Vol. 4 Iulie-August 1997 Nr. 5

AŞTEPTAREA UNUI ANTICRIST PERSONAL

W. T. 1 martie 1916 (pag. 76 -78)

Dragă frate Russell —

În armonie cu spiritul unei minţi sănătoase, prefer să gândesc şi să vorbesc despre lucrurile pe care le cunoaştem, lucrurile pentru care avem o bază scripturală aşa de clară încât ne face poziţia cât se poate de corectă. Totuşi, scriu această scrisoare pentru a vedea opinia ta asupra unor chestiuni pe care nu le cunosc, dar care par a fi în limitele posibilităţii, un bun număr de pasaje din Cuvântul Domnului părând a face aluzii rezonabile la ele.

Am prezentat aceste sugestii în câteva discursuri; şi datorită lor fraţii au fost mişcaţi spre mai mare sârguinţă, astfel încât, deşi eu sunt dornic de a spune mai mult care să se dovedească a fi folositor pentru diferite adunări, totuşi, încrederea mea în judecata ta consacrată mă îndeamnă să ţi le prezint pentru a-ţi spune părerea asupra lor, înainte de a le face prea cunoscute în activitatea mea de slujire. Oriunde le-am prezentat, am accentuat punctul că nu sunt sigur de corectitudinea acestor idei, fiind doar sub formă de sugestii, dar chiar dacă nu sunt corecte, o luare în considerare a posibilităţii ca acestea să se întâmple ar putea să ne pună în gardă mai eficient decât înainte.

În Matei capitolul 24 găsim două referiri separate la cristoşii mincinoşi. Versetul 5 spune, „Fiindcă vor veni mulţi în numele Meu, zicând, Eu sunt Hristosul! Şi vor înşela pe mulţi”. Aceasta se referă evident la pseudo-cristoşii care s-au ridicat de-a lungul Vârstei Evanghelice, dar înainte de partea care încheie vârsta, căci în versetul următor El zice, „Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci”.

Dar când ajungem la versetele 23-26 citim despre o altă clasă de cristoşi mincinoşi care se vor ivi la sfârşitul vârstei. În versetele 21 şi 22 El vorbeşte despre venirea unui „necaz aşa de mare, cum n-a mai fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi”, şi după ce spune că dacă zilele acelea n-ar fi scurtate, nimeni n-ar scăpa, El continuă: „ATUNCI, dacă vă va spune cineva, Iată, Hristosul este aici sau acolo, să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi” etc. Adverbul „atunci” este accentuat prin poziţia lui (similar cu Matei 25:1) şi leagă apariţia acestor cristoşi mincinoşi de timpul când urma să aibă loc necazul.

În continuare suntem informaţi că aceşti cristoşi mincinoşi vor face semne mari şi minuni până acolo încât să înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. N-am fi oare îndreptăţiţi să gândim că n-a survenit încă nimic ce să justifice o declaraţie atât de remarcabil de tare? În acest caz, astfel de înşelare mare trebuie să fie încă în viitor, şi deoarece are de-a face cu o imitaţie a lui Cristos, prin urmare, cel mai mare Cristos mincinos trebuie încă să vină.

Versetul 26 oferă sugestii în plus pentru sensul acestei profeţii. Se sugerează că vor fi două feluri de manifestări ale acestor imitaţii ale lui Cristos. Se menţionează că una va apărea în pustie, cealaltă în camere ascunse. Tu ai arătat clar, cămăruţele ascunse sunt camerele întunecoase unde Spiritismul îşi desfăşoară tainele, şi de un timp îngerii căzuţi personifică pe Domnul nostru, pe lângă faptul că se deghizează în spiritele rudelor unora dintre cei prezenţi.

Dar partea din profeţie, „Iată-L în pustie”, când şi unde a avut o astfel de împlinire cum am putea aştepta? Nu poate fi chiar în faţa noastră? Să notăm, „cămăruţe ascunse” este la plural, ca şi cum ar arăta o înşelare repetată adesea, după cum a fost cazul; în timp ce „pustia” este la singular, ca şi cum ar vrea să ne înveţe că în acest fel va avea loc numai o dată.

Putem oare presupune că dacă cristoşii din cămăruţele ascunse sunt îngerii căzuţi, atunci Cristosul care va apărea în pustie va fi Satan, al cărui efort final de a se transforma în înger de lumină va culmina în apariţia lui ca o personificare a Domnului Isus?

Mulţimile creştinătăţii au fost învăţate că Cristos se va întoarce cândva, dar lipsindu-le cunoştinţa manierei celei de-a doua veniri, ei L-au aşteptat să vină în trup, însoţit de o mulţime de îngeri vizibili.

Mai mult, vedem o opinie larg răspândită, că acest eveniment este aproape. Interpretând greşit unele profeţii, Adventiştii de Ziua a Şaptea vestesc extensiv ideea că Cristos vine când cade Constantinopolul. Diferite comentarii sectare, care dau mohamedanismului un loc nejustificat de proeminent în părţile profetice ale Bibliei, au exprimat aceeaşi idee. Prin anarhie internă sau prin influenţă din afară, căderea Constantinopolului se poate să nu fie prea departe; şi să ne gândim ce ar rezulta dacă, concomitent cu acel eveniment, un fapt care ar semăna cu mult aşteptata întoarcere a lui Cristos ar avea loc într-o pustie lângă Palestina!

Nu ar fi Domnul nostru, ci Cel Rău, personificând pe Răscumpărătorul. Imaginaţi-vă îngerii răi apărând cu el ca şi cum ar fi sfinţii îngeri pe care mulţi îi aşteaptă să vină cu Cristos! Să presupunem că alţi demoni ar personifica pe unii dintre morţi, ca şi cum ar indica un început al învierii! Să ne gândim la semnele şi minunile pe care le-ar putea face ca dovezi, pentru a înşela mai departe rasa umană să creadă că Isus a venit!

Că aceasta s-ar putea face dacă Domnul ar permite, pare o premisă rezonabilă, şi că se poate face, pare o sugestie rezonabilă, din câteva Scripturi. Găsesc că au fost diferiţi Studenţi ai Bibliei — chiar cu secole în urmă — care au gândit că au văzut în Cuvânt o sugestie că Satan urma să apară ca om în zilele din urmă. Pasajul din Isaia 14:16, unde se vorbeşte despre Lucifer ca despre un om, este probabil cea mai directă dintre referinţe.

Există încă un motiv pentru care Satan doreşte să apară ca om. Cristos cel adevărat S-a întors deja, dar noi ((274)) nu-L putem vedea cu vederea noastră naturală; totuşi, fiinţele spirituale, asemenea diavolului şi îngerilor săi, Îl pot vedea, şi privindu-L pe Domnul nostru cum face lucrarea pregătitoare pentru Împărăţie, deoarece ei n-au putere s-o împiedice, îi face să-L urască pe Fiul Cel sfânt al lui Dumnezeu mai mult decât oricând! Cum trebuie să invidieze ei rasa umană, care nu poate vedea pe Domnul prezent, şi cât trebuie să dorească să fie şi ei fiinţe umane, ca să nu mai vadă pe Cel pe care-L detestă! Astfel permiţându-le să ia natură umană, Domnul le satisface pur şi simplu dorinţa.

Dacă ar fi în acest fel, am putea repede discerne ce deplin „ar înşela, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi”. Catolicii, Protestanţii, Adventiştii, Mormonii şi toate sectele din creştinătate l-ar bine-primi pe acesta ca Cristos, căci nu tocmai acesta este felul în care ei Îl aşteaptă? Aceasta ar părea o dovadă convingătoare pentru orice necredincios de pe pământ, şi ei s-ar grăbi să-l recunoască. Chiar şi mulţimile păgânimii, incapabile să nege asemenea demonstraţie, ar cădea înaintea lui. Iar aceia dintre noi care au ascultat discursuri etc., dar care de fapt nu şi-au însuşit aceste lucruri printr-o aplicare consacrată a lor, ne-ar denunţa în grabă şi ar renunţa la învăţăturile noastre, pentru a-şi pleca inimile în faţa acestui Cristos fals.

Atunci am discerne de ce ne-a acordat Dumnezeu atât de multă lumină asupra manierei celei de-a doua veniri, şi am avea nevoie de toată această lumină. Gândiţi-vă de ce blasfemie ne-ar considera vinovaţi când am insista că acesta pe care ei l-ar numi Cristos ar fi în realitate diavolul! Acuzaţia împotriva noastră s-ar asemăna cu aceea împotriva Domnului, iar indignarea gloatei ar putea repede pune capăt părţii militante a experienţei noastre.

Dar apariţia unui astfel de Cristos pretins ar avea şi alte urmări. Biblia prezice o mare confederaţie a celor două diviziuni ale Babilonului. De câţiva ani s-au putut discerne peste tot semnele acelei confederaţii; dar recent s-a ivit un simţământ de amărăciune între cele două părţi, fiind aţâţat de publicaţiile anticatolice etc., până când acuma pare că nu este posibil ca ele să se mai apropie.

Să presupunem că această personificare a lui Cristos şi-ar folosi subtilitatea obişnuită, numindu-l pe Papa prim-ministru, pe Billy Sunday ministru de război etc., sau făcând unele ca acestea, ca recunoaştere a catolicilor şi protestanţilor; ce ar îndepărta mai eficient peretele despărţitor dintre secte? Cum şi-ar arunca braţele unul în jurul gâtului altuia, şi numai noi am fi excluşi!

Aceasta ar face de asemenea ca profeţia despre Anticrist şi despre Omul Păcatului să aibă o dublă aplicare, întocmai cum ai arătat tu în cazul altor profeţii. Venirea lui Ilie are o aplicare dublă — individual Ioan Botezătorul, colectiv Biserica. Cristosul are de asemenea — individual Domnul nostru, dar colectiv Cristosul include atât Capul cât şi Corpul. Tot aşa, anticristul colectiv a fost sistemul papal, anticristul individual Satan. După cum Cristosul individual este capul mai marelui Cristos, tot aşa anticristul individual ar fi capul mai marelui anticrist.

Poate fi oare chiar posibil ca noi să fi fost atât de impresionaţi de minunata aplicare a profeţiilor anti-creştine la sistem încât să fi trecut cu vederea împlinirea lor individuală viitoare?

Dar noi ştim că Satan n-ar putea personifica pentru multă vreme pe Domnul nostru cu vreo măsură de asemănare cu El în caracter. Cu răutatea îngrozitoare a inimii lui, numai câteva zile ar fi de-ajuns ca să-şi descopere adevăratul spirit, şi ar arunca această lume în mai mare rău decât a fost vreodată.

Din respect şi frică faţă de cel despre care ei au crezut că era Cristos, lumea şi-ar pune deoparte săbiile doar atât cât să scape de noi şi iar ar reîncepe cu furie reînnoită. Speranţele bisericii nominale şi ale lumii ar fi ridicate numai ca să fie zdrobite când ar vedea răutatea celui a cărui apariţie o salutaseră.

S-a sugerat că Domnul Şi-ar putea folosi puterea în vreun fel ca să-l împiedice pe Satan de a-şi părăsi corpul de carne, şi astfel acesta ar deveni închisoarea lui de-a lungul Mileniului. Aceasta l-ar obliga să-şi înghită propria învăţătură, că corpul este numai o închisoare în care omul adevărat stă închis până când este eliberat prin moarte. El ar fi forţat să trăiască tocmai ceea ce atât de neadevărat a învăţat. Aceasta dă mare forţă Scripturii din Isaia 14:16-19.

Sunt şi alte puncte pe care am vrut să le menţionez, dar probabil scrisoarea este deja prea lungă; dar înainte de a încheia, aş vrea să menţionez un avantaj al luării în considerare a acestor lucruri.

Unii dintre prieteni par să spună, „Pot fi mulţi ani încă până la glorificarea Bisericii întregi, există încă atât de mult de făcut; să mergem la afaceri” etc. Eu le-am arătat aceste lucruri cu remarca, „Dacă această presupunere ar fi corectă, tot ce mai trebuie împlinit înainte de glorificarea sfinţilor s-ar putea împlini într-o lună”. Timpul poate fi două săptămâni sau zece ani.

Prietenii m-au întrebat, „Dar nu aştepţi întâi Volumul şapte? şi vor trebui luni pentru a-l scrie, publica şi asimila”. Răspunsul meu a fost acesta: „De unde ştim că el nu poate fi pur şi simplu un număr al Turnului de Veghere?

Soseşte o copie obişnuită a Turnului de Veghere, şi fratele care a învăţat să-i preţuiască mesajul profită de prima ocazie şi-l citeşte. Acolo în mijlocul unui articol găseşte un punct care se dovedeşte a fi o cheie la multe pasaje de Scripturile Apocalipsei; pe altă pagină un alt asemenea punct; şi citind îi apare în minte ideea că are Volumul şapte! Ce mângâiere, ajutor şi asigurare îi aduce, şi el este gata pentru timpul de încercare care tocmai îi stă în faţă!

Un altul, care apreciază mai puţin lumina pe care a primit-o, pune acelaşi Turn deoparte pentru o ocazie mai convenabilă, nefiind dispus să permită ca el să ia locul plăcerilor sale sau să-i deranjeze confortul, nedându-şi seama ce conţine acel Turn sau cu ce se va confrunta el curând, nefiind pregătit pentru el din cauză că n-a umblat în lumina deja primită.

Am intenţionat ca această scrisoare să fie o întrebare, dar pare aproape ca o predică. Totuşi, sunt sigur că vei înţelege spiritul care mă îndeamnă s-o scriu. Te gândeşti la vreo Scriptură care ar părea să-i dovedească netemeinicia, ((275)) sau crezi că asemenea idei s-ar putea dovedi în vreun fel dăunătoare poporului Domnului?

Ca frate mai tânăr am apreciat întotdeauna privilegiul de a avea consideraţie faţă de tine ca frate mai bătrân, şi Dumnezeul Înţelepciunii te-a îndrumat, căci tu ai fost o binecuvântare pentru mine în atât de multe privinţe. Domnul să te îndrume până la sfârşitul căii tale!

Al tău frate, cu multă iubire creştină, B. H. Barton.

OPINIA EDITORULUI ESTE DIFERITĂ

Credem că nu este lipsit de înţelepciune să punem în faţa cititorilor Turnului de Veghere articolul de mai sus, de sub pana iubitului nostru frate Barton. Nu ne dăunează să-i avem în faţă opinia. Pentru unii, ca şi pentru fratele Barton, acesta poate părea a fi Adevărul.

Însă editorului nu i se pare că opinia prezentată este cea corectă. El şi acum crede în armonie cu prezentarea din Studii în Scripturi. Pasajul anume de sub întrebare, din marea profeţie a Domnului nostru, din Matei 24, este tratat în detaliu în Studii, Volumul IV. El şi acuma crede că aceea este interpretarea corectă. Totuşi, noi nu pretindem deloc infailibilitate. Noi pretindem că din zilele apostolilor încoace nu există inspiraţie directă de la Dumnezeu.

Să nu se uite că fiecare organizaţie a bisericii pretinde a fi Ecclesia, sau Corpul lui Cristos, al cărui Cap este El; şi că fiecare organizaţie obişnuită are o persoană sau un comitet executiv care de fapt serveşte ca şi cap al acestei organizaţii — ca şi reprezentant al lui Cristos în Corpul Său. Această idee îşi are originea în secolul al optulea, când prietenii noştri romano-catolici au declarat că ei au stabilit Împărăţia lui Dumnezeu, şi de la care dată ei socotesc că domnia Lui este continuă, şi că papii sunt locţiitorii Lui — domnind în locul Lui. Sectele protestante n-au mers până la extrema aceea ca să pretindă că unul dintre ei Îl înlocuieşte pe Domnul; dar în linii generale ei pretind că Împărăţia lui Cristos a fost stabilită şi ea operează. Ideea iniţială în organizarea diferitelor denominaţii ale protestanţilor a fost că denominaţia lor era adevărata Biserică. Numai în anii recenţi protestanţii au fost de acord cu ideea că Isus Cristos are multe corpuri — multe biserici. Totuşi, într-un mod confuz ei admit împreună cu noi că Biblia arată numai o Biserică sau Corp al lui Cristos; că ea trebuie să intre în glorie cu Domnul prin „schimbarea” învierii la a doua venire a Învăţătorului; şi că Biserica Lui este compusă din sfinţii Domnului, indiferent de liniile denominaţionale.

Aceştia sunt cristoşi mincinoşi — corpuri false ale lui Cristos, cu capete false, sau guverne neautorizate de Cuvânt. Ei au înşelat pe mulţi — practic întreaga lume. Dimpotrivă, oamenii mai mult sau mai puţin deranjaţi mintal care au pretins a fi cristoşi au înşelat foarte puţini în comparaţie cu toată omenirea. Noi credem că am prezentat ideea corectă. Editorul nu aşteaptă vreun anticrist personal, nici că Satan se va materializa ca om şi va reprezenta pe Domnul într-o lumină falsă. Dimpotrivă, pe măsură ce marele timp de necaz înaintează, spiritul răului va fi tot mai vizibil în toţi „copiii neascultării”; şi ei vor fi tot mai nemulţumiţi şi supăraţi pe copiii ascultării, care vor sta loiali lângă Cuvântul lui Dumnezeu şi lângă principiile dreptăţii şi iubirii. Din partea acestui segment de oameni credem noi că Ilie cel antitipic va suferi violenţă; întâi, reprezentată prin carul de tulburări înfocate; al doilea, prin vârtejul anarhiei.

Totuşi, să aruncăm grija noastră asupra Domnului şi să aşteptăm cu răbdare timpul Său, şi să fim deplin mulţumiţi cu aceasta. Atunci totul va fi bine pentru noi, oricare ar fi situaţia. Timpul se pare că nu este departe când aceste chestiuni vor fi pe deplin demonstrate. Spiritul mâniei, răutăţii, urii, invidiei şi conflictului arde tot mai violent în inimile copiilor neascultării — în care fără îndoială că vor fi tot mai vizibile faptele cărnii şi ale diavolului. Cu alte cuvinte, Cristos se va manifesta tot mai mult în urmaşii Săi, dar spiritul lui Satan se va manifesta tot mai mult în restul lumii.