„AŢI FOST CUMPĂRAŢI CU UN PREŢ”

(1 Corinteni 6:20)

R 4998 W. T. 1 aprilie 1912 (pag. 107-109)

Se va observa că apostolul se referă, nu la lume, ci la Biserică, în afirmaţia, „Aţi fost cumpăraţi cu un preţ”, „cu sângele scump al lui Hristos”. Alte Scripturi ne spun că Isus Hristos, „prin harul lui Dumnezeu”, a gustat „moartea pentru toţi” — că El a răscumpărat lumea. Trebuie să ne amintim însă că această lucrare de răscumpărare acoperă secole. Promisiuni cu privire la ea au fost făcute cu secole înainte de a veni Isus. El a împlinit o anumită parte a lucrării — partea atotimportantă a dăruirii Sale ca preţ de Răscumpărare pentru toţi — depunându-Şi viaţa.

Dar deşi viaţa Sa a fost astfel depusă pentru a fi preţul păcatelor întregii lumi, preţul n-a fost încă aplicat pentru păcatele lumii. Dacă ar fi fost, atunci lumea n-ar mai fi sub condamnarea divină, „copii ai mâniei”, ci ar fi într-un sens al cuvântului înapoi în părtăşie cu Dumnezeu. Preţul depus de Răscumpărătorul la Calvar va fi aplicat în cele din urmă pentru păcatele întregii lumi, dar nu poate fi aplicat încă. Nu se va aplica pentru întreaga lume până după strângerea din lume — din toate popoarele, clasele — a Miresei lui Cristos, „cei aleşi”.

În armonie cu aceasta, citim că Domnul nostru Isus după înviere S-a înălţat la cer, pentru a Se înfăţişa înaintea lui Dumnezeu pentru noi — pentru casa credinţei — nu pentru lume. Prin urmare, orice binecuvântare, orice împăcare cu Dumnezeu, orice aranjament al favorii divine şi al vieţii veşnice, nu sunt deschise pentru lume, ci numai pentru credincioşi, „casa credinţei”: „Pentru voi care credeţi ea are această preţuire”; „Noi avem la Tatăl un Avocat, pe Isus Hristos, Cel drept.” Necredincioşii nu au niciun Avocat la Tatăl şi prin urmare nu au iertarea păcatelor, nici împăcare, ci sunt încă sub condamnarea morţii. Noi am „fugit de stricăciunea care este în lume”.

Cât de deplin se îmbină aceste diferite texte ale Cuvântului divin unul cu altul şi cu faptele! Noi avem pace; lumea nu are pace. Dumnezeu este Tatăl nostru; lumea este sub condamnare şi sunt „copii ai mâniei” sub sentinţa morţii, şi nu sunt recunoscuţi de Creator în timpul prezent, chiar dacă Scripturile ne arată că El are planuri şi aranjamente foarte îndurătoare pentru omenire în general, în curând — în timpul domniei Mesianice a lui Isus şi a Bisericii Sale, Mireasa Sa. Atunci, în această clasă, Sămânţa lui Avraam (Gal. 3:29), toate familiile pământului vor fi binecuvântate.

LUMEA NU ESTE ÎNCĂ CUMPĂRATĂ

Ar fi corect, întreabă unii, a spune că lumea este „cumpărată cu un preţ?” Noi am răspunde că n-ar fi absolut corect, dar nu trebuie să ne certăm cu acei care nu declară chestiunea exact în cuvinte potrivite. Mai degrabă, am putea presupune că ei vorbesc despre lucruri care nu sunt încă împlinite de parcă ele au fost deja terminate. Dumnezeu ne asigură că la timpul potrivit preţul pe care Domnul nostru l-a depus la Calvar va putea fi aplicat lumii sub condiţiile îndurătoare ale Noului Legământ, pe care îl va face mai întâi cu Israel. Cu toate acestea, chestiunea în discuţie iese în relief clar şi distinct, că până acum Preţul de răscumpărare n-a fost încă aplicat vreunui alt membru al rasei lui Adam cu excepţia casei credinţei — cei care cred. Toate lucrurile aparţin acestora. Nimic nu aparţine lumii încă.

Privilegiul acordat Bisericii prin marele ei Răscumpărător şi Avocat este că meritul Său atribuit ei îi permite să aibă parte cu El în sacrificiul Său al naturii pământeşti, şi să devină comoştenitori cu El în aranjamentele Lui glorioase, de slavă, cinste şi nemurire pe planul divin.

Când vorbim despre Biserica Întâilor-născuţi, trebuie să ne amintim că aceste cuvinte ne trimit înapoi la întâii-născuţi tipici, care au fost eliberaţi din moarte cu ocazia primului Paşte tipic. Acolo s-a trecut peste întâii-născuţi ai lui Israel, sau au fost cruţaţi când ceilalţi întâi-născuţi au pierit. Ulterior, toţi au fost schimbaţi cu o seminţie, a lui Levi, care după aceea a fost seminţia întâilor-născuţi, şi ca atare au fost puşi deoparte pentru serviciul divin în legătură cu Cortul Întâlnirii, şi mai târziu cu Templul. Nu toţi erau preoţi, chiar dacă aceasta era seminţia preoţească. Numai câţiva din numărul întreg au fost aleşi pentru preoţie. Aşa este şi cu Biserica Întâilor-născuţi; toţi vor fi învingători, toţi vor fi loiali şi credincioşi lui Dumnezeu, dar numai o „mică turmă” va fi găsită în mod special evlavioasă, sfântă, acceptabilă lui Dumnezeu prin Cristos, şi aceştia vor fi preoţii antitipici: „Voi sunteţi … o preoţime împărătească.” 1 Petru 2:9.

Prin urmare, Iacov declară (1:18): „El ne-a născut prin Cuvântul adevărului, să fim ca cele dintâi roade ale creaturilor Sale”. Desigur, Domnul nostru Isus a fost mai întâi un Prim-rod dintre toate creaturile lui Dumnezeu. În al doilea rând, clasa Miresei va face parte din acea companie a Rodului dintâi. Apoi va fi o mulţime mare de oameni evlavioşi care vor veni prin „mare strâmtorare”, care „şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului” şi vor obţine natura spirituală. Şi ei vor face parte din Primele roade ale lui Dumnezeu pentru natura spirituală — toţi pe plan spiritual. Apoi va veni favoarea lui Dumnezeu pentru omenire în general — roadele târzii ale creaţiei Sale pământeşti — o mare mulţime adunată în timpul Mileniului. Toţi făcătorii de rele şi corupătorii de pe pământ vor fi distruşi, dar cei în deplină perfecţiune vor fi un rod glorios pentru Dumnezeu.

Sf. Pavel scrie în legătură cu învierea „fiecăruia la rândul lui” — a fiecăruia în gruparea sau compania sa. Dintre cei de natură pământească, primii care vor avea învierea — adică o deplină înviere sau ridicare completă din moarte şi imperfecţiune — vor fi Vrednicii din Vechime, dar ei nu vor face parte din roadele dintâi pentru Dumnezeu dintre creaturile Sale, căci ei vor fi, cu restul omenirii, regeneraţi de către Cristosul, Dătătorul vieţii veşnice umane, asigurate cu preţul sacrificiului Său. Împreună cu tot restul omenirii, ei vor intra sub condiţiile Noului Legământ. De fapt, ei vor fi primii care să fie bincuvântaţi prin aranjamentul acelui Nou Legământ. Dar deoarece Programul Divin are de-a face cu lumea în ansamblul ei, Mesia nu va preda nicio parte a lumii, nici chiar pe cei perfecţi, până la sfârşitul miei de ani ai domniei Sale de glorie şi restabilire. În consecinţă, Vrednicii din Vechime vor aparţine „roadelor târzii” — rodul uman al Planului Divin legat de pământul nostru.

La sfârşitul miei de ani, când Mesia va fi completat lucrarea de restabilire pentru toţi cei doritori şi ascultători, şi va distruge în Moartea a Doua pe toţi cei care vor refuza să facă progres spre dreptate, atunci Mijlocitorul se va retrage dintre Dumnezeu şi oameni, şi va lăsa lumea expusă cerinţelor depline ale Dreptăţii Divine în literă şi în spirit. Aceasta nu va fi spre dauna lor, deoarece omenirea în perfecţiune va fi cu totul capabilă de a fi şi de a face tot ceea ce cere Dreptatea Divină. Întreaga lume fiind atunci perfectă, nimeni nu va avea nevoie de scuze, şi prin urmare după aceea nu va mai avea loc nicio mijlocire pentru cineva.

Atunci, după ce Împărăţia Mijlocitoare va fi trecut şi Isus va fi predat Împărăţia Tatălui (1 Cor. 15:24), Satan, personificarea răului, va fi eliberat din închisoarea sa pentru puţină vreme — pentru a ispiti, pentru a proba, pentru a încerca, pentru a verifica pe toţi cei care vor locui pe faţa întregului pământ.

În mia de ani a Împărăţiei lui Mesia ei vor fi scutiţi de toate ispitele dinafară şi vor fi ajutaţi şi iertaţi de imperfecţiunile cărnii, în timp ce vor ajunge la perfecţiune trupească. Dar la sfârşitul perioadei de o mie de ani, fiind ajunşi la perfecţiunea cărnii şi având o mare experienţă cu păcatul şi cu dreptatea, cu binele şi cu răul, va fi la fel de potrivit ca ei să fie probaţi aşa cum a fost Adam probat la început — probaţi pentru a se vedea dacă lecţiile, binecuvântările, experienţele şi ocaziile i-au angajat pe deplin sau nu în a iubi dreptatea şi a urî nelegiuirea. Atunci, dacă aceştia vor avea încercări care vor veni peste ei prin permiterea păcatului, şi ispita va fi întâmpinată în mod corespunzător, cu loialitate faţă de Dumnezeu, faţă de adevăr şi faţă de dreptate, toţi aceştia vor câştiga biruinţa asupra ispitelor.

Dar cei care de fapt în inimă vor iubi încă păcatul, vor fi prinşi în cursă, prinşi în mreje şi daţi pe faţă. Atunci încercările şi judecăţile din cer îi vor distruge pe ei şi pe Satan, pentru ca lumea să poată fi curăţată de toţi cei care iubesc păcatul, şi după aceea să se bucure de ea numai cei care vor iubi dreptatea şi vor urî nelegiuirea.

Este adevărat, Dumnezeu cunoscând inima, ar putea să judece pe toţi acei oameni fără vreo încercare prin Satan, dar multe din creaturile Sale, incapabile să citească inima, ar putea să aibă îndoială cu privire la Dreptatea Divină care ar lovi pe unii din semenii lor care pe dinafară ar fi drepţi, şi ar putea prin urmare să fie continuu în frică şi agitaţie ca nu cumva să fie loviţi şi ei; prin urmare, Cel Atotputernic a adoptat o metodă de a face această ispită deschisă, pe faţă, pentru a fi o mărturie pentru îngeri şi pentru oameni. Astfel a fost cu Adam în încercarea lui, în sentinţa lui şi în executarea pedepsei. Astfel va fi şi la sfârşitul domniei Mijlocitoare a lui Cristos. Cei care atunci vor păcătui cu voia, vor fi călcători ai Noului Legământ şi în consecinţă vor muri, întocmai cum Adam a călcat Legământul sub care a fost pus, perfect, sfânt şi cu promisiunea vieţii veşnice.

Faptul că această încercare a omenirii va fi după sfârşitul miei de ani a domniei Mijlocitorului, când El va fi predat împărăţia Tatălui, nu dovedeşte că Isus cel glorificat nu va avea nimic de-a face cu distrugerea care va veni asupra lui Satan şi a celor care vor asculta de el. Exact contrariul. După cum Isus a fost Agentul divin, Instrumentul, Cuvântul, Purtătorul de cuvânt, Logosul, în toată lucrarea creaţiei şi înainte de a întreprinde lucrarea Mijlocitoare, tot aşa El, acum înălţat la onoare, alături de Tatăl, şi la Dreapta Puterii Lui, va fi fără îndoială Reprezentantul Tatălui în acea judecată a păcătoşilor cu voia, care împreună cu Satan vor fi trimişi în Moartea a Doua.

Aici se ridică întrebarea în minţile unora: Ce a vrut să spună apostolul când în 1 Corinteni 15:25, 26 zice: „Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea”?

Apostolul vorbeşte despre acele lucruri care sunt împotriva sau contrare omenirii — acele lucruri care împiedică pe oameni de a ţine Legea Divină şi astfel de a fi în deplină armonie cu Creatorul lor. Fiecare din aceste lucruri este un vrăjmaş şi va fi nimicit şi înlăturat din cale — ignoranţa, superstiţia, viciul, slăbiciunea umană, sunt unii din vrăjmaşii dreptăţii, şi de aceea vrăjmaşii celor mai bune interese ale omenirii. Moartea este un astfel de vrăjmaş, deoarece moartea care lucrează în noi cauzează toate dificultăţile.

Toate imperfecţiunile, fie morale, fie fizice, fie mintale, sunt lucrările morţii. Deoarece moartea lucrează astfel în omenire, cel bine intenţionat nu poate face lucrurile pe care ar vrea să le facă. Lucrarea domniei lui Mesia va fi să suprime, să înlăture, nu numai alte împotriviri, ci şi această împotrivire a lucrării morţii. Treptat, omenirea va fi ridicată, sus, sus, sus, afară din toate slăbiciunile, afară din moarte, la perfecţiunea deplină a fiinţei ei. Apoi moartea va fi nimicită — moartea adamică, venită peste toţi oamenii prin neascultarea unui singur om, şi care va fi anulată, terminată complet, datorită ascultării lui Cristos chiar până la moarte.

Numai spre sfârşitul acelei mii de ani de domnie e marelui Mijlocitor va fi îndeplinită această lucrare de înfrângere completă a morţii. Atunci toată omenirea va fi fost eliberată, nu numai din mormânt, ci de orice nuanţă şi grad de moarte — întreaga lume va fi vie în sensul în care Adam a fost viu înainte ca moartea să treacă asupra lui, sau să fie afectat de ţepuşul păcatului.

Atunci Împărăţia va fi predată Tatălui. Cei care vor muri în timpul miei de ani, ca răufăcători cu voia, vor muri cu Moartea a Doua. Aceasta nu este un vrăjmaş al omului; este sentinţa dreaptă a unui Dumnezeu drept în interesul creaturilor Sale — cei care cu voia vor prefera să păcătuiască, vor fi nimiciţi dintre oameni, deoarece influenţa lor va fi de stricare a pământului. A Doua Moarte deci nu este inclusă printre vrăjmaşi şi nu este moartea pe care o va nimici Isus.

Nici Satan nu este unul dintre vrăjmaşii pe care Isus îi va nimici atunci. El a fost un vrăjmaş înainte ca omul să păcătuiască, şi răzvrătirea lui n-a fost adusă prin păcatul omului. El a fost supus autorităţii divine înainte ca omul să fie creat, şi va fi supus autorităţii divine după ce omul va fi fost răscumpărat şi restaurat. Nu Mijlocitorul va trebui să lucreze cu el, ci Justiţia divină va hotărî ca el să primească ce merită. Pe lângă aceasta, se spune că el va fi nimicit în Moartea a Doua, în moartea din care nu va mai fi nicio răscumpărare, nicio înviere, nicio recuperare.