A TE CĂSĂTORI SAU A NU TE CĂSĂTORI

R 4959 W. T. 15 ianuarie 1912 (pag. 33-34)

Ni s-a cerut să publicăm scrisoarea de mai jos cu privire la căsătorie, în speranţa că va fi de ajutor pentru unii care analizează acest subiect:

„Dragă soră: Deoarece atitudinea ta faţă de mine nu este ca înainte, ci treci pe lângă mine şi se pare că intenţionat nu-mi acorzi atenţie, m-a făcut să mă gândesc că poate ai unele sentimente neprietenoase faţă de mine din cauza poziţiei pe care am luat-o, sau din cauza a ceva ce poate am spus. Dacă ţi-am greşit cu ceva îmi cer iertare.

Compătimesc cu tine, deoarece şi eu am o luptă cu carnea decăzută, şi îţi voi spune cum simt şi privesc chestiunea căsătoriei în acest moment târziu al timpului secerişului, şi cum, prin harul Domnului, obţin putere.

Această chestiune ar trebui văzută de noi numai din punctul de vedere al minţii noi, şi făcând astfel, găsesc că este de cel mai mare ajutor să nu las carnea să-mi dicteze pe linia celor carnale.

Ar trebui de asemenea să avem constant şi în cel mai mare grad în minte bunăstarea noastră spirituală, precum şi a altora; şi astfel mă întreb: Cum pot să ajut o soră din punct de vedere spiritual prin unirea cărnii? Cum o va ajuta pe sora sau pe mine să ne gândim la lucrurile de sus? Doresc eu părtăşia surorii? Dacă este aşa, n-o pot oare avea fără căsătorie? Dacă nu întotdeauna personal, n-o pot oare avea prin scrisori, şi astfel să o ajut şi să o încurajez pe soră spiritual, şi să-mi dezvolt astfel caracterul?

Noi trebuie să răstignim tendinţele cărnii decăzute, care sunt dorinţe egoiste, să supunem corpul şi nu să cedăm la acesta, căci acum umblăm în înnoirea vieţii şi îi cunoaştem pe fraţi nu după trup, ci după spirit — „Nu mai este nici parte bărbătească nici femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus”. Iubirea noastră să fie una pură, sfântă, frăţească.

„Angajamentul” îl găsim de mare ajutor, în special partea care spune, „Facă-se voia Ta în corpul meu muritor”. Care este voia Domnului? Pentru ce a fost dată această deosebire între sexe? Găsim că a fost pentru umplerea pământului, pentru popularea lui, şi că după ce aceasta se va realiza, deosebirea între sexe va înceta.

Dându-mi seama că nu există nicio deosebire de sex între îngeri şi că aceasta va fi şi starea viitoare a omenirii, mă întreb: Ar trebui eu, la acest moment de încheiere a peregrinajului nostru să cedez, sau voi fi mai plăcut Domnului dacă dezvolt acum un caracter în mine însumi în direcţia stării noastre viitoare, nu numai prin fixarea gândurilor noastre pe lucrurile de sus şi pe dezvoltarea minţii noi, dar şi prin supunerea dorinţelor corpului meu carnal?

Deşi aceste corpuri pământeşti trebuie să ne servească în timp ce suntem încă de această parte a vălului, ele nu trebuie folosite să ne servească în păcat şi tendinţe decăzute.

Apostolul a spus că nu comitem niciun păcat dacă ne căsătorim, dar că aceasta include şi datoria noastră de a face voia Tatălui şi de a ne folosi cum se cuvine funcţiunile, sau să ne abţinem, şi aceasta nu se poate face din cauza cărnii decăzute şi degradate, aşa cum mărturisesc cei care au trecut prin această experienţă.

Cel mai bun mod este să cerem tărie şi har şi să fim credincioşi îndemnului dat nouă de sf. Pavel, care este: „Fiecare să rămână în situaţia pe care o avea când a fost chemat”; şi procedând astfel, precis vom primi o binecuvântare, poate o binecuvântare mai mare decât gândim; aceasta poate câştiga pentru noi coroana, iar ignorarea ei ne poate împiedica de-a o obţine şi astfel putem deveni membri ai Mulţimii Mari.

O persoană singură când se consacră se învoieşte să acorde mai mult timp Domnului decât una căsătorită. Dându-mi seama de aceasta, ar fi oare corect din partea mea să iau înapoi ceva din timpul pe care l-am dat Domnului şi să-l acord altcuiva? Aş fi oare plăcut Domnului procedând astfel?

Cunosc eu vreun caz în care un frate sau soră a profitat spiritual de unire? Poate câţiva, dar după cum a spus sf. Pavel, „Cine nu este căsătorit se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum să placă Domnului. Dar cine este căsătorit se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă soţiei”.

Mi s-ar putea sugera gândul: Poate aş avea nevoie chiar de aceste experienţe, chiar de astfel de necazuri în trup pentru a mă desăvârşi. La aceasta răspund: Dacă este aşa, voi lăsa în mâinile Domnului să mi le dea, fără să încerc să-L ajut să-mi dea persecuţii, căci El ştie mai bine de ce am nevoie, dar mă voi strădui să-I fiu plăcut, amintindu-mi că „Ascultarea este mai bună decât jertfa”.

Ni se spune să facem cărări drepte pentru picioarele noastre, şi după cum omul natural poate alerga mai bine cu o povară mai mică, tot aşa este şi omul spiritual. De ce să arunc pietre în plus şi obstacole pe calea mea, care să mă împiedice în alergare aşa cum ar trebui?

Privind din punctul meu de vedere, mă întreb: Această unire ar pune doi în lucrare? Sau ar scoate doi, în sensul de a împiedica o soră sau pe mine sau pe amândoi de a intra în lucrare acum sau în viitor?

Fiind legat prin obligaţii faţă de aceia care depind de mine, şi nefiindu-mi permis să intru în lucrarea de colportor în prezent, mă întreb: Să-mi fac obligaţiile mai grele şi să leg de asemenea o soră, împiedicând-o de la serviciul activ, acum sau în viitor, şi să o fac să-şi folosească timpul consacrat în slujirea corpului meu natural? „Voi aţi fost cumpăraţi cu preţ; nu vă faceţi robi ai oamenilor.”

Dacă Domnul ar vedea potrivit să mă facă liber, atunci, privind din acest punct de vedere, ar trebui să mă întreb: Am destul capital lichid pentru doi, sau pot să câştig destul în lucrare fără ajutorul surorii, dacă ea n-ar fi în stare să se întreţină singură? Sau, dacă eu m-aş îmbolnăvi, ar rămâne ea încă în lucrare? Am putea să ne descurcăm împreună, sau s-ar putea să trebuiască să ieşim amândoi din lucrare şi să fie necesar ca eu să lucrez altceva, aşa cum a fost experienţa altora, aşa încât aş pierde binecuvântările şi privilegiile, nu numai eu însumi, ci să fiu răspunzător şi pentru sora?

Cum pot să ştiu că amândoi vom sta în picioare în acest ultim moment de încercare? Cunosc numai un singur caz, unde eroarea a pus stăpânire pe unul din aceştia astfel uniţi, unde celălalt a rămas credincios Domnului, în timp ce tovarăşul de viaţă a căzut. Constat că în toate celelalte cazuri, după cunoştinţa mea, amândoi au căzut. În consecinţă, nu cred că este recomandabil să merg la întâmplare şi să periclitez bunăstarea mea creştină sau cea a unei surori. Dacă există cât de mică posibilitate să mă împiedice de a-mi „întări chemarea şi alegerea”, îmi spun, prin harul şi puterea Domnului: „Nu face”.

Ştim că Satan este întotdeauna gata să ne pună la îndemână o mulţime de scuze pe această linie, şi dacă le căutăm, el ne va prezenta una (chiar printr-un frate sau o soră) pe care o putem accepta.

Un frate spune că am putea căuta sfat în anumite chestiuni şi să-l obţinem de la unii care nu sunt în stare să dea sfat Turmei Mici, fiindcă se poate să fie sau vor fi membri ai Mulţimii Mari.

Examinând cu atenţie fiecare gând, cuvânt şi acţiune, găsesc că gândurile egoiste nu trebuie să aibă loc în noi, şi dacă nu dăm loc gândurilor greşite, ele nu pot duce la acţiuni greşite.

Timpul este atât de scurt! Nu este o chestiune de ani acum, dar socotim timpul în săptămâni şi zile; aşa cum a fost menţionat la Convenţia de la Mountain Lake Park, sunt numai aproximativ o sută cincizeci de săptămâni până când ultimul membru din Turma Mică va fi fost trecut dincolo de al doilea văl, şi câtva din acest timp a trecut.

Mă rog Domnului să nu ţină în socoteală aceste cuvinte, dacă ele nu vor fi în deplin acord cu mintea nouă, sau cu voinţa Lui.

Roagă-te pentru mine, dragă soră, ca să pot fi biruitor, da, mai mult decât biruitor.

Cu multă iubire creştină de la fratele tău şi împreună-alergător pe cărarea îngustă. ––-”.

În pofida bunelor argumente ale acestei scrisori, nu trebuie să uităm cealaltă parte a chestiunii, pe care o prezintă apostolul. Fiecăruia îi rămâne responsabilitatea deciziei de a se căsători sau de a nu se căsători. Pentru unii legătura prin căsătorie trebuie desigur să pară ca cea de mai sus, dar pentru alţii la fel de conştiincioşi poate să pară diferită. Fiecare să fie pe deplin convins în mintea lui.

Noi desigur credem că aceia care nu pot pe deplin să stabilească chestiunea şi să ia o poziţie clară, nu sunt hotărâţi să nu se căsătorească, trebuie foarte potrivit să ia cealaltă poziţie decisă şi să se căsătorească. Nimic nu este mai păgubitor pentru spiritualitate decât indecizia, ezitarea, starea căldicică. Nu glumiţi cu afecţiunile voastre pământeşti, nici cu afecţiunile altora. Lămuriţi chestiunea imediat şi ferm, aşa cum gândiţi că este mai bine, spre gloria Domnului — mai în armonie cu voinţa divină. Acţionaţi cu privire la această decizie şi îndepărtaţi de la voi orice este contrar, astfel încât să puteţi da Domnului ce este mai bun din ceea ce aveţi. O decizie, o hotărâre, va ajuta la dezvoltarea caracterului. Lipsa de seriozitate subminează caracterul adevărat.