Vol. 20, Mai-Iunie 2013, Nr. 4 

Avraam Şi evreii

04493″> Genesa 12:1-9

„Te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.” 04494″> Geneza 12:2 .

R 5169 W. T. 15 ianuarie 1913 (pag. 28-29)

„Tatăl credincioşilor” este unul dintre titlurile lui Avraam în Biblie. El este unul dintre cele mai mari personaje din istorie. Popoarele cele mai luminate ale pământului privesc în urmă la el ca la canalul stabilit divin prin care au fost primite toate speranţele şi perspectivele religioase evreii, creştinii şi mahomedanii. Făgăduinţele lui Dumnezeu făcute lui Avraam constituie temelia credinţei pentru toate aceste popoare, chiar dacă mulţi dintre ei nu sunt conştienţi de acest lucru.

Evreii sunt descendenţii naturali ai lui Avraam prin Isaac şi Iacov, în timp ce mahomedanii reprezintă în special ramura ismaelită şi a lui Esau din familia lui Avraam. Creştinii declară că ei au devenit moştenitorii principalelor binecuvântări promise Seminţei lui Avraam prin faptul că au devenit asociaţi şi moştenitori împreună cu Isus Cristos, pe care Îl consideră antitipul lui Isaac şi Moştenitorul tuturor lucrurilor. Galateni 3:29.

Pretenţia Noului Testament este că Biserica lui Cristos parţial dintre evrei şi parţial dintre neamuri este antitipul Rebecăi, soţia şi comoştenitoarea lui Isaac. Ca atare, Biserica va fi Mireasa lui Mesia şi comoştenitoare în Împărăţia Sa. În această ilustraţie Avraam a simbolizat pe Iehova Dumnezeu, Isaac pe Isus Cristos şi Rebeca a simbolizat Biserica. Pretenţia Noului Testament este că această Sămânţă Spirituală a lui Avraam va fi mijlocul lui Dumnezeu pentru binecuvântarea Israelului natural şi a tuturor popoarelor. Dar vai, mult din învăţătura Noului Testament s-a pierdut în întunericul din timpurile medievale.

Creştinii au uitat chemarea lor de sus, au uitat că urmau să devină comoştenitori în Împărăţia lui Mesia, au uitat că Împărăţia trebuia să binecuvânteze toate familiile pământului. În schimb, ei au ajuns la vederea îngustă că numai Aleşii evlavioşi vor fi mântuiţi, şi că aceştia de-a lungul întregii eternităţi vor privi peste crestele înalte ale zidurilor cerului şi-i vor vedea pe toţi ceilalţi din omenire în chin, şi vor auzi gemetele lor în vecii vecilor. Numai acum studenţii Bibliei se eliberează treptat de crezuri şi se întorc la învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Numai acum aflăm sensul adevărat al cuvintelor sf. Pavel către Biserică: „Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa” lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei îfăcute luiş”. Galateni 3:29.

Ar putea veni gândul că în aceste împrejurări fiecare evreu, fiecare creştin şi fiecare mahomedan ar avea absolută încredere în faptul că Avraam a existat cândva. Într-adevăr, numai încrederea în promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Avraam i-a ţinut pe evrei împreună ca popor şi i-a adunat pe creştinii din toate popoarele să fie moştenitori ai aceleiaşi promisiuni. Totuşi, este ciudat că evreii şi creştinii devin adepţi ai Criticii Radicale. Ei resping pe Avraam şi promisiunea lui Dumnezeu făcută lui, zicând că sunt numai legende mitice. Cât de ciudat este că ei nu recunosc inconsecvenţa poziţiei lor! Cum ar fi coada unui câine care nu şi-ar recunoaşte capul.

Ce scuză ar avea evreii, care locuiesc în toate naţiunile şi vorbesc cincizeci de limbi diferite, ca să se menţină totuşi ca evrei, dacă resping promisiunile speciale ale lui Dumnezeu care sunt legate de ei ca popor şi care i-au făcut la început să stea separaţi de toate celelalte naţiuni, potrivit instrucţiunilor divine şi în speranţa unei binecuvântări în final? Evreul sau creştinul care-l respinge pe Avraam, apare pur şi simplu nechibzuit în faţa tuturor gânditorilor inteligenţi. Unii ca aceştia ar face mai bine să renunţe la toate pretenţiile la iudaism şi la creştinism, şi astfel le-ar fi de folos celor pe care i-ar părăsi.

Chemarea lui DUMNEZEU FĂCUTĂ LUI AVRAAM

Numele Avraam înseamnă Tatăl multor neamuri. I-a fost dat după ce a răspuns la chemarea lui Dumnezeu şi a arătat credinţă şi ascultare. La început numele său a fost Avram, ceea ce înseamnă credinţă înălţată. Numele Avraam apare în Noul Testament de şaptezeci şi patru de ori. Isus a făcut referire la el de nouăsprezece ori. Făgăduinţa făcută lui Avraam constituie temelia întregii teologii din Noul Testament, după cum este exprimată de către Domnul Isus, de către sf. Pavel, sf. Ştefan, sf. Petru şi alţii.

Locul naşterii lui Avraam a fost Ur din Caldeea, o sută douăzeci de mile la nord de Golful Persic, şi a fost cunoscut ca cea mai bogată parte a Asiei. Tatăl său, Terah, a fost păgân. Politeismul era larg răspândit venerarea mai multor dumnezei. Legendele evreieşti despre Avraam ne spun că pe timpul când era băiat, el detesta viciile de care era înconjurat. Când avea doar paisprezece ani, a refuzat să se alăture familiei în adorarea idolilor şi într-o împrejurare a distrus şaptezeci şi doi de idoli scumpi.

Din Ur, familia a migrat în Haran, cam la cinci sute de mile spre nord-vest în direcţia Palestinei. Acolo a rămas Avraam până la moartea tatălui său. Apoi s-a mutat în ţara Canaanului. Relaţia lui Dumnezeu cu Avraam, potrivit relatării sf. Ştefan (Fapt. 7:2, 3), a început pe când el era încă în Ur. Dumnezeu l-a chemat dintr-un mediu rău ca să fie fondatorul unei noi naţiuni care să fie sfântă şi ascultătoare de Dumnezeu. Cuvintele chemării nu sunt complet date, nici nu suntem informaţi în ce mod au fost comunicate. Este suficient să ştim că Avraam a recunoscut mesajul ca venind de la Domnul şi că L-a ascultat.

Evident Domnul n-a fixat o dată mai devreme de moartea lui Terah pentru plecarea lui Avraam în Canaan. Altfel Avraam n-ar fi fost îndreptăţit la amânarea plecării. Fără îndoială Avraam a avut ceva de-a face cu migrarea din Ur în Canaan. Aceasta i-a îndepărtat de scenele idolatre ale metropolei, la condiţiile mai liniştite ale vieţii de păstor, şi acest pas a fost recunoscut de către Avraam ca unul în direcţia potrivită spre Canaan, astfel încât, la moartea tatălui său, el putea fi pregătit să intre repede în aranjamentul divin.

DESPĂRŢIŢI-VĂ DE IDOLATRI

O parte din chemare este declarată: Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Te voi face să devii un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema îlezaş; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. Geneza 12:1-3.

În armonie cu chemarea divină, Avraam în vârstă de şaptezeci şi cinci de ani la moartea tatălui său Terah, a pornit în călătorie spre ţara Canaanului. Pe vremea aceea nu existau proprietăţi funciare. Predomina ideea lui Henry George în privinţa pământului liber. Cândva înainte de aceasta, fratele mai mare al lui Avraam, Nahor, s-a căsătorit şi şi-a întemeiat o locuinţă. Fratele său Haran murise, apoi Terah. Avraam cu restul familiei — şi sora lui vitregă Sara (prinţesă), care a devenit soţia lui, şi nepotul său Lot, fiul fratelui său mai mare, Haran — şi-au luat turmele şi cirezile în ţara Canaan, numită astfel pentru că era locuită de fiii lui Canaan. Geneza 10:18.

MAREA CREDINŢĂ A LUI AVRAAM ÎN DUMNEZEU

Biblia face o deosebire clară între credinţă şi credulitate. Avraam n-a fost credul, în sensul rău al acestui cuvânt, ci a fost plin de credinţă. Această trăsătură a caracterului său l-a făcut să fie îndrăgit de Atotputernicul, care, din acest motiv, l-a numit prietenul Său. După cum scrie sf. Pavel: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i-a fost socotită ca dreptate” (Galateni 3:6). Biblia nu pretinde că Avraam a fost perfect, nici că vreun om este perfect. Dimpotrivă, este declarat contrariul: „Nu este nici un om drept îperfectş nici unul măcar”. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:10, 23). Nimeni nu ajunge la chipul glorios al lui Dumnezeu, aşa cum a fost reprezentat la început prin tatăl Adam.

Avraam n-a fost prietenul lui Dumnezeu datorită marii sale educaţii, nici datorită unor puteri intelectuale uimitoare. Nici una din realizările sale nu sunt puse în faţa noastră ca bază a favorii speciale din partea lui Dumnezeu şi a relaţiei Lui cu el. Cu toate acestea, vedem că el a avut puteri intelectuale. Faptul că a fost foarte bogat arată că a fost un manager bun. Priceperea lui ca bun conducător de oameni şi bun general a fost demonstrată când Lot şi toţi sodomiţii bogaţi cu proprietăţile lor au fost luaţi captivi de către Împăratul Chedarlaomer şi asociaţii lui. În cele mai obişnuite cuvinte, citim că Avraam a înarmat prompt 318 dintre servitorii săi, a urmărit pe învingători, i-a derutat printr-o strategie şi a recuperat prada.

Dar nu pentru priceperea lui ca general, nici pentru generozitatea lui în felul cum a procedat cu prada, nici pentru generozitatea lui cu alte ocazii, a fost iubit de Dumnezeu. Calitatea specială pe care a apreciat-o Dumnezeu la el este menţionată în mod repetat în Biblie, şi aceasta a fost credinţa lui Avraam. „Avram a crezut pe Dumnezeu.” El n-a crezut în imaginaţiile sale proprii, nici în imaginaţiile sau visurile altor oameni.

Copii ai lui Avraam

Copiii lui Avraam, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, îi includ numai pe aceia care au credinţă în Dumnezeu. Dovada iniţială a credinţei şi ascultării a fost circumcizia în carne, care în mod figurat reprezenta o întoarcere de la păcat la ascultare de Dumnezeu şi la moştenire împreună cu Avraam a promisiunii făcute lui şi seminţei lui. Circumcizia a devenit în mod general o ceremonie pentru evrei o ceremonie în care au credinţă puţină sau n-au deloc. Astfel de circumcizie lipsită de credinţă nu-i îndreptăţeşte la nici o favoare specială din partea Atotputernicului. Dar toţi evreii care încă au încredere în Avraam şi în promisiunea făcută lui vor deveni obiectul favorii divine şi, după cum înţelegem noi Biblia, curând vor fi primitorii unor dovezi însemnate ale binecuvântării divine prin gloriosul Mesia, care va stabili în curând Împărăţia lui Dumnezeu.

Sf. Pavel arată că toţi creştinii adevăraţi, fie ei dintre evrei sau neamuri, devin Sămânţa spirituală a lui Avraam moştenitoare a anumitor făgăduinţe spirituale, după cum sămânţa naturală este moştenitoare a anumitor promisiuni pământeşti încă neîmplinite. Dar sf. Pavel ne spune că după cum sămânţa naturală trebuie să-şi menţină credinţa în circumcizie pentru a-şi marca separarea de neamuri, tot aşa şi Sămânţa spirituală a lui Avraam, trebuie să aibă o circumcizie antitipică a inimii încă mai eficientă, care îi separă de lume şi de păcat care-i marchează ca popor deosebit al lui Dumnezeu, zelos pentru fapte bune.

Noi îndemnăm pe evrei şi pe creştini la sinceritate şi credincioşie la ascultare de Dumnezeu; o clasă ca să poată moşteni făgăduinţele cereşti; cealaltă clasă ca să fie gata pentru moştenirea promisiunilor pământeşti, care vor fi ale lor imediat ce Sămânţa spirituală, cerească, va fi fost completată prin „schimbarea” Primei Învieri.