Vol. 3 Iulie-August 1996 Nr. 5

APELUL MACEDONEAN

00681″> Fapte 16:6-15

A doua călătorie misionară a Sfântului Pavel — Dovezi marcate ale supravegherii divine asupra tuturor intereselor Bisericii lui Dumnezeu — Evanghelia este trimisă în Europa — Propovăduind în Filipi — Lidia din Tiatira împreună cu casa ei au crezut.

„Treci în Macedonia şi ajută-ne.” 00682″> Versetul 9 .

15 mai 1916 (pag. 151-152)

După conferinţa din Ierusalim Sf. Pavel şi Barnaba au rămas câtva timp în Antiohia. Dar văzând că acolo erau mulţi lucrători şi că în câmpul mai mare se lucra puţin, ei au făcut planuri pentru o a doua călătorie misionară. Barnaba şi nepotul său Ioan Marcu au mers într-o direcţie, în timp ce Sf. Pavel a mers în altă direcţie împreună cu Sila, cu care se cunoscuse la conferinţa din Ierusalim şi despre care se spune că era cetăţean roman ca şi Sf. Pavel. De aceştia doi se ocupă studiul de astăzi.

Drumul lor trece prin Siria şi Cilicia spre cetăţile Derbe şi Listra. În aceste locuri ei au întărit credinţa celor care deja fuseseră acceptaţi de Domnul prin intermediul primei călătorii misionare a Apostolului şi apoi prin lucrarea Adevărului. La Listra ei au găsit pe Timotei, un tânăr dintr-o mamă evreică, bine pregătit în Cuvânt de ea şi de bunica lui — tatăl lui fiind grec. 2 Tim. 1:3-5.

Notăm că printre lucrurile prezentate Bisericilor a fost hotărârea Conferinţei din Ierusalim ca Legea evreiască să nu fie considerată obligatorie asupra neamurilor, cu excepţia anumitor aspecte menţionate în ultimul nostru studiu. Unora li s-ar părea lipsit de consecvenţă ca Apostolul, în timp ce atrăgea atenţia fraţilor asupra acestei decizii, să-l facă pe Timotei să se taie împrejur. Dar dacă se înţelege cum se cuvine, conduita Sf. Pavel a fost cu totul consecventă. Circumcizia nu era parte din Legea Mozaică, ci a fost instituită cu secole în urmă la Avraam, ca un semn pentru toţi copiii lui (Gen. 17:9-14). Consiliul din Ierusalim n-a hotărât că de atunci încolo nici un evreu nu trebuia să se taie împrejur, ci că circumcizia nu trebuia să fie considerată necesară pentru un creştin.

Faptul că cineva este copil al lui Avraam după trup nu este suficient pentru a-l face pe acesta Nouă Creaţie în Cristos; şi prin urmare circumcizia cărnii nu va realiza acest lucru. Deoarece Noua Creaţie este primită de Dumnezeu ca membru al Corpului lui Cristos, trebuie ca Noua Creaţie să aibă circumcizia inimii pentru a fi un israelit spiritual, fie că înainte a fost evreu, fie dintre neamuri. Circumcizia inimii înseamnă o tăiere — o separare de carne, de scopurile, speranţele, ambiţiile ei.

Vedem deci că nu putea fi nici o obiecţie la circumcizia lui Timotei — că nici nu-l ajuta, nici nu-l împiedica spiritual — dacă era făcută cu înţelegerea clară că aceasta era numai o ilustraţie, şi nu adevărata circumcizie care l-a făcut pe Timotei un membru al corpului lui Cristos, Biserica. Mama lui Timotei fiind evreică, el era evreu, chiar dacă tatăl lui fusese grec. Şi acest fapt devenea în general cunoscut evreilor cu care veneau în contact în timpul călătoriilor, care întrebau dacă Timotei fusese circumcizat. Dacă n-ar fi fost, implicaţia ar fi fost că el era un evreu renegat. Dacă era circumcizat, aceasta îi acorda corespunzător o mai mare influenţă printre ei — un acces mai bun spre inimile lor.

EVANGHELIA TRIMISĂ ÎN EUROPA

După succesul în misiune până la punctul unde începe studiul de astăzi, Apostolul avea în minte o călătorie în Asia Mică. Dar se pare că lucrurile au mers nefavorabil până când a ajuns la concluzia că Domnul le împiedica eforturile; şi în nedumerire el a început să se gândească la alte câmpuri de lucru. Momentul lui de nesiguranţă a fost ocazia favorabilă a Domnului pentru a-l îndruma. El a visat un om îmbrăcat în costum macedonean care i-a făcut semn şi i-a zis: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!”

Apostolul a acceptat acest vis ca şi conducere divină şi a început imediat călătoria care l-a dus în Europa. Noi avem aici o dovadă a supravegherii de către Dumnezeu a tuturor intereselor Bisericii Sale. El n-a fost împotriva permiterii ca Mesajul să meargă în Asia Mică; pentru că mai târziu Mesajul a mers acolo, probabil într-un timp mai favorabil. Însă acesta era timpul trimiterii Evangheliei în Europa. Evident că Domnul ar fi putut trimite Mesajul Său spre sud prin Africa, departe de Europa; dar există „un timp cuvenit” legat de fiecare trăsătură a Planului Divin. Iar acum, prin aranjament divin, Mesajul harului lui Dumnezeu în Cristos trebuia să meargă la greci, care erau recunoscuţi pe vremea aceea ca oamenii cei mai înaintaţi din lume în literatură şi arte.

Se presupune că pe vremea aceasta Luca, doctorul, se ataşase de Sf. Pavel. Fiind un om educat, cărturar şi medic, Domnul evident S-a îngrijit ca el să fie secretarul Sfântului Pavel, pentru ca astfel scrisorile Sfântului Pavel să ajungă la multe din bisericile de pe timpul acela, precum şi la poporul Domnului de atunci şi până acum. Astfel s-a ajuns că Luca a scris nu numai o versiune a Evangheliei, dar şi Cartea Faptelor şi aproape ((202)) toate Epistolele lui Pavel.

Aici avem o altă ilustrare a privilegiilor diferiţilor membri ai Corpului lui Cristos. Luca nu putea fi Apostolul Pavel, nici nu putea face lucrarea Sfântului Pavel. Dar el putea fi folosit onorabil şi eficient în răspândirea mai largă a Adevărului. Tot aşa este şi în cazul nostru. Noi nu putem fi Apostoli. Noi nu putem face ceva foarte important. Dar dacă suntem umpluţi cu spiritul Domnului, noi avem privilegiul de a fi folosiţi într-o măsură în serviciul Adevărului. Şi orice serviciu pentru Domnul şi pentru fraţi, chiar până la spălarea picioarelor, sau la orice serviciu umil, este un privilegiu onorabil.

FILIPI ESTE ONORAT CU EVANGHELIA

Primul loc din Europa pentru propovăduirea veştilor bune pare să fi fost Filipi, una din cetăţile de frunte ale Macedoniei. În ziua de sabat, ca deobicei, Apostolul şi tovarăşii săi au căutat pe unii care se închinau lui Dumnezeu şi care sperau în Împărăţia promisă de Dumnezeu. Ei ştiau că aceştia erau mai bine pregătiţi să primească Mesajul pe care Apostolul avea să-l dea — că Isus apăruse ca Răscumpărător şi prin sacrificiul Său pusese temelia pentru Împărăţia Milenară; şi că în cele din urmă binecuvântările sacrificiului Său vor fi disponibile pentru fiecare creatură; dar că acum, înaintea lucrării divine cu lumea în general, Domnul cheamă un Israel spiritual, o „turmă mică”, pentru a fi regii şi preoţii Săi împreună cu Isus în administrarea binecuvântărilor Milenare.

Se pare că în Filipi nu era nici o sinagogă; şi se poate ca lucrurile să li fi părut foarte nefavorabile Sf. Pavel şi tovarăşilor săi. Totuşi, ei au auzit despre o mică adunare religioasă ţinută în fiecare sabat pe malul râului, în afara porţii cetăţii. Era în principal o adunare de rugăciune şi un loc de părtăşie divină. Neavând condiţiile dintr-o sinagogă, probabil că ei nu aveau pergamente cu Scripturi şi prin urmare nu se citea Legea, ci numai rugăciune şi adorare.

Toate acestea au fost favorabile pentru Mesajul Evangheliei pe care Apostolul îl avea de prezentat. El le-a vorbit celor adunaţi aici, lăudând importanţa stării inimii lor pline de venerare şi laudă faţă de Dătătorul tuturor bunurilor. Apoi el a început să spună Veştile Bune despre sacrificiul lui Isus, despre moartea şi învierea Sa şi despre a doua Sa venire în putere şi glorie mare. El a arătat desigur că invitaţia care se făcea acum era aceea de a fi sacrificatori împreună cu Isus, şi că răsplata lor era comoştenirea cu Domnul lor în Împărăţia Sa Milenară, ca membri ai corpului Său, Biserica. Rom. 8:17; 2 Tim. 2:11, 12; Gal. 3:29.

Oricât de mulţi sau puţini au fost la adunare, o persoană a cărei inimă era în starea bună de a primi Mesajul a fost prezentă. Aceasta era o femeie numită Lidia, o vânzătoare de purpură. Ea era din Tiatira, tocmai din zona — Asia Mică — unde Apostolului nu-i fusese permis să intre şi să propovăduiască. Probabil că ea era temporar în Filipi, angajată în negustorie — poate de vopsea de purpură sau poate de ţăsături vopsite în purpură. Vopselele erau mult mai scumpe pe timpuri decât acum, iar secretul producerii lor aducea un profit financiar. Astfel se presupune că Lidia era într-o situaţie financiară confortabilă. Nu numai că Adevărul i-a deschis inima, luminându-i ochii înţelegerii, dar ea a şi fost promptă în a i se supune în deplină consacrare şi în a-şi simboliza consacrarea prin botezul în apă — „ea şi casa ei”.

Nu întotdeauna părinţii religioşi au copii înclinaţi spre religie. În Scripturi sunt menţionate câteva exemple de acest fel. Experienţa personală ne învaţă de asemenea că părintele care este serios consacrat Domnului şi condus de Cuvântul Său are în general o influenţă bună asupra celor mai apropiaţi lui şi sub grija sa directă. Fiecare părinte trebuie să spere într-o astfel de influenţă, să se roage pentru ea, s-o caute. Dar ea poate fi obţinută numai prin grijă, precauţie în cuvânt şi faptă. Ca acestea să fie supunere, implică faptul că înseşi gândurile inimii au fost aduse în robie faţă de voinţa lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, părinţii care nu reuşesc să discearnă Adevărul şi să recunoască responsabilităţile faţă de el până la vremea când copiii lor ies de sub instruirea părintească nu trebuie să se trateze nemilos dacă copiii lor nu-i respectă pe ei şi convingerile lor religioase. Mai degrabă ei să nu uite că Domnul cunoaşte bine situaţia lor şi-i va face răspunzători numai pentru ceea ce fac sau nu fac după ce au ajuns să-L cunoască şi să aibă posibilitatea înţelegerii instrucţiunilor Cuvântului Său privitor la viaţa lor şi la educarea copiilor lor în disciplina şi învăţătura Domnului. Ef. 6:4.

„ŞI NE-A CONSTRÂNS”

Faptul că cei din casa Lidiei au crezut arată că ea avea copii mari; iar aceştia erau atât de complet sub influenţa ei, încât adorau împreună cu ea pe adevăratul Dumnezeu, neglijând idolatria care predomina în Filipi. Deoarece soţul ei nu este menţionat, ne putem gândi că era văduvă. Deci avea dreptul, fără să discute cu cineva, să invite pe Apostol şi pe tovarăşii săi să se împărtăşească de ospitalitatea casei ei. Ea pare să-şi fi dat seama în mod cuvenit că în loc de a-i onora pe ei, ea şi casa ei era onorată având astfel de oaspeţi — servi ai lui Dumnezeu — fraţi ai lui Cristos — sub acoperişul ei. Remarcăm cuvintele ei când face invitaţia: „Ne-a rugat şi ne-a zis, Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea. Şi ne-a constrâns să intrăm”.

Declaraţia din urmă implică faptul că Apostolul nu prea era gata să-şi impună prezenţa asupra cuiva, că el nu ((203)) s-a grăbit să spună, „Desigur, eu şi tovarăşii mei, care v-am propovăduit, trebuie să fim serviţi de voi cu cele pământeşti” — deşi acesta era adevărul. Mai degrabă Apostolul n-a făcut nici o referire la cele pământeşti. Într-adevăr, după ce Lidia a făcut sugestia, se pare că aceasta n-a fost prea repede acceptată, ci s-a indicat că ucenicii lui Isus n-aveau nici o dorinţă să-şi impună prezenţa asupra altora. Aceasta se vede din declaraţia că ei au fost constrânşi — atraşi sau făcuţi treptat să accepte invitaţia. Cât este de frumos să-i vezi pe copiii lui Dumnezeu în mod înţelept antrenaţi în astfel de chestiuni! Cu cât este influenţa unuia asupra altuia mai mult spre bine!