„BISERICA CELOR ÎNTÂI NĂSCUŢI”
„Adunarea în sărbătoare şi … Biserica celor întâi-născuţi.” Evr. 12:22, 23.
R 4823a W. T. 15 mai 1911 (pag. 157)
Să nu se confunde „Biserica celor întâi-născuţi” cu Biserica din Întâia Înviere. Cuvântul întâia, din expresia Întâia Înviere, înseamnă mai bună, superioară. Întâia Înviere cuprinde numai pe Domnul şi „Biserica, trupul Său”, cu alte cuvinte, Clasa Miresei. Dar în această Biserică glorificată a Întâilor-născuţi sunt cuprinşi toţi cei care sunt concepuţi de Spirit. Cei care vor fi de natură spirituală vor fi cei care s-au dezvoltat de-a lungul Veacului Evanghelic — înainte ca favoarea divină să treacă la lume. Această Biserică a Întâilor-născuţi îi cuprinde pe toţi cei care vin în relaţie de legământ cu Dumnezeu înainte ca Noul Legământ să intre în vigoare. Unii vor avea o parte (o parte inferioară însă faţă de cea a Bisericii) cu „Marele Preot al mărturiei noastre” la instituirea Noului Legământ. Toţi vor participa cu El la împărţirea binecuvântărilor Noului Legământ tuturor familiilor pământului — lui Israel mai întâi, apoi tuturor neamurilor.
„V-aţi apropiat de Muntele Sionului, de IerusalImul ceresc”
Această Biserică a Întâilor-născuţi este ilustrată profetic în Vechiul Testament în legătură cu Paştele. În noaptea aceea când toţi întâii-născuţi ai Egiptului au fost ucişi, toţi întâii-născuţi ai lui Israel au fost cruţaţi. Aceştia au scăpat datorită sângelui de pe stâlpii uşii caselor lor şi datorită faptului că s-au împărtăşit din miel în casă. Ştim că după aceea toţi întâii-născuţi ai lui Israel au fost schimbaţi cu seminţia lui Levi; şi că această seminţie a fost separată sau despărţită în două părţi — una o clasă preoţească, iar cealaltă o clasă servitoare. Cei dintâi au fost numiţi Preoţi; cei din urmă Leviţi; chiar dacă, desigur, toţi au fost Leviţi. Aceste două clase au fost tipuri ale Bisericii din Veacul Evanghelic.
„Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului Celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri, de adunarea în sărbătoare şi de Biserica celor Întâi-născuţi” (Evr. 12: 22, 23). În mod mai potrivit înţelegem că aceasta înseamnă că ne-am apropiat — adică spre aceasta mergem — că se vede. Unii au ajuns deja. Domnul nostru a ajuns la ţintă. Şi alţii dintre Întâii-născuţi au ajuns la ţintă; iar unii dintre noi n-am ajuns încă. Dar de aceasta ne apropiem. Toţi vom ajunge în putere şi în locul nostru din Planul Divin, la încheierea acestui Veac Evanghelic. După aceea va urma „timpul de necaz” cu care se va sfârşi acest Veac, simbolizat prin clătinarea muntelui la Sinai. Apoi, în legătură cu aceasta citim că ne apropiem de o ceată nenumărată de îngeri.
Apostolul pare să ne pună în faţă gloriile viitorului. Nu numai că Îi vom vedea pe Tatăl nostru ceresc şi pe Domnul nostru ceresc şi vom fi introduşi în Adunarea Bisericii Întâilor-născuţi, ci vom fi introduşi şi în ceata nenumărată de îngeri. Aceştia sunt îngerii care fac tabără în jurul celor care se tem de Domnul şi-i scapă (Ps. 34:7). Ei sunt trimişi să slujească celor care vor fi moştenitorii mântuirii (Evr. 1:14). Ei sunt aici cu noi, supraveghindu-ne interesele; şi o parte din bucuria noastră pe planul spiritual va fi să facem cunoştinţă cu ei. Ni s-ar fi părut ciudat dacă apostolul nu i-ar fi menţionat; căci el enumeră lucrurile de care ne apropiem.
Astfel vedem că Biserica celor Întâi-născuţi cuprinde „Mulţimea Mare” a Leviţilor, la fel cum cuprinde şi ceata mai mică a Preoţilor. Aşa cum Leviţii n-au avut nicio moştenire în ţară, tot aşa, nu numai „Turma Mică”, ci şi „Mulţimea Mare”, clasa servitoare, însoţitoarele Miresei, nu au nicio parte în moştenirea pământească, dar vor avea o parte în moştenirea cerească.