R 4318 / 15 ian. 1909
Creştinătatea în general recunoaşte numai două legăminte, Vechiul Legământ sau al Legii, avân-du-l pe Moise ca mijlocitor, şi Noul Legământ, avându-L pe Cristos ca Mijlocitor. Se poate spune că creştinătatea nu ştie nimic despre Legământul Avraamic. Dacă uneori îl recunosc cumva, sau intră în calculul lor, ei îl identifică cu Noul Legământ. Noi am moştenit cu toţii această linie de gândire prin predicile, comentariile Şcolii Duminicale etc. Prin urmare nu este ciudat că am avut cu toţii această concepţie confuză despre acest subiect. Treptat, ca parte a luminii cuvenite pentru biserică la sfârşitul acestui veac, noi am ajuns să vedem că sunt trei legăminte în loc de două, cum am presupus la început. Am ajuns să vedem că Legământul Avraamic, cel originar, este cel mai mare şi cel mai bun din cele trei, şi că din el au ieşit celelalte trei. Această lumină asupra scopului divin am început s-o prezentăm în Turnul de Veghere în 1880, iar mai târziu am elaborat asupra acestei idei în Umbrele Tabernacolului privind sacrificiile mai bune. În cea din urmă am arătat că aceste legăminte sunt reprezentate în hainele Marelui Preot, în efodul din două părţi, cu încheietoarele de pe umăr şi pieptarul cu pietre preţioase. Totuşi, noi n-am discernut atât de bine ca acum deosebirea clară între aceste trei legăminte. Şi nu este oare aceasta în deplin acord cu procedura generală a Domnului cu noi şi cu tot poporul de-a lungul veacului? Nu este oare declaraţia Lui: “Cărarea celor drepţi este ca lumina strălucitoare care merge mereu crescând până la miezul zilei”? Noi credem că este.
CREŞTERE ÎN HAR ŞI CUNOŞTINŢĂ
Ceea ce vedem mai distinct avem datoria şi privilegiul să punem în faţa Casei Credinţei. Vă amintim totuşi că, deoarce unora dintre noi le-a trebuit ceva vreme să ajungă la înţelegerea corectă a Legământului Avraamic, s-ar putea ca acum unora dintre noi de asemenea să ne trebuiască vreme considerabilă pentru a face deosebirea între Legământul Avraamic şi Noul Legământ. Să nu se uite de asemenea că înţelegerea clară a fiecărui detaliu al planului lui Dumnezeu, deşi este de dorit, nu este cu necesitate esenţială pentru binecuvântarea noastră prin el. De exemplu, am crezut în sângele scump al lui Cristos şi am fost îndreptăţiţi liber de orice, pe când nu înţelegeam deloc filosofia Ispăşirii — întocmai cum majoritatea creştinilor n-o înţeleg acum. Creşterea cunoştinţei n-a adus creşterea îndreptăţirii, dar a adus creşterea aprecierii, iubirii, devotării şi ocaziei pentru mai mare armonie cu scopul divin înţeles mai bine.
I — HAR; II — LEGE; III — FAPTE
Sf. Pavel subliniază foarte clar că legământul originar făcut prin jurământ cu Avraam a fost în toate sensurile cel superior şi că, fiind un legământ unilateral, o făgăduinţă necondiţionată, n-a avut nici un mijlocitor. Sf. Pavel ne spune că Legământul Legii a fost “adăugat” la Legământul Avraamic, în procedurile lui Dumnezeu cu naţiunea lui Israel. Acesta se numeşte Legământul Legii pentru că beneficiile acelui legământ au fost oferite numai acelora care vor ţine legea în toate cerinţele ei — fără s-o calce. El îl numeşte Legământul Agar, deoarece a fost o robie şi deoarece odrasla lui, naţiunea Israel, n-a putut moşteni binecuvântările şi privilegiile făgăduite. El ne spune că acesta n-a putut face nimic perfect, n-a adus nimic la perfecţiune. Deşi credinţa a avut un loc şi harul lui Dumnezeu s-a manifestat faţă de Israel întrucâtva, totuşi nici credinţa, nici harul n-au afectat legământul lor, care era rigid şi cerea ascultare de faptele legii — “Cel care face aceste lucruri va trăi prin ele”. Deoarece nimeni n-a putut face perfect, acel legământ al faptelor a adus numai condamnarea faptelor lor imperfecte. Acesta a avut un mijlocitor, pe Moise, dar el a fost incapabil să realizeze ceva pentru popor, din cauza imperfecţiunii lor prin ereditate. În mod corect îl numim pe acesta Legământul Legii.
Apostolul arată că, deoarece copilul Agarei s-a născut înaintea lui Isaac, care a reprezentat pe Cristosul, Cap şi corp, “noua ceaţie”, tot aşa, naţiunea lui Israel, Moise şi tot poporul botezat în el, în mare şi în nor, “casa servitorilor”, s-a dezvoltat înaintea Israelului spiritual, noua creaţie — Cristos şi toţi membrii casei fiilor prin concepea spiritului.
Aşa cum Legământul de Har (Sara) a existat înainte ca Legământul Legii să fie adăugat la el, tot aşa el a continuat să existe şi după ce Legământul Legii a fost pus deoparte ca legământ, premiul lui de viaţă veşnică fiind câştigat de “Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi”. Aşa deci, Legământul de Har (Sara) care a precedat Legământul Legii (Agar) cu 430 de ani, a continuat să fie viu de-a lungul întregii perioade a Legământului Legii, dar fără copii, şi apoi a născut Capul Seminţei, pe Isus. Legământul Legii a fost atunci dat la o parte — “Izgoneşte pe femeia roabă şi pe fiul ei, căci fiul femeii roabe nu va moşteni împreună cu fiul femeii libere” — Cristosul, moştenitorul făgăduinţei originare, fiind acum în dezvoltare. Din punct de vedere scriptural, învierea este naşterea; ca, de exemplu, Domnul nostru este “întâiul-născut dintre morţi, întâiul-născut dintre mulţi fraţi”, iar “fraţii Lui”, “membrele Sale”, “mireasa Sa” (trei denumiri diferite pentru biserica “aleasă”), trebuie să fie născuţi din morţi, să fie “schimbaţi” toţi la starea spirituală pentru ca Sămânţa lui Avraam să fie completă.
“DACĂ SUNTEŢI AI LUI HRISTOS, SUNTEŢI SĂMÂNŢA LUI AVRAAM, MOŞTENITORI.” Gal. 3:29.
Aceasta este taina — selecţia bisericii ca mireasă a lui Cristos în timpul acestui Veac Evanghelic, pentru a fi părtaşi cu Răscumpărătorul lor la suferinţele din timpul prezent, şi de asemenea la gloria care va urma. De aceea Apostolul era foarte preocupat ca să poată avea parte în “învierea Lui”, “învierea lui Cristos”, “întâia înviere”. Sămânţa Legământului Sara va fi complet născută numai când “întâia înviere” va fi încheiată. Aceasta este cu totul în acord cu declaraţia profetică: “Aş putea să aduc până la naştere (să nască Capul) şi să nu las să nască (corpul)? (Isa. 66:9) Sugestia este că pe cât este de sigur că Isus, Capul corpului, S-a născut prin înviere, tot atât este de sigur că toate membrele corpului Său vor avea parte cu El de “schimbarea” Lui glorioasă, de la starea muritoare la cea nemuritoare, de la natura pământească la natura cerească.
Ce se poate spune despre evreii de sub Legământul Legii (Agar)? Au fost ei tăiaţi, datorită acestui fapt, chiar de la privilegiile pe care le doreau atâta — de a fi sămânţa lui Avraam şi moştenitori potrivit făgăduinţei? Răspundem, da. Apostolul arată că copiii femeii roabe nu puteau fi moştenitori cu copiii femeii libere. Cum, dar, apostolii şi alţii care erau din Israel după trup, au venit în relaţie cu Cristos şi cu Legământul Sara (de har)? Apostolul ne spune că după cum o căsătorie omenească se desface prin moartea uneia dintre părţi, tot aşa, aceia dintre evrei care puteau recunoaşte prin credinţă că moartea lui Cristos îndeplinise condiţiile Legământului Legii, puteau să-şi dea sema că legământul acela era mort, şi ca atare, ei erau eliberaţi de el şi se puteau căsători cu altul — se puteau uni cu Cristos. Dimpotrivă, orice evreu care nu recunoaşte că Cristos, prin moartea Sa, “a pus capăt legii, pironind-o pe crucea Sa”, şi care încă continuă să creadă în legământul acela, este tot atât de ferm legat de el, ca şi când legământul ar fi încă viu; întocmai cum o femeie al cărei soţ ar fi mort, dar ea gândind că este viu nu s-ar putea căsători în mod conştient cu altul.
“CÂND LE VOI ŞTERGE PĂCATELE”
Apostolul arată că toţi din acea naţiune cărora le-a lipsit credinţa cuvenită în Cristos au fost izgoniţi, “orbiţi”, nu pentru totdeauna, ci până la completarea Casei Fiilor, noua creaţie, membrii spirituali ai corpului spiritual ai Israelului spiritual — Cristosul. O! ar zice cineva, dar dacă ei sunt izgoniţi, “orbiţi” până când biserica aleasă se completează, atunci ei nu pot avea nici o parte în ea; şi fiind sub condiţiile Legământului Agar (Legii), nu vor fi ei într-o stare nesatisfăcătoare sub un Legământ Nou? Şi conform acestei mărturii, n-a înşelat Dumnezeu naţiunea lui Isarel când a intrat cu ei în Legământul Legii la Sinai, ştiind că nu-l vor putea ţine şi nu vor obţine viaţă sub el, şi totuşi permiţându-le să intre în acea robie? Nu sunt oare căile Domnului drepte şi egale?
Da, răspundem noi, şi sfera deplină a scopului divin, dacă este văzută, este glorioasă în armonia ei. Dificultatea în trecut a fost că noi am văzut ca printr-o sticlă întunecată, şi nu faţă în faţă. Acum ne dăm seama că Dumnezeu intenţionează să recunoască două seminţe ale lui Avraam, una cerească, asemenea stelelor cerului; cealaltă pământească, asemenea nisipului de pe ţărmul mării. Încercarea Legământului Legii de a naşte întâi sămânţa naturală a fost un eşec — o nereuşită. Întâi trebuie să vină Cristosul spiritual, Cap şi corp, părtaş al naturii divine, moştenitor al tuturor lucrurilor. Atunci favoarea lui Dumnezeu se va întoarce la Israelul natural. Dar, deoarece Legământul Legii şi-a sfârşit scopul şi a demonstrat a fi nefolositor pentru ei, din cauza slăbiciunii cărnii, Dumnezeu intenţionează să facă cu acest popor, şi numai cu acest popor, un Legământ Nou. Nici măcar o declaraţie din Scripturi nu identifică Noul Legământ cu neamurile. Dimpotrivă, Noul Legământ al lui Israel este dat ca să înlocuiască Vechiul Legământ, sau al Legii. Să notăm că marea masă a bisericii timpurii au fost evrei şi că referirile Apostolului la Noul Legământ sunt aproape exclusiv în Epistola sa către Evrei. O excepţie este în Romani 11:27, unde Apostolul se adresează creştinilor dintre neamuri, spunându-le că, deşi Israelul natural a fost respins pentru binele lor, totuşi ei sunt iubiţi pentru părinţii lor şi iarăşi vor avea favoare divină, sub un legământ special. Cealalată (2 Cor. 3:6) se referă la preoţimea regală ca slujitori ai unui Legământ Nou — murind cu Cristos pentru pecetluirea lui. Mal. 3:1.
Cu cât investigăm mai atent Noul Legământ, cu atât trebuie să fim mai convinşi de acest fapt — că el aparţine numai lui Israel, incluzând cele două neamuri în care s-au împărţit la moartea lui Solomon — Israel şi Iuda. Să notăm declaraţia profetului: “Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou; nu ca legământul (Legii) pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului”. Apostolul, străduindu-se să le dovedească evreior că ei n-au putut obţine nimic sub Legământul Legii, indică această profeţie şi le spune că faptul că Dumnezeu vorbeşte despre acesta ca despre un Legământ Nou, arată că Legământul precedent (al Legii) se învechise, era fără valoare, şi era pe cale de dispariţie — “Prin faptul că zice, un nou legământ, a socotit învechit pe cel dintâi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit este aproape de dispariţie.” Evr. 8:13.
LEGĂMÂNTUL FĂCUT PRIN JURĂMÂNT ESTE SIGUR. Evr. 6:17-20
Noul Legământ trebuie să ia locul celui vechi şi nesatisfăcător. Au existat două legăminte vechi, Legământul de Har sau Sara şi Legământul Legii sau Agar. Care din ele vrea să spună Apostolul că se învechise, era fără valoare, va dispărea şi va da loc Noului Legământ? Desigur că nu poate fi nici o bănuială că ar fi o neînţelegere în acest punct. El s-a referit la Legământul Legii, fiindcă el spune astfel. El nu s-a referit la Legământul originar, de Har sau Sara, fiindcă el arată că pretenţia noastră la o legătură cu Dumnezeu este sub acel legământ originar, ca membre ale corpului lui Cristos, membri ai miresei lui Cristos, comoştenitori cu El. Domnul nostru Isus prin ascultarea Sa a devenit moştenitor al tuturor lucrurilor, moştenitor al legământului originar şi moştenitor al Legământului Legii. Nimeni din popor n-a fost cu El, nici dintre evrei, nici dintre neamuri. Dar prin harul lui Dumnezeu exista o prevedere, după cum am văzut, ca orice evreu, văzând că Legământul Legii era mort, pironit pe cruce, să se poată logodi cu Cristos. Ei nu aveau nevoie să aştepte Noul Legământ, ale cărui prevederi se aplică numai la cei de pe plan pământesc. În loc de aceasta, prin îndreptăţire prin credinţă şi consacrare spre moarte, ei au fost socotiţi vrednici de concepere la natura cea nouă — căsătorie cu Cristos. Şi în mod asemănător neamurile, favorizate de Dumnezeu cu o ureche a credinţei ascultătoare şi cu ochi al credinţei văzător, au fost mai apoi privilegiaţi să treacă prin acelaşi proces, cu excepţia faptului că ei nu mai trebuiau să se socotească morţi faţă de Legământul Legii, deoarece ei n-au fost niciodată sub el. Altfel, recunoscând moartea lui Cristos ca sângele Legământului originar, reprezentată prin oferirea de către Avraam a fiului său ca jertfă, aceştia au fost de asemenea socotiţi îndreptăţiţi şi, prezentându-şi corpul îndreptăţit ca jertfă Domnului, ei au fost concepuţi de acelaşi Spirit sfânt ca şi evreii, pentru a fi membri confraţi ai aceluiaşi corp — corpul lui Cristos.
Ajungem acum la cealaltă parte a întrebării: ce prevedere a făcut Dumnezeu pentru evreii care s-au obligat sub Legământul Legii, din zilele lui Moise şi până la prima venire; şi pentru cei care de atunci încoace n-au discernut moartea Legământului Legii şi care nu vor fi conştienţi de ea până după ce sămânţa spirituală va fi fost completată şi glorificată? Dacă ei nu şi-au pierdut partea şi privilegiile în legătură cu îndurările speciale ale lui Dumnezeu, unde intră ei? Răspunsul nostru este că Avraam, Isaac, Iacov şi alţii de dinainte de Legământul Legii n-au fost obligaţi prin el, însă n-au fost îndreptăţiţi la viaţă în sensul cel mai deplin până când Legământul Avraamic a fost stabilit la Calvar. Credinţa lor, deci, i-a îndreptăţit la o parte în meritele acelei jertfe. Tot aşa, de-a lungul perioadei Legământului Legii, înainte ca el să fie anulat la cruce, au fost vrednicii vechi care au trăit mai presus de masele celor din timpul lor, şi care, deşi obligaţi de lege, au avut mai presus de ea o credinţă vie în Legământul de Har originar, făcut prin jurământ (Sara). În cărţile divine aceştia au fost îndreptăţiţi la partea lor din acest har, imediat ce meritul jertfei de la Calvar a fost prezentat pentru credincioşi, când “Isus S-a înălţat ca să Se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu pentru noi”. Deşi ei au trăit pe vremea când Legământul Legii era viu, ei i-au prevăzut moartea şi nu s-au încrezut în el, ci în Legământul de Har care era superior. Ca atare, aceştia vor veni afară la o înviere a vieţii, nu datorită relaţiei lor cu Legământul Legii, sub care au trăit, nici datorită relaţiei lor cu Noul Legământ, despre care unii dintre ei nu ştiau nimic, ci datorită relaţiei lor şi credinţei lor în Legământul de Har originar (Sara).
Astfel justifică Scripturile referitor la cei credincioşi din trecut sub Legământul de Har. Dar ce vom spune acum despre israeliţii pământeşti care n-au trăit pe planul acela mai înalt al credinţei, dar despre care Apostolul zice, “cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte” (Fapte 26:7), pentru această nădejde? Toţi au fost înşelaţi? Vor primi ei acele binecuvântări speciale?
DARURILE ŞI CHEMAREA LUI DUMNEZEU SUNT FĂRĂ SCHIMBARE. Rom. 11:29-32
Noi răspundem, nu, darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt lucruri de care Lui nu-I pare rău. Cel care a ştiut sfârşitul de la început, a ştiut ce va fi şi ce va face Israelul şi n-a fost dezamăgit, toate planurile şi promisiunile pentru această naţiune fiind făcute din punctul de vedere al acestei cunoştinţe. Deşi aspectul principal al Legământului Sara a fost asigurat de către Domnul nostru Isus ca un trofeu al biruinţei Sale asupra păcatului şi morţii, şi deşi El Şi-a depus complet natura umană pentru acest scop, totuşi aranjamentul divin este astfel încât sângele lui Cristos, meritul jertfirii lucrurilor pământeşti de către El, trebuie să intre în beneficiul seminţei naturale a lui Avraam, fiindcă acesta merge tot pentru pecetluirea Noului Legământ, care aparţine exclusiv Israelului trupesc. Posibilitatea acordată evreilor şi neamurilor să devină comoştenitori cu Răscumpărătorul s-a bazat pe oferirea lor ca jertfă Lui şi pe acceptarea jertfei de către El ca jerfa Sa proprie — jertfirea lor de către El de-a lungul acestui Veac Evanghelic, ca o jertfire a propriului Său trup — şi acceptarea lor de către Dumnezeu ca Noi Creaţii concepute de Spirit, ca fraţi ai lui Cristos, sau logodiţi cu Cristos, sau membri ai corpului Său. Numai prin împărtăşirea astfel cu Domnul nostru, bând din paharul Său, fiind botezaţi în botezul morţii Sale, predând totul în mâinile Sale, putem noi avea părtăşie cu El în suferinţele Sale; şi moartea Sa (care o include şi pe a noastră) pecetluieşte Noul Legământ în sângele Său, despre care El a spus: “Beţi toţi din el”. La paharul Său suntem noi părtaşi, împreună-jertfitori. 1 Cor. 10:16.
Astfel, în timp ce Israelul natural a fost socotit vrăjmaş, spre binele nostru, spre binele Evangheliei, singura noastră oportunitate de a câştiga marele premiu este în legătură cu pecetluirea unui Nou Legământ între Dumnezeu şi Israel. Cât de frumos se echilibrează aspectele programului divin! Pierderea lor a fost câştigul nostru, iar câştigul nostru prin jertfă devine câştigul lor; şi, împreună, Domnul va fi slăvit!
Şi după cum s-a arătat deja, Noul Legământ nu va fi pecetluit, ratificat, până când jertfa Cristosului va fi fost terminată. Iar terminarea acestor jertfe încheie lucrarea acestei Zile mari a Jertfirii şi Ispăşirii. Cu a doua prezentare a sângelui ispăşirii în Sfânta Sfintelor, la sfârşitul acestui veac, va fi pecetluit Noul Legământ cu Israelul şi va începe binecuvântarea Domnului pentru Israel, căci, “Acesta este legământul Meu pentru ei, când le voi şterge păcatele”. Rom. 11:27.
CELE DOUĂ SEMINŢE ALE LUI AVRAAM
Nu numai că legământul originar a indicat două seminţe ale lui Avraam — una ca stelele cerului, cealaltă ca nisipul mării — dar Sf. Pavel elaborează această idee spunând despre făgăduinţă: “este prin credinţă, ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie sigură pentru toată sămânţa, nu numai pentru aceea de sub lege, ci şi pentru aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor (inclusiv al vostru care sunteţi romani); după cum este scris: @Te-am rânduit să fii tatăl multor popoare#”. Am văzut cum Avraam, ca tip al lui Dumnezeu, este tatăl seminţei spirituale, şi cum prin Cristos, prin prevederea Noului Legământ, naţiunea lui Israel, moartă sub Legământul Legii, va fi regenerată de către Cristosul, Mijlocitorul Noului Legământ; iar această regenerare va începe la încheierea acestui Veac Evanghelic şi la deschiderea Veacului Milenar. Dar acestea sunt numai două — “naţiunea sfântă” (biserica) şi naţiunea aleasă (evreiască). Cum vor intra toate neamurile? Nu este destul să se spună că corpul lui Cristos, clasa mireasă, împlineşte această profeţie, pentru că, deşi ei au fost luaţi dintre neamuri, ei nu sunt toate neamurile şi nici chiar nu reprezintă toate neamurile. Fiecare a murit întâi pentru starea şi naţionalitatea sa pământească, înainte de a fi conceput de Spiritul sfânt ca să fie un membru al naţiunii sfinte, Noua Creaţie.
Scripturile arată clar că Cristos şi biserica Sa, fiinţe spirituale, trebuie să constituie clasa împărăţiei, dar ele arată şi că vrednicii din vechime, şi prin ei naţiunea lui Israel sub Noul Legământ, vor deveni reprezentanţii împărăţiei cereşti printre oameni. Cu aceştia vor începe binecuvântările Domnului în dimineaţa Milenară. Astfel citim despre strâmtorarea lui Iacov, că el va fi salvat din ea şi că Domnul va restabili pe judecătorii şi pe legiuitorii lor ca la început — vrednicii din vechime înviaţi pe plan pământesc (Ier. 30:7; Zah. 12:7). Noul Legământ va fi iarăşi Legământul Legii, numai că el va avea pe Mijlocitorul mai bun — Cristosul, Cap ş corp, care vor fi în stare să aibă îngăduinţă pentru imperfecţiunile ereditare ale lui Israel. Toate păcatele din trecut vor fi iertate, neajunsurile lor fizice aşteptând restabilirea. Se va lucra cu ei în conformitate cu ceea ce sunt, făcându-se îngăduinţă în fiecare caz individual, şi fiecăruia i se va cere să dea atenţie vocii lui Moise cel antitipic. “Şi oricine nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului.” Fapte 3:23.
SPERANŢĂ PENTRU MULTE NEAMURI
Deoarece favorurile lui Dumnezeu sunt astfel marcate pentru Sămânţa cerească şi pământească a lui Avraam — cea pământeasă prin cea cerească — înseamnă că binecuvântarea va veni prin afilierea lor la acestea. Cu alte cuvinte, putem înţelege că guvernul divin stabilit în Israel în mâinile vrednicilor din vechime va fi centrul favorii divine, iar oamenii de alte naţionalităţi vor trebui să vină la acest centru după proviziile lor de adevăr şi har. Astfel profetul prezintă această chestiune, zicând: “Multe popoare se vor duce la el şi vor zice: @Veniţi, hai să ne suim la muntele (împărăţia) Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim (centrul împărăţiei pământeşti) cuvântul Domnului#”. Mica 4:2.
Şi astfel toate naţiunile, popoarele, neamurile şi limbile vor fi aduse treptat la o apreciere a planului divin; toate vor fi binecuvântate cu privilegiile şi ocaziile restabilirii, şi cu o iluminare de la razele Soarelui dreptăţii, care atunci va inunda tot pământul prin canalele hotărâte. Astfel îşi va avea legământul originar împlinirea lui amplificată; întâi, în Cristosul, Israelul spiritual; apoi, sub Noul Legământ cu Israelul după trup; şi prin aceştia va binecuvânta toate familiile pământului, aşa încât toţi cei care vor dori şi se vor supune să poată ajunge treptat la standardele copiilor lui Dumnezeu şi să posede “libertăţile fiilor lui Dumnezeu” — libertate de păcat, tristeţe, durere şi moarte. Aşa cum vechiul Legământ al Legii a fost numai cu Israelul, tot aşa Noul Legământ (al Legii) va fi numai cu Israelul. Alte naţiuni vor avea parte în el numai devenind israeliţi. “Prozeliţi ai porţii” (expresie care se referă la străinii care locuiau în interiorul porţilor, Exod.20:10 — n.t.), nu sub vechiul, ci sub Noul Legământ (Ezec. 16:60, 61). “Cel care are ureche de auzit, să audă.”
“Cunoaşteţi chemarea voastră.” Cei care am acceptat chemarea divină în Cristos să ţinem minte că, în conformitate cu declaraţia Apostolului, noi suntem copii ai Legământului Sara. Noi suntem mireasa lui Isaac şi comoştenitorii Lui, despre care este scris: “Dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi sămânţa lui Avraam şi moştenitori potrivit făgăduinţei”. Singura noastră legătură cu Noul Legământ este că Tatăl ne-a atras spre Isus care ne-a acoperit cu haina dreptăţii Sale, şi astfel a făcut posibil ca noi să fim chemaţi la părtăşie cu El în “jertfele mai bune”, să participăm la “paharul” suferinţelor şi morţii — “sângele Noului Legământ” — pentru pecetluirea Noului Legământ al lui Israel, sub care toate familiile pământului vor fi binecuvântate. Astfel, în scopul divin, moartea sau sângele Domnului nostru a îndreptăţit biserica şi (împreună cu al bisericii) va pecetlui Noul Legământ pentru Israel, iar prin Israel va deveni eficient pentru toată rasa lui Adam. “După cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rândul lui.”
Biserica vine în Cristos ca membrii Săi, corpul sau mireasa Sa. Israel va veni în familia Cristosului ca şi copii. “În locul părinţilor tăi vor fi copiii tăi.” Şi acest privilegiu se va extinde la toţi — de a fi regeneraţi “la înnoire”, când noi vom sta cu El pe tronul Său.
LEGĂMÂNTUL CEL VEŞNIC
Atât Legământul Avraamic cât şi Noul Legământ sunt numite în Scripturi “legământul cel veşnic”, în contrast cu Legământul Legii, care a trecut, a fost un eşec din cauza “zădărniciei” lui (Evr. 7:18). Unul se continuă prin celălalt, întocmai cum sămânţa spirituală (Israelul spiritual) va conduce şi va binecuvânta prin sămânţa pământească (Israelul trupesc). Să remarcăm Scripturile, mărturia că Legământul de Har originar (sau Sara) este veşnic: Gen. 17:7, 13, 19; 2 Sam. 23:5; Ps. 105:8-10. Să remarcăm alte Scripturi care aplică profetic acelaşi termen la Noul Legământ: Ier. 32:40; 31:31, 32; Ezec. 16:60. Să remarcăm cu atenţie contextul din fiecare caz, că referinţa este la Mileniu.
SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI VEŞNIC
Sângele Legmântului veşnic este “sângele lui Isus”, jertfa Sa, prin a cărui merit credincioşii sunt acum “îndreptăţiţi prin credinţă” sub Legământul de Har sau Sara (nu prin Noul Legământ care încă nu există şi care va fi făcut numai cu Israel). Iar sângele sau jertfa lui Isus este “sângele Noului Legământ”, care încă trebuie să fie stabilit cu Israelul Trupesc, exact acelaşi, numai că prin buna plăcere a Tatălui Isus acceptă acum “mica turmă” ca membrii Săi şi le socoteşte jertfa, sau sângele, ca parte din a Sa proprie.
Remarcăm cum este prezentat acest lucru în Isaia 55:1-3. Aici credincioşii Veacului Evanghelic sunt descrişi ca unii care flămânzesc şi însetează după dreptate. Prin atragerea Tatălui, ei vin la Isus acum. Ei nu sunt dintre aceia care, orbi şi surzi sub puterea lui Satan, iubesc întunericul mai degrabă decât lumina şi vor avea nevoie de reglementările şi disciplinările împărăţiei pentru a-i face să se aplece şi să mărturisească, sub aranjamentul Noului Legământ cu Israelul şi indirect cu toate neamurile.
Celor flămânzi, însetaţi, care văd, care aud, care cred în Domnul, le oferă “grăsimea”, crema Legământului Veşnic, spunând: Ascultaţi şi sufletul vostru va trăi şi vă voi da îndurările sigure sau pro-mise ale lui David. David înseamnă preaiubit şi este un alt nume pentru Răscumpărătorul, Regele antitipic al Israelului prin hotărâre divină.
Prin urmare, această profeţie este evident profeţia chemării acestui Veac Evanghelic la părtăşie cu Isus, la gloria, onoarea şi nemurirea împărăţiei. Remarcăm contextul: “Un neam pe care nu-l cunoşti şi un popor care nu te cunoaşte va alerga la tine” (vers. 5). Fără îndoială aceasta este biserica — Israelul spiritual — “un neam sfânt”, un popor deosebit, ales dintre toate neamurile pentru împărăţia cerească a Mileniului.
Remarcăm descrierea lui Isus Cristos şi a “corpului” Său în Isaia 42:1-7. Remarcăm că Mesia este “dat” (sacrificat în interesul) ca legământ al poporului (Israel) şi ca lumina neamurilor sau păgânilor, pentru a le permite să vină în acea lumină sub binecuvântările Noului Legământ al lui Israel.
Să mergem acum la Evrei 13:20: “Şi Dumnezeul păcii, care a adus înapoi dintre cei morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, în temeiul sângelui legământului celui veşnic, să vă facă desăvârşiţi”. Se referă oare aceasta la îndreptăţirea noastră de sub vina adamică şi la reconcilierea cu Dumnezeu? Nicidecum. Tatăl nu are nimic de-a face nu noi (cu excepţia că ne “atrage” spre Isus pentru îndreptăţire şi consacrare) până după îndreptăţirea noastră. Atunci puterea Lui mare, care a adus din mormânt pe Marele Păstor, la glorie şi nemurire, începe cu putere “să lucreze în noi şi ne dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea” (Fil. 2:13). Dacă rămânem în iubirea Lui, El ne va desăvârşi ca Noi Creaţii prin privilegiile părtăşiei la suferinţele lui Cristos — participării la vărsarea sângelui Legământului celui Veşnic, care, ca Legământ Nou, va aduce binecuvântări lui Israel şi apoi lumii. Cuvântul grecesc redat aici prin “vă va desăvârşi” înseamnă “vă va împleti laolaltă”, adică, vă va face complet una cu Păstorul ca “membre” ale Sale, atât în suferinţă, cât şi în gloria care va urma.
Remarcăm de asemenea în Evrei 10:29 că sângele legământului care ne-a sfinţit, nu sângele care ne-a îndreptăţit, este cel care, dacă cineva păcătuieşte împotriva lui, merită moartea a doua. Noi am fost îndreptăţiţi prin credinţă în sângele lui Isus. Am fost sfinţiţi prin consacrarea noastră de a bea din paharul Lui — sângele Noului Legământ. Numai cei care au mers mai departe la acest al doilea pas şi s-au prezentat pe sine ca jertfitori (Rom. 12:1), şi au fost acceptaţi sau sfinţiţi prin conceperea Spiritului sfânt ca membri ai corpului lui Cristos şi fii ai Celui Preaînalt, pot comite păcat de moarte. “Dacă cineva (astfel prezentat şi sfinţit) dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el. Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare.” Evr. 10:38, 39.
Să ne referim acum pe scurt la toate Scripturile care menţionează Noul Legământ, ca să putem observa deplina lor armonie cu cele prezentate anterior. Am examinat deja declaraţia care este în legătură cu textul nostru şi vedem că se aplică la încheierea acestui veac — o clătinare a neamurilor şi a tot ce nu este în armonie cu Dumnezeu, pregătitoare pentru stabilirea împărăţiei, ca temelia binecuvântărilor Noului Legământ pentru lume în timpul Mileniului. Mai sunt alte opt texte în Noul Testament care se referă la Noul Legământ:
1) “Dar acum Hristos a primit o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El, e mai bun (nu mai bun decât Legământul de Har sau Sara), căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune” (Evr. 8:6). Domnul nostru Isus începuse deja lucrarea necesară împlinirii acestei funcţii de Mijlocitor al Noului Legământ. El pusese temelia, dar nu acceptase încă pe toţi membrii intenţionaţi de Tatăl, cunoscuţi mai dinainte şi predestinaţi. Remarcăm din context că totuşi contrastul este între Legământul Legii cu mijlocitorul lui, Moise, şi Noul Legământ care este superior datorită Mijlocitorului mai bun, Mesia. Moise a putut oferi numai jertfe imperfecte, dar Cristos, prin jertfele antitipice, viţelul şi ţapul (El şi corpul Său), face satisfacţie pentru păcatele întregii lumi şi se pregăteşte să mijlocească Noul Legământ, pe care Dumnezeu l-a promis a fi canalul de binecuvântare a Israelului şi a lumii.
2) În versetul următor (8), Apostolul îşi sprijină argumentul citând din Vechiul Testament o făgăduinţă a unui Nou Legământ pentru Israel, zicând: “Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda un legământ nou”. În mod clar, aceasta nu se referă la Israelul spiritual.
3) Nici următoarea referinţă la Noul Legământ, care este o parte din acelaşi citat din Ieremia 31:31, nu se referă la Israelul spiritual: “Nu potrivit legământului pe care l-am făcut cu părinţii lor … pentru că acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: @Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu#”. Evr. 8:8-10.
Zilele la care se referă textul de mai sus sunt “după” zilele Veacului Evanghelic. Apostolul continuă şi zice: “Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând:@Cunoaşte pe Domnul#, căci toţi Mă vor cunoaşte în ei înşişi, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei, pentru că voi fi îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi de fărădelegile lor”. Aceasta este o descriere a ceea ce va avea loc în timpul Mileniului, şi nu o descriere a ceea ce vedem în jurul nostru astăzi. Dumnezeu n-a pus încă legile Sale în inimile casei lui Israel şi ei nu sunt încă poporul Său, după cum El declară că vor fi la timpul cuvenit, la sfârşitul acestui veac, când Noul Legământ va deveni activ. Compară cu Fapte 15:18.
4) “Prin faptul că zice, un nou legământ, a socotit învechit pe cel dintâi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de dispariţie.” Remarcăm că Apostolul nu spune nici un cuvânt că Noul Legământ este pentru biserica lui Cristos. Cititorii lui înţelegeau foarte bine că ei au intrat sub Legământul Sara. Dar anumiţi învăţători care susţineau iudaismul insistau că ei trebuie să fie atât sub Legământul Agar, cât şi sub Legământul Sara. Şi Apostolul comentează acest lucru. El clarifică faptul că Legământul Legii (Agar) nu va continua, ci va pieri, şi că, la timpul cuvenit al lui Dumnezeu, El va da un alt legământ cu Israel care să ia locul celuilalt.
5) A fost necesar ca evreii să fie răscumpăraţi de sub “faptele moarte” ale vechiului Legământ al Legii şi unul nou să fie făcut cu ei prin Cristos — Cap şi membre. Cel vechi a fost pecetluit prin sângele taurilor şi ţapilor, dar cel nou prin “jertfele mai bune”. În mod antitipic a fost oferit sângele viţelului, şi în curând va fi prezentat al ţapului. Evr. 9:14-23.
6) “Acesta este legământul pe care-l voi stabili pentru ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor. Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este jertfă pentru păcate” (Evr. 10:16-18). Apostolul argumentează în linii generale. El vrea ca ascultătorii lui să înţeleagă că atunci când s-a oferit lui Dumnezeu o jertfă acceptabilă, tranzacţia este încheiată şi jertfa nu mai trebuie repetată. El arată că aşa va fi în viitor pentru lume. Când “jertfele mai bune”, care pecetluiesc Noul Legământ, vor fi fost oferite lui Dumnezeu de către Răscumpărătorul nostru şi vor fi fost acceptate de El, va însemna anularea întregii condamnări. În virtutea acestui lucru pentru viitor, Apostolul ne îndeamnă, pe noi corpul lui Cristos, ale cărui păcate au fost ispăşite de Domnul nostru, prima jertfă din Ziua Ispăşirii (viţelul din tip), să socotim că păcatele ne-au fost complet anulate şi nu vor mai fi ţinute împotriva noastră. “Căci printr-o singură jertfă El (Cristos) a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei sfinţiţi”; pe toţi îndreptăţiţii prin credinţă, care continuă spre consacrare deplină şi sfinţire. Dacă ne numărăm printre cei sfinţiţi, putem şti că păcatele ne-au fost complet şterse din contul divin, în ceea ce priveşte dreptatea, şi ca Noi Creaturi am intrat pe alt cont şi vom fi făcuţi responsabili numai pentru încălcările legământului nostru faţă de Domnul, ale angajamentului nostru — prin care am devenit membrii Cristosului, sămânţa lui Avraam şi moştenitori ai marelui Legământ de Har (Sara).
7) “Acesta va fi legământul Meu pentru ei, când le voi şterge păcatele. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din cauza părinţilor lor” (Rom. 11:27, 28). Nu este nici o îndoială că aici Apostolul se referă la legământul lui Israel, Noul Legământ, pe care Dumnezeu îl va face cu ei după acest Veac Evanghelic. Apostolul spune că legământul va fi făcut când Domnul “le va şterge păcatele”. Timpul acela n-a venit încă. Israel este încă sub condamnare divină, totuşi noi suntem privilegiaţi să le vorbim mângâietor şi să-i asigurăm că timpul eliberării lor este aproape, timpul când Mijlocitorul Noului Legământ va fi completat cu ultimii membri ai corpului spiritual, când biserica evanghelică va fi “schimbată” prin puterea primei învieri; timpul când El va mijloci acel Nou Legământ, va satisface cerinţele dreptăţii divine în folosul lumii, după cum El le-a satisfăcut în folosul bisericii. Atunci El va deveni, aşa cum dinainte s-a intenţionat şi s-a spus, marele Mijlocitor al Noului Legământ între Dumnezeu şi omenire în general — biserica fiind excepţia, sub Legământul de Har. Atunci El va începe împărăţia Sa Milenară: “Căci El trebuie să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale, ultimul vrăjmaş care va fi nimicit va fi moartea”. Atunci toţi cei care au băut din “paharul” Lui, sângele (jertfa) Noului Legământ, ca membri ai seminţei spirituale, vor domni cu El. Gal. 3:29.
8) “Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului … de Ierusalimul ceresc … de adunarea în sărbătoare şi de biserica celor întâi-născuţi … de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou şi de sângele stropirii” (Evr. 12:22-24). Aici Israelul spiritual este ilustrat ca o armată înaintând, iar lucrurile de la celălalt capăt se văd şi trebuie atinse. Isus a ajuns la capătul drumului cu mult înainte, dar biserica întâilor-născuţi nu este încă acolo. Isus este Mijlocitorul, dar El a acceptat ca biserica, corpul Său, să-I fie mireasă, şi El aşteaptă sosirea ei. Ilustraţia arată că Noul Legământ al Legii va fi stabilit cum a fost şi vechiul Legământ al Legii, dar pe un plan mai înalt, printr-un Mijlocitor mai mare şi prin jertfe mai bune. Fapte 3:22.
Nici una din aceste referinţe la Noul Legământ nu face nici cea mai vagă aluzie că se aplică la biserică. O referinţă la profeţia originală din care citează Apostolul arată că acesta nu s-ar putea aplica la biserică, deoarece acolo citim: “Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne”. Aceasta este exact lucrarea restabilirii care va începe cu Israelul şi se va extinde la toate familiile pământului, dar nu este deloc lucrarea acestui Veac Evanghelic, care este mult mai înaltă. Domnul nu-i dă turmei mici inimi de carne, ci, îndreptăţiţi prin credinţă, le permite să-şi sacrifice carnea şi-i concepe la o natură nouă, Sămânţa glorioasă a lui Avraam, prin care toate familiile pământului vor fi binecuvântate, prin inaugurarea Noului Legământ, pecetluit, făcut activ, prin meritul sângelui lui Cristos.
