Alergarea Din Acest Veac — Norul De Martori” Ai Acesteia – VDM 17.2

Vol. 17, Ianuarie-Februarie 2010, Nr. 2

ALERGAREA DIN ACEST VEAC — „NORUL DE MARTORI” AI ACESTEIA

”De aceea şi noi, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne îngreuiază şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.” Evrei 12:1.

R 5318-a W. T. 1 octombrie 1913 (pag. 291-292)

Cuvintele de deschidere ale acestui text ne îndreaptă mintea înapoi la contextul precedent, ca şi cum sf. Pavel ar spune: În vederea marilor lucruri realizate de aceste personaje credincioase din trecut, care au manifestat astfel de credinţă şi încredere în Dumnezeu încât au fost dispuşi să-şi nege toate drepturile şi privilegiile pământeşti — văzând că suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori — martiri — inspiraţia exemplului lor să ne îmboldească spre cea mai mare credincioşie în alergarea alergării noastre.

Apostolul vorbeşte despre Vrednicii din Vechime ca despre un „nor mare de martori”. El nu foloseşte cuvântul Şmartori” în sensul în care este folosit adesea astăzi — în sensul de privitori. La origine, cuvântul Şmartor” era folosit în sensul de a fi o mărturie pentru adevăr, sau un martir. De aceea, textul ar părea să spună: Văzând că aveţi mulţi care vă înconjoară dintre cei ale căror vieţi au fost o mărturie pentru adevăr — martiri, care au fost tăiaţi de la privilegiile comodităţii şi chiar de la viaţă — ar trebui să aibă o influenţă puternică asupra voastră. Aceşti Vrednici din Vechime, prin realizările vieţii lor, se uită la voi.

Faptul că Vrednicii din Vechime erau chiar atunci morţi nu trebuie să scadă din meritul figurii de stil a apostolului. Acest fel de exprimare este în mod obişnuit folosit de noi toţi. Ca o ilustrare, ne amintim că într-o împrejurare Napoleon s-a adresat armatei sale spunând: „Oamenii mei, treizeci de secole privesc în jos spre voi!” Deşi, strict vorbind, secolele nu pot privi în jos, totuşi într-un sens al cuvântului pot; căci putem privi înapoi în trecut şi să ne dăm seama de lucruri care sunt vechi de treizeci de secole şi chiar mai mult.

Apostolul doreşte să ne amintim că acest „nor de martori” ne înconjoară, şi de aceea să alergăm această alergare cu credincioşie. Deşi acele nobile personaje nu vor obţine premiul pentru care alergăm noi, cu toate acestea, ei vor avea un premiu. Când ne amintim cât de credincioşi au îndurat ei şi au realizat ceea ce le era pus înainte, cât de atenţi ar trebui să fim în alergarea pusă înaintea noastră — o alergare pentru slavă, onoare şi nemurire!

Acest Şnor de martori” continuă să ne înconjoare. Experienţele Vrednicilor din Vechime sunt experienţele noastre. Din examinarea cursului lor găsim încurajare, întărire, la fiecare pas al călătoriei. Apostolul, dându-ne ilustraţia din textul nostru, arată că noi trebuie să considerăm că suntem într-un concurs de alergare. Trebuie să privim afacerile vieţii actuale ca fiind un concurs de alergare.

Fără îndoială sf. Pavel avea în minte popularele jocuri greceşti din zilele sale, în special alergările. Astfel sugestiile sale pentru cei care sunt în alergarea pentru glorie, onoare şi nemurire sunt bazate pe acea ilustraţie mentală. După cum alergătorii în acele concursuri se dezbrăcau de ceea ce nu era absolut necesar, tot aşa şi creştinul ar trebui să lase deoparte orice greutăţi şi piedici posibile în alergarea sa, şi să alerge cu răbdare alergarea pusă înaintea sa.

Ce constituie greutăţile?

Greutăţile care trebuie date la o parte ar putea fi diferite la diferite persoane. O persoană ar putea să fi moştenit titluri, onoruri, poziţie. Însuşi sf. Pavel a fost unul din aceştia. El s-a născut ca cetăţean roman — o onoare de mare distincţie în zilele sale. El a dat la o parte acest privilegiu când a intrat în concursul de alergare creştină. Totuşi, el a făcut referire la cetăţenia sa romană când interesele Adevărului l-au avantajat să procedeze astfel. Dar n-a încercat niciodată să urmeze o cale de mijloc — să tragă foloase personale şi să placă cunoscuţilor lumeşti o parte din timp şi apoi să aibă părtăşie cu poporul Domnului altă parte din timp. El a făcut un singur lucru, după cum ne spune în aceste cuvinte: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar una fac: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”. Filipeni 3:13, 14.

Altă greutate ar putea fi averea. Unul care are mulţi bani ar putea fi împiedicat în alergare prin nutrirea gândului că trebuie să ocupe o casă mare, să ţină mulţi servitori şi să trăiască precum alţii din clasa lui, dar totuşi va participa la adunările poporului Domnului. Încă o greutate ar putea fi talentul pe o oarecare linie. Alta ar putea fi iubirea aprobării din partea oamenilor etc.

Cel care doreşte să câştige în alergarea pentru glorie şi onoare veşnică să pună deoparte toate acele greutăţi şi oricare altele pe care le-ar putea recunoaşte ca atare; altfel va fi atât de împiedicat încât nu va alerga bine. Unii alergători vor fi mai mult decât învingători şi vor primi premiul. Alţii de abia vor fi salvaţi, din cauza obstacolelor, şi vor primi o funcţie inferioară.

Sf. Pavel ne spune cât de mult a evaluat el aceste posesiuni pământeşti — ambiţii, onoruri etc. El le-a cântărit şi le-a comparat cu Premiul Chemării de sus a lui Dumnezeu în Cristos. Judecata lui cu privire la aceste onoruri pământeşti a fost că ele sunt doar pierdere şi gunoi. De aceea le-a lepădat pe toate.

Despre acei care se ţin de lucrurile pământeşti Domnul declară: „Cât de greu vor intra cei bogaţi în împărăţia lui Dumnezeu? Aceste bogăţii nu sunt numai aurul, ci pot fi şi onoarea, funcţia, puterea, aprobarea din partea oamenilor etc. Toate acestea sunt posibile a se dovedi o piedică în alergarea în care am fost invitaţi să intrăm pentru Premiu.

Privind înapoi la martorii credincioşi ai trecutului, aflăm că ei au dus foarte puţine greutăţi cu ei. Ei au dat greutăţile la o parte şi au alergat cu răbdare alergarea pusă înaintea lor.

Nu toate greutăţile şi piedicile trebuie date la o parte însă. Un bărbat care intră în alergare cu soţie şi copii nu trebuie să-i dea la o parte. Dacă are un copil pe fiecare umăr, atunci trebuie să alerge cu ei. Dar dacă unul este necăsătorit şi se gândeşte să se angajeze în această alergare, ar face bine să analizeze cu grijă câţi copii trebuie să aibă pe fiecare umăr sau dacă ar trebui să aibă o soţie pe umerii săi. Unii ar fi împiedicaţi cu o soţie, în timp ce alţii ar putea fi împiedicaţi fără o soţie. Fiecare trebuie să decidă pentru sine ce este mai bine. Noi nu încercăm să întocmim reguli.

Slăbiciuni moştenite şi păcate care ne înfăşoară

Să analizăm această parte a textului nostru care se ocupă de păcatele care ne înfăşoară. Altă traducere spune păcat care ne încinge strâns — păcatul care se înfăşoară strâns în jurul nostru. Unele păcate sunt asemenea unei haine largi care flutură pe noi, iar altele sunt strâmte, ne înfăşoară strâns. Cu aceste piedici alergătorul este obligat să se oprească din când în când ca să se elibereze şi astfel pierde timp.

Noi trebuie să evităm păcatul în oricare sens al cuvântului. Nimeni nu are dreptul să păcătuiască. Dacă nu ne putem scăpa cu totul de păcatul care ne înfăşoară strâns, trebuie să-l îndepărtăm într-o asemenea măsură încât să nu împiedice alergarea noastră. Dacă acest păcat este o slăbiciune moştenită, parte din însăşi natura cuiva, ce este de făcut atunci? Atunci el va alerga în alergare — nu se va plimba, nu va şedea, ci va alerga, dându-şi toată energia ca să câştige, încordând fiecare muşchi, fiecare putere a fiinţei sale. Aceasta este ceea ce apostolul ne pune în faţă în textul nostru.

Domnul ne-a pus clar în faţă acest subiect în Biblie. Alergarea nu este o alergare imaginară, ci una reală. Aceasta este o luptă pe care Domnul a aranjat-o şi El a stabilit clar condiţiile, ajutorul care trebuie aşteptat şi Premiul de la sfârşitul alergării. Noi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru informaţia explicită dată în Scripturi şi pentru toate ajutoarele şi încurajările de pe cale, precum şi pentru acest nor mare de martori care ne înconjoară. şi prin harul Domnului vom alerga cu răbdare; căci fără acest har al Spiritului sfânt am cădea repede de pe cale, am pierde repede totul.

Vigilenţa constantă este necesară

Unii ar putea alerga câţiva paşi, dar când ar găsi că toate afacerile vieţii umane îi împiedică şi şi-ar da seama că trebuie să dea la o parte toate greutăţile inutile, ar începe să cugete că nu are nici un rost să încerce — sacrificiul este prea mare. Astfel apostolul ne îndeamnă să avem răbdare; căci toate aceste încercări, dificultăţi etc., duse cum trebuie, dezvoltă caracterul. Domnul doreşte caractere adevărate, loiale, stabilite în dreptate, şi acestea nu pot fi dezvoltate şi demonstrate decât prin acele experienţe pe care El le dă poporului Său.

Apostolul cunoştea bine termenii şi condiţiile alergării în care se angajase, şi că era imposibil să câştige dacă nu trăia la înălţimea acelor condiţii. El ştia că cea mai mare atenţie şi cea mai neobosită vigilenţă vor fi necesare ca să ajungă la ţintă la timp, şi că în timpul alergării va fi mai multă sau mai puţină nesiguranţă în privinţa celor care vor câştiga victoria — cununa vieţii. La jocurile olimpice şi la alte jocuri greceşti exista întotdeauna o incertitudine în privinţa celor care vor primi mult râvnita cunună de lauri.

Creştinul aleargă o alergare mult mai mare decât ar putea dovedi orice altă alergare pământească. Noi cunoaştem ţinta spre care alergăm şi avem un simţ al siguranţei — că dacă alergăm cu credincioşie vom câştiga Premiul Chemării noastre de sus. Alergarea noastră nu este numai o alergare pentru cei puternici şi o victorie pentru cei rapizi. Este o alergare în care fiecare, conform seriozităţii efortului său, va fi răsplătit. Dacă cineva aleargă cu tot sufletul şi puterea sa în mod sigur va câştiga Premiul. şi niciodată înainte n-a existat o astfel de alergare! Niciodată una atât de remarcabilă! Niciodată una atât de glorioasă ca alergarea care este pusă înaintea noastră!