principiile Legii divine, în acea măsură primim spiritul Cuvântului divin. Observaţi mărturia psalmistului în acest punct: „Cât de mult iubesc eu legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea. Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. Am mai multă pricepere decât toţi învăţătorii mei, căci mărturiile Tale sunt cugetarea mea adâncă. Înţeleg mai mult decât cei bătrâni, căci am păzit îndrumările Tale. Îmi ţin piciorul departe de orice cale rea, ca să pot păzi cuvântul Tău. Nu m-am depărtat de judecăţile Tale, căci Tu m-ai învăţat. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea! Prin învăţăturile Tale am devenit priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” Ps. 119:97-105.

Evitaţi dispoziţia de ceartă şi de găsire de greşeli, aceasta fiind contrară spiritului sau dispoziţiei lui Cristos — contrară iubirii. O anumită măsură de curaj combativ se cere în învingerea lumii, a cărnii şi a Diavolului, şi a diferitelor curse ale lor. Această dispoziţie de luptă poate deveni un ajutor valoros pentru noi înşine şi pentru cauza Învăţătorului dacă este corect şi înţelept îndrumată împotriva păcatului, în primul rând din noi înşine şi în al doilea rând din alţii; dacă este folosită pentru Domnul şi pentru poporul Său şi împotriva lui Satan şi a tuturor puterilor Lui, ale întunericului şi ale superstiţiei. Aceasta, în Scripturi, se numeşte a lupta lupta bună, şi noi trebuie să fim soldaţi galanţi în această bătălie pentru Dreptate şi Adevăr, apărând iubitor onoarea Căpitanului nostru şi libertăţile poporului Său.

PUTERILE RĂULUI VOR FACE DIN COMBATIVITATE O VIRTUTE PRINCIPALĂ

Dar astfel de folosire bună a combativităţii nu este plăcută prinţului acestei lumi, care va căuta să pervertească ceea ce nu poate folosi în mod direct. În consecinţă, el încearcă la unii să facă din combativitate o virtute principală. El îi încurajează să lupte cu orice şi cu oricine; cu fraţii mai mult decât cu puterile întunericului; cu cei din biserica nominală mai mult decât cu erorile şi ignoranţa care îi orbesc şi îi fac astfel. De fapt, dorinţa lui este să ne facă să „luptăm împotriva lui Dumnezeu”.

Să fim în gardă la acest punct. Înainte de toate, să ne judecăm pe noi înşine, ca nu cumva să aruncăm o piatră de poticnire înaintea altora; să distrugem în inimile noastre spiritul greşit care caută să facă munţi din fleacuri şi să ne facă greu de mulţumit şi certăreţi pentru lucruri neesenţiale. „Cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte o cetate” (Prov. 16:32). Să ne păzim pentru ca apărarea Adevărului să fie, nu din motive de a ne slăvi pe noi, ci din iubire pentru Adevăr, din iubire pentru Domnul, pentru poporul Său, fraţii. Dacă iubirea este spiritul sau motivul determinant, aceasta se va arăta într-un mod iubitor, gentil, răbdător, umil faţă de toţi confraţii servitori. Să fim „blânzi faţă de toţi”. „Sabia spiritului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”, care este viu şi puternic, să facă toată tăierea.

Fiţi atenţi la toate gândurile, sentimentele şi condiţiile inimii în mod direct sau indirect legate de răutate, invidie, ură, ceartă. Nu lăsaţi acestora niciun loc în inima voastră nici chiar un moment; căci ele în mod sigur vă vor face mare pagubă, pe lângă că vor duce la păgubirea altora. Păstraţi-vă inima, voinţa, intenţiile şi dorinţele pline de iubire faţă de Dumnezeu şi de toate creaturile Sale — cel mai fierbinte faţă de Dumnezeu, şi proporţional faţă de toţi cei care au spiritul Lui şi umblă pe calea conducerii Lui

NU VĂ ÎNCREDEŢI NUMAI ÎN CONŞTIINŢĂ

Dacă conştiinţa ar fi un îndrumător suficient, n-aţi avea nevoie de Scripturi. Majoritatea oamenilor sunt ca şi cum n-ar avea nicio conştiinţă; căci ei sunt orbi faţă de principiile şi legile lui Dumnezeu, date pentru a îndruma conştiinţa; şi încă mult mai rău decât aceştia sunt cei menţionaţi în 1 Tim. 4:2. Prin urmare, există o necesitate imperativă de a da mare atenţie Cuvântului lui Dumnezeu şi de a umbla cu băgare de seamă potrivit luminii lui.

Să nu cădem de oboseală în mintea noastră, nici să nu ne descurajăm, simţind că atât de mult s-a spus împotriva noastră încât trebuie să renunţăm la alergare. Dimpotrivă, trebuie să ne simţim asiguraţi asemenea Domnului nostru, că nimic nu poate să ni se întâmple fără cunoştinţa Tatălui, care face ca toate lucrurile să lucreze spre binele nostru. În acest fel a fost pregătit Domnul nostru pentru înălţarea Sa. Astfel, dacă suntem pregătiţi în mod corect prin diferite experienţe şi urmăm cât de aproape posibil poruncile stabilite pentru îndrumarea noastră, vom găsi că până şi insultele, calomniile, împotrivirile faţă de dreptate vor produce binecuvântări pentru noi, aşa cum au produs pentru Domnul nostru.

Dar cât de mulţi slăbesc şi sunt în pericol de a-şi pierde premiul deoarece nu se gândesc ce împotrivire a răbdat Domnul cu credincioşie! Dacă aceştia s-ar gândi că Domnul, care a fost perfect, a suferit în toate sensurile pe nedrept pentru dreptate, şi că purtarea lor este imperfectă, ei n-ar obosi în facerea binelui, ci ar învăţa să lupte şi să „îndure greutăţi ca buni soldaţi ai lui Cristos”; ar continua „să lupte lupta bună a credinţei”.

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul ispitit în toate, asemenea nouă [Biserica], dar fără păcat.” Evr. 4:15.