APELUL LA CEZAR

Festus, noul guvernator roman al Iudeii — Duşmanii Sf. Pavel porniţi să-i facă rău — Un nou complot împotriva vieţii apostolului — Sf. Pavel nu este dispus să accepte o renunţare în privinţa curţii romane şi să stea la judecată în faţa Sinedriului — Apelul la curtea Cezarului — Festus nedumerit în privinţa acuzaţiei pe care ar putea să o formuleze — Sf. Pavel chemat să-şi spună versiunea vrăjmăşiei poporului său împotriva sa.

„Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui şi robului să fie ca domnul lui”. Mat. 10:25.

W.T. 15 Sept. 1916 (pag. 282-283)

Felix, guvernatorul roman al Iudeii, a fost urmat de Festus, şi, dornic să intre în graţiile evreilor, l-a lăsat pe Sf. Pavel prizonier, deşi, după cum a mărturisit, îl găsise pe apostol nevinovat de vreo încălcare a legii romane şi a fost convins că duşmanii lui erau la nebunie geloşi pe el. Cei doi ani de întemniţare ai Sf. Pavel fără îndoială i-au permis excelente posibilităţi de studiu matur al Planului Divin prezentat în Scripturi.

Este imposibil pentru noi la această distanţă chiar şi să presupunem cu o anumită corectitudine care să fi fost motivul în permi-terea ca reprezentantul Său credincios să fie astfel izolat şi împiedicat de la privilegiile de serviciu. Pe de o parte, poate să fi fost pentru a da apostolului odihnă, linişte, posibilitate în continuare de studiere a Adevărului. Pe de altă parte, poate să fi fost pentru a-i da o lecţie de răbdare, supunere şi încredere în Dumnezeu, că serviciile lui nu erau indispensabile, că deşi Domnul nu-l va despărţi de El şi în final îl va elibera, totuşi nu era indispensabil pentru Planul Divin. Acestea sunt lecţii importante de învăţat pentru tot poporul Domnului, în special pentru toţi cei care sunt legaţi în vreun fel însemnat de serviciul Lui.

Sau poate că Domnul avea o lucrare pentru apostol de făcut în Cezareea, unde avea posibil contact cu ofiţerii garnizoanei şi unde ei aveau posibilităţi să observe pe acest om şi să aprecieze puterea lui Dumnezeu de a-l susţine în necazurile lui. Putem fi siguri că apostolul şi-a lăsat lumina să strălucească la fiecare ocazie potrivită şi de-asemenea putem fi siguri că osteneala lui „în Domnul n-a fost zadarnică”, oricare a fost şi oricum a fost acceptată ori folositoare pentru alţii. Chiar dacă nu avea nici o ocazie de a servi pe alţii, dar dacă lucrarea harului se realiza în inima lui, nu era în zadar; şi credinţa ne cere să acceptăm chestiunea referitoare la înţelepciunea aranjamentului, fără îndoieli.

Cazul Sf. Pavel adus la Festus

Festus, noul guvernator, a plecat imediat la Ierusalim, centrul provinciei sale, pentru a face cunoştinţă cu oamenii de frunte ai poporului, printre care trebuia să prezideze ca guvernator şi judecător. El era un caracter total diferit de predecesorul său. Sf. Pavel îi spune „nobile Festus”, şi istoria confirmă apelativul.

Duşmanii Sf. Pavel erau porniţi să reali-zeze împotriva lui prin noul guvernator ceea ce nu reuşiseră să facă prin Felix. Profitând de faptul că o persoană oficială nouă, natural, ar dori să facă impresie favorabilă în privinţa rezolvării prompte a cazurilor prizonierilor acuzaţi de revoltă, răscoală, neloialitate, conducătorii evrei au adus repede cazul Sf. Pavel în atenţia lui Festus. Totuşi, după prezentarea argumentelor lui Tertulus pentru a influenţa negativ mintea guvernatorului, le-a fost frică să aibă un proces în faţa lui, datorită slăbiciunii cauzei lor, deoarece nu aveau nici o mărturie de vreo faptă rea din partea apostolului, care să fie recunoscută ca fiind împotriva legii romane ori împotriva privilegiilor unui cetăţean roman.

Aparent explicaţia lor a fost că purtarea apostolului fusese un atac împotriva religiei lor, chestiuni pe care guvernatorul roman, nefamiliar cu obiceiurile lor religioase, nu era pregătit să le aprecieze. Deci i-au sugerat lui Festus că la urma urmei disputa lor cu Sf. Pavel era mai mult pe linie religioasă decât civilă, şi, de aceea, lucrul de dorit ar fi ca prizonierul să fie predat Sinedriului în Ierusalim pentru judecată, conform legii iudaice. Între timp, se puseseră la punct planuri prin care, în numele lui Dumnezeu şi al religiei, şi „pentru binele cauzei”, apostolul urma să fie asasinat în drum spre Ierusalim.

Vai, asemenea nedreptate criminală nu se poate pune numai pe seama evreilor din acea vârstă; ci în fiecare vârstă şi aproape în fiecare sistem religios, dezechilibrul mintal a fost astfel, încât, în aprinderea de moment, s-au susţinut şi s-au comis crime atroce în numele lui Dumnezeu şi al sfinţeniei! Ce lecţii putem învăţa din aceste extrase de istorie! Când va învăţa omenirea că deoarece Dreptatea este temelia Guvernului Divin (Ps. 97:2), tot ce este contrar cu ea trebuie să fie neplăcut pentru Dumnezeu? Când vom învăţa că rezultatele nedreptăţii vor fi în cele din urmă mai păgubitoare înfăptuitorului decât celui păgubit?

Sf. Pavel apelează la Cezar

Guvernatorul Festus şi-a recunoscut ignoranţa în religia evreilor şi n-a făcut nici o obiecţie la judecarea prizonierului de către curtea religioasă a concetăţenilor săi. La întoarcerea în Cezareea, el a adus propunerea evreilor înaintea lui Pavel, deoarece apostolul era cetăţean roman, întrebându-l dacă era dispus să accepte o renunţare în privinţa curţii romane şi să stea la judecată înaintea Sine-driului evreiesc.

Apostolul a replicat prompt că n-ar consimţi la aceasta; că, fiind cetăţean roman, avea dreptul la privilegii romane, şi, de aceea, a cerut judecarea cazului său la curtea Cezarului în Roma, capitala imperială. El cunoştea bine animozitatea concetăţenilor săi şi-şi dădea seama că aceia care cu doi ani în urmă au fost gata să-l asasineze, probabil erau tot neschimbaţi în inimă.

((79))

Cursul Sf. Pavel dă un exemplu bun pentru toţi din poporul Domnului în împrejurări similare. Este o greşeală făcută de unii membri bine intenţionaţi ai familiei Domnului să presupună că învăţătura Învăţătorului despre nonrezistenţă înseamnă că urmaşii Lui nu trebuie să facă nici un efort pentru ei înşişi. Este privilegiul nostru să ne folosim de ori ce drept acordat nouă de legile ţării în care trăim. Este potrivit pentru noi să apelăm, dacă putem, la curţi mai înalte sau mai bune pentru a obţine acea dreptate care nu s-ar obţine la curţile mai joase. Dar, după ce asemenea resurse şi remedii legale au fost epuizate, poporul Domnului trebuie să se supună la rezultate, nu murmurători, nu împotrivitori la deciziile legii.

O altă chestiune demnă de remarcat este că, după cât arată raportul, apostolul nu şi-a ocărât, nici nu şi-a calomniat poporul, Sine-driul, ori pe alţii asociaţi cu acuzatorii şi persecutorii săi. Lecţia pentru poporul Domnului de astăzi este să nu vorbească rău de nimeni. Să se folosească de orice drept, privilegiu şi posibilitate legală, şi să accepte rezultatele finale ca fiind de la Dumnezeu.

Regelui Agripa i se cere să-l ajute pe Festus

Festus a fost pus într-o poziţie deosebită. Trimiţând pe apostol la Roma, deoarece era obligat s-o facă în cazul apelului unui cetăţean roman, din necesitate el trebuia să trimită nişte acuzaţii; şi, fiind un om drept, dorea ca acuzaţiile să fie adevărat declarate. De aceea, căutând să ştie ce acuzaţii putea formula împotriva apostolului, dacă era vreuna, el era în dificultate.

Curând după aceea au avut loc în Cezareea ceremoniile instalării lui Festus. Regele Agripa din Galileea şi-a arătat consideraţia luând parte la ele. Deşi edomit, regele declara credinţa evreiască; şi Festus, care nu avea nici o cunoştinţă despre ea, a îmbrăţişat posibilitatea de a avea ajutor în formularea acuzaţiilor împotriva Sf. Pavel, a cărui vină, dacă avea vreuna, putea fi înţeleasă numai din punct de vedere evreiesc; deci apostolul a fost chemat să-şi spună versiunea vrăjmăşiei poporului său împotriva sa în faţa regelui Agripa, a căpitanilor principali ai forţelor militare şi a cetăţenilor de vază.