ÎNTREBĂRI INTERESANTE
R 4780c W. T. 1 martie 1911 (pag. 79)
Întrebare — Te rog explică textul următor, în special prima parte: „Omul Isus Cristos, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi” — 1 Tim. 2:5, 6.
Răspuns — Domnul nostru S-a dat pe Sine un preţ corespunzător pentru toţi — o răscumpărare. Aplicarea acestui preţ va fi făcută la timpul potrivit. În prezent a fost alocat Bisericii, prin atribuire, datorită întoarcerii lor de la păcat şi a umblării lor în urmele lui Isus. Următorul pas în aplicarea lui va fi, nu atribuirea, ci darea în realitate a acestui preţ pentru lume, scoţându-i afară din imperfecţiunea lor, în timpul miei de ani a Domniei Mijlocitoare; aducându-i înapoi la acea condiţie în care ei vor fi în armonie cu Dumnezeu, întocmai cum a fost Adam în armonie cu El înainte de cădere.
Privitor la expresia, „Omul Isus Cristos”, noi am spune că Omul care S-a dat pe Sine pare să fie punctul special. Acel Om care S-a dat pe Sine, unsul Isus, care Şi-a terminat dăruirea de Sine la Calvar, este „Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni”, între Dumnezeu şi lume. În armonie cu Planul Divin, în timpul acestui veac, înainte ca lucrarea Lui de ridicare a omenirii să-şi aibă timpul de începere, El face o altă lucrare pe care Tatăl a rânduit-o, şi anume, alegerea fraţilor peste care El este pus drept „Căpetenie a mântuirii lor”. Aceştia sunt socotiţi ca membri ai Corpului lui Mesia, El fiind Cap peste ei — „Biserica, Trupul Său”.
Deci, Omul Isus Cristos este Răscumpărătorul lumii. Dar între timp — cum am arătat mai sus — înainte ca meritul Său să fie aplicat pentru lume, mărturia este dată câtorva — toţi câţi au urechi de auzit şi sunt împreună jertfitori cu El. Aceştia vor fi asociaţi cu El ca Profet, Preot, Mijlocitor, Împărat şi Judecător între Dumnezeu şi oameni în timpul Împărăţiei Milenare.
Întrebare — După ce Adam a păcătuit, putea face Dumnezeu cu el un astfel de Legământ al Legii cum a făcut cu evreii — un legământ care să-i ofere viaţă cu condiţia împlinirii legii?
Răspuns — Noi credem că nu este logic să presupunem că ar fi în acord cu principiile divine ca după ce Adam a avut o încercare deplină şi completă, după ce a căzut în această încercare şi după ce a fost condamnat la moarte, Dumnezeu să-Şi înjosească guvernarea şi decizia, făcându-i altă ofertă, după ce a ajuns într-o stare mai mult sau mai puţin decăzută. S-ar părea că şi sugestia unei încercări ar fi fost în dezacord cu principiile divine, dacă nu s-ar fi dat mai întâi o deplină satisfacţie pentru păcatul deja comis. Vedem o mare diferenţă între Adam şi copiii lui Adam care au fost născuţi în imperfecţiune şi care n-au păcătuit niciodată cu voia şi conştient împotriva lui Dumnezeu şi cărora niciodată nu le-a fost făcută o ofertă sau o ocazie să vadă dacă ar fi în stare să ţină acea Lege divină.
Dumnezeu a dat lui Israel anumite împrejurări de îndreptăţire tipică şi sfinţire tipică etc., cu scopul de a da învăţături generale preumbrind marea binecuvântare pe care în cele din urmă o va da întregii omeniri — dându-le ocazia de a se întoarce în favoare divină şi la viaţă veşnică.