Noua Creaţie – Prefaţa autorului
Prefaţa autorului
Mare parte din lucrarea fiecărui slujitor al lui Dumnezeu se face în ascuns – adică, asemenea ţesătorului unui covor frumos, noi stăm în spate, văzând puţin din rezultatele muncii noastre şi având încredere că la timpul cuvenit al Domnului vom auzi „bine rob bun” şi vom vedea ceva roade. „Cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.”
Cu toate acestea, Domnul foarte îndurător ne-a dat încurajare în privinţa influenţei acestui volum în inimile poporului lui Dumnezeu din diferite părţi ale lumii. Am avut plăcerea să auzim din partea multora în privinţa binecuvântărilor primite printr-o mai bună înţelegere a îndreptăţirii, sfinţirii şi eliberării promise Bisericii în Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi alţii ne-au spus despre binecuvântările primite din sfatul scriptural dat soţilor şi soţiilor, părinţilor şi copiilor, în privinţa căilor de pace, dreptate şi creştere în har. De asemenea mulţi ne-au informat despre marile binecuvântări şi ajutor în privinţa datoriilor, privilegiilor şi obligaţiilor Bătrânilor şi Diaconilor, şi în privinţa ordinii scripturale în Ecclesie. Ne bucurăm de aceste lucruri şi avem încredere că lucrarea bună va continua sub îndrumarea divină, spre lauda Domnului nostru şi spre mângâierea şi edificarea poporului Său.
Atragem atenţia asupra faptului că de când a fost scris acest volum, lumina în privinţa marilor Legăminte ale lui Dumnezeu a devenit mai clară. Vedem acum că Legământul Legii a fost o preumbrire a Legământului Nou (al Legii), care este pe cale să fie stabilit la a Doua Venire a lui Isus, de către marele Mijlocitor, Isus Capul şi Biserica corpul Său – antitipul lui Moise care a scris: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre fraţii voştri, un Proroc ca mine”. Moise a fost numai un tip al acestui Proroc mai mare, iar Legământul Legii pe care Moise l-a mijlocit a fost numai un tip sau o preumbrire a Legământului mai mare al Legii din Veacul Milenar.
Dumnezeu a ridicat întâi pe Isus, Capul acestui mare Mijlocitor, când L-a înviat dintre morţi. De atunci El ridică ((ii)) Biserica, în calitate de Creaţie Nouă; iar când toţi fraţii din Corpul lui Cristos vor fi fost adunaţi din lume printr-o cunoştinţă a Adevărului, sfinţiţi de Spiritul sfânt şi găsiţi vrednici prin credincioşie până la moarte, şi când toţi vor fi fost ridicaţi prin puterea lui Dumnezeu de la condiţiile pământeşti la condiţiile cereşti ca şi Corp al lui Cristos, marele Melhisedec antitipic va fi complet, Preot pe Tronul Său – marele Mijlocitor al Noului Legământ va fi întronat în putere divină. Atunci va intra în vigoare Noul Legământ, aşa cum i-a spus Dumnezeu lui Israel: „@Iată, vin zile#, zice Domnul, @când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou#”.
Mijlocitorul antitipic, după ce a plătit Dreptăţii divine pe deplin şi pentru totdeauna Preţul de Răscumpărare pentru Adam şi pentru rasa lui, va prelua controlul deplin şi sub acel Legământ Nou, astfel sigilat, va începe lucrarea de binecuvântare şi restabilire a tuturor celor doritori şi ascultători din rasa lui Adam. Toţi care vor veni în armonie cu Domnul vor fi socotiţi ca parte din sămânţa pământească a lui Avraam, până când în cele din urmă, la sfârşitul Mileniului, toţi care vor exercita credinţă şi ascultare vor fi cunoscuţi de Domnul ca sămânţa lui Avraam. „Devenind acea sămânţă, se vor binecuvânta toate familiile pământului.”
În mod nepotrivit, denumirea Noul Legământ, care se referă la lucrarea lui Dumnezeu cu lumea în timpul Mileniului, a fost folosită în privinţa Legământului care este acum în vigoare în acest Veac Evanghelic pentru Biserică. Legământul nostru, desigur, este un legământ nou în sensul că este diferit de Legământul Evreiesc de la Muntele Sinai, dar nu este Legământul Cel Nou. Legământul Bisericii este menţionat în Biblie ca „Legământul prin Jertfă”. Pentru cititorii acestui volum va fi folositor să reţină aceste lucruri. Toate aceste Legăminte sunt legate unele de altele. Toate au fost reprezentate şi simbolizate prin Avraam şi prin Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu el. Biserica este numită Sămânţa Spirituală a lui Avraam şi este asemănată cu stelele cerului. Oamenii din lume, pe măsură ce vor veni în armonie cu Dumnezeu, vor deveni sămânţa pământească a lui Avraam, ((iii)) ca nisipul de pe ţărmul mării. Sămânţa Spirituală va fi canalul pentru binecuvântarea seminţei naturale.
Subiectul Îndrepăţirii nu s-a schimbat, ci s-a lărgit şi s-a clarificat. Dacă ar scrie acest volum astăzi, autorul ar face unele uşoare modificări de exprimare, dar fără nici o schimbare importantă în privinţa sensului şi aplicării cuvântului Îndreptăţire.
Vedem acum că o îndreptăţire la viaţă este un lucru, iar o îndreptăţire la mai multă sau mai puţină prietenie cu Dumnezeu este alt lucru. De exemplu, Avraam şi credincioşii de dinainte de Cincizecime au fost îndreptăţiţi la prietenie cu Dumnezeu şi să aibă mai multă sau mai puţină comunicare cu El prin rugăciune etc., dar ei n-au putut avea îndreptăţire deplină până când Sângele Ispăşirii a fost vărsat şi până când acesta a fost prezentat şi acceptat de Justiţia divină – Tatăl. Întocmai aşa s-ar putea spune şi despre păcătosul care se apropie astăzi de Dumnezeu, că este pe calea îndreptăţirii – el ar avea mai mult din favoarea lui Dumnezeu decât dacă ar fi întors spre păcat.
Cândva am vorbit despre un păcătos în această stare ca fiind îndreptăţit, fiindcă el credea în Isus ca Răscumpărătorul său şi se îndrepta spre o deplină consacrare. Acum vedem că în timp ce atitudinea păcătosului, ca şi aceea a Vrednicilor din Vechime, ar putea fi numită „îndreptăţire de probă”, ea n-ar ajunge la starea unei depline, complete îndreptăţiri din păcat până când păcătosul s-ar prezenta deplin în consacrare marelui nostru Preot Isus şi ar fi acceptat de El în numele Tatălui. Atunci, sub acoperirea meritului atribuit al sacrificiului lui Cristos, păcătosul ar fi acceptabil pentru Tatăl sub Haina lui Cristos şi ar fi conceput de Spirit.
Este o fericire pentru masele care au auzit despre Isus şi au crezut în parte, că starea lor înaintea Domnului nu este aceea a deplinei îndreptăţiri, că El refuză să-i îndreptăţească pe deplin înainte de a deveni ucenicii Săi prin legământ, urmaşi în urmele Sale. Aceasta este fiindcă îndreptăţirea poate veni doar o dată pentru fiecare persoană, şi dacă persoana ar folosi rău acea îndreptăţire şi n-ar obţine viaţa ((iv)) veşnică, ar fi într-o stare mai rea decât dacă n-ar fi fost niciodată îndreptăţită. Dacă nu este îndreptăţită şi concepută de spirit în prezent, nu este din Biserică, dar va avea parte de meritul sacrificiului lui Cristos şi de îndreptăţirea pe care o va oferi Împărăţia Sa fiecărui membru al familiei umane – aparte de Biserică – Biserica primind lucrul acela mai bun pe care-l are Dumnezeu în păstrare pentru cei care-L iubesc – glorie, onoare, nemurire, natura divină.
Multora li se va părea că nu merită a fi menţionate aceste distincţii fine asupra subiectului îndreptăţirii; şi totuşi, primind această apreciere mai clară a Planului divin, avem plăcerea s-o transmitem tuturor celor care sunt flămânzi şi însetaţi după dreptate – tuturor celor care studiază Biblia, de pretutindeni.
Rugăciunea autorului este ca Domnul să continue să binecuvânteze acest volum pentru binele poporului Său.
Charles T. Russell
Brooklyn, N. Y.
1 octombrie 1916
