CARACTERUL LUI IEHOVA MANIFESTAT ÎN

MARELE PLAN AL VEACURILOR

R 5429 W. T. 1 aprilie 1914 (pag. 99-100)

De ce a fost chemat Isus Cristos să sufere şi să moară? Nu putea marele Dumnezeu să realizeze mântuirea omenirii în alt mod, fără agonia şi moartea Fiului Său? Acestea sunt întrebări care i se prezintă des celui care studiază atent Cuvântul lui Dumnezeu şi la care se poate răspunde foarte satisfăcător. Dumnezeu ar fi putut să aranjeze chestiunea foarte diferit; El nu este un Dumnezeu lipsit de resurse. Este un Dumnezeu atotînţelept, un Dumnezeu atotputernic. Putem vedea, de exemplu, că Dumnezeu ar fi putut decreta ca Adam să fie exclus din Grădina Edenului pentru un timp, şi după ce el ar fi suferit un timp pentru neascultarea sa şi ar fi învăţat prin aceasta o lecţie, ar fi fost restabilit la favoare. Prin acea experienţă Adam fără îndoială ar fi învăţat o lecţie foarte bună. Astfel toţi copiii lui Adam puteau să sufere ceva pedeapsă, ceva experienţe curăţitoare de care puteau să profite, şi apoi să vină iarăşi în armonie cu Dumnezeu.

Dar Înţelepciunea lui Dumnezeu are o mare adâncime şi El are un plan mare şi înţelept! El a intenţionat ca toate creaturile Sale inteligente — îngeri, heruvimi, serafimi şi oameni — care vreau să câştige viaţa veşnică, trebuie să fie absolut loiali Lui, şi ca atare toţi trebuie să fie probaţi în privinţa loialităţii lor. Toţi trebuie să fie caractere încercate şi probate. De aceea, scopul Său a fost ca toate creaturile Sale inteligente din ceruri şi de pe pământ să fie aduse ca să înţeleagă bunătatea şi vrednicia Lui de toată lauda, pentru ca ei să poată exclama din inimă: „A Celui care stă pe scaunul de domnie … să fie binecuvântare, cinste, slavă şi stăpânire în vecii vecilor”.

Cei care îşi vor dovedi loialitatea faţă de Creator vor trăi veşnic. Cei care nu-şi vor dovedi loialitatea vor muri — vor merge în stingere absolută. Până la vremea când a fost creat omul, Dumnezeu nu făcuse cunoscut acest aspect al planului Său. Atunci El a declarat că moartea trebuie să fie pedeapsa pentru păcat, pentru ca toţi să poată cunoaşte Legea Guvernării Sale — că numai cei drepţi vor trăi şi că toţi păcătoşii vor fi distruşi în cele din urmă. De aceea Dumnezeu a aranjat mai dinainte ca păcatul omului, pe care l-a cunoscut mai dinainte, să aducă asupra lui Adam şi a urmaşilor lui pedeapsa extremă a Legii Sale.

Mulţi n-ar fi ales păcatul dacă ar fi cunoscut rezultatele lui sigure şi ar fi fost născuţi cu o capacitate perfectă de a alege dreptatea. Dar Dumnezeu a intenţionat ca urmaşii lui Adam să vină în lume în condiţii decăzute, ca rezultat al neascultării acestuia. El a intenţionat să arate aici ((1015))

pe planeta Pământ care este tendinţa naturală şi rezultatul sigur al păcatului. Tendinţa păcatului este întotdeauna în jos; şi nu numai atât, dar el se înmulţeşte şi duce la ruină şi moarte.

Dumnezeu a intenţionat ca această lecţie mare a rezultatelor rele ale păcatului să fie văzută şi de îngeri, care înainte de crearea şi de căderea omului erau înconjuraţi de astfel de condiţii care nu prezentau nici o ispită specială spre păcat.

Ispita pentru îngeri

Dumnezeu doreşte închinarea numai acelora care I se închină în duh şi în adevăr. Oricine nu I se va închina din acest motiv va fi în final distrus. Vedem că Dumnezeu a permis nu numai ca păcatul să intre în lume prin maşinaţiile lui Satan, ci şi ca acesta să fie o sursă de ispită pentru îngeri. Vedem cum toţi îngerii au ajuns să fie expuşi la o ispită specială în legătură cu căderea omenirii (Gen. 6:1-5; Iuda 6). Credem că Satan a instigat această ispită, aşa cum a instigat şi ispita mamei Eva. El însuşi a fost primul încălcător.

Unii din oastea îngerească au căzut sub această ispită şi unii au rămas loiali lui Dumnezeu. Astfel ştim că toţi îngerii din cer au fost supuşi unei mari probe în privinţa ascultării de Creatorul lor. Toţi îngerii care sunt în armonie cu Dumnezeu, potrivit Bibliei, au rezistat la proba lor. Acestora, după cum înţelegem noi că învaţă Scripturile, li s-a acordat răsplata vieţii veşnice, fiindcă s-au dovedit credincioşi şi ascultători şi şi-au demonstrat loialitatea. Cei care au căzut au fost legaţi în lanţurile întunericului până la Judecata Zilei celei mari — acum prezentă, credem noi.

Planul economic al lui Dumnezeu

Omul a purtat timp de şase mii de ani pedeapsa „vei muri negreşit” — pedeapsa pe care Biblia o declară a fi plata păcatului — moartea şi toate slăbiciunile şi depravările minţii şi corpului care o însoţesc. Dar Dumnezeu intenţionează ca toţi să aibă o ocazie deplină de recuperare din această stare de păcat şi moarte; şi prevederea pentru recuperarea omului a fost făcută prin Cristos. Această prevedere este cea mai economică ce putea fi aranjată. Dacă o mie de oameni perfecţi ar fi păcătuit, s-ar fi cerut o mie de oameni perfecţi ca să-i răscumpere — un răscumpărător pentru fiecare păcătos. „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, viaţa omului pentru viaţa omului este cerinţa Legii lui Dumnezeu. Exod. 21:23-25; Deut. 19:21.

Înainte de crearea primilor noştri părinţi, Dumnezeu aranjase ca numai un om să aibă ocazia să cadă şi să fie condamnat la moarte, pentru ca astfel numai un om să fie cerut ca Răscumpărător. Acest aranjament divin a fost foarte economic fiindcă va aduce toate masele omenirii înapoi la viaţă numai cu preţul unei vieţi umane ca preţ de răscumpărare. Nici un om căzut nu putea fi răscumpărare, un preţ corespunzător pentru omul perfect Adam. De aceea Dumnezeu a intenţionat chiar de la început ca singurul Său Fiu conceput, întâiul-născut din toată creaţia, să devină Răscumpărătorul omului, şi pentru a deveni Răscumpărătorul El să devină om.

Moartea unui înger nu putea să răscumpere pe om. Dreptatea divină cerea ca o viaţă umană perfectă să fie dată pentru o viaţă umană perfectă. Iar Dumnezeu, ştiind toate acestea, a trimis pe Fiul Său să ducă la îndeplinire marele Său Plan de Răscumpărare şi Restabilire. În aceasta n-a fost nimic rău sau nedrept pentru Fiul Său, deşi, ca Atotputernicul să fi impus cu forţa chestiunea asupra Fiului Său ar fi fost o nedreptate; şi Dumnezeu nu se putea face vinovat de nedreptate.

Astfel Scripturile ne informează că venirea Logosului în lume a fost o chestiune voluntară. El a făcut aceasta „pentru bucuria care I-a fost pusă înainte” de Atotputernicul. Tatăl a pus înaintea Fiului propunerea că dacă va suferi înjosirea transferării fiinţei Sale de pe un plan mai înalt pe un plan mai jos, uman, pentru a putea răscumpăra rasa pierdută a lui Adam, El va fi mult înălţat, alături de Iehova; va fi făcut părtaş al naturii lui Iehova — natura divină. Aceasta a fost inspiraţia pentru cursul Domnului nostru — bucuria de a face voia Tatălui şi de a avea aprobarea Lui; bucuria de a restabili omenirea şi de a fi înălţat la natura glorioasă a Tatălui Său. Cel care astfel S-a umilit ca să devină om şi să moară cu moartea înjositoare de cruce, a fost într-adevăr mult înălţat, cum a fost promis, şi S-a aşezat la dreapta Măririi în locurile preaînalte. Evrei 1:3.

Înţelepciunea infinită a marelui scop al lui Dumnezeu

Astfel vedem că Planul pe care Dumnezeu l-a adoptat dă ocazie pentru manifestarea principiilor care stau la baza caracterului Său glorios, pe care nici îngerii nici oamenii nu l-ar fi putut înţelege atât de clar pe alte căi. Când marea lucrare a restabilirii va fi deplin realizată, îngerii şi oamenii vor vedea Dreptatea lui Dumnezeu — o Dreptate care a permis ca pedeapsa morţii să fie executată asupra rasei noastre timp de şase mii de ani — o Dreptate care a dat un Răscumpărător ca să plătească această pedeapsă pentru Adam, pentru ca el şi toţi urmaşii lui să poată fi eliberaţi — o Dreptate de asemenea, care a dat o mare răsplată pentru Fiul credincios care, cu un astfel de preţ pentru Sine, a dus la îndeplinire scopul Tatălui. Aceasta este cea mai înaltă concepţie despre Dreptate pe care ar putea-o concepe oamenii sau îngerii!

Prin aceasta Dumnezeu Îşi va manifesta şi Iubirea Sa compătimitoare, pe care altfel nici îngerii nici oamenii n-ar fi putut s-o cunoască vreodată. Dacă n-ar fi existat păcat, moarte, tristeţe, durere, ei n-ar fi cunoscut adâncimea Milei divine. După ce păcatul a intrat în lume, îngerii au văzut Iubirea lui Dumnezeu în aceea că „a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine îdin omenireş crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. „Nimeni nu are o iubire mai mare decât acel care îşi dă viaţa” pentru altul! Iubirea Tatălui a fost astfel arătată în Planul Său de a trimite pe Fiul Său să moară pentru lume. Această Iubire va fi manifestată în Veacul care vine, acum foarte aproape.

Prin Planul Său, Dumnezeu Îşi va manifesta şi puterea; căci, deşi Puterea Sa a fost arătată în crearea lumilor, a oamenilor şi a diferitelor grade de îngeri, totuşi această manifestare a energiei este mică în comparaţie cu Puterea pe care o va exercita încă. Această Putere va restabili pe fiecare individ din rasă la starea lui de dinainte; fiecare suflet de om va fi trezit din mormânt. Aceasta va fi o manifestare a Puterii care depăşeşte înţelegerea omului.

Apoi, de asemenea, Înţelepciunea lui Dumnezeu va fi minunat manifestată. Când marele rezultat al Planului divin al Veacurilor va fi fost văzut în gloria şi maiestatea lui de către toate fiinţele inteligente ale lui Dumnezeu care au fost create, toţi Îl vor saluta ca pe Cel infinit de înţelept — care a aranjat în mod potrivit ca fiecare creatură formată în chipul Său să fie încercată în privinţa absolutei loialităţi, pentru ca numai cele loiale şi ascultătoare să aibă viaţă şi pentru ca toate celelalte să fie distruse!

Astfel vedem că în minunatul Său Program de lucru cu păcătoşii, îngereşti şi umani, Dumnezeu a ales cel mai bun mod, cel mai folositor pentru îngeri şi pentru oameni, cel care reflectă gloria şi onoarea Sa finală. „Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? … Şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că dreptăţile Tale au fost arătate.” Apoc. 15:4.