CÂMPUL DE GRÂU AL LUI DUMNEZEU
„Culegeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.” Mat. 13:30.
R 5048 W. T. 15 iunie 1912 (pag. 199-200)
Lecţiile Şcolii noastre Duminicale Internaţionale sunt în mod special de ajutor anul acesta. Suntem bucuroşi că selecţia conţine atât de multe lecţii despre Împărăţie. Acestui subiect nu i s-a acordat până acum consideraţie suficientă, având în vedere proeminenţa lui în Biblie — de la promisunea făcută lui Avraam, relatată în Genesa, până la relatările din Apocalipsa, care reprezintă stabilirea deplină a Împărăţiei, legarea lui Satan şi mia de ani de prosperitate, care are ca rezultat aducerea „fiecărei creaturi din cer şi de pe pământ” să se închine şi să laude pe Atotputernicul, şi să înlăture păcatul, lacrimile şi moartea. Gen. 22:18; Apoc. 20:2; 21:4; 5:13.
Studiul de astăzi este o altă pildă a Împărăţiei, şi una din cele puţine pe care Învăţătorul le-a explicat în mod special, şi în armonie cu care trebuie interpretate toate celelalte. Aici este ilustrată Împărăţia în embrion, nu Împărăţia în glorie; cu alte cuvinte, şi această pildă este legată de Veacul Evanghelic şi de lucrarea alegerii Bisericii. De aceea ilustrează întregul Veac de la început până la sfârşit.
„CÂMPUL ESTE LUMEA”
Slujirea personală a Domnului nostru a fost numai pentru evrei, şi în mod asemănător ucenicii Lui au lucrat numai cu evreii o perioadă fixată de timp — până la sfârşitul „celor şaptezeci de săptămâni” de favoare divină promisă acelei naţiuni. Acele săptămâni simbolice s-au sfârşit la trei ani şi jumătate după răstignirea lui Isus. Atunci uşa a fost deschisă şi pentru neamuri, Corneliu fiind primul convertit. Fapt. 10.
Această pildă ne arată de asemenea chiar începutul chemării Domnului pentru mireasa Sa dintre toate neamurile, nu numai dintre evrei, deşi în Planul divin a fost necesar ca ei să aibă prima ocazie. Astfel sf. Pavel declară, spunând evreilor: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar, fiindcă voi îl lepădaţi … ne întoarcem spre neamuri” (Fapt. 13:46). Întreaga lume constituia „câmpul” pen-tru semănarea „seminţei bune”, şi „sămânţa bună” nu este orice mesaj sau orice fel de mesaj, ci este strict definit, „Evanghelia împărăţiei”.
Isus şi apostolii au semănat această „sămânţă bună”, şi toţi urmaşii Lui adevăraţi de atunci încoace au fost autorizaţi să continue lucrarea în numele Lui, şi, mai mult sau mai puţin, aşa au făcut. Dar adversarul, Satan, cum este arătat aici în pildă, a introdus doctrine false, învăţături false, un fel de sămânţă diferit de „sămânţa” Împărăţiei, şi a semănat-o pretutindeni în câmpul de grâu. Rezultatul este că astăzi „neghina” este atât de numeroasă şi atât de bătătoare la ochi, încât ea crede că este „grâu” şi lumea în general aşa o consideră.
Clasa grâului este considerată „un popor deosebit”. Speranţele şi ambiţiile lor în viaţă sunt să aducă roade bune şi să „vestească laudele Celui care i-a chemat din întuneric”. Dintre roadele lor bune apostolul menţionează blândeţea şi smerenia, şi aceştia tind să-şi plece capetele, în timp ce „neghina” stă mândră în sus, ridicată, în afişarea unei „forme de evlavie”, căreia însă îi lipseşte puterea.
„LĂSAŢI-LE SĂ CREASCĂ ÎMPREUNĂ”
Domnul a ştiut tot timpul ce va face Satan pentru a strica Adevărul prin doctrine false, care ar servi spre a face fără valoare şi a minimaliza Evanghelia Împărăţiei şi pe copiii Împărăţiei; dar El a permis chestiunea să continue, asigurat pe deplin că va avea la sfârşit recolta pe care Şi-a dorit-o, şi foarte mulţumit să permită o mare lecţie care să fie învăţată prin prezenţa „neghinei” şi prin tratamentul final acordat „grâului”.
Domnul l-ar fi putut împiedica pe Adversar să introducă doctrine false în secolele timpu-rii, sau ar fi putut separa cu secole în urmă clasa grâului de cea a neghinei, dar aceasta n-a fost potrivit intenţiei Sale, după cum arată pilda. Scopul Său a fost „să le lase să crească împreună până la seceriş”. Astfel a fost adevărat că creştinii şi imitaţia de creştini au trăit alături în acelaşi oraş, în aceeaşi casă şi adesea în aceeaşi familie — unul ca rezultat al Mesajului adevăratei Evanghelii a Împărăţiei, care a condus la o deplină consacrare şi concepere de Spirit sfânt şi la intrarea într-o viaţă nouă; celălalt numai cu „o formă de evlavie”, amestecată cu înţelepciune lumească, ambiţie pământească şi dorinţe egoiste.
Dar neghina nu trebuie să crească pentru totdeauna. Pe cât este de sigur că a fost un început al acestui Veac, pe atât este de sigur că va fi şi un sfârşit al lui. Pe cât este de sigur că a fost un timp de semănare pentru sămânţa bună, pe atât este de sigur că va fi un timp de culegere, un timp de Seceriş. În Versiunea Comună
„ÎN TIMPUL SECERIŞULUI”
Această expresie semnifică faptul că Secerişul acestui Veac nu va fi o lucrare in-stantanee, ci una treptată, care cere timp. Există un bun motiv pentru a crede că Sece-rişul acestui Veac este o perioadă de 40 de ani, după cum Secerişul veacului Iudeu a avut această lungime. În acest timp de Seceriş se vor îndeplini două lucruri: (1) Neghina va fi adunată în snopi, gata pentru ardere — distru-gere. (2) Grâul, în acelaşi timp, va fi adunat în grânar — grânarul ceresc. Această adunare în grânarul ceresc este în altă parte reprezentată ca fiind schimbarea de la starea pământească la cea cerească, îndeplinită pentru clasa Miresei la sfârşitul secerişului, prin întâia înviere. Toţi aceştia „vor muri ca oameni”. La timpul hotărât va avea loc schimbarea învierii lor şi va fi invizibilă oamenilor — „semănat în slăbiciune, înviat în putere”; „semănat în necinste, înviat în slavă; semănat trup natural, înviat trup duhovnicesc”; „Vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani”. or. 15:42-44; Apoc. 20:6.
ARDEREA NEGHINEI
„Ei vor culege din Împărăţia Lui toate pricinile de păcătuire şi pe cei care practică fărădelegea …; acolo va fi plânsul şi scrâş-nirea dinţilor.” Să ne amintim că această neghină nu este toată omenirea, ci numai acea parte din ea asociată cu clasa Împărăţiei — acea parte care acum crede într-adevăr că ea este poporul lui Dumnezeu, aşa cum s-au considerat fariseii în Secerişul Veacului Iudeu. Vor fi două clase printre această neghină; o clasă, „cei care practică fărădelegea [inechita-tea, nedreptatea]”, cealaltă clasă, cei care i-au făcut pe alţii să se poticnească. Fără îndoială aceasta va include mulţi învăţători şi predi-catori, şi mulţi care au făcut lucrări uimitoare.
Dar să nu uităm că noi analizăm o pildă şi că „neghina” este simbolică, şi la fel sunt „cuptorul” şi „focul”. Interpretarea este că la sfârşitul acestui Veac, timpul Secerişului, va fi un mare „timp de strâmtorare” pentru toate naţiunile, societate, guverne, instituţii financiare etc. Clasa grâului va fi salvată din acel „timp de strâmtorare” prin schimbarea învierii. Dar neghina nu va fi salvată din el; ea va fi aruncată în necaz şi îşi va avea partea cu făţarnicii.
Acel necaz nu va dura pentru totdeauna. Multe Scripturi par să arate că va fi îngrozitor dar de foarte scurtă durată. Va fi pe pământ, şi nu într-un loc îndepărtat. Când focul acelei mari zile de anarhie şi necaz va înceta să ardă, nu va mai fi neghină, nu vor mai fi oameni care să aibă doar forme de evlavie şi pretenţii la Împărăţie, concepute de eroare. Toată omenirea va fi mult umilită, şi, potrivit Scripturilor, gata şi doritoare de Împărăţia lui Mesia, care va fi stabilită atunci. Va fi „dorinţa tuturor neamurilor” (Hag. 2:7). Cei care au fost înainte neghină, precum şi restul creaţiei gemânde, o vor întâmpina bucuroşi împreună cu binecuvântările ei. În acea Împărăţie, cei drepţi, cei din grânar, clasa slăvită a grâului, „vor străluci ca soarele” pentru binecuvântarea tuturor familiilor pământului. Mat. 13:43; Gal. 3:29.