Vol. 16 Mai-Iunie 2009 Nr. 4

CE CALE AR TREBUI SĂ URMĂM?

R 5348 W. T. 15 noiembrie 1913 (pag. 341-344)

Am primit două scrisori care întreabă despre importanţa practică a speranţelor noastre legate de octombrie 1914 în afacerile acestei vieţi. Ne gândim că şi alţii care nu ne-au scris pot avea aceeaşi gândire, aşa că vă dăm tuturor un rezumat al răspunsurilor noastre.

Fratele care ne-a scris a sugerat că este fermier, şi că dacă ar fi sigur că Biserica va fi adunată înainte de octombrie 1914, sau că marele Timp de Strâmtorare va începe atunci, în ambele cazuri el ar fi înclinat să părăsească ocupaţia de fermier şi să-şi petreacă anul în lucrarea de colportor, deoarece ar avea suficienţi bani să facă aceasta dacă şi-ar ipoteca sau vinde ferma.

În răspunsul nostru l-am sfătuit pe fratele că dacă are soţie sau familie care depinde de sprijinul lui, noi ne-am gândi că această sugestie nu ar fi înţeleaptă deloc, dar dacă nu ar avea obligaţii, am considera că idea este foarte bună. El şi-ar da numai un an pentru lucrarea Domnului, şi la sfârşitul anului ar putea spera în orice caz să fie într-o stare de sănătate rezonabilă şi capabil ca întotdeauna să-şi câştige existenţa.

Noi credem că un an petrecut în lucrarea de colportor s-ar dovedi o şcoală excelentă în perseverenţă şi negare de sine, în serviciul altora şi în gândirea la lucrurile sfinte şi la mânuirea lor. Dar chiar şi în acest caz credem că ceva îngăduinţă trebuie făcută în legătură cu temperamentul şi capacitatea în serviciul de colportor. În timp ce puţini, dacă sunt, nu au nici un talent pentru această lucrare, există unii care au atât de puţin talent încât s-ar putea numai descuraja, fără să realizeze mult în folosul altora. Noi trebuie să folosim toată înţelepciunea în ceea ce încercăm să facem, pentru ca timpul şi puterea noastră — mintală şi fizică — să ne dea rezultate cât se poate de bune spre lauda Domnului. Fiecare trebuie să caute înţelepciunea de sus ca să-l îndrumeze în astfel de lucruri.

Altă scrisoare pe care am primit-o întreba în privinţa tratării potrivite a unui membru al adunării care a insistat să se opună cronologiei şi să acuze orice credinţă în octombrie 1914, fie în ceea ce priveşte adunarea Bisericii, fie a inaugurării marelui Timp de Strâmtorare a lumii. Răspunsul nostru poate fi aplicat şi în alte cazuri. Este în sensul că nimeni să nu fie în mod special încurajat în astfel de opoziţie; căci un spirit rău este întotdeauna  nedorit, păgubitor. Totuşi, să nu acuzăm pe cei care în spiritul potrivit îşi exprimă dezacordul în privinţa datei menţionate şi a ceea ce s-ar putea aştepta atunci; nici nu trebuie să ne simţim ofensaţi de aceştia. Noi trebuie să recunoaştem drepturile individuale ale tuturor şi să-i tratăm pe toţi conform Regulii de Aur. Nici nu trebuie să ne simţim liberi să ne exprimăm vederile mai dogmatic decât am gândi că este corect ca alţii să şi le exprime pe ale lor.

Semnele timpurilor

Realitatea este, în ciuda tăriei poziţiei şi speranţei noastre, că această poziţie poate fi adevărată, că este totuşi din credinţă şi nu din cunoştinţă. Pentru unii, credinţa în această chestiune poate deveni aproape la fel de puternică şi convingătoare ca şi cunoştinţa. Totuşi, nu este cunoştinţă, ci credinţă. Trebuie să admitem că există posibilitatea să fi făcut o greşeală în ceea ce priveşte cronologia, chiar dacă nu vedem unde a fost făcută vreo greşeală în calcularea celor şapte Timpuri ale Neamurilor, că expiră în jurul lui 1 octombrie 1914.

Dacă alţii se simt la fel de convinşi în ceea ce priveşte orice altă dată care nouă nu ne place, din acel motiv noi să nu-i respingem ca membri ai Corpului lui Cristos. Mai degrabă să spunem: Fie că voi, fie că noi avem data corectă, trebuie să fim cu toţii de acord că semnele timpurilor aşa cum le citim, indică clar că Învăţătorul este aproape, chiar la uşă, şi că Împărăţia Sa trebuie să înceapă să ia controlul curând. Aceasta înseamnă că, fie într-un an, fie în zece, fie în douăzeci, lucrurile pe care le aşteptăm în mod sigur se vor împlini. Biserica va fi adunată, Domnia Mesianică de Dreptate va începe, precedată, după cum a fost prezis, de marele Timp de Strâmtorare.

Faptele generale sunt mult mai preţioase şi mai importante decât doar ziua sau anul în privinţa acestor fapte. „Stăruiţi în dragostea frăţească!” Să nu îngăduiţi nici o dispută asupra unei zile sau an să rupă cea mai preţioasă legătură a iubirii care ne leagă de Domnul şi de toţi cei care sunt ai Lui cu adevărat. Fiţi atenţi în mod special asupra acestui punct când subiectul în discuţie este unul în care nu avem o cunoştinţă clară. Ruptura părtăşiei poate fi uneori necesară, când „luptăm pentru credinţa dată sfinţilor odată” — credinţa în Planul divin, în Răscumpărătorul, în eficacitatea morţii Sale etc. Aceste chestiuni sunt clar afirmate în Biblie — nu sunt lăsate a fi deduse, cum este cazul cronologiei şi al tuturor chestiunilor bazate pe cronologie.

O viziune mai clară a profeţiei

Din când în când Editorul a asigurat pe prieteni că pe măsură ce caracteristicile Adevărului vor deveni tot mai clare pentru el, el va da în mod sigur cititorilor Turnului de Veghere beneficiul acestei vederi mai clare; cu alte cuvinte, nu va păstra nimic pentru sine.

Noi am prezentat în Turnul de Veghere, timp de 33 de ani, faptul că marele Babilon îşi va primi judecata înainte ca naţiunile s-o primească pe a lor. Declaraţia „Judecata începe de la casa lui Dumnezeu”, deşi se aplică în mod special la Biserica adevărată, sau consacrată, credem că ea se referă şi la sistemele nominale. Se pare că marele necaz al naţiunilor va veni după căderea Babilonului, după aruncarea lui în mare ca o piatră mare de moară.

Cu toate acestea, probabil am fost cu toţii înclinaţi să ne gândim mai ales la Timpul de Strâmtorare al lumii — să-l căutăm, să-l aşteptăm zilnic, sau până în octombrie 1914, ca un rezultat al terminării Timpurilor sau anilor Neamurilor. Poate că am neglijat într-o oarecare măsură faptul că lucrul cu marele Babilon se face înainte de a veni strâmtorarea peste lume. Gândul pe care l-a avut Editorul cu mare forţă în ultimele două săptămâni, să aştepte ca marele necaz al lumii să înceapă la 1 octombrie 1914 sau înainte, ar însemna să aşteptăm lucruri uimitoare în lunile care rămân până atunci.

Sf. Petru descrie marea Zi a Mâniei, sugerând că va începe cu clasa bisericii nominale — cerurile. „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ; în ziua aceea, cerurile vor trece cu un zgomot şuierător, iar elementele aprinse de mare căldură se vor topi şi pământul, cu toate lucrările de pe el, vor fi arse” (2 Petru 3:10). Înţelegând că pământul aici reprezintă ordinea socială actuală, iar cerurile, ordinea afacerilor eclesiastice, aflăm că cerurile eclesiastice trebuie să treacă cu mare zgomot, o mare zguduire, o mare confuzie, şi elementele sau părţile componente se vor topi în arşiţa căldurii şi a conflictului din acel timp; şi apoi pământul, ordinea socială, le va urma prin arderea sau consumarea necazului acelei Zile — distrugerea structurii sociale actuale — răsturnând orice lege şi ordine în anarhie. Dacă deci, ar fi să aşteptăm ca necazul să ajungă într-un an la societate în general, aceasta ar părea să însemne că înainte de acel timp instituţiile religioase actuale s-ar prăbuşi. Va fi aşa?

Icoana fiarei

Apocalipsa capitolul 13, l-am interpretat în Turnul de Veghere încă în 1880. Noi am sugerat acolo că în limbaj simbolic o fiară reprezintă un guvern — că fiara cu zece coarne reprezintă guvernul papal, care a domnit un timp peste întreaga Europă, atunci Imperiul Roman. Deşi papalitatea nu are astfel de influenţă politică acum, ea pretinde totuşi că are dreptul, sau autoritatea, de a stăpâni peste toate naţiunile, ca reprezentant sau viceregent al lui Mesia.

Am arătat că fiara cu două coarne reprezintă naţiunea-biserică a Marii Britanii şi Irlandei; pentru că şi aceasta este un guvern care combină creştinismul cu puterea civilă. Episcopii stau în Parlament şi regele este în mod oficial capul Bisericii Angliei. Simbolul ne spune că în calitate de putere eclesiastică ea este nevătămătoare, „cele două coarne” ale ei fiind ca acele Şale unui miel” — fără a avea intenţia de a face daune. „şi vorbea ca un balaur.” Balaurul reprezintă numai puterea civilă, şi guvernul Marii Britanii, deşi din punct de vedere nominal religios, vorbeşte sau guvernează ca un balaur, sau numai ca o putere civilă.

Atragem de asemenea atenţia asupra faptului că „icoana fiarei îpapaleş” a fost formată în 1846 d. Cr. În acel an denominaţiile protestante, în special din Statele Unite, s-au aliat ca o „Alianţă Evanghelică”. Alianţa lor de ochii lumii a fost pentru pace şi armonie şi obiective nobile de cooperare; dar în realitate organizaţia se pare că a fost intenţionată ca încercare de a da demnitate şi autoritate tuturor sectelor protestante, şi pe cât posibil să împiedice formarea altor secte noi prin excluderea lor ca neortodoxe.

Alianţa s-a străduit să stabilească un standard de ortodoxie şi să dea un sprijin reciproc şi o susţinere tuturor crezurilor identificate cu ea — baptişti, metodişti, luterani, presbiterieni etc. Această încercare de autoritate sau putere a constituit o Icoană a Fiarei sau Guvernământului papal. Ei au văzut puterea argumentului papal, că ea este Biserica şi că toate celelalte sunt eretice. Astfel Alianţa Evanghelică spune tuturor membrilor constituenţi ai tuturor denominaţiilor: „Toţi aceştia sunt ortodocşi, toţi ceilalţi sunt eretici.” În acest sens este o copie, sau chip al instituţiei papale. Ea a fost doar o Icoană fără viaţă sau putere timp de acum mai bine de 60 de ani.

Totuşi, profeţia simbolică a Domnului, pe care o discutăm acum (Apocalipsa 13), ne spune că la sfârşitul acestui Veac, Icoana va primi viaţă, vitalitate, energie, putere. Nu va mai fi numai ca o Icoană. Va deveni la fel de activă ca Fiara. Mai mult, nu va fi împotrivitoare Fiarei, ci în armonie, şi va face ca toţi să se închine fie Fiarei, fie Icoanei — toţi vor trebui să fie în armonie fie cu catolicismul, fie cu sistemul protestant, a cărui organizaţie iniţială sau Icoană a fost Alianţa Evanghelică. Rezultatul va fi Federaţia Bisericilor Protestante de îndată ce aceasta va primi suflarea vieţii.

Un pas important spre federaţie

Vitalizarea Icoanei trebuie să vină de la Fiara cu două coarne; adică Biserica Angliei. Noi aşteptăm această împlinire de mai bine de treizeci de ani şi am văzut-o apropiindu-se tot mai mult. Cu câţiva ani în urmă, Biserica Episcopală a făcut un pas important spre vitalizarea mişcării Federaţiei Bisericilor, pe care ea o favorizează şi o susţine. Acel pas important a fost recunoaşterea slujitorilor denominaţiilor reprezentate de Alianţa Evanghelică. Mai înainte nici un slujitor care nu era rânduit prin punerea mâinilor de către un episcop catolic sau de către unul episcopal nu era permis să predice de la un amvon episcopal.

Poate că această recunoaştere este toată vitalizarea de care are nevoie Icoana, dar noi suntem înclinaţi să aşteptăm mai mult. De ani de zile episcopalii au propus rânduirea din nou a slujitorilor diferitelor denominaţii reprezentate în Alianţa Evanghelică. şi încă mai propun. Noi am fost înclinaţi să aşteptăm ca slujitorii să accepte în final chestiunea şi să accepte o nouă rânduire din partea unui episcop Episcopal. Dar nu suntem siguri de aceasta. Este posibil, pentru a satisface cerinţele cazului, să fie găsită o altă cale prin care Biserica Episcopală să recunoască Federaţia Bisericilor fără a obliga pe slujitori să fie rânduiţi din nou. Aşteptăm aceasta.

După cum înţelegem acest capitol din Apocalipsa, Icoana, de îndată ce va fi vitalizată, îşi va folosi foarte prompt influenţa, prestigiul, puterea, în orice mod ca să facă „să coboare foc din cer” (Apoc. 13:13); adică, să pedepsească în numele Domnului pe cei care în vreun sens al cuvântului îi va considera a fi împotrivitorii Lui. Grabnic nimănui nu-i va fi permis să cumpere sau să vândă pe pieţele spirituale, cu excepţia acelora care au fie semnul, fie numărul Fiarei, sau al Icoanei, pe mâna dreaptă a cooperării, sau pe fruntea mărturisirii publice.

Aceasta va însemna că Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei şi toţi alţii care nu sunt afiliaţi la Alianţă vor fi supuşi unor măsuri radicale de constrângere. Adevărul va cădea pe străzi. Sub presiunea noii ordini de lucruri dreptatea nu va putea fi aplicată. Pentru un timp va părea ca şi cum o mare victorie creştină a fost câştigată, împărtăşită în mod egal de papalitate şi de federaţi — Protestantismul — care nu mai protestează. Vedem deja aceste două diviziuni ale cerurilor adunându-se, apropiindu-se una de alta, simpatizând una cu alta — adunându-se pentru protecţie reciprocă.

Dar triumful acelei noi ordini de lucruri va fi scurt. Masele oamenilor, care nu mai sunt ignoranţi ca în timpul Veacurilor întunecate, se vor trezi la adevărata situaţie şi vor executa asupra Marelui Babilon — deja respins de Domnul — judecata prezisă. El va fi aruncat în mare ca o mare piatră de moară şi nu se va mai ridica niciodată. Marea reprezintă masele de oameni, în special o clasă împotrivitoare, neliniştită. Fiara cu două coarne în aparenţă îşi pierde personalitatea când dă viaţă Icoanei devenind un membru al federaţiei.

Priveliştea actuală

Acum se ridică întrebarea: Pot avea loc toate acestea într-un an? Răspundem, da; ar fi posibil. A doua întrebare este: Este aceasta verosimil? Este probabil? şi răspunsul este, nu; este puţin probabil ca atât de multe lucruri să se împlinească într-un an. Aceasta este chestiunea — fiecare să-şi exercite propria judecată în privinţa acestui fapt. Cu siguranţă că vedem un foarte puternic spirit de mânie, răutate, ură şi ceartă dezvoltându-se în multe părţi, chiar printre cei care constituie membrii federaţiei. şi aceste opoziţii calomniatoare vin de obicei de la slujitorii acestor denominaţii.

Dacă ei fac aceste lucruri într-un copac verde, ce vor face în cel uscat? (Luca 23:31). Dacă astfel de bigotism şi falsificare amarnică sunt practicate şi astfel de ură este manifestată înainte ca Alianţa Evanghelică să aibă viaţă, cât de arogante presupunem că ar putea deveni aceleaşi persoane după ce Icoana va primi viaţă? şi cât de repede ar putea să se dezvolte spiritul persecuţiei răzbunătoare?

Să lămurim lucrurile. Conform vechiului dar eronatului gând transmis de secole, episcopii Bisericii Angliei şi ai Bisericii Romei sunt „episcopi apostolici” sau succesori ai apostolilor, conform vechii teorii a succesiunii apostolice. Conform aceleiaşi teorii, nimeni de pe pământ nu are nici o fărâmă de drept de a învăţa sau a predica, decât dacă acei „episcopi apostolici” îi vor acorda permisiunea prin punerea mâinilor lor.

Conform acestei reguli deci, metodiştii, baptiştii, luteranii, prezbiterienii şi toţi aceştia predică fără autorizare. Când vorbesc despre rânduire, ei vreau să spună doar că fiecare sectă îşi rânduieşte propriii slujitori. Alianţa încearcă să ocolească această dificultate şi să facă aşa ca sectele să-şi recunoască reciproc rânduirea. Federaţia clădeşte pe această recunoaştere generală a ortodoxiei, şi este pe cale, într-un anumit mod, să primească viaţă, vigoare, putere, demnitate, prin ceva ce Biserica Angliei va face pentru cei din federaţie ca să le recunoască rânduirea ca slujitori.

Putem fi siguri că ei vor face calea spre predicarea şi învăţarea Evangheliei foarte îngustă pentru toţi cei care vor încerca să predice fără recunoaşterea şi rânduirea lor. Acestea vor fi timpuri de încercare pentru noi şi pentru toţi cei care vor refuza să se închine Fiarei şi Icoanei ei, sau să primească semnul Fiarei pe frunte sau pe mână. Apocalipsa 13:15-17.

Atitudinea noastră unul faţă de altul

Punctul special pe care îl subliniem acum este că dacă găsim dificil, deşi nu imposibil, să vedem că aceste lucruri ar putea fi împlinite într-un an, ar trebui să simţim şi să acţionăm foarte amabil şi tolerant faţă de aceia dintre fraţi care simt clar că aceste lucruri nu vor avea loc într-un an sau care gândesc că ei văd defecte în vederile noastre despre cronologie. „Stăruiţi în dragostea frăţească.” „Fie-vă groază de rău şi alipiţi-vă tare  de bine.” Astfel harul lui Dumnezeu va fi cu noi, să ne îndrume, să ne binecuvânteze, să facă toate experienţele noastre să lucreze spre bine, chiar dacă unele dintre acele experienţe ar fi dezamăgiri în ceea ce priveşte împlinirea profeţiei în următoarele câteva luni.

Conferinţa Bisericii Episcopale tocmai a aprobat un amendament la constituţia bisericii, care prevede alegerea unuia dintre membrii ei să fie episcop preşedinte — foarte asemănător cu funcţia de arhiepiscop în Biserica Angliei. După unele discuţii aprinse au mai autorizat cooperarea Comitetului de Misiune cu comitetele misionare ale altor corpuri creştine. Unii episcopi au obiectat că aceasta ar încălca „angajamentele lor preoţeşti”, dar au pierdut. Această cooperare cu alţi protestanţi, în legătură cu acţiunea întreprinsă anterior, care permite altor slujitori protestanţi să participe prin invitaţie la serviciile Bisericii Episcopale, este practic o recunoaştere a Alianţei Evanghelice sau a Federaţiei Bisericilor. Cât mai este necesar pentru a da viaţĂ şi putere Icoanei, trebuie să aşteptăm şi să vedem.

Declaraţia noastră din numărul din 15 octombrie, că niciodată nu am menţionat octombrie 1914 ca o dată categoric infailibilă, fie pentru sfârşitul „Timpurilor Neamurilor”, fie pentru orice altă întâmplare specială, a fost pusă în discuţie de către unul din cititorii noştri. Se citează următoarele cuvinte spuse în Studiile în Scripturi, Vol. II: „Să ţinem minte data deja găsită pentru începutul acestor Timpuri ale Neamurilor — adică 606 î. Cr. — în timp ce vom merge mai departe ca să examinăm mărturia care dovedeşte că durata lor este de 2520 de ani, sfârşindu-se în 1914 d. Cr. Având în vedere această puternică dovadă a Bibliei privitoare la Timpurile Neamurilor, considerăm ca un adevăr stabilit că sfârşitul împărăţiilor acestei lumi şi stabilirea completă a împărăţiei lui Dumnezeu vor fi realizate la sfârşitul lui 1914”.

Noi susţinem că nimic din aceste citate nu declară infailibilitatea teoriilor pe care le-am sugerat privitor la 1914. În aceste declaraţii, şi în toate declaraţiile noastre, am informat numai pe cititori cu privire la vederile noastre şi la raţionamentele noastre asupra Scripturilor pe care le-am adus în atenţia lor. Astfel am cerut fiecărui cititor să gândească şi să judece singur, şi să fie de acord sau să nu fie de acord cu noi, conform propriei lui judecăţi asupra faptelor.

Observaţi că în citatele de mai sus nu este făcută nici o afirmaţie dogmatică, ci că cititorului i se cere să-şi folosească propriul intelect. De exemplu, observaţi cuvintele „să ţinem minte”; apoi „în timp ce continuăm să examinăm mărturia”; iarăşi referirea la „mărturia biblică”. În ultima propoziţie autorul face rezumatul vederilor sale, declarând ceea ce el consideră că este adevărul stabilit prin dovezile pe care le pune în faţa cititorilor.

În această privinţă noi credem că prezentările Turnului de Veghere se deosebesc în mod considerabil de altele. Noi declarăm cu hotărâre opiniile scriitorului şi motivele pentru ele, dar lăsăm decizia finală pentru fiecare minte şi inimă în toate chestiunile, fără să încercăm mai mult.