Alte tipuri ale Restabilirii – VDM 6.4

ALTE TIPURI ALE RESTABILIRII

2 Împ. 6:8-23

Elisei trezeşte pe fiul Sunamitei — Îl pedepseşte pe slujitorul său Gehazi — Prinde în cursă armata siriană şi răsplăteşte bine pentru rău — Lecţii de dreptate importante.

„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor care se tem de El şi-i scapă.” Ps. 34:7.

R5781 W. T. 1 octombrie 1915 (pag. 301-302)

În studiul de astăzi vedem trezirea fiului Sunamitei de către Elisei, pedepsirea servitorului său Gehazi cu lepră şi prinderea în cursă a armatei siriene (2 Împ. 4:8-37; 5:20-27). Deşi aceste lucruri poate că nu-şi găsesc corespondenţe exacte în evenimentele Împărăţiei viitoare, ele totuşi reprezintă principii care vor opera atunci — principiul răsplătirii pentru facerea binelui, al pedepsei pentru facerea intenţionată a răului şi al restrângerii şi instruirii pline de milă. Toate aceste principii vor opera în timpul Împărăţiei lui Mesia şi lumea va face progres treptat sub acestea. „Când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea.” Isa. 26:9.

TREZEŞTE PE FIUL SUNAMITEI

Milioane de oameni îşi vor aduce aminte multă vreme de o scenă impresionantă din Foto-drama Creaţiei, reprezentând moartea fiului Sunamitei şi arătând cum Elisei l-a trezit pe băiat din somnul morţii şi l-a redat părinţilor săi. Poate că nu s-a produs încă un film mai impresionant. Puţini l-au văzut fără să plângă. Aceasta a reprezentat lucrarea viitoare a Restabilirii din Mileniu, când toţi morţii adormiţi vor fi treziţi, ca să-şi reia viaţa ((413)) şi să-şi completeze educaţia în şcoala experienţei sub condiţii mai fericite şi mai favorabile decât cele de care se bucură cineva în prezent, cu excepţia Bisericii — cei care în această Vârstă sunt binecuvântaţi de Domnul cu ureche de auzit, cu ochi al credinţei şi cu inimă ascultătoare.

GEHAZI LOVIT DE LEPRĂ

Gehazi a fost în multe privinţe un serv credincios faţă de Elisei. Ca rezultat a avut binecuvântări de credinţă pe care majoritatea oamenilor nu le-au avut. Odată cu cunoştinţa a venit şi responsabilitatea, prin urmare pedeapsa aspră aplicată omului pentru ipocrizie şi înşelare. Ne aduce aminte de textul care spune că dacă un om bun se depărtează de facerea binelui şi păcătuieşte cu voia, faptele lui bune nu vor fi ţinute minte, întocmai cum este cu făcătorul de rău care, venind la Dumnezeu în căinţă deplină şi cu schimbare de inimă, este iertat şi primit în familia lui Dumnezeu. Răul trecut este în întregime ignorat, cu excepţia cazului când acesta ar produce roade constând în anumite slăbiciuni ale minţii şi corpului. Ezec. 3:17-21; 18:20-24; 33:10-16.

Când generalul Naaman şi-a dat seama de marele miracol făcut prin curăţarea sa de lepră, s-a întors la Elisei oferind mulţumiri lui Dumnezeu şi dorind ca profetul să primească darurile pe care el le adusese. Dar Elisei n-a primit nici unul. El a manifestat în aceasta ceea ce noi credem că este totdeauna spiritul Domnului — niciodată să nu se vândă lucrurile spirituale pe bani. Pentru acest motiv, acum unii dintre slujitorii bisericii obiectează la colecte, la bazaruri şi la solicitarea banilor în vreo manieră. Argumentul lor este acela că orice se dă în serviciul Domnului trebuie să se dea de bună voie şi din inimă. „Tatăl va căuta astfel de închinători care-L vor adora în duh şi în adevăr” (Ioan 4:23). Este un privilegiu să se dea pentru Domnul şi pentru Cauza Sa, căci Atotputernicul nu este sărac, încât să aibă nevoie de darurile noastre. Tot aurul şi argintul sunt ale Lui, şi toate animalele de pe o mie de dealuri. Hag. 2:8; Ps. 50:10.

Cu un astfel de exemplu nobil Gehazi ar fi trebuit să profite, dar n-a profitat. El a permis invidiei să-i intre în minte. Văzuse hainele bogate babiloniene şi s-a gândit ce bine era dacă putea avea unele dintre acestea şi multe schimburi de haine de in. Ar fi ca un prinţ. Şi-a dat seama că generalul Naaman regreta că darurile nu-i erau acceptate. El l-a urmărit pe general şi i-a spus că profetul spusese că deşi el nu dorea nici o haină sau alte lucruri pentru sine, ajunsese la concluzia că putea folosi unele dintre ele pentru slujitorii săi şi că va accepta daruri pentru ei. Şiretlicul a avut succes. Slujitorul a fost recunoscut, ca fiind văzut la Elisei. I-au fost date cu bucurie bunurile. El le-a tăinuit până profetul l-a chemat, i-a spus totul despre situaţie şi a pronunţat pedeapsa — lepră.

Astfel va fi şi în vârsta viitoare. Orice neascultare va avea pedeapsă imediată. Despre judecătorii din timpul acela este scris că nu vor judeca după ce vor auzi sau după ce vor vedea; vor judeca drept. Isa. 11:3-4.

ÎNCERCAREA DE PRINDERE A LUI ELISEI

Regele Siriei a declarat război împotriva israeliţilor probabil după moartea generalului Naaman. Spre surprinderea lui, a aflat că orice mişcare pe care o făcea era descoperită. Dacă plănuia capturarea unei anumite cetăţi, părea ca şi cum regele israelit cunoştea orice amănunt. Astfel străduinţele sale au fost zadarnice. El a căutat un trădător printre oamenii săi, în casa sa, sau o explicaţie oarecare. Apoi unul dintre servi i-a spus, „Iată, prorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rosteşti în camera ta de culcare”. Aparent cunoştinţa despre Iehova şi despre Elisei se răspâdise de la generalul Naaman la unii din casa împăratului.

Concentrat asupra luptei sale, împăratul a căutat să-l prindă pe Elisei. Dacă nu putea obţine de la acest om ceva profit pentru sine şi pentru partea sa, cel puţin îl putea opri de la comunicarea cu împăratul Israelului. A trimis spioni să găsească unde locuia Elisei şi aceştia l-au găsit în mica cetate Dotan. Atunci a trimis o armată mare, suficientă să înconjoare cetatea şi să facă imposibilă scăparea lui Elisei — a cailor, a carelor etc. El voia să facă două lucruri — nu numai să captureze o cetate, dar şi pe profet.

Dimineaţa devreme, slujitorul lui Elisei s-a uitat şi iată, oşti de inamici în toate părţile, blocând orice cale de scăpare. El a fost înspăimântat şi a zis, „Ah! domnul meu, cum vom face?” Răspunsul a venit prompt: „Nu te teme, căci cei care sunt cu noi sunt mai mulţi decât cei care sunt cu ei”. Slujitorul n-a apreciat aceasta, fiindcă nu ajunsese să-şi dea seama pe deplin ce puteri divine erau cu stăpânul său. Apoi Elisei s-a rugat să i se deschidă ochii tânărului, şi el a văzut oşti îngereşti, cai şi care de foc în jurul lui Elisei. Aceasta a fost suficient să-i dea tânărului curajul necesar şi să-l asigure de puterea lui Dumnezeu.

Exact ce fel de viziune a fost aceasta, nu are importanţă deosebită. Fără îndoială aceasta a fost doar o viziune, fără ceva real, dar şi-a servit scopul. Puterea lui Dumnezeu înconjoară pe toţi din poporul Său consacrat în măsură nelimitată. Aceste puteri sunt exercitate de fiinţe spirituale, cu totul nevăzute de oameni. Lucrul important este să avem gândul corect — că în toate condiţiile Puterea omnipotentă stă în spate şi înconjoară complet pe cei care sunt ai Săi. Nimic nu poate veni peste această clasă specială dacă nu este în acord cu programul divin. Orice ar veni în experienţa lor, va fi cu cunoştinţa şi permisiunea divină; de aceea promisiunea acestei clase este că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele lor. Rom. 8:28.

OASTEA SIRIANĂ CAPTURATĂ

Profetul a exercitat o putere supranaturală în orbirea armatei siriene, dar exact ce a fost puterea şi cum a fost exercitată, putem numai presupune. Fără îndoială că ochii le erau larg deschişi şi fără îndoială că au văzut dealurile, văile, drumurile etc., dar ochii înţelegerii le erau închişi, se pare, în ceva manieră hipnotică. Elisei le-a dat de înţeles că el îi va conduce spre cetatea cuvenită; şi i-a condus direct în cetatea Samaria, pe porţi înăuntru. Acolo, ((414)) încercuiţi de armata capitalei, el a rupt vraja hipnotică. Ochii li s-au deschis şi şi-au dat seama că erau în mâinile inamicilor, care, cu săbiile scoase şi lăncile în poziţie, n-au mai lăsat ocazie de scăpare. Fuseseră prinşi în capcană, dar nu spre dauna lor — spre binele lor, spre învăţătura lor.

Împăratul Israelului l-a întrebat pe profet dacă să-i lovească şi să-i nimicească sau nu, sau ce să facă cu ei. Răspunsul a fost, „Nu, dă-le să mănânce şi să bea şi lasă-i să se întoarcă în pace la casele lor”. Împăratul a înţeles spiritul propunerii şi nu numai că le-a dat pâine şi apă, aşa cum s-ar da prizonierilor, ci le-a făcut un ospăţ frumos — i-a tratat regeşte, i-a tratat ca prieteni. Apoi i-a lăsat liberi să meargă în ţara lor, să spună experienţele ciudate care surveniseră şi să-i demonstreze regelui lor imposibilitatea de a lupta cu succes împotriva regatului lui Israel în asemenea împrejurări.