Vol. 1 Septembrie-Octombrie 1994 Nr. 6

BOTEZUL PENTRU IERTAREA PĂCATELOR NUMAI PENTRU EVREI

„Eu, în adevăr, vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel care vine după mine este mai puternic decât mine şi eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea, El vă va boteza cu duh sfânt şi cu foc”. — Matei 3:11

W.T. 1 Oct. 1916 (pag. 291-294)

Trebuie să facem o distincţie foarte clară între aranjamentul din Ziua Ispăşirii cu anularea lui de păcate pentru Israel şi orice alt aranjament pentru anularea păcatului. Jertfele din Ziua Ispăşirii au tipificat „jertfele mai bune” pentru îndepărtarea păcatului originar. Păcatul originar a fost păcatul lui Adam, care a trecut la toţi copiii lui. Întreaga rasă este prin natură sub stăpânirea acelui păcat originar şi sub pedeapsa lui. Dumnezeu intenţionează să sfârşească atât cu păcatul, cât şi cu pedeapsa lui, prin Marele Preot Isus. Isus a murit deja şi acum aproape a completat oferirea „jertfelor mai bune” decât cele oferite de marele preot tipic al lui Israel. Vedem că vine timpul când nu va fi doar o acordare a meritului lui Cristos, aşa cum a fost în timpul vârstei Evanghelice pentru Biserică, deoarece în vârsta viitoare meritul Lui va fi aplicat în mod absolut pentru păcatul întregii lumi, iar păcatul lumii — păcatul adamic — va fi anulat pentru totdeauna. Condamnarea păcatului originar nu va mai fi asupra nimănui, nicăieri; şi toţi care vor vrea, vor fi ajutaţi să meargă în sus spre tot ceea ce s-a pierdut prin Adam şi s-a răscumpărat prin Cristos Isus.

Dar pe lângă păcatul originar există şi alte păcate, şi vinovăţia acestora este proporţională cu măsura cunoştinţei avute. În rugăciunea Domnului nostru, cele neintenţionate sunt numite „greşeli”. Dar rugăciunea către Dumnezeu n-ar îndepărta păcatul originar; numai moartea lui Isus ca preţ de răscumpărare l-a putut îndepărta. Există unii, care prin credinţă în sângele Lui răscumpărător şi prin consa-crarea inimii şi vieţii către Domnul, au devenit fii ai lui Dumnezeu. Din cauza imperfecţiunilor moştenite, aceşti fii ai lui Dumnezeu comit greşeli. Când îşi recunosc aceste greşeli, trebuie să vină la tronul harului ceresc pentru a „căpăta îndurare şi a afla har ca să aibă ajutor la momentul potrivit”. În afară de cei care au devenit fii ai lui Dumnezeu, alţii nu pot sta în faţa Lui şi n-au nici un drept să facă cereri. Singurii care sunt ascultaţi de Dumnezeu sunt aceia care au devenit ucenici sau urmaşi ai lui Cristos şi care au fost acceptaţi de El ca urmaşi ai Săi. El a devenit pentru aceştia garanţie şi i-a atras într-o relaţie binecuvântată cu Tatăl, relaţia de fii.

Israeliţii au fost poporul lui Dumnezeu, în relaţie de legământ cu El prin aranjamente tipice. Încă nu venise timpul ca Cristos să moară pentru păcătoşi, aşa că Dumnezeu le-a dat un sistem de tipuri, indicând înainte spre Jertfa reală pentru păcate, care va fi oferită „la timpul cuvenit”. El a aranjat ca aceia care veneau în relaţie de legământ cu El să fie trataţi ca şi cum păcatele le-ar fi fost în realitate iertate şi anulate. „An de an, tot mereu”, cum spune apostolul Pavel, ei trebuiau să repete aceste jertfe din Ziua Ispăşirii, şi în acest fel, tipic, aveau o nouă anulare a păcatului adamic pentru încă un an, pentru că jertfa era bună numai pentru un an. Datorită acestui aranjament, greşelile lor fără ştiinţă erau tipic înlăturate şi ei continuau să fie poporul de legământ al lui Dumnezeu. Totuşi, în timpul fiecărui an, prin slăbiciune mai mare sau mai mică, ei puteau să cadă în erori de gând, de cuvânt sau de conduită. Acestea ar fi greşeli.

Obiectivul botezului lui Ioan

Când Ioan Botezătorul şi-a început misiunea, a venit propovăduind că acum sosise timpul ca Mesia să apară şi să se facă invitaţia de a veni în Împărăţia cea reală a lui Dumnezeu. Îndemnul lui era ca tot poporul să se pregătească pentru aceasta, altfel nu vor fi pregătiţi să-L primească pe Mesia. El a spus în esenţă: Examinaţi-vă viaţa. Trăiţi voi conform legii, cât puteţi de bine? Dacă nu trăiţi, dacă trăiţi după o normă mai joasă decât cea mai bună de care sunteţi capabili, atunci sunteţi vinovaţi. În oricare măsură nu trăiţi la nivelul celor mai înalte posibilităţi ale voastre, nu sunteţi în favoarea lui Dumnezeu şi sunteţi nesinceri faţă de legământul vostru. Dacă de acum încolo doriţi să faceţi tot ce puteţi mai bine, arătaţi acest lucru botezându-vă în apă. Aceasta va fi o recunoaştere că vă căiţi de păcate şi astfel vă veţi spăla păcatele.

Poporul şi-a spălat tipic propriile păcate. Nu Ioan Botezătorul le-a spălat. Cei care nu trăiseră în armonie cu Legământul Legii lor, dar care l-au ascultat bucuroşi pe Ioan şi s-au întors de la păcat, erau în mare parte tocmai aceia la care apela mesajul cu privire la venirea lui Mesia. Astfel, împreună cu acei care se păstraseră în favoarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, ei au devenit „israeliţi adevăraţi în care nu era vicleşug”. Această spălare a păcatelor n-a fost o curăţare reală de vină, deoarece numai sângele lui Isus, meritul jertfei Sale de răscumpărare, a putut şterge în realitate păcatul.

Saul din Tars botezat cu botezul lui Ioan

Unii au întrebat: Cu ce botez a fost botezat Saul din Tars? Cu botezul lui Isus, sau cu botezul lui Ioan? Anterior în viaţă, Saul trăise „cu un cuget curat” înaintea lui Dumnezeu; atunci cum a avut păcate pe care să le spele cu ((70)) ocazia convertirii sale la Cristos? Ne amintim incidentul convertirii lui. În timp ce era angajat în persecutarea creştinilor, în drum spre Damasc, Saul fusese doborât la pământ şi i se arătase Domnul. Atunci, după cum Sf. Pavel a spus după aceea, a văzut pe Isus strălucind mai presus de strălucirea soarelui în miezul zilei şi, ca urmare a acestei manifestări glorioase, a orbit. Apoi tovarăşii lui l-au condus în Damasc unde timp de trei zile nici n-a mâncat nici n-a băut. Atunci Anania, un serv al lui Dumnezeu, a fost trimis de Domnul să-i redea lui Pavel vederea. După ce Saul şi-a recăpătat vederea, Anania i-a spus: „Şi acum ce întârzii? Scoală-te şi botează-te, şi spală-ţi păcatele”.

După cât se pare, Sf. Pavel niciodată nu şi-a revenit în întregime de la această leziune a ochilor. Domnul a refuzat să-i redea complet vederea. Anumite Scripturi par să implice că ceea ce el numea „un ţepuş în carne” era slăbiciunea lui de ochi. Dar Domnul i-a declarat că-i va da ceva, ceea ce va fi mai mult decât o compensaţie pentru vederea lui slabă: bogăţiile harului Său (2 Cor. 12:7-10). Deşi el a fost mult onorat cu revelaţii, acest necaz a servit să-l ţină umilit şi să-i amintescă faptul că odată fusese dăunător pentru poporul Domnului.

Apostolul a declarat că ceea ce făcuse era „dintr-un cuget curat”, cu adevărat gândind că făcea serviciu lui Dumnezeu când persecuta pe urmaşii lui Isus. El a spus că primise îndurare pentru că o „făcuse din neştiinţă prin necredinţă”. El a spus: „Eu sunt cel mai mic dintre sfinţi şi nu sunt vrednic să fiu numit sfânt, fiindcă am persecutat Biserica lui Dumnezeu.” Anterior în viaţă, el fusese foarte atent în a ţine formele exterioare ale Legii, fiind, aşa cum a spus, „un Fariseu dintre Farisei”, dar neglijase spiritul Legii — îndurare şi dreptate. În zelul său pentru Lege, persecutase energic pe cei în armonie cu Dumnezeu. De aceea el a fost păcătos fără să fie conştient că făcea rău. Dar păcatul i-a fost declarat de către Domnul prin Anania care a mustrat pe Saul şi i-a solicitat să-şi dea seama de păcatele sale şi să le spele prin botez.

De fapt prin botez nu se iartă nici un păcat

Acest lucru ne face să considerăm în ce mod ar putea botezul să spele păcatele. Scripturile ne arată că în ceea ce priveşte neamurile nu există nici un botez care spală păcatele. Noi toţi, care am fost neamuri, nu ne-am spălat păcatele prin apă, ci prin credinţa în Domnul Isus Cristos. Pentru noi botezul înseamnă ceva diferit de spălarea păcatelor, cum a făcut botezul lui Ioan; adică înseamnă, o îngropare, o introducere în Corpul lui Cristos, Biserica.

Totuşi, aceasta nu înseamnă că Sf. Pavel şi alţi evrei n-au fost introduşi în mod cuvenit în Cristos. Evreii au fost „botezaţi în Moise, în mare şi în nor”. Moise a fost mijlocitor pentru întreaga naţiune a lui Israel, el stătea între Dumnezeu şi popor. Fiindcă aşa a fost, Dumnezeu a intrat în legământ cu ei şi Israel a intrat în legământ cu Dumnezeu, declarând că vor ţine toate poruncile Lui. De-a lungul vârstei Iudaice, unii dintre ei au ţinut aceste porunci fără vreo călcare serioasă. Noi credem că printre aceştia au fost un număr dintre apostoli. Ei au trăit o viaţă bună, onestă, dreaptă, în armonie cu Domnul, pe cât au fost în stare să trăiască în timpul acela.

Alţii dintre aceia care au venit la Isus, au fost cei care şi-au dat seama că erau păcătoşi, dar se pocăiseră. Ne amintim că tocmai acesta a fost obiectivul planului Tatălui, în faptul că a trimis pe Ioan Botezătorul. Ioan învăţa pe evrei că Mesia era gata să vină la ei, şi toţi care doreau să fie în armonie cu Împărăţia pe care o vestea, să caute a fi în armonie cu Legea. Unii n-au avut nimic de ce să se căiască şi nimic de spălat prin botez. Mulţi dintre aceia care şi-au dat seama că fuseseră necredincioşi faţă de legământul lor cu Dumnezeu au fost botezaţi în apă, spălându-şi simbolic păcatele pe care le comiseseră. Acest act de pocăinţă i-a adus înapoi sub binecuvântarea şi favoarea Legământului Legii lor. Dar, deşi sângele taurilor şi ţapilor, vărsat conform legii lor, n-a îndepărtat în realitate păcatul, totuşi, primite cum se cuvine, prin credinţă, aceste jertfe ţineau poporul în relaţie de legământ cu Dumnezeu. Tot aşa, nici botezul în apă n-a putut şterge păcatul, dar i-a restabilit în deplină armonie cu aranjamentul lui Dumnezeu pentru Israel.

Astfel, evreii care au recunoscut că nu trăiseră în armonie cu Dumnezeu, s-au folosit de posibilitatea de a fi botezaţi de Ioan. Spălându-şi păcatele simbolic în apă, ei declarau public faptul că de atunci încolo intenţionau să trăiască în acord cu Legea lui Dumnezeu. Alţii, conducătorii religioşi, au fost ipocriţi. Ei erau siguri că dacă Dumnezeu intenţiona să binecuvinteze pe cineva din poporul Său la venirea lui Mesia, El va binecuvânta pe aceia care se păstraseră în armonie cu Legea — pe ei înşişi. Cărturarii, Fariseii şi Învăţaţii Legii din acel timp, ca şi Saducheii, cu toţii priveau lucrarea lui Ioan ca neînsemnată. Isus a spus că aceasta era datorită faptului că nu erau dispuşi să se căiască şi să-şi spele păcatele, nu erau dispuşi să recunoască faptul că aveau păcate pe care să le spele. De aceea, după cum nu l-au primit pe Ioan, tot aşa nu erau gata să-L primească pe Acela căruia Ioan I-a fost premergător, pe Acela care a venit să şteargă în realitate păcatul, făcându-Şi propria viaţă jertfă pentru păcat.

Cum au fost evreii transferaţi din Moise în Cristos

Neamurile nu puteau să se întoarcă prin pocăinţă la legătură cu Legea Mozaică, deoarece ele n-au fost niciodată sub acea lege. Moise era un tip al lui Cristos. După cum evreii toţi au fost botezaţi în Moise, tot aşa, când Isus a luat locul lui Moise, botezul în Moise a fost socotit ca botez în Cristos pentru toţi aceia care L-au acceptat pe Isus ca Mesia. După cum a arătat apostolul (Fapte 3:22): „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri, un Proroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune”. Cristos a fost acest profet ca Moise, însă cu mult mai mare — ca şi el prin aceea că urma să fie reprezentantul lui Dumnezeu pentru „tot poporul”, toată omenirea, după cum Moise a fost reprezentantul Său pentru tot poporul lui Israel.

Orice evreu, care era în relaţie potrivită cu Dumnezeu prin Moise, a fost adus în Cristos prin exercitarea ((71)) credinţei, aşa încât era în Cristos imediat ce recunoştea pe Cristos ca antitipul lui Moise şi-şi dădea seama că botezul lui în Moise însemna tipic botezul în marele Antitip al lui Moise. Referindu-se la relaţia tipică a lui Israel cu Cristos, apostolul Pavel a declarat că atunci când au băut apă din Stânca lovită, „au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească şi care venea după ei; şi stânca era Cristos”. Ei au băut din ea în tip. Prin urmare, când, la timpul cuvenit, cei credincioşi ai lui Israel L-au acceptat pe Mesia prin credinţă, ei au murit pentru acea relaţie tipică şi de atunci încolo au băut în realitate din Stânca spirituală — Isus Cristos. Ei au intrat în relaţie vitală cu Mesia.

Botezul pentru iertarea păcatelor nu mai este eficient pentru evrei, deoarece ocazia lor, calea prin care ar putea fi preferaţi faţă de neamuri, s-a închis. Acum nu există nici o prevedere prin care evreii să fie privilegiaţi a veni în Cristos prin vreun mod mai uşor decât cei din altă naţiune sau popor. Ca naţiune, evreii au fost părăsiţi cu cinci zile înainte de răstignirea lui Cristos, până când „dublul” sau nefavoarea lor se va împlini. Vezi Studii în Scripturi Volumul 2, studiul 8. Noi înţelegem că favoarea specială pentru evrei, chiar şi individual, s-a sfârşit la trei ani şi jumătate după cruce, la sfârşitul săptămânii a şaptezecea a lor, aşa cum a fost prezis de profetul Daniel (Daniel 9:24-27). Vezi Studii în Scripturi Volumul 2, studiul 3.

Apostolul explică (Romani 11) faptul că deşi Israel fusese ramurile naturale ale măslinului, care aveau ca rădăcină făgăduinţa către Avraam şi ca trunchi antitipic pe Domnul Isus Cristos, totuşi a venit timpul când multe din aceste ramuri au fost rupte. O ramură ruptă n-ar putea fi restabilită prin vreun proces diferit de acela prin care ar putea fi altoită o ramură sălbatică. Aceste ramuri fuseseră deja rupte când apostolul s-a referit la această problemă în scrisoarea sa către Biserica din Roma. Deci orice evreu care ar veni după aceea în Cristos, ar trebui să fie altoit ca şi neamurile. El n-ar avea nici o întâietate.

Botezul nepotrivit al celor doisprezece efeseni

Remarcăm cazul efesenilor menţionaţi în Fapte 19. Apolo propovăduise în Efes şi botezase doisprezece fraţi. Dar Apolo însuşi nu fusese atunci clar informat cu privire la diferenţa dintre botezul evreilor şi cel al neamurilor; şi el le-a făcut botezul lui Ioan, care era pentru iertarea păcatelor evreilor împotriva Legământului Legii lor, incluzând mai târziu păcatul lor de respingere şi răstignire a lui Mesia. Dar Dumnezeu n-ar recunoaşte acest botez pentru unul dintre neamuri. Neamurile nu fuseseră niciodată în relaţie de legământ cu El.

Când Sf. Pavel a venit la Efes şi şi-a dat seama că aceşti oameni n-aveau nici unul din darurile spiritului, comune atunci tuturor credincioşilor, a întrebat ce botez primiseră. Ei au răspuns: „Botezul lui Ioan”. Atunci el le-a cerut să se boteze din nou în numele Domnului Isus Cristos. Aceasta i-a adus în relaţie deplină cu Dumnezeu, cum erau şi restul ucenicilor. Probabil Domnul a permis această greşeală pentru ca apostolii să poată înţelege mai clar şi pentru ca astfel adevărul despre această problemă să poată ajunge până la noi. Aceste lucruri ne dau o idee clară despre cât de specific este Dumnezeu în toate procedurile Sale. Există un mod precis în care putem veni în relaţie de legământ cu Domnul, şi El insistă asupra recunoaşterii condiţiilor care trebuie să fie respectate în acest scop.

Ramurile naturale rupte

Poporul evreu a fost rupt din favoare şi tovărăşie cu Dumnezeu o perioadă lungă de timp, o perioadă de nefavoare egală cu perioada anterioară de favoare — 1845 de ani, după cum am arătat în Studii în Scripturi. Ei sunt separaţi de măslinul originar. Dar Dumnezeu este în stare să-i „altoiască din nou”, după cum declară apostolul. Astfel, în timpul vârstei Evanghelice, evreii au avut acelaşi privilegiu de a veni în Corpul lui Cristos, ca şi neamurile. Faptul că cineva este evreu nu-l împiedică de a intra în stăpânirea tuturor privilegiilor creştinilor dintre neamuri. Singurul lucru care a împiedicat este marele abis al prejudecăţii şi concepţiei greşite despre Dumnezeu.

Naţiunea evreiască este respinsă din favoare divină „până când va intra plinătatea neamurilor”. Noi credem că „plinătatea” este acum aproape completată. Sf. Pavel declară că evreii, Israel după trup, vor fi restabiliţi în favoarea lui Dumnezeu. „Ei vor primi milă prin mila voastră” (a Bisericii Evanghelice), ne asigură el. Ei vor fi aduşi înapoi prin slujirea Bisericii glorificate. Ca naţiune nu s-au folosit de privilegiile acestei vârste Evanghelice, ca să-şi spele păcatele prin acceptarea lui Cristos, dar evreii vor veni în favoare sub cele mai favorabile condiţii când va fi stabilită noua ordine de lucruri, când, prin aplicarea meritului jertfei Sale, Cristos va fi făcut ispăşire pentru întreaga lume. Aceasta va include şi păcatele evreilor. „Dublul” nefavorii lor fiind sfârşit, după cum înţelegem, în primăvara lui 1878, favoarea lui Dumnezeu se manifestă treptat faţă de evrei, şi va continua să crească până la restabilirea lor deplină, deşi pedeapsa lor încă nu este completă.

Privilegii speciale pentru Israel natural

La inaugurarea noii vârste de binecuvântare, Israelului natural i se va acorda un loc şi un privilegiu special, „căci lui Dumnezeu nu-i pare rău de darurile şi de chemarea făcută”. Vedem cum acest privilegiu special va veni la ei încă într-un fel, adică prin aceea că Legea a fost mai mult sau mai puţin o constrângere asupra lor ca popor în viaţa lor zilnică. Mai mult sau mai puţin ei au avut loialitate faţă de Dumnezeu, ceea ce i-a ţinut separaţi de alte naţiuni. Totuşi acest privilegiu special, de întâietate în Împărăţia mesianică, nu va fi acordat tuturor celor care sunt evrei după sânge, ci numai celor care se vor dovedi loiali faţă de Lege şi profeţi, celor care vor fi evrei din inimă, nu numai pe din afară. Toţi ceilalţi vor fi numai neamuri. — Romani 2:28, 29.

((72))

Faza pământescă va fi compusă din vrednicii din vechime ai vârstelor dinaintea primei veniri a Domnului nostru. Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Iov, profeţii evrei şi alţi credincioşi vor fi la putere ca „prinţi în toată ţara” (Psalm 45:16). Evreii ortodocşi vor fi mai dispuşi decât oricare alţi oameni să primească prompt binecuvântările noii dispensaţii. De aceea ei vor avea prima binecuvântare, nu din motivul parţialităţii din partea lui Dumnezeu în arătarea favorii faţă de acest popor, ci în virtutea faptului că El a făcut un legământ cu ei ca urmaşi ai credinciosului Avraam.

Botezul În vârsta viitoare

N-avem nici un motiv să gândim că în noua dispensaţie va fi practicat botezul. N-avem nici o Scriptură care să ne spună că va fi introdus. Totuşi nu va fi surprinzător dacă va fi restabilit, deoarece botezul este o ilustraţie foarte frumoasă a consacrării faţă de Dumnezeu, a predării depline a vieţii în serviciul Lui. Ar putea fi introdus ca simbol al spălării păcatelor, sau ca simbol al consacrării. Ceea ce nu ştim, credem că cel mai bine este să nu discutăm. Vedem că biserica a fost botezată în Cristos, fiind botezată în moartea Lui, şi, de aceea, pentru creştini acest botez este un simbol al morţii. Dar nu este nevoie să fie întotdeauna un simbol al morţii. Această frumoasă ilustraţie ar putea fi transformată pentru a semnifica un botez în familia lui Cristos, o manifestare a adoptării acestui Tată nou, spre deosebire de tatăl vechi, Adam, o ridicare spre înnoirea vieţii prin Domnul Isus Cristos. Să nu fim surprinşi dacă acesta va fi cazul, dar nu este înţelept să facem înainte speculaţii. Mai bine să lăsăm chestiunile care încă nu sunt clare până când Domnul le va descoperi complet.

Ioan Botezătorul a fost numit cu acest nume deoarece a fost primul care a folosit botezul; şi el, ca premergător al lui Cristos, l-a folosit pentru a face o lucrare pregătitoare. Nu numai Ioan şi ucenicii lui, dar şi Isus şi ucenicii Lui au practicat acest botez printre evrei (Ioan 4:1-13). Acest ritual chema la pocăinţa de păcate şi la intrarea în armonie cu Mesia care era gata să vină. Era foarte necesar ca Isus să fie recunoscut ca marele Uns, pentru că, deşi botezul lui Ioan era pentru a aduce pe evrei înapoi în acord cu Moise, în armonie cu Legea, totuşi era pentru a-i pregăti să accepte pe Mesia.

Botezul evreilor după Rusalii a fost la fel — pentru iertarea păcatelor; dar ei erau învinuiţi, pe lângă celelalte păcate de necredincioşie, de răstignirea Prinţului Vieţii. Mulţi şi-au recunoscut vina când şi-au dat seama ce făcuseră. Ei au văzut că întreg poporul era vinovat de ceea ce făcuse prin conducătorii lor, marele preot, subpreoţi, Sinedriu, Cărturari, Farisei şi Învăţaţii Legii.

Evreii pocăiţi în inimă erau îndemnaţi să întrebe ce trebuiau să facă pentru a scăpa de condamnarea care era peste tot poporul. Sf. Petru a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Duhului Sfânt”. Căutând să justifice într-o măsură păcatul răstignirii lui Mesia, el a spus: „Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri; căci dacă ar fi ştiut, n-ar fi răstignit pe Domnul Slavei” (Fapte 2:37, 38; 3:13-15, 17). El le-a amintit că ei erau copii ai făgăduinţei şi ca israeliţi aveau un drept deosebit la acest aranjament, pe care Dumnezeu îl făcuse prin Fiul Său cel Uns, prin aceea că întâi trebuia să fie pentru ei, şi că pocăinţa le va aduce iertare şi ştergerea păcatelor.

În orice caz, apostolul nu vorbea despre o scufundare nouă în Corpul lui Cristos, care ar fi aplicabilă numai la neamuri, deoarece neamurile nu puteau fi primite în acelaşi mod, prin iertarea păcatelor şi restabilirea în favoarea lui Dumnezeu sub aranjamentul Legii iudaice, căreia nu-i fuseseră supuşi niciodată. Neamurile nu păcătuiseră niciodată împotriva Legii, de aceea cu ei nu se putea proceda ca şi cu evreii.

A fost botezul lui Ioan un botez creştin?

Se pune iarăşi întrebarea: A fost botezul lui Ioan un botez creştin? Dacă nu, când au început creştinii să boteze cu botezul creştin? Răspundem: Botezul lui Ioan n-a fost botez creştin, ci numai un botez pentru spălarea păcatelor, aşa cum am arătat. Puţini din cei botezaţi de Ioan ştiau ceva despre Cristos. Prin urmare, nu putea fi un botez creştin. Totuşi, pentru evreii care-l făceau, echivala cu botezul creştin pentru că, venind înapoi în Moise şi recunoscându-l pe Cristos ca antitipul lui Moise, erau astfel transferaţi în Cristos după Rusalii.

Dar botezul creştin pentru neamuri era un lucru nou. El simboliza altoirea ramurilor de măslin sălbatic în măslinul israelit. Era o scufundare a străinilor în Corpul lui Mesia, făcându-i membri împreună cu evreii ai celor douăsprezece seminţii ale Israelului spiritual, al căror număr complet urma să fie 144.000, douăsprezece mii din fiecare seminţie (Apocalipsa 2:9; 3:9; 7:1-8; 14:1-5). Cei luaţi dintre neamuri erau ramurile de măslin sălbatic altoite în măslinul bun, ca să formeze numărul care lipsea pentru a completa Corpul lui Cristos.

Să se practice acum botezul în apă?

Unii prieteni par să se îndoiască în privinţa practicării cuvenite a botezului în apă de la 1 Octombrie 1914 încoace, şi, dacă este cuvenit, ce cuvinte să folosească cel care-l administrează, atunci când scufundă candidatul, în special dacă n-a făcut decât recent consa-crarea.

La acestea răspundem: Întâi, exact când se va sfârşi participarea ca membru în Corpul lui Cristos este o chestiune pe care noi nu suntem capabili s-o determinăm cu hotărâre. Până la acel timp, putem fi siguri că oricine s-a prezentat în modul cuvenit, a putut fi ales. Al doilea, unii dintre aceia care se prezintă acum pentru scufundare, au făcut înainte o deplină consacrare; se poate ca ei să-şi simbolizeze consacrarea făcută cu cinci, zece sau douăzeci de ani în urmă. Al treilea, chiar dacă am fi siguri că Corpul lui Cristos s-a completat, nu vedem nici un motiv de ((73)) ce consacrarea faţă de Dumnezeu să nu fie simbolizată prin botezul în apă, deoarece acest ritual reprezintă predarea şi îngroparea voinţei individului în voinţa Domnului, şi aceasta este calea cuvenită pentru fiecare. Nu ne-am putea imagina o cale diferită pentru a merge toţi în timpul vârstei Milenare. Diferenţa va fi că Domnul nu-i va accepta atunci la o schimbare de natură, ci la favoarea Lui sub privilegiile restabilirii din acea dispensaţie, o ridicare la natura umană pe pământ.

Cei care vor veni în armonie cu aranjamentele lui Dumnezeu pentru lume în timpul Mileniului, acum gata să apară, vor fi fii ai lui Cristos; despre El se vorbeşte ca fiind „Tată Veşnic” al lor, Dătător de viaţă al lor. El nu este Tatăl Bisericii Evanghelice, ci Fratele lor mai mare. Ei sunt fiii lui Dumnezeu. Viaţa care va fi dată lumii va fi viaţă pământească, de felul celei pe care a predat-o Isus în folosul lor. La ei se face referire în 1 Corinteni capitolul 15, ca fiind aceia care sunt ai Lui, care devin ai Lui în timpul miei de ani de prezenţă a Lui.

Traducerea din Versiunea Comună este neclară. Versetul 23 ar trebui să spună: „Dar fiecare la rândul lui: rodul dintâi uns; apoi cei care sunt ai lui Cristos la prezenţa Lui” — în timpul Parousiei Lui, o mie de ani de domnie a lui Cristos. „Apoi vine sfârşitul, când El (Cristos) va fi predat Împărăţia lui Dumnezeu, însuşi Tatălui”, „pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi” (Versetele 24-28). Toată lumea restaurată va aparţine familiei generale a lui Cristos. Isus, Mirele, şi Biserica, mireasa Lui, vor avea familia umană regenerată ca fii pe plan pământesc de existenţă. Oamenii vor deveni copiii lui Cristos prin consacrarea lor. Voia Tatălui pentru ei nu va fi natura spirituală, ci restabilirea umană la tot ceea ce s-a pierdut în Adam.

Pentru toate aceste motive, noi vedem că este potrivit să nu facem în acest timp nici o schimbare, fie în botezul simbolic, fie în limbajul folosit în legătură cu acesta. Noi gândim că este o ilustraţie potrivită a consacrării faţă de Dumnezeu şi faţă de serviciul Său, pe oricare plan de viaţă ar putea petrece cineva eternitatea, fie spiritual, fie pământesc.