BUCUROŞI ÎN STRÂMTORARE

„Ferice va fi de voi când, din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii, care au fost înainte de voi.” Matei 5:11, 12.

R5544 W. T. 1 octombrie 1914 (pag. 291-294)

Aceste cuvinte ale Domnului nostru sunt adresate ucenicilor Săi — nu numai apostolilor Săi, care au fost aleşi să fie mesagerii Săi speciali, ci tuturor urmaşilor Săi de-a lungul acestui Veac. Un ucenic este un elev — unul care este învăţat de altul. Toţi cei care sunt ucenicii lui Isus trebuie să-şi aplice mesajul textului nostru. „Ferice de voi” înseamnă că persecuţia este o favoare de la Dumnezeu. Consideraţi ca o favoare de la Tatăl când oamenii vă vor insulta — nu din cauza insultei, ci din cauză că vor spune aceste lucruri despre voi pe nedrept, din pricina lui Cristos.

Nimeni în mod normal n-ar alege să fie persecutat sau să fie vorbit de rău. Scripturile spun că un nume bun este de apreciat mai mult decât marile bogăţii. Dar dacă suferim pentru Cristos, putem şti că Domnul ne va răsplăti. În aranjamentul Domnului trebuie să fie un timp de „compensare” pentru tot ce suferim aici. Astfel noi adunăm comori în Cer. Toată suferinţa de acum adună pentru noi o mult mai mare greutate veşnică de slavă, dacă o purtăm pentru El.

Din acest punct de vedere ar trebui să dorim cu adevărat persecuţia. Nu trebuie să ne străduim după ea, nici să ne străduim să o atragem asupra noastră inutil; dar dându-ne seama că dacă ne lipseşte persecuţia ne lipseşte una din dovezile că suntem adevăraţi ucenici ai Domnului, ne bucurăm când în providenţa lui Dumnezeu avem parte de ea. Unii, este adevărat, ar putea fi insultaţi pentru că au făcut ceva rău sau neînţelept. N-ar fi nici o binecuvântare în astfel de experienţă. Binecuvântarea vine când acuzaţia împotriva noastră este falsă şi este pentru Adevăr.

„Toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi.” Prin urmare, trebuie să ne cercetăm vieţile să vedem dacă avem această dovadă că trăim evlavios. Domnul este „Adevărata Lumină care venind în lume luminează pe orice om”. Noi suntem lumini mai mici. Lăsând luminile noastre să strălucească cu credincioşie, vom atrage asupra noastră persecuţie. Să nu ne imaginăm că scăparea de persecuţie în cazul nostru este rezultatul unei înţelepciuni superioare sau al tactului din partea noastră. „Toţi cei care voiesc să trăiască evlavios vor fi persecutaţi” este promisiunea, asigurarea Scripturii. Nu trebuie să căutăm s-o atragem, dar trebuie să dorim această dovadă a credincioşiei noastre şi trebuie să dorim să fim unul dintre cei „fericiţi”, despre care vorbeşte Învăţătorul în textul nostru. Atunci să ne întrebăm: Sunt eu persecutat pentru Cristos? Ar trebui să ne examinăm inimile în rugăciune ca să vedem dacă suntem deplin loiali lui Dumnezeu, să vedem dacă lăsăm lumina noastră să strălucească în mod cuvenit. Dacă ne lipseşte această dovadă a relaţiei de fiu, ar trebui să ne întrebăm: Care este motivul?

Persecuţia, un rezultat sigur al credincioşiei

O soră i-a spus odată editorului: „Eu nu sunt persecutată, nu am împotriviri. Se pare că totul îmi merge bine”. Ea părea tulburată. I-am cerut surorii să-şi studieze inima să vadă dacă era cât putea de credincioasă sau nu. La răspunsul ei am spus: „Poate că primeşti persecuţiile cu atâta demnitate încât eşti fericită în ele”. Sora a răspuns că ar fi fericită dacă ar gândi că acesta ar fi cazul. Apoi i-am spus că singura altă explicaţie la care ne puteam gândi era că Domnul îi permitea timp să câştige putere ca să poată suporta ceea ce va veni peste ea mai târziu. I-am spus să se roage pentru aceasta. După un an sau doi am văzut-o ((816)) iarăşi pe sora. Ne-am amintit împrejurarea şi am întrebat-o dacă avea vreo persecuţie. Ea a răspuns: „O, da, am avut multă persecuţie, dar sunt fericită şi mă bucur în ea!”

Este imposibil să ne bucurăm în persecuţie până când nu obţinem vederea corectă asupra subiectului. Noi nu putem face aceasta de la noi, şi de aceea avem nevoie să ducem problema înaintea Domnului şi să discutăm cu El. După ce am „discutat puţin cu Isus”, credinţa noastră se prinde de El. Apostolul Pavel ne spune că trebuie să fim nespus de bucuroşi şi de veseli în persecuţie şi suferinţă pentru Cristos. Apostolul Petru de asemenea declară: „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi, fiindcă Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi. Nimeni din voi să nu sufere ca … răufăcător, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin … să preamărească pe Dumnezeu în numele acesta”. 1 Petru 4:14-16.

Învăţătorul n-a fost surprins de atitudinea preoţilor celor mai de seamă şi a conducătorilor religioşi din zilele Sale. El a ştiut de la început că va întâmpina opoziţie şi ostilitate, şi i-a avertizat pe ucenicii Săi să nu se aştepte la altceva. În ceea ce priveşte motivul că trebuia să fie persecuţie împotriva Domnului şi a celor care urmează credincioşi în urmele Sale, ne spune chiar El zicând: „Întunericul urăşte lumina”. Întunericul îl reprezintă pe Satan, păcatul, orice este contrar dreptăţii. Domnul este reprezentat ca marea lumină, „şi în El nu este întuneric”. Lumina vindecă, este benefică, dă sănătate.

Cei care sunt ai întunericului îi urăsc pe cei care sunt ai luminii, pentru că lumina mustră întunericul şi întunericului nu-i place să fie mustrat. Oriunde este dreptate, este o mustrare pentru ceea ce este păcătos, întunecos. Domnul nostru a reprezentat lumina. El a reprezentat Adevărul, pe Tatăl ceresc. Şi cei care erau în întuneric erau în opoziţie cu el în măsura întunericului lor — unii dinre aceştia cu bună ştiinţă, alţii din mai multă sau mai puţină ignoranţă. „Dumnezeul acestei lumi a orbit minţile tuturor celor care nu au crezut.” Satan sa priceput să pună întunericul în locul luminii şi lumina în locul întunericului.

Mulţi s-au opus luminii cu o conştiinţă bună

Faptul că mulţi din lume sunt în opoziţie cu Dumnezeu şi cu dreptatea nu este fiindcă de regulă ei sunt răi în inimă, ci fiindcă Satan a reuşit să facă întunericul să pară de dorit şi lumina de nedorit. Aşa a fost în sistemele religioase din zilele lui Isus şi credem că este la fel şi în sistemele religioase de astăzi. Saul din Tars a fost pentru un timp unul din cei orbiţi de Satan. În faptul că a persecutat pe urmaşii lui Isus el a crezut într-adevăr că făcea serviciu lui Dumnezeu. Dar când a fost prins de Domnul şi i-a fost descoperită lumina, el s-a dovedit loial lui Dumnezeu.

Şi noi credem că aşa este şi cu unii care astăzi se opun luminii şi adevărului care sunt vestite acum. Ei sunt amăgiţi; dar dacă inimile lor sunt cu totul loiale Domnului, dacă sunt credincioşi angajamentelor lor de consacrare, Adevărul le va fi dezvăluit înainte ca „uşa să se închidă”; căci „voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric; voi sunteţi copii ai luminii”. „Cei înţelepţi vor înţelege.” Curând cunoştinţa Adevărului va veni la „fecioarele nechibzuite” şi ele îşi vor spăla hainele murdare în sângele lui Cristos — în timpul marii strâmtorări care va veni curând peste toată lumea. Şi în curând, de asemenea, lumina cunoştinţei lui Dumnezeu va umple tot pământul. Dar atâta timp cât Satan este „prinţul acestei lumi” şi atâta timp cât aceia care sunt urmaşii Domnului şi au spiritul Lui se află în lume, trebuie să fie un conflict.

Opoziţia întunericului faţă de lumină se poate manifesta în diferite moduri. În zilele Domnului nostru şi ale apostolilor au existat persecuţii ale creştinilor de către evrei. Mai târziu, de-a lungul secolelor în care Cuvântul lui Dumnezeu a fost neglijat şi Adevărul a fost ascuns de erori grosolane, au existat persecuţii ale protestanţilor de către catolici, ale catolicilor de către protestanţi şi ale evreilor de către ambii — totul pentru că nau studiat Cuvântul lui Dumnezeu şi nu i-au urmat învăţăturile. Dar în aceste timpuri întunecate foarte puţini au avut acces la Cuvânt.

Unele împotriviri faţă de Domnul nostru au fost pe faţă, iar altele ascunse. Mulţi dintre apostoli, asemenea Învăţătorului lor, au suferit moarte prin violenţă; şi mulţi credincioşi din timpul Veacului Evanghelic au suferit moarte violentă. În prezent, persecuţia exterioară nu este aprobată de lege, nici nu este tolerată întro măsură mare.

Metode actuale de persecuţie

Persecutorii au folosit tot timpul arme de insultă, de defăimare, spunând tot felul de rele pe nedrept împotriva celor care sunt poporul adevărat al lui Dumnezeu. După cum declară Biblia: „Din plinătatea inimii vorbeşte gura”. Astăzi se fac învinuiri defăimătoare şi împotrivitorii Adevărului se complac în expresii infame, răutăcioase, şi aceasta este arma principală, pentru că defăimătorii n-au astăzi puterea să recurgă la violenţă deschisă, personală. Sentimentul public şi legea n-ar permite. Dar persecuţia este de acelaşi fel, de acelaşi spirit — guvernată numai de împrejurări şi condiţii. Cei care spun lucruri pe nedrept, ştiind că învinuirile sunt false, sunt chiar cei care ar răstigni sau ar arde pe rug pe alţii dacă ar avea putere. Nefiind permis să folosească violenţă personală prin legile actuale ((817)) şi prin sentimentul general, aceştia sunt forţaţi să se mulţumească cu aducerea a tot felul de învinuiri false — căutând să asasineze reputaţia şi să distrugă influenţa celor care vestesc Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu.

Atitudinea corectă a celor persecutaţi este arătată în textul nostru. În loc să ne simţim aruncaţi la pământ şi descurajaţi de aceste experienţe şi să le considerăm stranii, dovezi că Dumnezeu este împotriva noastră, să conchidem inversul. Să ne spunem nouă înşine: „Acesta este acelaşi fel de experienţe pe care la avut Domnul şi pe care l-a avut poporul Său din trecut”. Deci, „Nu vă miraţi … dacă vă urăşte lumea îîn special lumea religioasă — lumea care L-a urâtş.” „Ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră”, ne-a avertizat Învăţătorul nostru. În loc să ne descurajăm, noi trebuie să ne bucurăm — nu înseamnă că cineva s-ar putea bucura în persecuţie de dragul ei, pentru că persecuţia este dureroasă; ci trebuie să ne bucurăm pentru că „răsplata voastră este mare în ceruri”. Ceea ce nu primim aici în privinţa prosperităţii, vom primi acolo — în Împărăţie.

Socialiştii spun că ei intenţionează să aibă unele din lucrurile bune acum! Ei n-au credinţă suficientă în binecuvântările viitoare ca să fie dispuşi să aştepte. Dar clasa căreia i se adresează textul nostru sunt cei care au credinţă în Dumnezeu şi în promisiunile Sale, cei care sunt asociaţi cu Cristos, care înţeleg că experienţele din acest timp produc pentru ei „mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă”, şi ei sunt mulţumiţi să aştepte timpul lui Dumnezeu. Aceştia se bucură în inimile lor, dându-şi seama că îndură pentru dreptate, că sunt de partea lui Dumnezeu, de partea a ceea ce este drept, de partea Adevărului, şi dându-şi seama că aceste suferinţe sunt doar de moment, cum ar fi; căci viaţa prezentă este doar o scurtă perioadă de timp în comparaţie cu viaţa veşnică, cu glorioasa nemurire, atât de aproape, în care vom primi binecuvântările promise — bucurie veşnică cu Domnul.

„Paza bună trece primejdia rea”

Învăţătorul i-a prevenit corect pe toţi urmaşii Săi că nu trebuiau să se aştepte ca lumea să le aprecieze atitudinea. Cineva ar putea gândi că dacă unul a renunţat la păcat şi a adoptat un curs drept, lumea îl va stima; că toţi vor vedea vrednicia caracterului său şi-i vor arăta un respect special. Dar nu trebuie să ne aşteptăm la aceasta sub actuala domnie a Păcatului. Ar fi o cale foarte lată de intrare în Împărăţie şi mulţi ar putea să ia această cale pentru favoarea omului, pentru prosperitatea care le-ar aduce-o. Domnul n-ar putea demonstra niciodată potrivirea noastră pentru onorurile Împărăţiei în astfel de condiţii.

Dacă marele nostru Învăţător a fost numit Beelzebul, nu ne putem aştepta ca membrii Casei Sale să fie trataţi mai bine. Dacă El, care a fost perfect, a fost expus dispreţului ca Prinţul Diavolilor, putem aştepta ca un tratament asemănător să le fie aplicat şi urmaşilor Săi din partea celor pe care i-a orbit Adversarul; căci noi suntem mai puţin capabili să susţinem standardul dreptăţii decât El. Când duşmanii Săi au încercat să facă aşa încât caracterul Său să pară josnic în ochii altora, El nu S-a răzbunat. Isus a arătat în ocazii potrivite faptele rele, caracterul greşit al celor care erau conducători religioşi şi învăţători; dar El n-a făcut aceasta într-un sens răzbunător. Cu diferite ocazii i-a acuzat că sunt nesinceri, nesfinţi, făţarnici; dar n-a spus nimic pentru a-i leza, ci cu dorinţa de a le arăta starea nepotrivită a inimii, ca să profite de instruirea Sa. El S-a străduit să ajute pe alţii să vadă adevărata stare a acestor conducători orbi ai orbilor, pentru a le împiedica căderea în groapa spre care se grăbeau conducătorii lor.

Proba hotărâtoare a Învăţătorului

Când cărturarii, fariseii şi doctorii Legii au încercat să născocească învinuiri împotriva Învăţătorului şi să dea interpretări rele celor spuse, El a fost răbdător în toate aceste condiţii grele. El S-a supus tratamentului. S-ar putea întreba: De ce a permis Dumnezeu ca Fiul Său cel sfânt să sufere astfel de insulte? De ce nu i-a lovit pe acei care au făcut atâta rău? Răspunsul este că Tatăl a dorit să demonstreze felul de caracter care-I era plăcut şi a dorit să probeze loialitatea lui Isus. Va fi El supus şi ascultător, sau va fi ofensat de aceste afronturi? Va spune El: „Nu voi tolera aceasta! N-am venit în lume să suport astfel de jigniri?” Experienţele Sale dureroase au fost astfel probe ale loialităţii Sale faţă de Tatăl.

Isus a ştiut că voia Tatălui era ca El să Se supună, chiar până la moarte, şi a fost de acord să facă aceasta. Acum proba hotărâtoare era: Va continua El loial Tatălui şi-I va îndeplini scopurile? Dacă era aşa, va fi vrednic să fie Mesia, vrednic să fie Fiul divin al lui Dumnezeu toată eternitatea. Experienţele Domnului nostru fuseseră prezise toate în profeţie. Pentru a împlini aceste profeţii trebuia să primească insulte şi trebuia să le accepte în modul cuvenit. Apostolul Petru arată că în aceasta El a fost un exemplu vrednic pentru toţi urmaşii Săi. După cum Cel care a fost sfânt, nevinovat, nepătat, n-a cerut ca Tatăl să aducă asupra celor care Lau insultat vreo pedeapsă pentru faptele lor rele, tot aşa acesta este un exemplu pentru noi; tot aşa noi trebuie să mergem în urmele Lui.

Spiritul persecuţiei Încă există

Ne dăm seama că în cazul nostru nu este nici unul drept, nici unul perfect. Vedem astfel că duşmanii noştri ar putea să aibă o cauză ca ((818)) să ne insulte. Ei ar putea vedea unele din imperfecţiunile noastre şi ar putea avea ceva ce să critice şi ce să exagereze. Apostolul Petru spune: „Nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit”. După cum ei au spus tot felul de rele împotriva Domnului nostru pe nedrept, putem fi siguri că vor spune tot felul de lucruri rele şi împotriva noastră pe nedrept. Şi după cum el a suportat cu răbdare, tot aşa trebuie şi noi să luăm cu răbdare tot ce vine peste noi, şi să ne dăm seama că nimic nu ni se poate întâmpla fără ca Tatăl să ştie dinainte şi să permită pentru binele nostru şi pentru gloria Sa. Învăţătorul nostru ne-a lăsat o parte din paharul Său pe care Tatăl l-a turnat pentru El. După ce tot paharul va fi golit, atunci va veni gloria şi onoarea — dar nu acum.

Ne-am putea aştepta în condiţiile schimbate ale zilei actuale ca acei care sunt loiali lui Dumnezeu şi Adevărului Său să nu fie maltrataţi şi persecutaţi ca în zilele lui Isus. Dar credem că există un alt mod de a vedea chestiunea. Credem că Isus, dacă ar fi aici în carne astăzi, ar fi persecutat şi vorbit de rău de către cei lumeşti, în special din sistemele bisericii nominale. Acum, în loc să-L răstignească în mod literal sau să-L ardă pe rug, L-ar „arde” înaintea publicului — o formă mai rafinată de persecuţie — pentru că spiritul persecuţiei este încă prezent.

În măsura în care urmaşii lui Isus sunt credincioşi învăţăturilor Învăţătorului, în aceeaşi măsură nu vor fi în armonie cu tot ceea ce este opus spiritului lui Cristos şi în aceeaşi măsură ei vor fi prezentaţi în lumină falsă şi persecutaţi. În zilele lui Isus erau mulţi oameni care se plecau înaintea Doctorilor Legii, careşi făceau filacterele largi şi erau foarte exacţi în privinţa literei Legii, a plătirii zeciuielilor etc. Isus n-a căutat onoare şi poziţie înaltă. Ci El a apelat la popor să se întoarcă de la păcat, să umble în urmele Lui, să susţină Adevărul care este împotriva oricărei nedreptăţi şi a oricărui neadevăr. Acest apel n-a atins nici o coardă sensibilă în inimile celor cu minte lumească.

Pentru acest motiv spunem că lumea nu s-a schimbat, că lumea este încă în opoziţie cu Cuvântul şi cu spiritul lui — în special lumea religioasă. Este încă adevărat, totuşi, ca în zilele când Domnul nostru era în trup, că oamenii obişnuiţi sunt înclinaţi să asculte cu bucurie Evanghelia, dacă nu sunt orbiţi de conducătorii religioşi. Dar astăzi, ca şi în timpul lui Isus, mulţi sunt influenţaţi de reprezentările false ale acelora pe care s-au obişnuit să-i privească drept păstorii lor spirituali. Dacă deci lumea ar ajunge să ne simpatizeze ca popor şi ar vorbi bine despre noi şi am deveni populari, am intra sub condamnarea exprimată în cuvintele Învăţătorului: „Vai de voi când toţi oamenii vă vor vorbi de bine, fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii mincinoşi”.

Să nu vă miraţi

Dacă, dimpotrivă, aflăm că în ciuda celor mai bune străduinţe suntem asaltaţi de împotrivire şi suntem priviţi cu suspiciune, dacă eforturilor noastre neegoiste de a face bine şi a aduce şi altora lumina glorioasă care a binecuvântat atâta inimile noastre li se dau interpretări josnice, să nu fim surprinşi sau să ne simţim mâhniţi, căci fără îndoială este pentru acelaşi motiv pentru care I s-au opus şi lui Isus.

Spiritul luminii este spiritul lui Cristos. Spiritul întunericului este al lumii. Toţi cei care au simpatie pentru ceea ce este rău, sau care au fost atât de orbiţi încât lumina le apare ca întuneric, se vor opune luminii. Există atât de mult egoism în lume, iar oamenii au fost atât de adesea folosiţi ca unelte şi înşelaţi, încât nu ne putem mira că nu pot crede uşor că există unii care pot fi impulsionaţi numai de motivul binecuvântării semenilor.

Interesul unora va fi să promoveze clericalismul, şi în consecinţă vor încearca să zdrobească tot ce este dăunător intereselor lor. Ei spun: „Voi vă împotriviţi nouă”. Noi răspundem că noi doar susţinem lumina. Dar ei simt că lumina care ajunge la popor subminează influenţa lor. Noi credem că acesta este secretul împotrivirii puternice faţă de Adevăr care predomină în unele părţi. Există un mare număr, credem noi, care în multe privinţe sunt oameni buni, dar care luptă împotriva luminii. Putem presupune că ei nu-şi dau seama de ceea ce fac — că fără să ştie ţin la ignoranţa erorii, în robia Păcatului şi a lui Satan. Pentru acest motiv ei sunt în antagonism cu acei care ridică vălul din faţa poporului Domnului şi îi arată caracterul lui Dumnezeu, că El este Iubire. De aici vine conflictul actual.

O altă fază a împotrivirii este în privinţa chestiunilor financiare. Când pretindem că ceea ce se dă Domnului nu trebuie obţinut prin linguşirea oamenilor, nu trebuie smuls de la ei, scos de la ei, luat cu forţa de la ei, ci orice se dă trebuie să fie din voinţă liberă, oferire voluntară, noi procedăm contrar obiceiului de secole. Cum le-a spus un slujitor baptist la doi dintre fraţii noştri: „Gândiţi-vă la reclama publicitară a pastorului Russell: Intrarea gratuită şi fără colectă! Unde am fi noi dacă n-am avea colecte, sau dacă oamenii ar gândi că nu este un lucru potrivit să facem să circule coşurile pentru colecte?”

Mustrarea poporului Său va dispărea în curând

După cum Învăţătorul nostru a fost urât fără motiv, aşa să fie şi experienţa noastră, după cât este posibil. Să căutăm ca ura, răutatea, invidia şi spiritul crimei care sunt puse cu grămada ((819)) asupra noastră să fie în întregime nemeritate. Străduinţa noastră serioasă să fie ca vieţile noastre, cât suntem în stare de mult, să reflecte lumina Adevărului, să fie cât se poate de nobile şi de integre în toate lucrurile; ca cuvintele şi acţiunile noastre să glorifice pe Domnul pe care Îl servim, şi să fie grăitoare pentru iubirea noastră faţă de toată omenirea, în special faţă de Casa Credinţei, fie că este luminată de Adevărul Prezent, fie că nu este încă.

Noi credem că în foarte scurt timp vom fi glorificaţi cu Domnul nostru, dacă suntem credincioşi. Apoi va fi inaugurată o nouă dispensaţie; şi cei care ne urăsc acum, în special din cauză că sunt orbiţi şi induşi în eroare de către Adversar, îşi vor pleca inimile înaintea noastră ca Unşii Domnului, şi noi vom avea privilegiul binecuvântat de a-i ridica, de a-i lumina, de a-i ierta şi a-i ajuta să ajungă la chipul perfect şi asemănarea cu Dumnezeul nostru.

În ce măsură sunt supravegheate experienţele noastre?

Unii ar putea ridica întrebarea: În ce măsură supraveghează Dumnezeu experienţele copiilor Săi? Învăţătorul a spus: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” Atunci cum va fi cu paharul nostru? Nu este Dumnezeu şi Tatăl nostru? Nu suntem noi membri ai lui Cristos? Cine deci, dacă nu Tatăl nostru, ne toarnă paharul? Dar noi ştim că Dumnezeu nu participă la nici un lucru rău; cum, deci, are El de-a face cu relele care vin peste poporul Său?

Răspundem: Există tot felul de forţe şi influenţe rele în jurul nostru. Aceste influenţe rele sunt de la Satan şi de la îngerii căzuţi. „Potrivnicul nostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită”, şi îngerii căzuţi umblă şi ei cautând cum să-i asalteze pe copiii Domnului. Dar ei nu pot avea nici o putere asupra noastră decât dacă Tatăl permite. El nu va permite să ne atingă nici o influenţă rea care să ne vatăme ca Noi Creaturi, dacă stăm aproape de El. Şi El va împiedica dauna sau lezarea persoanelor noastre, decât dacă vede că va lucra spre binele nostru, dacă suntem corect încercaţi prin ea.

Toate lucrurile lucrează spre binele nostru

Noi avem şi împotrivirea din partea lumii. Dar Satan, prinţul acestei lumi, reuşeşte să orbească minţile oamenilor, punând eroarea în locul Adevărului, întunericul în locul luminii, pentru a face calea dreptăţii şi ascultării de Dumnezeu să pară nechibzuită, de nedorit şi extremă. Cei care au mai mult sau mai puţin din spiritul lumii aduc împotriva copiilor Domnului, pe o cale perfect naturală, pe lângă influenţa directă a Celui Rău şi a cohortelor lui, o anumită măsură de împotrivire. De exemplu, Domnul nostru, pe când se apropia timpul morţii Sale, le vorbea apostolilor despre marele punct culminant al experienţelor Sale — că El va merge la Ierusalim, că oamenii Îl vor răstigni etc. Atunci Petru a spus: Doamne, Doamne, nu-Ţi lăsa mintea să meargă pe această cale! Ai venit pe pământ să fii marele Împărat! Nu lăsa în mintea Ta gândul că trebuie să fii răstignit! Şi Domnul S-a întors spre Petru şi a zis: „Înapoia Mea adversarule!” El era adversarul Domnului în acel timp.

Astfel lumea adesea devine adversarul copiilor lui Dumnezeu în zelul lor pentru ceea ce gândesc ei că este un curs mai onorabil şi mai avantajos pentru noi. Ei îndeamnă: Nu priviţi lucrurile atât de extrem şi o veţi duce mai bine. Aceasta este împotrivire la angajamentul nostru de consacrare; şi când ne împotrivim la eforturile lor bine intenţionate, ei caută să ni se împotrivească şi să ne aducă înapoi la vederile şi ideile lor. Idealul lumii pentru noi ca creştini ar fi: Faceţi bine şi lucraţi pentru ridicare socială, pentru reformă civică; construiţi spitale, fondaţi orfelinate etc.; dar nu petreceţi atât de mult timp studiind acea Biblie veche, pentru că ei vă vor numi extremişti sau eretici. Astfel lumea încearcă compătimitor să ne influenţeze. Şi Tatăl nostru permite aceste influenţe să vină asupra noastră pentru probarea noastră. Putem fi siguri că Domnul astfel supraveghează experienţele noastre încât nimic nu poate veni peste noi în nici un mod, decât ceea ce va lucra spre binele nostru spiritual atâta vreme cât ne păstrăm în dragostea Sa — atâta vreme cât rămânem în El cu totul. Şi însăşi moartea nu are putere să ne atingă până când timpul lui Dumnezeu pentru noi nu va fi venit.

Carnea noastră este adversarul nostru constant, întotdeauna prezent. El încearcă să spună: Nu, nu! Nu duceţi acest lucru atât de departe! Carnea noastră este înclinată să fie în armonie cu lumea. Dar Noua noastră Creatură răspunde: Isus a umblat pe calea sacrificiului şi suferinţei — şi sf. Pavel, sf. Petru şi sf. Ioan. Iar carnea sugerează că ei au fost persoane speciale. Dar noi ştim că Biblia ne învaţă că acelaşi curs trebuie urmat de către tot poporul credincios al Domnului şi că toţi aceştia vor fi persecutaţi. 2 Timotei 3:12.

Nu toţi vor fi răstigniţi, nici nu vor fi aruncaţi toţi într-un cazan cu ulei fierbinte, nici nu vor fi tăiaţi în două cu ferăstrăul, nici decapitaţi. Probabil că noi nu vom avea aceste experienţe; dar trebuie să suferim. Astfel noi cerem cărnii noastre să fie liniştită şi ne bucurăm în experienţele pe care le avem; căci „dacă răbdăm (cu El), vom şi împărăţi împreună cu El” (2 Tim. 2:12). Bineînţeles că ne bucurăm! Şi lumea spune că înnebunim!

Promisiunile preţioase, tăria noastră

Dragi fraţi, trebuie să ne amintim — şi acesta trebuie să fie un gând de despărţire pentru noi — că nimic nu ne poate dăuna, nicidecum, fără voia ((820)) Tatălui nostru. Ni s-a promis că nici un fir de păr de pe cap nu va pieri — în mod figurat. Şi avem garanţia de la Domnul că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu”, care îşi pun încrederea în El. Orice n-ar fi o binecuvântare pentru noi nu va fi permis. Încercările şi necazurile noastre, primite în mod corect, trebuie să lucreze pentru noi „mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă”. 2 Cor. 4:17, 18.

Privind în urmă, putem vedea că toţi cei care au mers pe calea îngustă au fost persecutaţi. Oricine a fost în acord cu Dumnezeu a fost în dezacord cu mersul acestei lumi. Baptiştii, apoi metodiştii, au fost persecutaţi în zilele timpurii pentru că au avut mai multă lumină decât alţii. Presbiterienii au fost şi ei persecutaţi pentru un timp, pentru că au avut lumină mai mare decât alţii.

Noaptea este aproape trecută

La fel trebuie să ne aşteptăm şi în zilele noastre. Persecuţia va veni peste aceia care au curajul convingerilor lor. Domnul ne spune că ungerea pe care am primit-o de la El este chiar cu scopul de a-I vesti virtuţile (1 Petru 2:9). Noi trebuie să ne examinăm pe noi înşine ca să vedem dacă ne-am ţinut în vreo măsură lumina sub baniţă. În capitolul 11 din Evrei, sf. Pavel relatează suferinţele profeţilor şi ale vrednicilor din vechime. Unii dintre ei au fost ucişi cu pietre, alţii au fost tăiaţi în două cu ferăstrăul; au fost ucişi şi persecutaţi în diferite moduri. Aceşti oameni evlavioşi au suferit mult pentru dreptate. „Toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi.”

Dar noaptea este aproape trecută. În curând Domnul Se va ridica. El Îşi va întinde mâinile — Puterea Sa — şi copiii Lui vor fi eliberaţi. Curând va veni Domnia glorioasă a lui Mesia. Atunci toţi cei care vor trăi în dreptate vor avea pace. În toate, dragi prieteni, textul nostru este foarte preţios — unul care trebuie să ne încurajeze inimile şi să ajute să ne îndrume pe calea noastră şi să ne aducă mângâiere şi bucurie în aceste zile de sfârşit ale peregrinajului nostru.

„Dumnezeul nostru este iubire; Lui îi place să ne audă vocea;
În Cristos ne împărtăşim din bogăţiile harului Său;
Îi place să ne îmbrăţişeze cu braţele Sale mângâietoare,
Şi ne lasă în cuibul copiilor să ne aşezăm.

Îi place să răspundă la rugăciune, deşi poate
Că nu în modul în care credem noi că este cel mai bine;
Dar în perspectiva Sa, în judecata Sa perfectă
El dă binecuvântările şi reţine restul.”