Care Zi Este Sabatul? – VDM 23.6

CARE ZI ESTE SABATUL?

Marcu 2:23-3:6

„Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru sabat.” Marcu 2:27.

R 4995 W. T. 15 martie 1912 (pag. 100-101)

Faptul că Biblia învaţă unele lecţii importante cu privire la Sabat este indiscutabil, dar care sunt acele învăţături se pune mult în discuţie. A patra poruncă din Decalog se referă la ziua a şaptea şi cere ţinerea ei ca zi de odihnă, şi nu mai mult. Cele Zece Porunci în ansamblul lor au fost baza Legământului Legii, obligatoriu pentru fiecare evreu. Evreului care ţinea toate aceste porunci îi era promisă viaţa veşnică. Nereuşita de a le ţine pe toate îl condamna din nou. Nu poate fi nicio îndoială asupra acestui punct.

Totuşi, pe timpul Domnului nostru, evreii religioşi deveniseră în măsură considerabilă formalişti şi se punea mai mare accent pe litera poruncilor decât pe spiritul lor real, pe însemnătatea lor reală. Isus a mustrat aceasta cu câteva ocazii, spunând Doctorilor în Lege: „Voi legaţi sarcini grele pe popor”. De exemplu, prinderea unui purice în Sabat era interpretată a fi o încălcare a poruncii a patra, o încălcare a Sabatului, căci se pretindea că omul vâna ca şi cum ar vâna un bivol sau un leu.

În mod asemănător, după cum este menţionat în această lecţie, ucenicilor Domnului li s-a băgat de vină deoarece, trecând printr-un lan de grâu au frecat în mâini boabe de grâu şi le-au mâncat. Aceasta era interpretată ca o încălcare a Sabatului deoarece era treierare, vânturare, fie că acea cantitate era mică sau mare. Isus n-a încălcat porunca Sabatului, nici nu i-a învăţat pe oameni să o încalce. El a fost evreu şi a fost obligat să ţină legea Sabatului pe deplin. A obiectat la astfel de răstălmăciri lipsite de sens cum am menţionat. În acest studiu El arată că Sabatul a fost rânduit pentru om şi că este o greşeală a presupune cum presupuneau unii atunci şi cum par să presupună unii acum, că Dumnezeu l-a făcut pe om pur şi simplu să ţină Sabatul. O zi de odihnă la şase zile de muncă a fost intenţionată pentru confortul şi protecţia omului, şi în acelaşi timp pentru a simboliza o anumită învăţătură mare, pe care o vom observa mai încolo.

Isus, cunoscând atitudinea mintală a ascultătorilor Lui în privinţa obiceiurilor din vechime, Şi-a sprijinit învăţătura citându-le din ceea ce a făcut David — că într-un caz de urgenţă a mâncat din pâinile pentru punere înainte, ceea ce le era îngăduit numai preoţilor, şi n-a fost pedepsit pentru aceasta, n-a fost considerat vinovat. Isus, ca Fiul Omului, a fost Domnul Sabatului, şi a avut dreptul de a explica adevărata lui semnificaţie.

Mai târziu Isus a intrat în sinagogă unde era un om care avea o mână uscată şi ei s-au uitat să vadă dacă îl va vindeca în ziua de Sabat, pentru a-L putea acuza. Adresându-li-se, Isus a spus: „Este îngăduit în sabat să faci bine sau să faci rău, să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Ei n-au răspuns nimic. Mântuitorul S-a mâhnit şi S-a mâniat cu o mânie dreaptă, că oamenii greşeau şi interpretau atât de greşit aranjamentul divin, încât să considere a fi păcat să uşureze necazul uman în ziua de Sabat. Apoi i-a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” Era vindecată. Dar fariseii, mai zeloşi pentru teoria lor decât pentru adevăr, pentru litera Legii decât pentru spiritul Legii, erau supăraţi şi s-au sfătuit cu irodienii cum puteau să-L distrugă pe Isus — să fie omorât.

DOMNUL SABATULUI

Nicio poruncă n-a fost dată Bisericii de către Isus sau de către apostoli cu privire la ziua de Sabat. Biserica timpurie evident a ţinut ziua a şaptea iudaică în multe cazuri, şi în unele cazuri prima zi a săptămânii, aniversarea învierii Domnului; şi uneori ei ţineau ambele aceste zile. Dar ţinerea lor n-a fost cea din lege sau din poruncă, fiindcă apostolul a scris: „Nu sunteţi sub lege, ci sub har”. Ei aveau privilegiul de a ţine oricare sau ambele acele zile sfinte, sacre pentru Domnul, odihnindu-se de afacerile pământeşti şi dedicându-se în special chestiunilor spirituale.

Aşa este şi cu noi astăzi. Ne bucurăm că o zi din săptămână este atât de general respectată ca zi de odihnă sau Sabat (zi de Sabat înseamnă zi de odihnă). Ne bucurăm că ziua atât de general pusă deoparte este prima zi a săptămânii, deoarece comemorează atât de frumos speranţa creştinului, confirmată prin învierea Domnului nostru din morţi în acea zi. Şi dacă poporul Domnului ar avea două Sabate, sau şapte pe săptămână, credem că ar avea cu atât mai multă binecuvântare.

Într-adevăr, pentru creştin fiecare zi este Sabat, fiecare zi ar trebui să fie folosită ca sfântă pentru Domnul şi nimic n-ar trebui făcut vreodată contrar voinţei divine sau principiilor Guvernării Divine. Declaraţia lui Isus, că El era Domnul Sabatului, ne aminteşte iarăşi de declaraţia sf. Pavel, că Dumnezeu Tatăl S-a odihnit de lucrarea Sa în Ziua a Şaptea; El a lăsat întreaga lucrare să fie făcută de Isus. A Şaptea Zi, ziua de odihnă a lui Iehova, a fost una din marile zile ale Săptămânii de Creare, fiecare de şapte mii de ani. Şase din aceste mari zile trecuseră şi crearea omului a fost la sfârşitul celei de-a şasea.

După ce a aşezat pe fiul Său uman în Eden, ca dumnezeul sau conducătorul pământului, Iehova S-a odihnit sau a încetat de a mai lucra în timpul Zilei a Şaptea, sau a celei de-a şaptea perioade de şapte mii de ani. Şase mii de ani din această perioadă a şaptea au trecut deja şi Iehova Dumnezeu S-a odihnit, a încetat să mai lucreze — El n-a intervenit să ajute omul sau să-l ridice din păcat şi degradare. Rămânea altă mie de ani din cele şapte, dar Dumnezeu nu se va angaja personal în salvarea omului nici atunci. De ce nu? Deoarece aceasta este o parte din Programul Divin, de a lăsa omul căzut şi salvarea lui în întregime în mâinile lui Isus. El este Domnul acestei Mari Zile a Şaptea.

A ŞAPTEA ZI A OMULUI

Această întreagă perioadă de şapte mii de ani care constituie a Şaptea mare Zi sau Sabatul lui Dumnezeu, este împărţită pentru om în şapte mari Zile de o mie de ani fiecare; în şase din acestea el a fost sub domnia păcatului şi a morţii, a trudei şi a suferinţei; dar a Şaptea sau Sabatul de o mie de ani, a fost stabilit pentru salvarea, ridicarea şi binecuvântarea lui. În această a Şaptea perioadă glorioasă de o mie de ani, Isus va fi Domn. Acesta va fi marele Sabat Antitipic şi marele Jubileu Antitipic pentru omenire. Cele şase zile de trudă se vor termina cu marele Sabat al domniei glorioase a lui Mesia şi cu binecuvântarea tuturor familiilor pământului.

ZIUA DE SABAT A BISERICII

Sf. Pavel dă de înţeles clar că pentru Biserică, Noua Creaţie, fiecare zi este o zi de Sabat, în sensul că poporul consacrat al lui Dumnezeu se odihneşte cum Se odihneşte Dumnezeu, în credinţă, în speranţă, în încrederea că Isus în cele din urmă va elibera creaţia gemândă şi o va introduce într-un Sabat glorios, în Odihnă. Sf. Pavel spune: „Noi care am crezut, intrăm în odihnă”. În mod literal, noi care credem avem un Sabat continuu. Şapte zile din săptămână şi 52 de săptămâni din an, inimile noastre se odihnesc în Domnul şi au mângâiere în promisiunile glorioase ale Cuvântului Său prin credinţă. Astfel ne odihnim de simţul responsabilităţii şi îngrijorării pe seama salvării lumii, exact în acelaşi mod în care Se odihneşte Tatăl ceresc.

Noi, asemenea Tatălui ceresc, avem cea mai deplină încredere că Răscumpărătorul va îndeplini binecuvântarea tuturor familiilor pământului şi va duce pe toţi cei doritori şi ascultători în marele Timp de Odihnă din viitor — mia de ani a Împărăţiei Mesianice, în care lumea va fi eliberată de robia lui Satan, a păcatului şi a morţii — în care creaţia gemândă „va fi eliberată din robia stricăciunii, ca să se bucure de slava copiilor lui Dumnezeu” — a tuturor acelora care sunt doritori şi ascultători.

Dar în timp ce Biserica se odihneşte astfel prin credinţă şi se bucură de un Sabat acum, chiar dacă, potrivit cărnii, trecem prin strâmtorare sperând să obţinem o parte în Împărăţia lui Mesia, apostolul arată că „Rămâne deci o odihnă ca de sabat pentru poporul lui Dumnezeu” — încă una, diferită de cea de care ne bucurăm acum. Odihna sau Sabatul real nu va fi numai al credinţei şi al odihnei inimii, acesta va include şi odihna de toată truda, în timp ce faptele noastre vor urma cu noi. Cu alte cuvinte, schimbarea învierii ne va aduce eliberare deplină de încercările, ostenelile căii, şi ne va introduce pe deplin în binecuvântările glorioase ale stării învierii.