Cuprins
- Introducere
- Dumnezeu exista din veşnicie în veşnicie, fără început şi fără sfârşit
- Isus a avut un început
- Scripturi care arată că Isus Şi Dumnezeu sunt 2 fiinţe separate şi distincte şi Dumnezeu este Tatăl Domnului Isus
- Cuvântul “Dumnezeu” aplicat şi la alte fiinţe, nu numai la Dumnezeu Tatăl
- Isus Christos a murit cu adevărat şi a treia zi a fost înviat a treia zi
- Scripturi care la prima vedere par să suporte gândul trinităţii (Dumnezeu, Isus şi Spiritul Sfânt sunt una)
- Conluzii
2 Ioan 1:9 „Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.”
1 Ioan 4:15 „Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu.
Ioan 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”
Introducere
Doctrina trinităţii a devenit atât de populară astăzi încât mojoritatea creştinilor au îmbrăţişat-o ca o doctrină fundamentală. Dar să mergem la sursa de lumină şi să vedem ce ne spune Biblie, să vedem ce au crezut Profeţii din vechime referitor la aceasta, ce ne-a învăţat Isus Christos, să ne uităm la sacrele epistole din Noul Testament.
De ce este important să cunoaştem adevărul despre Trinitate? Cum ne ajută acest lucru să devenim în asemănarea lui Christos? Domnul Isus ne-a învăţat să ne rugăm „în Duh şi în adevăr” (Ioan 4:23). Ap. Pavel vorbind despre iubire ne spune că „iubirea se bucură de adevăr” (1 Cor 13:6) Este foarte important pentru un creştin sincer să fie în deplină armonie cu Creatorul Universului, Dumnezeul adevărat. Adevărul despre Dumnezeu, natura Lui, felul Lui de existenţă, adevărul despre Fiul Lui iubit dat ca sacrificiu pentru noi sunt lucruri fundamentale care ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu „în Duh şi adevăr”.
Mai mult de 4000 de ani, acei care au îngenunchiat înaintea lui Dumnezeu, nu au avut nici o mică sugestie, nici o idee, nici o înţelegere că Dumnezeu, Isus şi Spiritul Sfânt sunt una şi aceeaşi persoana. Ei au ştiut că Dumnezeu este Atotputernicul Creator, independent de alte creaturi: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.” Deuteronom 6:4 Dar în acelaşi timp ei au ştiut că Dumnezeu va trimite pe Mesia (În Ebraica) sau Christos (în greacă) – uns de Dumnezeum, exact cum Moise le-a spus: „Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el!” Deuteronom 18:15, şi profetul Isaia îşi ridică vocea spunând „Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.” Isaia 42:1 El nu şi-a asumat puterea de la El însuşi, ci Dumnezeu l-a uns în această slujbă: „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron. Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.” Evrei 5:4,5
Atunci de unde apare această doctrină de trinitate? Istoria ne spune clar că a această doctrină a fost formulată în secolul al patrulea pentru a răspândi influenţa câtorva conducători ai creştinismului. Consiliul de la Nicea (325 AD) a pus fundamentul Trinităţii, condamnând ca eretici pe cei care nu erau de acord cu această doctrină.
Dar să lăsăm ca Biblia, cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, să aibă întâietate şi să ne conducă ca să înţelegem adevărul referitor la Natura şi existenţa lui Dumnezeu şi a fiului său iubit Isus Christos.
Dumnezeu exista din veşnicie în veşnicie, fără, început fără sfârşit
Este un limbaj des întâlnit printre susţinătorii trinităţii că “Dumnezeu, Tatăl”, “Dumnezeu, Fiul” şi “Dumnezeu, Spiritul Sfânt”. Scriptura ne spune că “Totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care Sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.” 1 Corinteni 8:6 Acest termen “Dumnezeu – Tatăl” apare de 11 ori în Biblie, dar niciodată nu vom găsi expresiile “Dumnezeu, Fiul” şi “Dumnezeu, Spiritul Sfânt”. Raţiunea ar trebui să ne întrebe, de ce? Răspunsul este subînţeles, fiindcă Dumnezeu este Tatăl, Isus este Fiul şi Spiritul Sfânt este puterea sau influenţa lui Dumnezeu.
Vom cita câteva Scripturi care ne spun clar că Dumnezeu este fără început şi fără sfârşit, din veşnicie în veşnicie:
Psalmi 90:2 “Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!”
Psalmi 106:48 “Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecincie în veşnicie! Şi tot poporul să zică: „Amin! Lăudaţi pe Domnul!”
Habacuc 1:12 “Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!”
Isus a avut un început
După cum am văzut Dumnezeu, Tatăl există de la El însuşi, El nu a fost creat. Dar Biblia ne spune clar că Isus Christos, Fiul său, a fost prima creatură a lui, El a fost creat de Dumnezeu. Ap Pavel ne spune „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea (Creaţia)” Coloseni 1:15. Fiindcă orice spunem trebuie să fie confirmat cel puţin de doi martori (Deut. 19:15), Dumnezeu a ştiut că vor veni oameni care vor pune la îndoiala cuvintele Bibliei, şi El ne confirmă acelaşi lucru prin cuvintele Ap Ioan: „Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:” Apocalipsa 3:14. Ce înseamnă începutul zidirii lui Dumnezeu? Este clar că „începutul creaţiei” este diferit de „din veşnicie în veşnicie” Deci vedem că Isus a avut un început, fiind creat primul în toată zidirea lui Dumnezeu. Să ne mai uităm la câteva Scripturi care ne spun acelaşi lucru:
Apocalipsa 1:17 „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu Sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,” Vedem diferenţa? Isus este cel dintâi (prima creaţie a lui Dumnezeu), şi tot Isus este cel de pe urmă, ultima creaţie directă a lui Dumnezeu, fiindcă orice a fost creat după Isus a fost „prin El şi pentru El”. Romani 11:36 „Din El, prin El, şi pentru El Sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”
Apocalipsa 2:8 „Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat:”
Solomon în mod profetic ne spune „Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.” Proverbe 8:22
Ioan 1:14 „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” Nicăieri în Biblie nu vom găsi că Dumnezeu Tatăl este născut din Fiul, ci vom găsi ceea ce ne spune Biblia clar să Isus este născut din Tatăl, fiind prima creaţie a Lui.
Scripturi care arată că Isus Şi Dumnezeu sunt 2 fiinţe separate şi distincte şi Dumnezeu este Tatăl Domnului Isus
Mai jos avem o listă de scripturi care indică clar diferenţa dintre Dumnezeu Tatăl şi Fiul său – Isus Christos. Nu vom comenta fiecare scriptură fiindcă scriptura însuşi ne spune direct mesajul. Din Scripturile de mai jos vom vedea că NICĂIERI Domnul Isus nu spune că El este Dumnezeu, Tatăl, ci MEREU spune clar că sunt „Fiul lui Dumnezeu”
Psalmi 2:7 „Eu voi vesti Hotărârea Lui” -zice Unsul-„Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.”
Satan, care înainte de cădere a fost şi el împreuna cu Dumnezeu şi cu Logosul, ştia foarte bine că ei sunt două fiinţe diferite, de aceea a venit cu trei ispite pentru a ispiti pe Dumnezeu: Matei 4:3 “Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîini.” Deci vedem clar cum Satan pune la îndoiala ca Isus Christos este Fiul lui Dumnezeu. Oare este bine să ne alipim şi noi de Satan şi să punem la îndoială acest lucru?
(Scriptura zice ca s-a apropiat de El, de Isus ca sa-l ispiteasca)
Matei 4:6 “Şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.”
Matei 4:10 „Pleacă, Satano” i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” Dacă Isus Christos era aceeaşi persoană cu Dumnezeu Creatorul, raţiunea ar trebuie să ne întrebe, cum putea El să se închine lui Însuşi?
Matei 5:45 “Ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”
Marcu 10:18 „Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.”. Observăm cum Domnul Isus spune că atât timp cât suntem pe pământ toată gloria şi onoarea să I se dea Dumnezeului adevărat din ceruri.
Marcu 13:32 “Cît despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”
Marcu 15:34 “Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
Luca 1:35 “Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”
Luca 24:49 “Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”
Ioan 1:3 „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”
Ioan 1:14 “Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”
Ioan 3:16 “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”
Ioan 3:34 “Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.”
Ioan 5:19, 20 „Isus a luat din nou cuvântul, şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul, şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi.”
Ioan 5:26 “Căci, dupăcum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.”
Ioan 5:30-32 „Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis. Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Este un Altul, care mărturiseşte despre mine; şi ştiu că mărturisirea pe care o face El despre Mine, este adevărată.”
Ioan 6:38, 39 „Căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.”
Ioan 6:45, 46 „În prooroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine. Nu că cineva a văzut pe Tatăl, în afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.”
Ioan 7:16, 17 “Isus le-a răspuns: „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.”
Ioan 7:28, 29 “Şi Isus, pe când învăţa pe norod în Templu, striga: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde Sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis, este adevărat, şi voi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc, căci vin de la El, şi El M-a trimis.”
Ioan 8:17, 18 “În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată:deci, despre Mine însumi, mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis.” Ce observăm aici? Evreii aveau în lege că orice spuneau trebuia să fie argumentat de doi sau 3 martori. (Deut. 19:15) Fariseii care mereu încercau să îl prindă pe Domnul Isus cu vicleşug au venit cu această lege. Atunci Domnul Isus le spune, ca un martor sunt Eu şi mai are ca martor şi pe Dumnezeu, Tatăl din ceruri. Foarte simplu 1+1=2. Dacă Isus şi Dumnezeu Tatăl ar fi fost aceeaşi persoană, Isus nu ar fi putut aduce acest argument, numai în cazul în care ei sunt separaţi şi diferiţi aceasta se poate aplica. Acum ne putem întreba, dacă legea cerea 2 sau 3 martori, de ce Isus nu a adus ca martor şi pe Spiritul Sfânt? Foarte simplu, Spiritul Sfânt nu este o persoană ci este puterea şi influenţa prin care Dumnezeu lucrează. (Referitor la acest subiect vom analiza câteva scripturi mai jos)
Ioan 8:42 „Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.”
Ioan 8:50 „Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută şi care judecă.”
Ioan 8:54,55 „Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui.”
Ioan 10:29 „Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.”
Ioan 10:36 „Cum ziceţi voi că hulesc Eu pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!”
Ioan 14:24 „Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul, pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.”
Ioan 14:28 „Aţi auzit că v-am spus: „Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.” Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: „Mă duc la Tatăl;” căci Tatăl este mai mare decât Mine.”
Ioan 16:3 „Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.”
Ioan 16:23 „În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.”
Ioan 17:11 “Eu nu mai Sunt în lume, dar ei Sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum Suntem şi noi.”
Ioan 20:17 „Nu mă ţinea” i-a zis Isus „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”
Fapte 2:32, 33 „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi Suntem martori ai lui. Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.”
Fapte 3:26 „Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.”
Fapte 10:37, 38 „Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începând din Galilea, în urma botezului propovăduit de Ioan; cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.”
1 Corinteni 8:6 “Totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care Sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.”
1 Corinteni 11:3 “Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.”
2 Corinteni 1:3 “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângîieri”
Galateni 3:26 “Căci toţi Sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.”
Galateni 4:4 “Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege.”
Efeseni 1:2, 3 “Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.”
Efeseni 1:17 “Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui.”
Efeseni 3:14 “…Iată dece, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”
Filipeni 2:6-9 “El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”
Filipeni 2:9-11 “De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.”
Coloseni 1:2 “Către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, care Sunt în Colose: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.”
1 Timotei 2:5 “Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.”
Evrei 5:7 “El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui”
Evrei 7:25 “De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.”
Evrei 10:12 “El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu”
1 Petru 1:3 “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie”
1 Ioan 4:14 “Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie mântuitorul lumii.”
1 Ioan 4:15 “Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu.”
1 Ioan 5:11 „Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.”
2 Ioan 1:3 „Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, într-adevăr şi în dragoste!”
Apocalipsa 3:21 „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.”
Cuvântul “Dumnezeu” aplicat şi la alte fiinţe, nu numai la Dumnezeu Tatăl
Dacă vom studia atent Biblia vom găsi scripturi care aplică numele de “Dumnezeu” la Domnul Isus Christos, şi aceasta este şi cauza care îi face pe unii să combine împreună Tatăl cu Fiul. Cuvântul “Dumnezeu” apare în jur de 1200 ori în Noul Testament. Aproape în toate cazurile este aplicat la Dumnezeu Tatăl, dar niciodata nu este aplicat la Spiritul Sfânt. Dar să fim atenţi, că cuvântul “Dumnezeu” este aplicat în Biblie în diferite feluri.
Citim în Exod 7:1 “Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru Faraon; şi fratele tău Aaron va fi proorocul tău.” A fost Moise un Dumnezeu? DA! A fost făcut Dumnezeu peste Faraon. Cuvântul Dumnezeu înseamnă puternic. Lui Moise i-a fost dată putere şi autoritate peste Faraon. În Vechiul Testament sunt folosite cîteva cuvinte ebraice care sunt folosite pentru cuvantul “Dumnezeu”. Unul din ele este “elohim” El este tradus ca “Dumnezeu” în peste 2000 de cazuri dar în Geneza 23:6 acest cuvânt este aplicat lui Avraam: “Ascultă-ne, domnul nostru! Tu eşti un prinţ puternic (elohim) printre noi….” (Traducerea Noua) Vedem acelaşi lucru că Avraam a fost un Dumnezeu, un puternic printre ei.
Să ne uităm la un pasaj din cartea Psalamilor: Psalmi 82:1,6,7 (Un psalm al lui Asaf.) “Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor.“Eu am zis: „Sunteţi dumnezei, toţi Sunteţi fii ai Celui Prea Înalt. Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare.” Ce observăm aici? Vedem că sunt mai mulţi Dumnezei. Nu vom intra în detalii la cine se aplică acest verset, dar lucrul esenţial este că Scriptura vorbeşte clar că sunt mai mulţi Dumnezei (puternici)
Dar să nu ne fie de mirare când vom găsi căci chiar şi Satan este un Dumnezeu. Să citim “A căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 4:4. Satan are putere până la o anumită măsură, deaceea este numit Dumnezeu.
Dar să fim atenţi la un lucru foarte important, după cum am văzut acest cuvânt “Dumnezeu” este aplicat la mai multe fiinţe, totuşi Biblia Spune CLAR că este numai un singur Dumnezeu Atotputernic, Creatorul întregului Univers, El este marele Dumnezeu fără început şi fără sfârşit, Dumnezeu, Tatăl Domnului Isus Christos. Exact cum acest cuvânt Dumnezeu este aplicat la alte fiinţe, în acelaşi fel este aplicat şi la Fiul lui Dumnezeu, Isus Christos. În Noul Testament cuvântul Dumnezeu este aplicat la Domnul Isus Christos de 6 ori. Le vom cita mai jos:
- Ioan 1:1 “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul (Logosul sau Isus Christos) era Dumnezeu.” (acest verset va fi explicat mai jos în detalii)
- Ioan 1:18 “Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul născut (Fiu), El Însuşi Dumnezeul, Cel Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut.” (Traducerea Nouă) – vedem că spune că Singurul Fiu car este un Dumnezeu, un puternic, şi partea a doua a versetului spune “Care este în sânul Tatălui” Deci daca sunt una şi aceeaşi fiinţă, cum ar putea sa fie “în sânul Tatălui” (în favoarea şi iubirea Tatălui)? Desigur că ar fi imposibil!
- Ioan 20:28 “Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Acest verset este folosit de multe ori ca suport al trinităţii. Înseamnă aceasta că Isus a fost Marele Dumnezeu, Cretorul Universului? Desigur că nu. Cuvântul Dumnezeu (Theos) este termenul folosit pentru respect, deosebit, măreţ. Chiar în acelaşi capitol Isus îi spune Mariei Magdalena: „Nu mă ţinea” i-a zis Isus „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” Ioan 20:17 Isus a recunoscut că Dumnezeu din ceruri este Tatăl Lui şi este diferit de El.
- Tit 2:13 “Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos.”
- Evrei 1:8 “Pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate.”
- 2 Petru 1:1 “Simon (Sau: Simeon.) Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi mântuitorului nostru Isus Hristos”
Isus Christos a murit cu adevărat şi a treia zi a fost înviat a treia zi
1 Corinteni 15:3, 4 „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi;”. Putea Dumnezeu, Tatăl să moară? Desigur că nu. Dumnezeu a avut şi are nemurirea, viaţă în sine însuşi, în care moartea este o imposibilitate.
1 Corinteni 15:15 “Ba încă noi Suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază.”
Evrei 2:9 „Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii” adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.”
1 Petru 3:18 „Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh”
Apocalipsa 1:18 “Cel viu. Am fost mort, şi iată că Sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.”
Apocalipsa 2:8 „Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat”
Scripturi care la prima vedere par să suporte gândul trinităţii (Dumnezeu, Isus şi Spiritul Sfânt sunt una)
Ioan 1:1 “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”
Această scriptură este folosită ca suport cel mai des de cei ce susţin doctrina trinităţii. Dar sa fim atenţi chiar din prima parte a versetului: “La început era cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu”, spune că Cuvântul era cu Dumnezeu, deci clar vedem ca trebuie să fie două fiinţe separate ca una să fie împreună cu cealaltă. Partea a doua a versetului, unde spune că “Cuvântul era Dumnezeu”. Cititorii sârguincioşi ai Bibliei studiind atent vor vedea că din odiginalul grecesc scriptura spune “Şi Cuvântul era un Dumnezeu”. După cum am văzut mai sus, cuvântul “Dumnezeu” se aplică la mai multe fiinţe nu este limitat numai la Dumnezeu Tatăl, Creatorul, şi în acest fel vedem că această scriptură se armonizează cu tot ce spune Biblia şi nu suţine doctrina trinităţii.
Una în gândire
Ioan 17:21-23 “Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi Suntem una. Eu în ei, şi Tu în Mine; -pentruca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” Cei care suţin gândul trinităţii folosesc această scriptură ca suport că Isus şi Dumnezeu Tatăl sunt una. Acest gând mai este prezentat şi în Ioan 10:30 “Eu şi Tatăl una Suntem.” şi în Ioan 17:11. Dar cum armonizăm această cu yecile de scripturi citate unde Domnul nostru spune că ei sunt diferiţi şi că “Tatăl este mai mare decât mine”.
Daţi să vedem ce înseamnă “suntem una”? Domnul nostru a creat toate creaturile Sale în asemănarea Lui. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că caracteristicile de iubire, dreptate, înţelepciune au fost imprimate în toate creaturile sale. Citim aceasta despre fiul lui – Isus Christos Ioan 1:14 “Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”
Citim acelaşi lucru despre Adam: Geneza 1:26 “Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră;”
Dumnezeu împreună cu fiul Său, Isus Christos sunt una în gândire, una în lucrare.Exact aceasta ne spune Apostolul Pavel şi ne îndeamnă să fim şi noi una în gândire şi lucrare: Filipeni 4:2 “Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul.”
1 Corinteni 1:10 “Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi desbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.”
Filipeni 2:2 “Faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.”
Filipeni 3:15,16 “Gândul acesta, deci, să ne însufleţească pe toţi, care Suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo privinţă Sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel.”
Ioan 14:20 “În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu Sunt în Tatăl Meu, că voi Sunteţi în Mine, şi că Eu Sunt în voi.”
Ce ne spune Domnul aici? Ne spune CLAR că după ce noi vom fi credincioşi vom fi una cu El, înseamnă aceasta că vom fi o fiinţă? NU. Înseamnă că vom ajunge în armonie perfectă de gândire şi acţiune. Exact aceasta s-a rugat şi Domunl nostru Isus “ei să fie una în noi” – Ioan 17:21-23
Citim în Biblie că soţia şi bărbatul după căsătorie devin una. Înseamnă aceasta că ei sunt numai o fiinţă? NU. Aceasta înseamnă că ei ideal trebuie să fie una în gândire şi acţiune.
1 Petru 3:8 “Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.”
Efeseni 4:3 “Şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii”
Romani 15:6 “Pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.”
Ioan 6:57 “După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.”
Ioan 15:4 “Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. Dupăcum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.”
Filipeni 2:6-9 “El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”
Concluzii
Ap. Pavel îndeamnă pe toţi creştinii sinceri să “nu trecem peste ce este scris” 1 Cor 4:6. Cu inimile deschise şi sincere să studiem cuvântul lui Dumnezeu şi să lăsăm ca acesta să ne influenţeze vieţile noastre ca să putem aduce roade plăcde lui Dumnezeu
Chiar şi sutaşul roman, departe de Dumnezeu, fără nici o credinţă care stătea la picioarele lui Isus când era pe cruce, a spus „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” Matei 27:54 El nu a spus cu adevărat este Dumnezeu Tatăl, ci a spus clar: “Fiul lui Dumnezeu”
Deci vedem că nici o scriptură în Biblie nu învaţă că Dumnezeu Tatăl, Isus Christos Fiul şi Spiritul Sfânt sunt una şi aceeaşi fiinţă ci scriptura spune clar: “ Totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care Sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.” 1 Corinteni 8:6
Să spunem şi noi împreună cu Apostolul iubirii
1 Ioan 4:15 “Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu.”