Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama, să nu fie binecuvântată!” Ne aducem aminte când Iov îşi dorea moartea. Acestea sunt situaţii când toate lucrurile par că ne sunt împotrivă şi că nu mai este ieşire din situaţie, şi toată nădejdea în Domnul este pierdută. Cazurile sunt diferite atunci când Domnul permite în vieţile noastre anumite lucruri pentru anumite motive, sau pentru a învăţa anumite lecţii, dar în care noi nu ne pierdem speranţa în Domnul. Îl avem pe Ap Pavel ca exemplu. 2 Corinteni 1:8-10: „În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.” Atunci când ne dedicăm viaţa Domnului şi serviciului Său, orice ni se întâmplă trebuie să ştim că este îndrumat de El şi nimic nu vine asupra noastră fără permisiunea Lui. 1 Corinteni 10:13: „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” Totuşi, uneori când trecem prin experienţe şi momente grele în viaţă, un factor principal care ne ajută să ne ridicăm este să ne dăm seama că totuşi suntem foarte binecuvântaţi şi alţii suferă şi mai mult ca noi. Viaţa vine de la Domnul şi orice dar bun vine de sus. Iacov 1:17: „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” Să ne gândim că simpul fapt că existăm este deja o binecuvântare. Ap. Pavel spune că atunci când un creştin ajunge în situaţii grele să privească la Capul desăvârşirii noastre. Evrei 12:3-4: „Uitaţi-vă, deci, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.” Deci este important să ne găsim refugiul la Domnul, să medităm asupra cuvântului Lui, să ne aplicăm promisiunile pe care El ni le-a dat. Ieremia 29:11: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.”

Referitor la plecarea la Domnul, ne aducem aminte ce Ap. Pavel spune în 2 Corinteni 5:8-9: „Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă fie că suntem departe de casă.” Cu toţii ne dorim pace, linişte, acea împărăţie pe care Domnul nostru ne-a învăţat să ne rugăm, „Vie împărăţia Ta, fac-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Domnul ştie mai bine când este timpul să fim eliberaţi din aceste experienţe. Noi trebuie să ne facem partea noastră de ascultare şi să urmăm cu credincioşie calea Lui. Domnul nostru Isus, după ce şi-a terminat lucrarea pământească, a fost gata să spună (Ioan 17:11): „Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi eu vin la tine”. La fel Apostolul Pavel a fost gata să spună înainte de moarte (2 Timotei 4:7-8): „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în „ziua aceea” Domnul, judecătorul cel drept. şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea lui.” Noi avem o lucrare de făcut, o lucrare de schimbare a inimilor noastre în asemănarea chipului Domnului nostru (Rom. 8:29) şi de a-i ajuta pe semenii noştri să-L cunoască pe Domnul. Dacă suntem credincioşi în aceste lucruri, Domnul ne va încredinţa lucruri mult mai mari.

Nu credem că Domnul aprobă dorinţa noastră de a muri. El vrea ca noi să arătăm un devotament sincer şi supus faţă de principiile Sale şi să dovedim credncioşie în vieţile noastre. Avem făgăduinţa frumoasă că nimic nu ne poate despăi de iubirea lui Dumnezeu. Romans 8:35-39: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strîmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; Suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat. Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (sau zidire), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Fie ca aceste lucruri să fie pentru noi o încurajare; că după ce facem un legământ de sacrificiu cu Dumnezeu, toate lucrurile vor lucra spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu. Fie ca aceste lucruri să ne îndrume pentru a studia mai mult Cuvântul Lui şi a-I fi plăcuţi Lui.