CE CONSTITUIE GÂNDIREA DUHULUI?
„Gândirea duhului este viaţă şi pace.” Rom. 8:6.
R 4968a 1 februarie 1912 (pag. 49-50)
Capacitatea de a înţelege Scripturile, de a vorbi fluent despre ele şi de a le expune clar este o calificare despre care credem că trebuie să fie un rezultat al gândirii spirituale; dar unii ar putea să expună Scripturile foarte bine şi să exprime adevăruri într-o formă foarte bună, dar care nu au neapărat o gândire prea spirituală. Un papagal poate repeta anumite cuvinte şi expresii; dar nimeni n-ar afirma că un papagal că are gândire spirituală. Tot aşa există unii oameni care pot repeta anumite adevăruri spirituale, aparent cu foarte multă însufleţire.
A avea gândire spirituală înseamnă a avea o minte în armonie cu Spiritul lui Dumnezeu şi pe deplin predată voinţei divine — pe deplin consacrată Domnului. N-ar fi suficient numai să aibă o preferinţă pentru bine, spunând: „Prefer să nu fac vreun păcat mare; prefer să trăiesc o viaţă cinstită şi decentă”. Această atitudine n-ar fi gândire spirituală. Adam n-a avut minte spirituală, dar în perfecţiunea lui a avut o minte ca să facă binele. El a avut mintea lui Dumnezeu în sensul că a avut o minte echilibrată, nu una care să aibă preferinţă pentru păcat, sau una slabă. A avut o minte sănătoasă şi a putut aprecia lucrurile din punctul de vedere al neprihănirii şi justiţiei. Dar chiar în perfecţiunea lui, Adam n-a avut o minte spirituală, în sensul cel mai înalt sau în sensul scriptural al cuvântului.
În Romani 8:6 apostolul Pavel foloseşte expresia „gândirea duhului” în descrierea unei anumite clase a celor care au devenit urmaşi ai lui Cristos, care au făcut o deplină consacrare a vieţii lor Domnului, şi care, în armonie cu această consacrare, au fost concepuţi de Spirit sfânt. Aceştia au gândire spirituală. Acestora li se dă o pătrundere spirituală în lucrurile divine.
DOMNUL NOSTRU A DEVENIT SPIRITUAL ÎN GÂNDIRE LA IORDAN
Aceasta a fost adevărat despre Domnul nostru Isus. Părăsind gloria pe care o avusese la Tatăl, şi umilindu-Se să ia natura umană, El a fost găsit la înfăţişare ca un om. Citim că El n-a fost un om imperfect, ci „sfânt, nevinovat, fără pată şi despărţit de păcătoşi” (Evrei 7:26). Totuşi, cu toate aceste calităţi speciale, n-a avut mintea spirituală la care se referă apostolul. Domnul nostru a avut o minte ca a lui Adam înainte de cădere — o minte în perfectă armonie, perfect echilibrată. Domnul nostru a primit însă mintea spirituală la momentul când a fost conceput de Spirit, când a făcut o deplină consacrare la botez, şi drept consecinţă Spiritul sfânt a coborât şi s-a aşezat asupra Lui în formă trupească asemenea unui porumbel.
Ca urmare a acelei conceperi, Domnului I s-a lărgit înţelegerea şi I s-a dat să vadă anumite lucruri adânci ale lui Dumnezeu pe care nu le văzuse înainte de consacrare; astfel citim chiar în legătură cu aceasta, că „cerurile I s-au deschis” — lucrurile mai înalte I-au devenit clare — lucrurile mai spirituale. Aceste lucruri sf. Pavel le numeşte „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. „Omul natural”, spune sf. Pavel (omul natural ar fi un om perfect; omul căzut este imperfect, nenatural), „nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu … nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se înţeleg duhovniceşte” (1 Cor. 2:14). Apoi continuă şi spune că noi am primit Spiritul lui Dumnezeu prin conceperea cu Spirit sfânt; şi că având mintea nouă, această concepere de Spirit, suntem făcuţi în stare să înţelegem lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. „Tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi am primit … Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu”. Astfel ni se dă să cunoaştem lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 1 Cor. 2:11, 12.
NICIUN OM NATURAL NU ARE GÂNDIRE SPIRITUALĂ
Astfel deci, acela care a fost conceput de Spirit sfânt are gândire spirituală. El vede din noul punct de vedere lucrurile pe care Dumnezeu le aduce în mod special în atenţia celui conceput de spirit. Cum spune apostolul Ioan: „Dar voi aveţi ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi toate” (1 Ioan 2:20). Oricine primeşte această concepere de Spirit sfânt, această ungere, are o înţelegere cu inima şi cu mintea, care este diferită de cea pe care ar avea-o un om natural, o calitate care va progresa în el. El are privilegiul de a creşte în har, în cunoştinţă şi în aprecierea lucrurilor adânci ale lui Dumnezeu; şi el va creşte.
Apostolii Petru şi Pavel continuă şi explică (1 Petru 2:2, 3; Evrei 5:13, 14; 6:1, 2), şi anume, că unul astfel conceput de Spiritul lui Dumnezeu este la început numai un prunc, şi ca prunc, el trebuie să dorească laptele curat al Cuvântului — primele principii ale doctrinei lui Cristos; dar pe măsură ce înaintează, el trebuie să se hrănească din hrana tare a Cuvântului lui Dumnezeu. Unii dintre cei care au conceperea Spiritului pot să fie binecuvântaţi cu darul special al limbii, aşa încât ei pot să le clarifice altora bine lucrurile; alţii care de asemenea au primit conceperea Spiritului, poate că nu sunt binecuvântaţi cu acest dar. Dar toţi desigur vor avea dorinţa de a vesti binecuvântările pe care le-au primit de la Domnul, pentru ca şi alţii să poată cunoaşte şi să poată slăvi pe Dumnezeu în corpurile şi spiritele lor, care sunt ale Lui.
Dacă cei cu minte spirituală se vor strădui astfel să spună veştile bune, nu avem nicio îndoială că binecuvântarea Domnului asupra lor îi va califica tot mai mult ca ambasadori şi reprezentanţi, să poată spune Mesajul şi altora — dacă nu într-o formă, atunci în alta. Am observat însă că unii cu buze gângave au realizat uneori lucruri minunate, în timp ce unii cu foarte multă elocvenţă n-au reuşit să obţină aceleaşi rezultate. Victoria nu este întotdeauna a celor tari, nici a celor iuţi; căci Domnul poate să acorde marea Sa binecuvântare cuvintelor slab spuse, îndeosebi dacă întreaga viaţă este în armonie cu mesajul dat.
Am fost surprinşi uneori să aflăm că unii care aparent au o înţelegere considerabilă a lucrurilor spirituale, în sensul că sunt capabili să vorbească despre ele, nu dau întotdeauna cea mai bună dovadă în viaţa lor că au într-adevăr Spiritul Domnului. Uneori în viaţa lor privată există ceva cu totul contradictoriu. Această stare ne surprinde; ne face să ne întrebăm cum este posibil ca aceia care aparent înţeleg Adevărul, să fie fără puterea sau manifestarea puterii Adevărului în viaţa lor zilnică. Să avem în minte că oricine vorbeşte cuvintele Domnului cu gura lui, trebuie să-l susţină în fiecare faptă, cuvânt, gând, în viaţa sa privată precum şi în public.
VIAŢA, NU CUVINTELE SUNT ADEVĂRATUL INDICATOR
Adevărul trebuie să fie standardul. Orice altceva este, desigur, cu totul contrar voinţei divine; şi acea persoană care nu susţine Adevărul în viaţa sa zilnică dă dovadă că nu are Spiritul Domnului în grad potrivit. Dacă, deci, vreunul dintre noi aflăm că în viaţa noastră zilnică nu am trăit în conformitate cu mesajul buzelor noastre, aceasta trebuie să fie o chestiune de preocupare serioasă, căci nu ne putem îndoi că oricine nu este în armonie cu Domnul în inima sa, mai devreme sau mai târziu nu va fi în armonie în exprimările sale.
Noi credem, de aceea, că dacă într-o adunare a poporului Domnului cineva ar fi propus ca Bătrân sau Diacon, care a dat dovadă exterioară de atât de mare capacitate ca învăţător, dar care în viaţa lui zilnică n-a dat o bună dovadă de a fi pe deplin consacrat Domnului, şi de a căuta să umble, nu după carne, ci după Spirit, el ar trebui privit ca o persoană foarte periculoasă pentru a fi pusă în poziţia înaltă de Bătrân sau Diacon. Cu cât este lăsat mai repede deoparte, cu atât va fi mai bine. Căci cu cât aceşti oameni sunt puşi mai mult în faţă în public, cu atât mai rău va fi pentru ei şi pentru adunarea în care trebuie să servească.