Această întrebare a fost pusă de multe ori printre poporul Domnului şi este una din întrebările cele mai dificile. Singurul meu obiectiv în scrierea acestei broşuri este să ajut poporul Domnului, printr-o înţelegere a unor lucruri care unora nu le sunt cunoscute, să vadă condiţiile din jurul lor.
Ceea ce am de gând să scriu este departe de ceea ce aş prefera; dar se pare că a venit timpul să fie cunoscut adevărul, întocmai cum ne-a spus Domnul nostru, că nu există “nimic tăinuit care nu va fi cunoscut”. Matei 10:26.
Cartea a fost publicată cam la opt luni după moartea fratelui Russell. Ea susţine că este o continuare a dezvăluirii adevărului şi este scrisă în numele fratelui Russell. Pentru mulţi din poporul Domnului este o chestiune foarte grea să hotărască dacă ea este sau nu adevăratul Volum şapte. Unii merg la o extremă şi acceptă că ea conţine practic numai ceea ce este bun, alţii merg la cealaltă extremă şi o resping cu totul fiindcă unele părţi din ea sunt greşite. Cred că ambele aceste extreme trebuie evitate şi că noi trebuie să facem aşa cum ne îndrumă apostolul Pavel în 1 Tesaloniceni 5:21: “Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun”.
Astfel, în această scriere îmi propun să analizez pe scurt următoarele:
1) Pretenţia că acest volum este Volumul şapte al Studiilor în Scripturi scris de pastorul Russell.
2) Subiectul volumului în sine şi dacă este scriptural.
Doresc să fiu clar înţeles că aceste gânduri pe care le prezint sunt numai vederile mele personale asupra subiectului, şi aştept ca fiecare cititor să cântărească valoarea lor în propria sa minte, amintindu-ne că fiecare este răspunzător în privinţa deciziilor sale şi că responsabilitatea sa este faţă de Domnul.
În tratarea primului punct aş vrea să spun că volumul a fost prezentat sub culori false, fiindcă la pagina 2 citim următoarele: “OPERA POSTUMĂ A PASTORULUI RUSSELL”, “ultima sa moştenire lăsată iubitului Israel al lui Dumnezeu” (Matei 20:9). Eu nu cred că această pretenţie a fost cu intenţia de a înşela; totuşi, strict vorbind, pretenţia este falsă, căci, de ce ar recurge Domnul nostru la asemenea metodă pentru a da poporului Său lumină nouă? Într-un articol intitulat “Căderea Babilonului”, la pagina 1 citim: “Articolul acesta este extras în cea mai mare parte din volumul postum al pastorului Russell, intitulat “Taina împlinită”, al şaptelea volum din seria Studiilor în Scripturi, publicat după moartea sa. Pastorul Russell a avut distincţia de a fi cel mai curajos şi mai viguros scriitor al timpurilor noastre asupra subiectelor religioase. În volumul său postum, care este numit “Ultima sa moştenire lăsată creştinilor de pe pământ” se găseşte o expunere amănunţită a fiecărui verset din toată cartea Apocalipsei, precum şi o clarificare a cuvintelor tainice ale profetului Ezechiel”. La pagina 3 citim: “Dăm aici câteva extrase din cuvintele profetului Ezechiel şi comentariile lor, luate din ultimul mesaj al pastorului Russell către Biserică şi către lume. Îndemnăm cu tărie ca fiecare creştin, fiecare om iubitor al ordinii, să citească atent aceste declaraţii şi comentarii profetice, aşa cum sunt prezentate deplin în Volumele 4 şi 7 ale Studiilor sale în Scripturi anunţate în altă parte”. În aceste citate vedem că pretenţia este aceeaşi pentru Volumul şapte ca şi pentru Volumul patru, şi anume, că ambele au fost scrise de pastorul Russell, al şaptelea rămânând să fie publicat după moartea sa, ca ultima sa moştenire pentru creştinii de pe pământ.
Acum să vedem cum a venit de fapt în existenţă această carte. Pentru ca cititorul să poată înţelege adevărata situaţie, îmi voi baza cuvintele pe mărturia dată de fraţi în timpul procesului din 1918, fiindcă ştim că nici un copil al lui Dumnezeu n-ar spune un neadevăr, şi mai mult, cei care au urmărit îndeaproape procesul îşi vor împrospăta amintirile.
În 6 decembrie, la treizeci şi şase de zile după moartea fratelui Russell, fratele Woodworth l-a vizitat acasă pe fratele Fisher; şi în timp ce era acolo fratele Woodworth a sugerat că el înţelegea destul de bine cartea Apocalipsei, iar mai târziu, înainte de a pleca, a remarcat că el credea că dacă era cineva să poată scrie despre cartea lui Ezechiel, fratele Fisher era acela. La scurt timp după aceea, fratele Woodworth a primit o scrisoare scrisă de o a treia persoană care fusese prezentă la întâlnirea din casa fratelui Fisher, şi anume sora Seibert, iar scrisoarea conţinea o propunere de schiţă pentru carte. Într-o zi sau două fratele Woodworth a primit un memorandum asemănător, în sensul că fratele Fisher şi el puteau să-i dea drumul şi să-şi supună manuscrisul spre examinare comitetului executiv. Sora Seibert era secretarul unui consiliu imaginar de editare sau de scriere a acestei cărţi şi lucra împreună cu fratele Woodworth în legătură cu publicarea acestei cărţi, şi ea avea “comunicare şi cu Reverendul Doctor” (orice ar însemna aceasta). La 1 ianuarie 1917, fratele Woodworth şi-a făcut un program de patru versete pe zi, deoarece sunt 404 versete în carte, şi s-a străduit să le termine în 100 de zile, găsind unele versete mai dificile decât altele.
În 16 decembrie 1916, fratele Woodworth a scris o scrisoare surorii Seibert în privinţa cărţii. Voi cita o parte din ea: “De mai bine de douăzeci de ani m-am gândit că titlul potrivit pentru Volumul şapte ar fi “Taina împlinită”, iar acum tu vii şi-mi sugerezi acelaşi titlu, numai cu o schimbare a locului cuvintelor. Dragă soră, nimic nu mi-a produs atâta bucurie până acum, fiindcă ştiu că mâna Domnului va fi cu noi toţi. Iar lucrul va fi de fapt al tău, fiindcă trebuie să meargă la tine şi să fie deplin aprobat de tine înainte de a merge la comitet. Insist asupra acestui lucru. Dacă mă poţi ajuta la rezumat, pe care am să-l introduc ca Cele şapte Pedepse, fă-o, dar dacă nu, ele vor intra oricum, şi vor veni la tine pentru revizuire şi redactare. Acum pot să-ţi cer o favoare? Ai cale liberă să pui o reclamă în Labor Tribune, ceva de felul acesta: Volumul şapte. Comitetul executiv a fost de acord ca în cazul că se pregăteşte şi li se supune spre analiză un exemplar aranjat pentru Volumul şapte, ei se vor gândi şi-şi vor prezenta opinia dacă publicarea lui este recomandabilă. N-au făcut nici o promisiune de acceptare sau de publicare, ca adiministratorul din pildă: n-au “promis nimic”. Un lucru este însă clar, că publicarea Volumului şapte este aproape, iar publicarea înseamnă că lucrarea secerişului este la sfârşit. Alte scripturi par să indice că sfârşitul războiului european trebuie să urmeze publicării lui. Sugestiile studenţilor Bibliei care şi-au însuşit Angajamentul de consacrare vor fi luate în considerare în pregătirea manuscrisului, care va fi prezentat comitetului pentru analiză. Dacă nu sunt în armonie cu învăţăturile fratelui Russell, nu vor fi luate în considerare deloc. Dacă sugestiile sunt în armonie şi dacă se ştie că este ceva spus sau scris de un frate, iar acum ceea ce a spus sau a scris nu este disponibil în general, te rog declară faptele. Scrie citeţ, foarte, foarte pe scurt, dă numele întreg şi adresa fratelui; scrie numai pe o parte a hârtiei şi trimite astfel de declaraţie preliminară la XYZ, în grija Comitetului Executiv, 124 Columbia Hights, Brooklyn. Dacă îţi convine aceasta, întreabă Comitetul Executiv dacă vrea să primească şi să-ţi înmâneze scrisorile astfel adresate, iar tu îmi poţi trimite pe cele care crezi că ar trebui să le cunosc. Îţi convine aceasta? Sper că da. Al tău frate iubitor, C. J. Woodworth.”
Până aici fratele Russell nu are legătură cu “Taina împlinită”. Să mergem însă puţin mai departe. În Volum la pagina 6 citim despre fraţii Woodworth şi Fisher: “Deşi ambii locuiesc în acelaşi oraş, ei au lucrat separat şi independent unul de altul, nici măcar n-au comparat notele. Cititorul va putea judeca în ce deplină armonie este lucrarea unuia cu a celuilalt şi cu Planul Divin, având astfel încă o dovadă a îndrumării Domnului în această chestiune”. Desigur, dacă această carte este a pastorului Russell, “ultima sa moştenire lăsată creştinilor de pe pământ”, ea va fi armonioasă, nu este nici o îndoială în legătură cu aceasta. Dar să vedem cum au întocmit fraţii această carte.
Fratele Fisher a început lucrul cam cu o săpătmână înainte de Crăciun, în 1916. S-a întâlnit cu fratele Woodworth din când în când, dar n-au vorbit despre pregătirea cărţii, decât atunci când a găsit ceva ce a gândit că era remarcabil sau neobişnuit, când el a menţionat aceasta, iar fratele Woodworth a făcut la fel. Fratele Fisher a luat cartea lui Ezechiel capitol de capitol, interpretând ce însemna sau ce ar putea însemna; dar el a văzut numai părţi din manuscrisul fratelui Woodworth, ici şi colo. Totuşi fratele Woodworth aducea adesea câte o parte şi-i cerea opinia asupra ei. Fratele Fisher a spus că el ştia că partea lui de lucrare era predată fratelui Woodworth pentru revizuire şi ca explicaţie a spus: “Aş putea declara că în privinţa metodei urmate, acesta (manuscrisul) a fost mult prea mare şi a trebuit tăiat pe alocuri, cât nu ştiu, a rămas numai o jumătate sau o treime din cât a fost manuscrisul original, şi eu am fost foarte ocupat cu realizarea lui, încercând să înţeleg această carte. A fost extrem de greu să obţin o înţelegere cât de cât, şi eu înţeleg că dl. Woodworth a făcut tăieturile la întreaga carte după ce manuscrisul a fost terminat cu totul”. El ştia că fratele Woodworth urma să facă corecţii, adăugări, tăieri, şi a fost de acord. Fratele Woodworth primea manuscrisul fratelui Fisher în două dimineţi pe săptămână pe măsură ce progresa cu el, pentru dactilografiere şi corectare. Putem totuşi crede că fraţii “au lucrat separat şi independent unul de altul, fără nici măcar să compare notele”, după cum citim în PREFA|Ă?
Citim mai departe în această prefaţă că “Domnului I-a plăcut ca fraţii C. J. Woodworth şi George H. Fisher să pregătească Volumul şapte sub îndrumarea Societăţii de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere”. Să examinăm unele fapte în această direcţie. Fratele Fisher a mărturisit că nu s-a întâlnit cu fratele Rutherford, nici cu fratele Van Amburgh, nici cu Robinson, nici cu Martin, nici cu McMillan în legătură cu această lucrare, şi că numai din auzite a ştiut că fuseseră stabilite drepturile de autor. Fratele Woodworth n-a ştiut până în 25 iunie 1917, potrivit mărturiei sale, că Societatea de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere avea interes pentru publicarea Volumului. Fratele McMillan n-a auzit despre carte până în 6 iunie 1917, când fratele Rutherford l-a întrebat dacă publicarea unui Volum şapte era recomandabilă, spunându-i că fusese supus spre examinare un manuscris. S-a mai arătat că numai doi membri din comitetul editorial fuseseră de acord cu părţi din manuscris înainte de publicare. Fratele Van Amburgh mărturisise că s-a considerat potrivit să nu fie prezentat celorlalţi membri, dar, deoarece fratele Rutherford este preşedinte şi are responsabilitate deplină, fiind “deplin autorizat” să acţioneze, s-a urmat îndrumarea lui în această problemă şi n-a fost prezentată ca o problemă a Societăţii până mai târziu. I s-a pus întrebarea aceasta: “Motivul că ai dat cecul tău personal, în loc să fie un cec de la Societate a fost acela ca să nu ajungă la cunoştinţa celor patru directori (împotrivitori) faptul că Volumul şapte era pregătit şi aproape gata de lansare?”
Răspuns: “Da”.
Astfel aflăm că numai DOI din comitetul editorial în loc de “cel puţin trei” ştiau despre Volum, şi că a fost ferit de consiliul de directori cu un scop. Atunci cum a fost pregătit sub ÎNDRUMAREA Societăţii? Este vreo mirare că ne vin în minte cuvintele din 1 Ioan 2:21?
În privinţa cuvântului “postum”, toate dicţionarele pe care le-am văzut îl definesc astfel: “o lucrare, manuscrise care au fost scrise de autorul declarat şi publicate pentru prima dată după moartea sa”. Dar noi găsim că doar mai puţin de un sfert din această carte este de sub pana pastorului Russell, şi toată partea aceea a fost publicată de pastor înainte de moartea sa. Prin urmare, această carte nu poate fi numită în nici un sens al cuvântului lucrarea “postumă” a pastorului Russell.
Mai există încă o dovadă că pastorul Russell n-a scris acest Volum al şaptelea; şi anume, SPIRITUL care este manifestat în acest volum este cu totul diferit ce cel manifestat în cele şase volume scrise de el. Nu pare să fie spiritul iubirii, spiritul lui Cristos. Dimpotrivă, aproape fiecare pagină conţine remarci muşcătoare, caustice. Iar acest spirit nu se opreşte aici în acest volum, ci este văzut acum printre fraţii de la Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei tot mai pronunţat, pe măsură ce trece timpul. În Turnul din 1918-2 citim: “Un lucru este absolut sigur, că acesta este Volumul şapte mult promis, cu care trebuie făcută lovirea, sau dacă nu, trebuie scris altul”. Desigur că ceva lovire s-a făcut; ea a început la “BETEL” şi continuă printre fraţi. În 1918-85 ni se spune că dacă cineva nu poate vedea la fel cu Societatea, acesta să tacă sau să se retragă în linişte. În 1918-30 ni se spune că cei care nu pot lucra cu Societatea să fie evitaţi, după îndrumarea din 1 Timotei 6:3-6 şi Proverbe 6:6-19, versete care vorbesc despre cei pe care “Domnul îi urăşte” şi sunt o urâciune pentru El. În Turnul din 1918-269 se spune că cei care “se retrag din adunările noastre” trebuie să fie trataţi ca “oricare alţii lumeşti” şi să “nu avem părtăşie cu ei”.
Privind peste paginile publicaţiei “New Era Enterprise”, găsesc mulţi dintre fraţii de la Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei, unii dintre ei peregrini, care contribuie cu articole la acest jurnal, şi o bună parte din ei manifestă acelaşi spirit; chiar şi editorul este amestecat în aceasta şi spune: “Ne-am întrebat ce nume sau titlu să li se dea disidenţilor Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor Bibliei, sau dacă li s-ar potrivi vreunul” (28 iunie 1921). S-ar părea că dacă se cunosc metodele şi tacticile papalităţii, aceasta permite celor cu minte spirituală să recunoască uşor acelaşi spirit oriunde se manifestă el, chiar dacă apare sub înfăţişare complet nouă. Faptul că acesta va fi îndreptat împotriva Bisericii adevărate şi într-un mod foarte înşelător, este în acord cu toată mărturia profetică asupra acestui subiect, care ne informează că TO|I vor fi găsiţi închinători ai acestei fiare simbolice şi ai chipului ei în afară de “Turma Mică” de biruitori.
Este scriptural?
În tratarea celui de-al doilea punct, să ne asigurăm din dovezile interne ale Volumului dacă este scriptural. Să nu uităm că Scripturile sunt de la Domnul, că simbolurile vreau să arate ceva definit, de aceea şi interpretarea trebuie să fie ceva definit, şi că a trata Cuvântul lui Dumnezeu cu uşurinţă sau cu lipsă de respect este o urâciune în ochii lui Dumnezeu. “Cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai cuvântul Meu.” “Căci noi nu stricăm cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mulţi.” “Dacă vorbeşte cineva, să vorbească aşa ca şi cum ar fi cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să fie după puterea pe care i-o dă Dumnezeu.” Ier. 23:28; 2 Cor. 2:17; 1 Petru 4:11.
În Turnul de Veghere din 1 martie 1918 citim: “Societatea a publicat şi distribuie larg “Taina împlinită” — Volumul şapte al Studiilor în Scripturi. Nu este nimic în el care să nu fie în armonie cu Planul Divin revelat. Doctrinele învăţate acolo sunt sănătoase şi în mod clar în armonie cu învăţătura Domnului Isus Cristos şi cu celelalte şase Volume ale Studiilor în Scripturi”.
Altă declaraţie din Turnul de Veghere din 1 ianuarie 1918 spune: “Este adevărat că Volumul şapte dă o explicaţie a Apocalipsei şi a cărţii lui Ezechiel în armonie cu adevărul revelat de Domnul bisericilor prin mesagerul Său din perioada Laodiceea?” La aceasta trebuie să răspund: Nu, nu este adevărat. Adeseori explicaţiile date în acest volum nu sunt în armonie cu vederile pastorului Russell.
Apocalipsa 19:17 ne spune că “păsările care zburau prin mijlocul cerului” sunt chemate să mănânce carnea împăraţilor, a căpitanilor, a celor viteji etc. Volumul şapte zice la pagina 295 (în limba engleză) că aceste păsări reprezintă pe “sfinţi; turma mică, cei care trăiesc pe un plan mintal deasupra materialului mai necizelat”. Pastorul Russell spune că aceste păsări se referă la “vulturii societăţii, comunişti, anarahişti, nihilişti” etc., care duc la îndeplinire lucrarea de distrugere a creştinătăţii (Babilonul).
Apocalipsa 15:1 vorbeşte despre “şapte îngeri”, despre care Volumul şapte, la pagina 231, spune că sunt “cele şapte Volume de Studii în Scripturi”. Pastorul Russell a spus că aceşti “şapte îngeri” reprezintă pe “membrele picioare ale Bisericii, reprezentante ale întregului corp” (T. V. Iunie 1883).
Din nou la aceeaşi pagină Volumul şapte spune că “al treilea vai” reprezintă “cele şapte volume de Studii în Scripturi”, care sunt “cele din urmă şapte pedepse”, “vărsate peste papalitate”. Dar pastorul Russell a spus că aceste “trei vaiuri” corespund primelor trei pedepse din Egipt, şi afectează toată creştinătatea, inclusiv poporul Domnului, iar ultimele şapte pedepse corespund ultimelor şapte pedepse peste Egipt (T. V. 1907-152; Vol. 6, pag. 175). Aşa că vedem clar că dacă “al treilea vai” corespunde cu “a treia pedeapsă din Egipt”, el nu poate reprezenta şi ultimele şapte din acele pedepse. Aici vedem că Volumul şapte nu este în armonie cu explicaţiile pastorului Russell.
Apocalipsa 8:5: “Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi au fost glasuri, tunete, fulgere şi un cutremur de pământ”. Volumul interpretează acest verset după cum urmează: “Îngerul” este Societatea de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere; “cădelniţa” este Volumul al şaptelea, şi la aruncarea lui (a volumului) “pe pământ” s-au produs “tunete” — cele “şapte volume”. Vezi şi pagina 167. Aceasta este ceva ce nu pot înţelege. Cum se poate spune că Volumul al şaptelea a produs şapte volume, când şase dintre ele fuseseră scrise şi produse cu mulţi ani în urmă?
Apocalipsa 10:1-8: Iată o altă interpretare greu de crezut: “Solul legământului”, Domnul nostru Isus are o cărticică, şi fratele Russell ne spune că această cărticică reprezintă adevărul prezent (Vol. 3, pag. 88, 89); şi când a strigat acest înger, “cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor”. Volumul şapte spune că aceste “şapte glasuri” sunt cele şapte Volume de Studii în Scripturi. Dacă este aşa, atunci se ridică întrebarea: prin ce raţionament facem ca “glasurile celor şapte tunete” să fie “cărticica din versetul 2”? Sau, dacă conchidem că cele şapte tunete au fost mesajul adevărului prezent, ce facem cu “cărticica” şi cu explicaţia dată de pastorul Russell? În versetul 8 vorbeşte din nou “glasul” care vorbise în versetul 4, dar după ce cele şapte tunete făcuseră să li se audă glasurile şi cuvintele lor fuseseră “pecetluite”. Ei bine, dacă cele şapte Volume au fost cele şapte tunete când acestea s-au produs în final, atunci de ce, după ce totul se sfârşeşte, este prezentat mesajul adevărului prezent din “cărticică” spre a fi mâncat? Aici lipseşte ceva. Evident lipseşte interpretarea potrivită a SIMBOLULUI.
La pagina 165 se citează Apocalipsa 9:18: “A treia parte din oameni a fost ucisă de aceste trei nenorociri: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor”. Asupra cuvintelor “de fumul” primim următoarea interpretare, care este citarea cuvintelor unui om cu numele Hilkiah Crookie, care a scris despre “creşterea” părului, prin anul 1618, la care în Volumul şapte se adaugă: “Un studiu al celor precedente duce la concluzia că toate organizaţiile bisericeşti moderne au fost fondate de oameni cu capul chel, şi fumul neputându-şi găsi loc se iasă prin scalp, în mod natural trebuia să iasă prin gură”. Aţi citit vreodată un astfel de comentariu făcut de fratele Russell, sau a folosit el vreodată o expresie ca aceasta spre a-şi ilustra gândul sau interpretarea? Putem noi presupune că aceasta este ceea ce i-a arătat Domnul nostru Isus lui Ioan pe Insula Patmos?
La paginile 155-159 avem interpretarea primelor unsprezece versete din capitolul 9. Versetele 1-3 spun: “Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii Adâncului. Şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. … Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere ca puterea pe care o au scorpiile pământului”. Volumul şapte zice că “steaua” este John Wesley, “şi lui i s-a dat cheia fântânii Adâncului”.
Se spune că fântâna Adâncului înseamnă “nimic şi nicăieri”. Aceasta înseamnă că “Wesley a deschis nimicul”. “Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare.” Aceasta înseamnă că “Metodismul a fost un foc neobişnuit”. “Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ.” Aceasta înseamnă un număr imens de urmaşi. “Şi li s-a dat o putere.” Aceasta înseamnă că “a fi prezent la o adunare a vechilor metodişti şi a fi martorul “primirii puterii” era egal cu a vedea ceva ce se poate vedea o dată în viaţă”.
Versetul 7: “Lăcustele acestea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă.” Ni se spune că aceasta înseamnă “totul pentru aceasta şi întotdeauna pentru aceasta”.
Versetul 7 continuă: “Pe capete aveau un fel de cununi care păreau de aur”. Ni se spune că “aurul este un simbol al divinităţii” şi că “a primi o cunună de aur înseamnă a fi născut din Spirit”. Ca atare, deoarece toate aceste “lăcuste” aveau cununi care păreau de aur, dar nu erau de aur adevărat, sugerează că nici măcar un metodist nu va fi “născut din Spirit”. Foarte tristă imagine într-adevăr, dacă acest lucru este adevărat, dar Scripturile declară că “Dumnezeu nu caută la faţa omului”; de aceea, metodiştii au la fel de bune şanse ca oricare membru al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor Bibliei să fie născuţi din Spirit, să fie membri ai “turmei mici”. Domnul nostru Isus a spus într-o împrejurare: “Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei? … Oricine va face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă” (Mat. 12:48-50). Şi mai mult, dacă metodiştii n-au nici o şansă să fie născuţi din Spirit, atunci ei nu fac parte din “Babilon” şi ca atare Apocalipsa 18:4 nu se aplică la Metodism. Ce stupid ar fi să-l chemăm afară pe John Brown dintr-o casă dacă el nu este în acea casă.
Versetul 9 continuă: “şi vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulţi cai care se aruncă la luptă”. Ni se spune că acesta reprezintă zgomotul pe care-l fac metodiştii când se roagă pentru Spirit sfânt în adunările lor. Trebuie să pun o întrebare în legătură cu această interpretare: Ce justificare există pentru a interpreta în acest fel “vuietul aripilor”? Apostolul spune: “Dar tu cine eşti să judeci pe aproapele tău?” Iacov 4:12.
Versetul 10: “Au nişte cozi ca de scorpii, cu ace”. Explicaţia este: “cozile” reprezintă pe “urmaşi, clasa conducătorilor”. Să le unim acum: Fiecare “lăcustă” reprezintă “un urmaş al lui Wesley”, şi cum fiecare lăcustă avea o coadă, iar coada reprezintă un urmaş — conducătorul adunării, înseamnă că fiecare urmaş al lui Wesley avea un urmaş “conducător de adunare”, iar datoria conducătorului adunării era să introducă puţin din învăţătura otrăvitoare venită din orificiile la care se referă comentariile la Apocalipsa 9:3. Din orificiul “cerului” a ieşit doctrina: “Dacă eşti bun, mergi în cer când mori”; din orificiul “iadului” a ieşit mesajul: “dacă eşti rău, mergi în iad când mori”. Totul era foarte simplu. Toţi erau simpli în zilele acelea. În rezumat: “Fiecare era simplu în zilele acelea”. Mi se pare că ceea ce cităm dă dovada că încă n-am scăpat de acel “simplu”. Mai putem noi oare insista că pastorul Russell a scris Volumul şapte?
Versetul 11: “Peste ele au ca împărat pe îngerul Adâncului”. Ni se spune că acest “înger” este Diavolul. Ei bine, dacă “lăcustele” reprezintă pe metodişti, aceasta sugerează că nici un metodist nu-L are pe Cristos ca şi Cap, prin urmare nici un metodist n-a fost cu adevărat consacrat şi de aceea nici un metodist n-are speranţă la moştenire cerească, fiindcă toţi sunt sub conducerea Diavolului.
Sunt bucuros că fratele Russell a spus despre fraţii Wesley că au fost “oameni dragi ai lui Dumnezeu” (Vol. 6, pag. 141). Şi totuşi Societatea Turnul de Veghere spune că “doctrinele învăţate în “Taina împlinită” sunt sănătoase şi în mod clar în armonie cu învăţătura Domnului Isus Cristos şi cu a celorlalte Volume de Studii în Scripturi” (T. V. 1918-70). Şi chiar acum (T. V. 15 iulie 1922) se referă la această interpretare a versetului 11. Şi mai mult, Societatea spune că oricine refuză să înveţe pe alţii “Taina împlinită” nu prea se poate califica să fie bătrân de adunare (T. V. 1918-79). Nu-i de mirare că unii nu pot s-o înveţe!
Versetul 5: “Li (lăcustelor) s-a dat să nu-i omoare (pe oameni), ci să-i chinuiască cinci luni”. Aceste cinci luni sunt luate simbolic pentru o sută cincizeci de ani. Aceşti o sută cincizeci de ani formează baza pentru teoria “Metodismului”, fiindcă intră bine între 1728 la rânduirea lui Wesley ca slujitor al Bisercii Anglicane, şi 1878 când Metodismul s-a sfârşit. La pagina 157 citim despre “o sută cincizeci de ani de foc larg răspândit al iadului metodist”, dar să nu uităm că acest foc larg răspândit al iadului metodist n-a început în 1728, fiindcă Wesley a devenit slujitor în Biserica Angliei în acel an, şi mai mult, metodiştii nu şi-au încetat propovăduirea în 1878, ci mai învaţă încă aceeaşi doctrină. Aşa că această teorie cade la pământ.
Să vedem acum câteva versete din Apocalipsa, folosind interpretarea în locul simbolurilor.
Apocalipsa 15:1: “Am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte volume care aveau şapte volume.”
Apocalipsa 15:6: “Şi din templu au ieşit cele şapte volume care ţineau cele şapte volume.”
Apocalipsa 15:7: “A dat celor şapte volume şapte volume de aur.”
Apocalipsa 15:8: “Nimeni nu putea să intre în templu până se vor sfârşi cele şapte volume ale celor şapte volume.”
Apocalipsa 16:1: Îngerii din acest verset, ca şi cel din 15:1, reprezintă cele şapte volume, aşa că în versetele următoare: 2, 3, 4. 5, 8, 12, 17, primim următoarele răspunsuri: “Cel dintâi volum s-a dus şi a vărsat volumul lui” etc., etc.
Apocalipsa 20:10: “Şi vor fi chinuiţi zi şi noapte în vecii vecilor” de către cele şapte volume.
Apocalipsa 22:18: “Dumnezeu îi va adăuga volumele scrise în cartea aceasta.”
Gândindu-ne la cele anterioare, cui i-a lipsit nestatornicia, revelatorului sau interpretului? Sunt sigur că pastorul Russell n-a avut nimic de-a face cu interpretările anterioare, fiindcă el a scris inteligent când a fost pe pământ.
Apocalipsa 17:1: “Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit şi a vorbit cu mine.” Aceasta înseamnă: unul din cei şapte îngeri, “Volumul şapte, Studiile în Scripturi”; care ţineau cele şapte potire, adică, “o explicare a plăgilor care vin peste Babilonul simbolic”; şi a vorbit cu mine, aceasta înseamnă “clasa Ioan, Biserica în trup”.
Dragă cititorule, cred că există destulă hrană pentru o minte gânditoare în interpretările anterioare. Aici ni se spune că volumul şapte vorbeşte clasei Ioan, Bisericii în trup, sau, cu alte cuvinte, este adresat Bisercii de această parte a vălului şi explică pedepsele peste Babilonul simbolic. Pe tot parcursul Volumului şapte se fac avertizări ciudate, dacă se citeşte cu atenţie. La pagina 276 citim: “Nu fiţi dintre aceia care nu pot vedea erorile Babilonului şi care, prin urmare, nu sunt dintre cei chemaţi”. Această avertizare ar fi potrivită dacă ar fi adresată bisericismului nominal, dar aici este adresată Bisericii; şi Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei pretinde a fi adevărata Biserică. Aş întreba: există vreun pericol ca “Studenţii Bibliei” să nu vadă erorile Bisericii Romano-Catolice şi ale fiicelor ei? Eu cred că nu! Atunci de ce aceste avertizări adresate sfinţilor în tot Volumul şapte? Eu cred că singurul răspuns logic ar fi acela că fără să-şi dea seama autorul se adresează celor care sunt în robia Babilonului, altfel în mod logic n-ar putea fi chemaţi să “iasă afară”.
La pagina 289 citim: “După ce sfinţii vor fi glorificaţi, Mulţimea cea Mare, cei cu minte cerească rămaşi pe pământ, vor spune: “Aleluia, a venit în sfârşit mântuirea, eliberarea de papalitate şi de alte secte””. Vedem aici că ei sunt eliberaţi de papalitate, dar este oare posibil să ne imaginăm că Mulţimea Mare de copii ai lui Dumnezeu concepuţi de spirit să fie în papalitatea literală? Nu, deoarece ştim că Mulţimea Mare, fecioarele din pildă sunt descrise că vor fi amarnic dezamăgite fiindcă vor găsi “uşa” spre clasa “mireasă” închisă, ceea ce arată că ele au o cunoştinţă corectă a “adevărului” şi se aşteaptă să fie din clasa miresei. Cred că în unanimitate suntem de acord că toţi “Studenţii Bibliei” se aşteaptă să fie din clasa miresei, ceata lui Ghedeon. Dar se va pune întrebarea: “Nu este oare tot poporul Domnului ieşit deja din Babilon?” La aceasta răspunsul meu este: NU! Este adevărat că poporul Domnului s-a retras din sistemele nominale ale marelui Babilon, dar de atunci ei au făcut diferite “asociaţii” care au toate semnele celor pe care odată le-au părăsit. Faptul că fratele Russell avea temeri în legătură cu tendinţele existente printre asociaţii săi este arătat în diferite feluri. La pagina 51 găsim un comentariu ieşit de sub pana fratelui Russell, care spune: “În măsura în care putem noi judeca, printre Studenţii Bibliei predomină astăzi aceleaşi condiţii care sunt arătate de către apostol bătrânilor Bisericii din Efes”.
În Turnul de Veghere din 1916-347 el zice: “Interpretarea numelui Laodiceea este popor încercat, judecat. Descrierea arată că ei au fost încercaţi şi găsiţi uşori. Dacă înţelegem ce vrea să spună Cristos în acest mesaj, acesta este trimis celor care-I pretind numele dar neagă adevărul pe care El îl prezintă aici. Cei care citesc acest mesaj special, s-o facă cu grijă deosebită”.
În Turnul din 15 septembrie 1916 (Pericolul mândriei spirituale — n. e.) citim: “De-am avea puterea limbajului s-o ţinem sus în faţa cititorilor Turnului de Veghere, pentru ca ei s-o vadă în adevărata ei formă şi în teribila ei culoare, efectul ar fi desigur să se dea alarma în Sion. Bucuroşi am trage semnalul de alarmă de la “Turnul de Veghere”, deoarece să se observe că iubiţii aceştia care ajung astfel învăluiţi sunt adesea caractere mari, copii ai lui Dumnezeu cu adevărat concepuţi de spirit. Despre unii dintre ei ştim că în trecut au alergat alergarea splendid. Ce mult regretăm că vedem semne de transformare a caracterelor lor în direcţie greşită. Să dăm atenţie Celui care a spus: “După roadele lor îi veţi cunoaşte””.
În Turnul din 1 noiembrie 1916 citim: “Deoarece suntem informaţi că acest “ceas al încercării” vine peste toată lumea ca şi peste Biserică, înţelegem că trebuie să fie ceva în aer, cum ar fi, care va afecta pe fiecare. … Dar pe noi ne interesează mai mult Biserica şi să vedem cum acest “ceas al încercării” va cuprinde poporul Domnului. Ceea ce vom scrie acum este departe de ceea ce am prefera, dar pare a fi datoria noastră în privinţa cauzei şi a poporului Domnului. Noi credem că o mare criză este asupra Studenţilor Bibliei, şi cu cât va fi observată mai repede cu atât va fi trecută cu mai mare succes. Ar putea însemna dezbinări; dar după cum a remarcat apostolul, “dezbinările sunt câteodată necesare, pentru a se putea vedea cursul aprobat, doctrinele aprobate, metodele aprobate, şi pentru ca învăţătorii adevăraţi să fie mai deplin apreciaţi””.
Citatele anterioare ieşite de sub pana fratelui Russell sunt o dovadă că cele prin care trecem şi ceea ce vedem în jurul nostru fusese deja prevăzut de fratele Russell în zilele lui. De un lucru suntem siguri: Biserica nu putea fi astfel încercată cu fratele Russell în mijlocul nostru, fiindcă el a dat sfaturi înţelepte poporului Domnului şi a pus în faţa lor un exemplu de umilinţă, răbdare, toleranţă şi iubire. De aceea a fost necesar ca Biserica să fie lăsată în seama propriilor ei resurse şi să fie pusă la o probă severă care implica absolută loialitate faţă de Isus Cristos — singurul ei Cap şi Împărat.
La pagina 264 găsim un citat din fratele Russell în legătură cu capitolul 17 din Apocalipsa. El spune: “El a declarat în mod clar că nu va consemna ceea ce crede despre această problemă, pentru motivul că atunci când va trata subiectul o va face în lumina profeţiei împlinite ca ultimul cuvânt şi ca desigilarea întregii Cărţi, şi că el nu va încerca să facă acest lucru până când interpretarea pe care o va da nu va putea fi combătută”. Ideea următoare este din partea compilatorilor şi spune: “Evident timpul acela a venit acum”. Ce lucru ciudat, ca numai după treizeci şi şase de zile de la plecarea fratelui Russell Cartea Apocalipsei să fie înţeleasă clar!
În încheiere, aş dori să spun că ceea ce am scris este numai o mică mostră de declaraţii şi interpretări greşite din Volumul şapte. Dacă aş duce fiecare punct la concluzia lui logică, ar ieşi o carte mare cât volumul însuşi. Dar întrebarea ar putea veni: De ce să nu acceptăm Volumul şapte dacă n-avem o interpretare mai bună? La aceasta răspund că fratele Russell a spus că el nu cunoştea semnificaţia multor pasaje, şi totuşi alţii au pretins că le pot înţelege şi explica. Nu trebuia el să accepte unele din ele dacă el însuşi n-avea ceva mai bun de oferit? Nu, dacă judecata lui nu le-a găsit a fi în armonie cu Domnul.
Închei prin cuvintele apostolului Pavel: “Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi”. Amin.
- F. KACHEL
- O. Box
Pasadena, California
ANEXĂ
Comentarii asupra Volumului 7
Ezechiel 37
Volumul 7 prezintă patru aplicări ale acestui tablou profetic:
- Captivitatea omenirii în moartea adamică şi învierea ei finală.
- Captivitaea Israelului natural în Babilonul literal.
- Captivitatea Israelului spiritual în Babilonul mistic.
- Starea de “speranţă moartă” a creştinătăţii după timpul de strâmtorare.
Cel mai mare accent se pune pe numărul 4.
Fratele Russell a aplicat întotdeauna aceste versete la speranţele naţionale moarte ale Israelului natural şi la învierea lor ca naţiune. Se pune foarte puţin accent pe aplicarea iniţială a acestui pasaj, dată de fratele Russell. Există puţine referinţe la scrierile fratelui Russell. Această abordare în patru feluri, cu accent pe punctul 4, a fost începutul diferitelor înşelări care au condus în final la eliminarea de către Rutherford a speranţei pentru evrei.
Ezechiel 38
Volumul 7 prezintă o aplicare dublă:
- La sfârşitiul timpului de strâmtorare.
- La sfârşitul mileniului.
Se pune mare accent pe felul în care această profeţie se va împlini cu omenirea. Se pune foarte puţin accent pe rolul Israelului în această profeţie.
Fratele Russell a aplicat întotdeauna această profeţie la scenele de încheiere ale strâmtorării lui Iacov, şi nici o dată la puţina vreme de încercare. El pune accentul pe Israelul readunat, în armonie cu contextul precedent, din cap. 37. În această secţiune sunt foarte puţine referinţe la scrierile fratelui Russell.
Aceasta a fost o altă încercare a lui Rutherford de a scoate pe poporul Israel din planul lui Dumnezeu.
Ezechiel 40-48
În această secţiune se fac diferite preziceri referitoare la perioada de după 1914. Se face sugestia că viziunea lui Ilie (1 Împ. 19) se va împlini în perioada 1914-1925 şi că 1921 va vedea stabilirea deplină a împărăţiei pământeşti.
Acestea sunt doar două exemple din mulţimea de profeţii neîmplinite făcute de Rutherford şi de asociaţii săi. Aceste interpretări se bazează pe denaturarea anumitor adevăruri cunoscute. La 1925 s-a ajuns dând un sfârşit incorect ciclurilor jubileelor.
Apocalipsa 17
Despre îngerul din versetul 1 se spune că este Volumul 7. Această idee a condus la gândirea că Volumul 7 conţine explicaţia ultimelor şapte plăgi şi că el însuşi este a şaptea plagă. Eu cred că scripturile învaţă că fratele Russell este îngerul din acest capitol.
Apocalipsa 18
Glasul din versetul 4 este aplicat la “corporaţia” Societatea de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere. Această idee a dus la gândirea că Societatea este îngerul al şaptelea, nu fratele Russell. De asemenea a dus la avansarea “Corpului guvernator” spre un loc de putere absolută.
Apocalipsa 19
Cuvintele “am văzut cerul deschis” din versetul 11 sunt aplicate la Volumul 7. Versetul 15 este legat de Apocalipsa 14:20 şi ambele sunt aplicate la Volumul 7. Cu alte cuvinte, Volumul 7 constituie teascul din seceriş.
Apocalipsa 21
Despre îngerul din acest capitol (acelaşi înger care vorbeşte şi în cap. 17) se spune că este Volumul 7.
Repet: eu cred că îngerul de aici este fratele Russell.
Apocalipsa 22
Despre îngerul din acest capitol se spune că este fratele Russell. Aceasta este o contrazicere directă a ceea ce s-a spus despre acelaşi înger în capitolele 7 şi 21. Aceste versete nu se puteau aplica la Volumul 7 fiindcă fratele Russell le-a comentat direct.
Rezumat
În multe locuri există subtile deosebiri de interpretare faţă de mesajul secerişului. De asemenea există referiri frecvente la scrierile bisericilor nominale şi la surse laice.
Un volum mare de comentarii nu sunt ale fratelui Russell. (Comentariile fratelui Russell sunt notate cu sursa şi numărul paginii citate. Cele fără nici o notă nu sunt ale fr. Russell.) În multe din aceste cazuri autorii au dat interpretările lor pentru simbolurile necomentate de Pastor.
Exemplele specifice pe care le-am dat arată o deosebire semnificativă între învăţăturile Volumului 7 şi cele ale Mesagerului al şaptelea.
Unul din cele mai importante fapte care trebuie să fie avut în vedere este utilizarea finală a Volumului 7 de către Rutherford şi asociaţii săi. Ei l-au folosit ca să câştige mai mare control asupra poporului Domnului şi să instaleze Societatea în calitate de “robul acela”. Importanţa Volumului 7, a Societăţii şi a Corpului guvernator au umbrit în cele din urmă importanţa fratelui Russell şi i-au luat locul ca Mesagerul al şaptelea.
Supun cu respect aceste consideraţii spre consultare,
- Allen Springer
Prefaţă
Această broşură a apărut în 1922. Numele autorului apare la sfârşit, aşa cum a apărut iniţial, la vremea publicării ei.
După cum însuşi autorul ei declară, ea are ca scop să stabilească adevărul în legătură cu autorul “Tainei împlinite”.
Noi publicăm broşura din dorinţa de a prezenta celor interesaţi motivele pentru care nu considerăm că este potrivită reeditarea acestui Volum şapte.
Sub titlul Anexă, prezentăm câteva comentarii ale interpretările date în Volumul şapte unor profeţii referitoare la Israelul natural şi la Mesagerul al şaptelea. Faptele şi evenimentele petrecute mai târziu, ca rezultat al acestor interpretări, credem că nu este nevoie să fie menţionate deoarece sunt bine cunoscute tuturor.
Cu toate acestea, rămâne ca fiecare cititor să tragă concluzia pentru sine şi să ia atitudinea care i se va părea lui raţională.
Cu cele mai bune dorinţe pentru binele spiritual al iubitului Israel al lui Dumnezeu.
Editorii, 2003
Editată de Studenţii Bibliei
Str. Sunătoarei nr. 4
3400 Cluj-Napoca
2003
„Cunoasteti adevarul şi adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:32.
După cum este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!
Şi noi credem, şi de aceea vorbim”. 2 Corinteni 4:13.
CUPRINS
Adevărul………………………………………………………………………. 1
Creaţia…………………………………………………………………………. 1
Crearea omului…………………………………………………………….. 2
Încercarea şi căderea omului…………………………………………. 2
Condamnarea omului…………………………………………………… 3
Despre suflet………………………………………………………………… 3
Despre moarte………………………………………………………………. 4
Despre nemurire…………………………………………………………… 4
Despre iad……………………………………………………………………. 5
Despre Satan………………………………………………………………… 6
Despre Sf. Treime…………………………………………………………. 6
Despre naşterea lui Isus………………………………………………… 7
Despre preţul de răscumpărare…………………………………….. 8
Alegerea Bisericii………………………………………………………….. 8
Despre a doua venire a lui Cristos…………………………………. 9
Împărăţia lui Cristos…………………………………………………… 10
Despre Mileniu……………………………………………………………. 10
Despre ziua de judecată………………………………………………. 11
Despre restabilire………………………………………………………… 12
Despre înviere…………………………………………………………….. 12
Despre pământ……………………………………………………………. 13
Despre legăminte………………………………………………………… 14
Moartea a doua…………………………………………………………… 15
Despre legarea, dezlegarea şi nimicirea lui Satan………….. 15
ADEVĂRUL
Astăzi pe pământ sunt multe adevăruri, de exemplu: adevărul despre fizică, sociologie, astronomie, medicină, despre legile sanitare etc., a căror cunoaştere aduce mult bine oamenilor.
Noi ne referim însă la adevărul cu privire la PLANUL DIVIN AL VEACURILOR, planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Când era pe pământ Isus a spus: „Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu”- Ioan 18:37. În cei trei ani şi jumătate de viaţă publică, Isus nu S-a ocupat de vreunul din adevărurile amintite mai sus, ci a predicat numai adevărul cu privire la planul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. El nu S-a referit la Platon, Socrate, Aristotel, sau la alţi oameni celebri din lume, în ale căror socoteli Dumnezeu nu Şi-a găsit niciodată locul. Aflăm însă că mereu S-a referit la profeţi ca: Isaia, Daniel, Ieremia şi alţi servitori ai lui Dumnezeu care au trăit înainte de El.
Timp de trei ani şi jumătate Isus a predicat şi a învăţat pe oameni fără bani şi fără plată. Niciodată n-a făcut colecte de bani de la ascultătorii Săi. Celor care au crezut în El le-a spus: „…Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” – Ioan 8:31, 32.
Dacă suntem urmaşi ai lui Isus Cristos, Domnul nostru, ne vom strădui să rămânem în cuvântul Său, care ne dă învăţături cu privire la Dumnezeu şi la planul Său de mântuire. Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi viaţa”. Apoi: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”- Ioan 8:12. Deci, urmăm şi mărturisim adevărul cu privire la Dumnezeu, la Isus, Domnul şi Răscumpărătorul nostru, la Împărăţia Sa, care este leacul pregătit de Dumnezeu pentru bolile omenirii. Acest adevăr îl scoatem din marea fântână a cunoştinţei lui Dumnezeu, BIBLIA.
Desigur, pentru o expunere largă a acestui mare Adevăr, ar necesita câteva mii de pagini. Aici nu vom încerca să intrăm în amănunte, ci ne vom rezuma numai la punctele esenţiale, iar cine doreşte mai mult se va interesa singur. Vom începe cu:
Creaţia
Spre deosebire de unele păreri ştiinţifice şi teologice, noi susţinem că relatarea din Geneza nu se referă la crearea pământului, ci la pregătirea lui pentru a fi locuit şi că aceasta a fost o operă progresivă, într-o perioadă de 49.000 de ani, împărţită în epoci de câte 7.000 de ani, numite în Biblie şapte zile – Geneza 1:1-26; 2:1-3. În Biblie, cuvântul „zi” este un termen nedefinit şi se aplică în multe feluri, la diferite perioade de timp, ca de pildă: „ziua lui Cristos”, „ziua lui Noe”, „ziua ispitirii”, „ziua lui Napoleon”, „ziua Cezarului” etc. La crearea omului, şase din aceste zile de câte 7.000 de ani – sau 42.000 de ani – erau trecute şi pământul se afla într-o stare potrivită pentru a fi locuinţa omului. Omul a fost creat deci la sfârşitul zilei a şasea şi la începutul zilei a şaptea. A şaptea zi sau perioadă de 7.000 de ani, în care încă ne aflăm, este dedicată experienţei omului întâi cu răul, apoi cu binele. Răul a fost permis timp de 6.000 de ani, când omul a învăţat urmările neplăcute ale păcatului şi nesupunerii faţă de Dumnezeu. A şaptea mie de ani din această perioadă este dedicată restaurării progresive a omului în fericire şi viaţă veşnică.
Crearea omului
Omul a fost creat, nu dezvoltat. El este o creatură a Creatorului, nu un produs al evoluţiei. El a fost creat desăvârşit, în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În chipul lui Dumnezeu, adică o fiinţă inteligentă, cu capacităţi de gândire, afecţiune, simţ moral etc., dar pe o treaptă mai joasă, potrivită condiţiei sale pământene. În asemănarea lui Dumnezeu, adică aşa cum Creatorul are stăpânire peste Univers, tot aşa omului i s-a dat stăpânire peste domeniul pământesc, pe care să-l cârmuiască în armonie cu voia lui Dumnezeu, a Creatorului.
Încercarea şi căderea omului
Omul a fost pus la probă spre a se dovedi dacă apreciază binefacerile cu care a fost înconjurat. El trebuia să-şi dea seama că existenţa sa a avut un început şi că această existenţă se datora Creatorului, pe care trebuia să-L recunoască şi să-I respecte porunca. Proba a venit prin interzicerea de a mânca din fructul unui anumit pom. Fructul în sine nu avea nimic deosebit care să constituie un păcat, ci nerespectarea, nesocotirea poruncii a fost păcat.
În esenţă, Dumnezeu i-a spus lui Adam: Dacă vei asculta de porunca Mea, ca să nu mănânci, vei trăi în veci şi te vei bucura de această împărăţie, care cu timpul se va extinde şi va umple tot pământul, iar tu vei fi regele, stăpânul întregului pământ. Vei fi părintele unei rase de fiinţe perfecte şi fericite şi care împreună cu tine vor putea trăi veşnic. Dacă te vei atinge de acest pom, mâncând dintr-însul, vei dovedi nesupunere, nesocotire, neapreciere, şi prin urmare, nici Eu nu te voi putea socoti vrednic de poziţia în care te-am pus. În ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit – Geneza 2:16, 17. Te voi lipsi de toate acestea: îţi voi lua împărăţia, te voi lipsi de viaţă şi vei deveni ce ai fost: ţărână – Geneza 3:19.
Condamnarea omului
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să rămână, fie că promite viaţă veşnică pentru ascultare, sau moarte pentru neascultare. Adam a mâncat în deplină cunoştinţă de ceea ce-l aştepta. Sf. Pavel spune: „Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii” – 1 Timotei 2:14. În loc să se despartă de Eva, lăsând-o să meargă în moarte, şi să se încreadă în Creator, că îi poate crea alta, el s-a asociat la păcat şi astfel a pierdut relaţia cu Dumnezeu. De aceea Dumnezeu l-a condamnat la moarte, nu la chin veşnic.
Adam a murit în ziua în care a mâncat, adică n-a trecut peste 1000 de ani. Astfel citim: „Şi toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost nouă sute treizeci de ani, apoi a murit” – Geneza 5:5. Deci a murit cu 70 de ani înainte de a se împlini ziua de o mie de ani în care a fost creat şi în care a mâncat din pomul oprit. Sf. Petru confirmă ideea că 1000 de ani este considerată ca o zi: „Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi” – 2 Petru 3:8.
Despre suflet
Omul nu are un suflet, nici muritor nici nemuritor, ci este un suflet, adică o fiinţă vie, care se mişcă, respiră, cugetă, plănuieşte, execută etc. Este o deosebire mare între a avea un cal şi a fi un cal. Tot aşa şi omul: nu are un suflet, ci este un suflet. Biblia spune clar: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” – Geneza 2:7. Din unirea trupului rece şi imobil cu „suflarea de viaţă” (în ebraică ruach, care literal înseamnă vântul vieţii) a rezultat sufletul, adică fiinţa vie. Nimic nu se spune aici în sensul că Dumnezeu ar fi suflat în nările omului un suflet nemuritor, adică o altă fiinţă, care la moartea uneia, cealaltă să rămână.
Suflet nemuritor înseamnă o fiinţă care nu poate muri, care nu poate fi nimicită. În cazul de faţă ar însemna că odată creat, omul n-ar mai putea fi nimicit, nici chiar de către Dumnezeu. Mintea sănătoasă, chiar şi dacă n-am avea Biblia, ne spune că asemenea teorie nu se potriveşte cu un Dumnezeu Atotputernic şi Atotînţelept. Dumnezeu n-ar crea fiinţe nemuritoare pe care să nu le poată îndepărta din viaţă chiar dacă acestea ar păcătui. Dacă ar fi aşa, ar însemna că Dumnezeu ar tolera păcatul şi ar fi limitat în înţelepciune.
Omul este deci un suflet care respiră. Fără respiraţie, fără „suflarea de viaţă”, viaţa n-ar fi posibilă. De aceea Dumnezeu S-a îngrijit ca în atmosferă să fie un procent suficient de oxigen pentru menţinerea vieţii sufletelor care respiră.
Iov spune: „Dacă Dumnezeu ar lua seama numai la Sine şi ar strânge la Sine suflarea şi respiraţia dată făpturilor, atunci tot ce este carne ar pieri şi omul s-ar întoarce în ţărână” – Iov 34:14, 15.
Despre moarte
Se spune că în viaţă nimic nu este mai sigur ca moartea. Dumnezeu i-a spus lui Adam că va muri dacă va fi neascultător. Şi Adam a murit în realitate. Toţi urmaşii lui mor. Sf. Pavel spune: „…moartea a venit prin om” – Romani 5:12. „Toţi mor în Adam” – 1 Corinteni 15:21, 22. Fiecare ştie că are sa moară. „Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic” – Eclesiastul 9:5. Experienţa umană confirmă întru totul învăţătura Bibliei.
Ce este deci moartea? Ştiinţific şi biblic, moartea este absenţa vieţii – stingere. După unele idei nescripturale, se afirmă însă că moartea nu înseamnă altceva decât dezbrăcarea de un veşmânt şi îmbrăcarea cu altul, sau cum ar fi trecerea dintr-o încăpere în alta.
Biblia însă spune altfel: ea spune că moartea înseamnă moarte, că morţii nici nu se bucură, nici nu suferă, că în moarte omul este absolut inconştient – nu ştie nimic – nici despre sine, nici despre ceilalţi, şi dacă n-ar fi o înviere din morţi, omul ar fi pentru totdeauna pierdut – Iov 3:13-19; Ecles. 9:10; Ioan 3:16. Biblia mai spune: „Suflarea lor trece, se întorc in pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor” – Psalmul 146:4. Dacă o creatură moartă nu poate gândi, atunci, bineînţeles, nu poate fi conştientă. Şi dacă nu poate fi conştientă, atunci ar fi imposibil să fie fericită când ar fi în rai, potrivit unor afirmaţii.
Despre nemurire
La început numai Dumnezeu avea nemurire. „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu să fie cinstea şi slava în vecii vecilor!” – 1 Timotei 1:17. Aşadar, dacă numai Dumnezeu avea nemurire, toţi ceilalţi, inclusiv îngerii, trebue să fie muritori. A fi muritor nu înseamnă a muri. De exemplu, îngerii sunt muritori, totuşi ei nu mor. A fi muritor înseamnă a fi supus morţii, în caz că se fac fapte vrednice de moarte. Cineva poate să fie muritor şi să trăiască veşnic dacă trăieşte în armonie cu voia lui Dumnezeu. Dacă Adam nu păcătuia, nu murea niciodată. Tot aşa omenirea, când va fi restabilită va putea trăi veşnic dacă va trăi în armonie cu legile lui Dumnezeu.
Numai natura divină posedă viaţă în sine; toate celelalte naturi depind de prima mare cauză a vieţii, de Creator, pentru continuarea vieţii lor. Acum, Domnul nostru Isus, de la învierea Sa, are şi El nemurirea. Astfel citim, că Tatăl a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine Însuşi – Ioan 5:26. Înainte de a veni pe pământ, El n-a avut nemurire, natură divină. Aceasta a primit-o numai la înviere ca răsplată pentru credincioşia Sa – Filipeni 2:7-9; Matei 28:18. Scripturile arată că şi adevărata Biserică a lui Cristos va primi nemurire ca răsplată pentru credincioşie – 1 Ioan 3:2; Filipeni 3:21; Romani 2:7; 8:29; 2 Petru 1:4.
Despre iad
Cuvântul iad nu înseamnă foc sau chin, cum au fost învăţaţi oamenii în general să creadă. Cuvintele infern şi iad din Vechiul Testament sunt traduse din cuvântul ebraic şeol, care înseamnă stare de inexistenţă, prin urmare, uitare, starea celui care este în groapă, în mormânt. Echivalentul acestuia în Noul Testament este cuvântul grecesc hades. Tartaroo sau tartarus este atmosfera pământului, numită în unele traduceri adânc – Vezi 2 Petru 2:4; Apoc. 20:3. Locul focului este o expresie simbolică, zugrăvind distrugerea completă, anihilarea celor incorigibili.
Diferitele expresii ale Domnului nostru din care s-ar putea deduce foc şi chin sunt parabole, nu lucruri literale. A le interpreta altfel decât simbolic ar însemna a le schimba sensul. De pildă, dacă oile îi simbolizează pe oamenii buni iar caprele pe cei răi sau îndărătnici, atunci focul trebuie să însemne distrugere, nimicire. Focul nu păstrează, ci consumă, mistuie, nimiceşte.
Tot astfel, dacă parabola cu Bogatul şi săracul Lazăr ar fi literală, atunci şi sânul lui Avraam în care era fericit Lazăr ar trebui luat literal, şi desigur nu mulţi din milioanele pământului – care au avut parte de sărăcie şi bube – ar putea intra acolo; Lazăr şi încă unul sau doi l-ar fi umplut. În acest caz, bubele şi zdrenţele lui Lazăr ar trebui luate literal – dacă acestea ar fi motivele pentru care cineva poate avea parte să ajungă în sânul lui Avraam.
Şi ne întrebăm: oare câţi dintre cei care văd că pilda trebuie luată literal umblă în zdrenţe şi buboşi pentru a ajunge şi ei în sânul lui Avraam!? (O explicaţie raţională şi pe larg a acestei pilde se găseşte în broşura „Ce spun Scripturile despre iad”.)
Despre Satan
Spre deosebire de o părere destul de răspândită, că Satan este numai principiul răului în sine, noi credem în existenţa unei persoane cu acest nume, a unei fiinţe inteligente, puternice. El nu a fost totdeauna Satan, împotrivitor, ci a ajuns mai târziu să fie ceea ce este, în urma îngâmfării şi decăderii sale. Numele său adevărat era la început „Lucifer”, care înseamnă „steaua dimineţii” – Ezechiel 28:13-19.
Profetul Isaia, în cap. 14:12-15, spune despre căderea lui Satan: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!”
Isus a spus despre Lucifer: „Am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer” – Luca 10:18. A căzut din graţia lui Dumnezeu, s-a degradat şi numele lui a fost schimbat, şi de atunci este cunoscut în Scripturi ca Balaurul, Şarpele cel vechi şi Satan – Apocalipsa 20:1-3. Cuvântul „Şarpe” înseamnă înşelător, şi unul din mijloacele favorite ale lui Satan în toate timpurile a fost înşelarea, pe care a practicat-o printre oameni. Prin minciuni şi înşelări, el a introdus în capul oamenilor învăţături false, orbindu-i faţă de Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu – 2 Corinteni 4:3-4.
Cuvântul „Balaur” înseamnă animal de pradă sau cel care rupe. Satan a căutat să nimicească tot ceea ce a fost drept. El a pricinuit persecuţia şi moartea profeţilor. Tot el a pus la cale urmărirea lui Isus prin intermediul fariseilor. Ţinta lui este să distrugă tot ceea ce-i drept şi pe toţi cei ce hotărăsc să-L urmeze pe Isus – 2 Timotei 3:12.
Cuvântul „Diavol” înseamnă bârfitor, defăimător. Satan L-a defăimat pe Dumnezeu în grădina Edenului, şi L-a acuzat şi defăimat pe Domnul Isus şi pe ucenicii Săi de atunci şi până acum. Isus spune despre el că este un mincinos şi tatăl minciunii – Ioan 8:44.
Despre Sf. Treime
Există două Treimi: una a crezurilor şi alta a Bibliei. Noi credem în cea din urmă. A crezurilor înseamnă: 1×3=1 şi 3×1=1. A Bibliei este aceasta: Tatăl este din veşnicie, adică fără început – Psalmul 90:2. Fiul nu este din veşnicie, ci a avut un început. Sf. Pavel spune despre Isus: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi-născut din toată zidirea” – Coloseni 1:15. Însuşi Domnul Isus ne spune că este ÎNCEPUTUL zidirii lui Dumnezeu – Apocalipsa 3:14. Cuvântul „tată” înseamnă dătător de viaţă. Cuvântul „fiu” înseamnă primitor de viaţă – Ioan 5:26. Astfel viaţa Fiului a venit de la Tatăl. Tatăl posedă dintotdeuna natura divină, nemurirea. Fiul n-a avut această natură înainte de a veni pe pământ. El a primit-o numai la înviere, ca răsplată a umilirii şi supunerii Sale până la moarte – Filipeni 2:8-11. Spiritul sfânt este o putere, nu o persoană. Această putere emană, provine de la Tatăl şi de la Fiul şi este agentul lor pentru îndeplinirea scopurilor bune ale Autorului şi Creatorului Divin şi ale Fiului Său, Domnul nostru. Versetul 7 din 1 Ioan cap. 5 nu se găseşte în original, ci a fost adăugat pentru a da oarecare culoare biblică Treimii nescripturale. Tatăl şi Fiul sunt una în scop, plan şi acţiune, după cum credincioşii Domnului sunt una cu El, nu în persoană, ci în spirit, scop şi cale – Ioan 17:20-23.
Despre naşterea lui Isus
Isus a avut trei existenţe. S-a născut de trei ori pe trei trepte de viaţă diferite, în trei perioade de timp diferite. Amestecarea acestora duce la confuzie, dar înţelegerea lor umple inima de dragoste şi apreciere pentru Iubitorul de oameni, iubitul Fiu al lui Dumnezeu şi Răscumpărătorul nostru.
- În starea Sa preumană, Isus nu Se numea Isus, numele Său era Logosul, Cuvântul, Cuvântătorul – Ioan 1:1-3. El poseda o natură asemenea celei îngereşti, dar nu cea divină, pe care o avea numai Tatăl. Era de natura Arhanghelului, îngerul de cel mai înalt grad.
- Când a venit pe pământ, născându-Se din Fecioara Maria, El a lăsat natura Sa spirituală şi a luat natura umană desăvârşită. Pe pământ El a fost om desăvârşit, nu Dumnezeu încarnat. Sf. Ioan spune: „Cuvântul S-a făcut..” – Ioan 1:14. Adică, Logosul a devenit om, născut de Fecioara Maria prin puterea nemărginită a lui Dumnezeu, desăvârşit, curat, fără pată, separat de păcătoşi – Evrei 2:14,7:26. El a venit să răscumpere pe Adam, adică să dea un preţ corespunzător pentru el. Adam n-a fost înger încarnat şi de aceea Isus nu putea fi echivalentul lui în starea Sa preumană, ca arhanghel. Apoi, dacă Isus era Dumnezeu Tatăl încarnat, atunci era mai mult decât a fost Adam. Dreptatea lui Dumnezeu nu putea primi o asemenea jertfă ca preţ de răscumpărare – Matei 5:38; 20:28.
- La învierea Sa ca fiinţă spirituală, Isus a devenit chipul Tatălui – Evrei 1:3. Atunci El a primit natura divină şi acum posedă nemurirea şi şade la dreapta Tatălui în ceruri – Evrei 10:12-13, aşteptând timpul când va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale – Psalmul 110:1-2; Faptele Ap. 3:19-21; 1 Corinteni 15:24-28.
Despre preţul de răscumpărare
Adam şi toţi urmaşii săi se află sub sentinţa morţii. Adam a murit. Toţi urmaşii săi mor. Pentru a scăpa de această condamnare, cineva trebuia să plătească preţul răscumpărării lor. Preţul era: un om desăvârşit a călcat porunca şi a murit – un alt om desăvârşit, nu un înger, trebuia să moară şi să plătească acest preţ, pentru ca omul să poată fi liber. Isus a dat preţul pe Golgota. După patruzeci de zile S-a înălţat la cer şi a pus acest preţ în mâinile Justiţiei divine, care condamnase pe om la moarte. Prin urmare, Adam şi rasa lui sunt liberi să iasă din mormânt. Pedeapsa cu moartea nu mai planează asupra lor. Dar, dacă este aşa, de ce n-a revenit Adam la viaţă şi de ce mai mor oamenii?
Alegerea Bisericii
Imediat ce Isus S-a înălţat la cer, condiţiile au fost îndeplinite pentru ca moartea să fie oprită, oamenii să nu mai moară, iar Adam şi toţi urmaşii lui să revină la viaţă. Însă planul lui Dumnezeu prevedea mai întâi alegerea unui anumit număr de oameni, care în urma unui proces de dezvoltare spirituală să fie schimbaţi de la natura pământească la cea cerească. Aceştia sunt Mica Turmă căreia „Tatăl are plăcerea să-i dea împărăţia” – Luca 12:32. Sf. Ioan spune că această mică turmă este compusă din 144.000 de membri – Apoc.14:1, 3. O turmă în adevăr mică în comparaţie cu milioanele de oameni care au trăit pe pământ şi au auzit despre Evanghelie -Vestea bună.
Întregul veac creştin a fost dedicat în principal alegerii acestei clase, şi nu convertirii lumii la Cristos. Îndrumarea Domnului în această privinţă este clară: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” – Matei 28:19-20. De asemenea, robilor Săi le-a spus: Puneţi talanţii pe care vi i-am încredinţat în negoţ până Mă voi întoarce – Luca 19:13-14. Predicarea Evangheliei în tot acest timp, cum că Împăratul se va întoarce spre a-Şi exercita puterea împărătească, a fost făcută lumii numai ca MĂRTURIE, şi nu pentru a-i converti pe toţi. Dovada la aceasta este că cei care îl urau au reacţionat faţă de această veste spunând: „Nu voim ca omul acesta să împărăţească peste noi”. Luca 19:14.
Când numărul celor aleşi va fi complet şi lucrarea lor de mărturie încheiată, Biserica va deveni Mireasa lui Cristos, schimbată fiind de la starea pământească la cea cerească – Apoc. 20:4-6; 19:6-7; Filipeni 3:20-21. Aceştia împreună cu Isus vor fi regi şi preoţi ai lui Dumnezeu şi vor domni cu El o mie de ani, pentru binecuvântarea întregii rase umane. Atunci va fi timpul convertirii generale, a celor nealeşi acum. Atunci li se vor deschide ochii naturali şi ochii înţelegerii, pentru a cunoaşte pe Dumnezeu – Isaia 25:6-9; Matei 19:27-28; Apocalipsa 2:26-27; 3:21.
Despre a doua venire a lui Cristos
Cristos vine a doua oară nu să nimicescă lumea şi să ardă pământul. El vine să facă tocmai contrariul, să înlăture pe Diavol ca să nu mai stăpânească pe pământ, să sfărâme domnia apăsătoare a păcatului, a morţii, a fărădelegii şi a oricărui lucru rău, iar în locul acestora să instaureze dreptatea, binele şi viaţa veşnică, pierdute prin Adam în Eden. El nu mai vine ca om, cum a venit întâia oară. Trupul Său pământesc l-a dat drept preţ de răscumpărare pentru Adam şi pentru urmaşii lui. El a înviat ca fiinţă spirituală divină, glorioasă – 1 Petru 3:18.
Să notăm cu câtă tărie vorbeşte profetul Isaia despre dânsul: „Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată, Dumnezeul nostru, răzbunarea va veni” (pe Satan şi pe agenţii lui) – Isaia 35:3, 4; Ţefania 2:2; 2 Petru 3:10-13; Apoc. 19:19-20. El vine cu răsplătire pentru cei care L-au urmat în veacul de acum – Ioan 14:2; Matei 19:28. Vine să salveze din păcat pe toţi cei răscumpăraţi cu viaţa Sa, deschizându-le un nou drum, o ocazie favorabilă de a-şi câştiga viaţa pierdută prin tatăl lor, Adam – Matei 26:28; Evrei 8:2-6; Isaia 57:14-19. Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor, atunci şchiopul va sări ca cerbul şi limba mutului va cânta – Isaia 35:1-10; 32:1-4; 65:14-25 şi 11:1-9.
Isus a declarat: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”. Oamenii nu-L vor mai vedea cu ochii naturali, ci cu ochii înţelegerii, după lucrările pe care le va face. Aşa cum nici pe Satan nu-l văd cu ochii naturali, ci văd, înţeleg, ştiu că el face răul din lume. Domnul a spus adresându-Se ucenicilor: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea”, fiindcă urmaşii Săi credincioşi vor fi schimbaţi la natură spirituală – Ioan 14:19, 2, 3.
Împărăţia lui Cristos
Instaurarea pe pământ a împărăţiei lui Cristos va fi cel mai mare eveniment din istoria omenirii. Ne gândim la rugăciunea Domnului nostru: „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Dacă creştinii şi lumea în general şi-ar da seama ce va aduce această împărăţie şi ce va însemna pentru ei, ar dori-o mult mai mult şi ar repeta cu mai multă ardoare rugăciunea Domnului nostru. Iată ce scrie prorocul Mica, având o viziune despre această binecuvântată împărăţie: „În vremurile de pe urmă muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare, ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim Cuvântul Domnului. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia şi nici nu vor mai învăţa să facă război, ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura! Căci gura Domnului oştirilor a vorbit” – Mica 4:1-4.
Despre Mileniu
Mileniu înseamnă o mie de ani şi în Biblie desemnează perioada de domnie a lui Cristos, în decursul căreia va avea loc învierea morţilor şi judecata lumii în general – Matei 25:31, 32 – a celor care nu se judecă acum, în acest veac. Pe pământ se va instaura dreptatea, pacea, iubirea, viaţa veşnică pentru cei ascultători. La sfârşitul miei de ani tot pământul va fi ca Grădina Edenului. Sf. Ioan descrie acel timp astfel: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi….pentru că lucrurile dintâi au trecut. Cel care şedea pe scaunul de domnie a zis: Iată, Eu fac toate lucrurile noi” – Apocalipsa 21:4-5. „Ţara pustiită va fi lucrată iarăşi, de unde până aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor” – Ezechiel 36:34.
Mileniul este a şaptea mie de ani, sau ultima mie de ani din mai-marea zi a şaptea a săptămânii de creare a lui Dumnezeu. Toţi cei care studiază Biblia cred, conform cronologiei biblice, că 6.000 de ani de la crearea lui Adam au trecut şi acum suntem la începutul celei de-a şaptea mie de ani, sau în zorile vârstei Milenare, în pragul Împărăţiei lui Cristos sau a Epocii de Aur. Să nu ni se pară ciudat dacă înainte de a începe această măreaţă împărăţie de pace sunt şi vor mai fi încă tulburări pe pământ. Acestea sunt mijloacele lui Dumnezeu pentru dezintegrarea lumii vechi, sau, după expresia ap. Petru, topirea cerului şi a pământului vechi, pentru ca în locul acestora să fie instaurate un cer nou şi un pământ nou – 2 Petru 3:10-13. Vezi şi Ţefania 3:8-9.
În curând oamenii vor fi martori ai inaugurării împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, cu binecuvântările promise. Creşterea cunoştinţiei în toate domeniile din ultimul secol, în transporturi, comunicaţii, medicină, industrie etc., nu sunt decât pregătiri şi pregustări ale binecuvântărilor care în curând vor umple pământul.
Despre ziua de judecată
Ziua de judecată va fi o zi de bucurie, nicidecum o zi de groază, cum cred mulţi. Isus cel iubit a răscumpărat omenirea ca să o judece în dreptate, cu scopul de a o restaura la viaţă şi fericire veşnică. Ce frumos sună cuvântul Domnului în această privinţă: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea (în înţelesul de a-i da altă sentinţă de condamnare veşnică, pe lângă cea moştenită de la Adam – moartea) ci ca LUMEA SĂ FIE MÂNTUITĂ PRIN EL” – Ioan 3:14-17. David spune despre această Împărăţie în Psalmul 72:1-9: „Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului, şi dă dreptatea Ta fiului împăratului! Şi El va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire. Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale. El va face dreptate nenorociţilor poporului, va scăpa pe copiii săracului, şi va zdrobi pe asupritor. Aşa că se vor teme de Tine, cât va fi soarele şi cât se va arăta luna, din neam în neam; va fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede, care udă câmpia. În zilele lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună. El va stăpâni de la o mare la alta, şi de la Râu până la marginile pământului. Locuitorii pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea Lui, şi vrăjmaşii vor linge ţărâna” – Ps. 72:8, 9.
Profetul Isaia de asemenea, referindu-se la ziua de judecată, spune: „…Când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii ÎNVAŢĂ DREPTATEA” – Isaia 26:8-9.
La această zi se referă ap. Pavel când spune: „Pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…” – Faptele Ap. 17:31. Judecăţile lui Dumnezeu nu sunt încă pe pământ şi de aceea oamenii învaţă şi practică încă nedreptatea. Ziua de judecată va fi ziua în care rânduielile de pe pământ vor fi aşezate pe o bază dreaptă, după măsura dreptăţii lui Dumnezeu – Isaia 28-17. Ziua de judecată este deci aceeaşi cu ziua de o mie de ani a Împărăţiei lui Cristos pe pământ, nu o zi de 24 de ore. După cum cei care s-au predat Domnului acum, în acest veac creştin, se judecă în cursul vieţii lor actuale, iar la sfârşitul alergării Judecătorul dă sentinţa, tot aşa se va judeca şi lumea, în cursul zilei ei de judecată.
Despre restabilire
Dacă o calamitate naturală sau intemperiile naturii au produs stricăciuni unei case şi acea casă a fost refăcută în starea ei de mai înainte, spunem că a fost restaurată. Dumnezeu a creat pe om desăvârşit. L-a făcut şi l-a aşezat în Grădina Edenului, numită rai. Au venit apoi furtuna şi vântul amăgirii şi păcatului, care l-au ruinat pe om, lipsindu-l de viaţă şi de locuinţa sa fericită, raiul. La prima Sa venire, Cristos a venit să-l răscumpere – 1 Ioan 2:2. După un timp El se întoarce ca să-l RESTAUREZE. Omul deci a pierdut dreptul la viaţă. Isus îi va reda dreptul la viaţă. Omul a pierdut raiul. Sub conducerea lui Isus tot pământul va deveni un rai – Ezechiel 36:34-36. Urmaşii omului au fost şi ei pierduţi, Cristos îi va învia pe toţi care sunt în morminte – Ioan 5:28-29.Ps.22:29. – şi le va da posibilitatea să-şi câştige viaţa veşnică. Aceasta înseamnă Restaurare sau Restabilire.
Sf. Petru, vorbind despre timpurile restaurării sau restabilirii, spune: „Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” – Faptele Ap. 3:20, 21.
Despre înviere
Biblia spune că morţii sunt morţi, nu sunt vii, în rai, în purgatoriu sau în iadul de foc, potrivit părerilor unora. Omul a fost trimis în pământul din care a fost luat, în mormânt, din cauza neascultării – Geneza 3:19. Morţii nu ştiu nimic, sunt inconştienţi tot timpul cât stau în mormânt. Ultimul gând dinaintea adormirii în moarte va fi primul gând la trezire în dimineaţa învierii – „căci în locuinţa morţilor în care mergi, nu este lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune” – Eclesiastul 9:10. Nu toţi oamenii vor învia deodată, ci pe rând, fiecare la rândul cetei lui – 1 Cor 15:22-23. Pare raţional să gândim că primii care vor veni la înviere vor fi cei care au murit la urmă – Matei 19:30; 20:16. O mie de ani sunt prevăzuţi de Dumnezeu pentru învierea şi restaurarea miliardelor de oameni care au trăit de la Adam încoace.
După ce noua epocă va fi introdusă, iar cei din generaţia existentă la timpul deschiderii ei vor fi fost bine porniţi pe Calea Sfinţeniei – Isaia 35:8 – va începe trezirea din morminte a celor adormiţi. Cei care vor fi în viaţă, gustând din binefacerile noii stări de lucruri sub domnia lui Cristos, vor dori să aibă cu ei pe cei dragi ai lor: părinţi, copii, fraţi, surori etc. În acest scop ei vor îndrepta rugăciuni către Cristos, autoritatea învierii. Astfel Scriptura spune: „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” – Isaia 65:24. Astfel va continua întreaga mie de ani ai epocii învierii şi restaurării neamului omenesc la desăvârşire umană şi fericire pe pământ – Isaia 35:8-10.
La înviere oamenii se vor trezi în corpuri întregi, nu mutilate, dacă aşa au fost când au intrat în mormânt. Caracterul pe care îl dezvoltă în viaţa de acum, cu toate virtuţile sau cu toate defectele, va fi pus în acel corp. Sub domnia lui Cristos, fiecare va fi ajutat după necesităţi să-şi transforme caracterul într-unul desăvârşit, „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, cum era omul Adam la început. Proporţional cu înaintarea făcută în dezvoltarea caracterului, va progresa şi desăvârşirea fizicului uman. Astfel că la sfârşitul miei de ani, toţi vor fi desăvârşiţi mintal, moral şi fizic. Desigur, toţi cei neascultători vor fi complet îndepărtaţi din viaţă, în moartea a doua, din care nu mai este revenire – Faptele Ap. 3:22, 23.
Opera învierii va fi o operă măreaţă. Va fi minunea minunilor. Această minune va fi înfăptuită de Cristos, căruia „I S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ”, tocmai în acest scop – Matei 28:18; Psalmul – 110:2; Romani 8:19-21. El deţine cheile morţii şi ale locuinţei morţilor (mormântul) ca să deschidă. Deschiderea unei închisori înseamnă eliberarea robilor. Şi tocmai aceasta va fi lucrarea Regelui Isus, timp de o mie de ani. Vezi Isaia 61:1-3; Apoc. 1:18; 20:1-3; 1 Corinteni 15:21-26.
Despre pământ
Pământul nu va fi niciodată ars; a fost făcut ca să rămână veşnic – Isaia 45:18. „Pământul rămâne veşnic în picioare” – Eclesiastul 1:4; Ezechiel 36:34-35, şi va fi locuinţa desăvârşită a omului desăvârşit. Ipoteza că la o cutare dată se va izbi de o cutare sau cutare stea şi se va dezintegra, este o speculaţie goală din partea unora care ar dori să-şi vadă sau audă numele menţionat, dacă este posibil, în primele rubrici de ştiri. Teologia despre arderea pământului nu este scripturală. Nici chiar un om dacă este sănătos la minte nu-şi face o casă ca apoi s-o ardă.
Cele câteva Scripturi despre arderea cerului şi a pământului sunt expresii simbolice, nu literale, referindu-se la distrugerea unor stări de lucruri sociale şi religioase, după care va urma clădirea şi aşezarea altor stări sociale şi religioase numite în Scripturi „cer nou” şi „pământ nou”, sub supravegherea directă a Regelui Isus. Vezi 2 Petru 3:10-13; Evrei 12:26-29; Apoc. 21:1-5; Hagai 2:6-9, 21-22; Ţefania 3:8-9.
Despre legăminte
Biblia vorbeşte despre trei legăminte mari:
- a) Legământul Avraamic sau Legământul Făgăduinţei
- b) Legământul Legii
- c) Legământul cel Nou.
Nerecunoaşterea acestora a dus şi duce pe mulţi în mare confuzie, în încercarea lor de a explica anumite profeţii. În Galateni 4:21-31, sf. Pavel declară că cele două femei ale lui Avraam reprezintă două legăminte, şi anume: legământul sub care se dezvoltă biserica lui Cristos în perioada sau veacul Evangheliei a fost simbolizat prin femeia Sara, iar legământul sub care s-a dezvoltat sămânţa naturală a lui Avraam – poporul evreu – a fost prefigurat prin femeia Agar. Pavel ne mai spune că ambele legăminte nasc urmaşi, dar cu deosebirea că unul, cel reprezentat prin Sara, naşte fii liberi, care să fie moştenitori ai împărăţiei, pe când cel reprezentat prin Agar naşte servitori – Evrei 3:1-6.
Abandonarea de către Avraam a femeii sale Agar şi fuga ei în pustie arată că Israelul natural urma să fie lipsit un timp de favoare, până când Sara, femeia legitimă a lui Avraam, avea să-l nască pe Isaac, fiul lui Avraam prin făgăduinţă, Isaac reprezentând pe Isus şi pe urmaşii Săi adevăraţi – Evrei 3:6; Galateni 3:16, 29; 4:28.
Legământul Sara a început să nască fii la botezul Domnului nostru în Iordan şi continuă cu toţi aceia care părăsesc lumea cu păcatul şi scopurile ei, şi se înrolează ca voluntari în armata lui Cristos – Luca 18:28-30 – până la completarea Bisericii. Când această lucrare a vârstei Evangheliei va fi terminată, atunci va începe altă lucrare, sub alt legământ, aşa cum este ilustrat prin faptul că după moartea Sarei, Avraam s-a căsătorit cu Chetura. Potrivit cu Ieremia 31:31-34, acest legământ nou va fi încheiat mai întâi cu casa lui Israel şi a lui Iuda, apoi se va extinde la toate neamurile pământului – Romani 2:9, 10; Faptele Ap. 15:14-17; Zaharia 8:21-23. Sub acel legământ, legea lui Dumnezeu va fi scrisă, nu pe table de piatră, cum a fost cu primul legământ, ci va fi scrisă în inima fiecărui individ şi va fi pusă înăuntrul tuturor celor care vor fi în judecată. Aceasta va însemna un proces susţinut şi amănunţit de informare şi reeducare în dreptate şi de supunere la reglementările divine, supunere care va constitui proba de viaţă veşnică sau de moarte veşnică. Vezi Ioan 17:3; Faptele Ap. 3:23.
Moartea a doua
În cartea Apocalipsei 20:14 se vorbeşte despre o moarte care este numită moartea a doua. Aceasta înseamnă o stingere definitivă din viaţă, spre deosebire de prima moarte, care este comparată cu un somn, din care te trezeşti – Ioan 11:11. Rasa umană a fost răscumpărată din prima moarte, prin moartea voluntară a lui Isus. De aceea, toţi cei care au avut parte de moartea venită prin neascultarea tatălui nostru Adam vor avea o ocazie deplină şi favorabilă, prin înviere, de a intra sub condiţiile Noului Legământ. Cei care vor dovedi nesupunere şi împotrivire după ce vor fi luminaţi cu Spirit sfânt asupra tuturor aşezămintelor lui Dumnezeu, vor fi tăiaţi de la viaţă, stingere definitivă, deoarece nu se va mai da altă răscumpărare pentru aceştia. „Iazul de foc”, spune Apocalipsa, „este moartea a doua”, focul reprezentând eliminarea completă din viaţă, fiindcă ceea ce arunci în foc se mistuie, nu continuă veşnic.
În veacul Evangheliei în care încă ne aflăm, numai cei care au fost luminaţi de Cuvânt şi au primit CONCEPEREA cu Spirit sfânt, şi care totuşi se întorc la păcat sau resping SÂNGELE care i-a răscumpărat, numai aceia sunt acum pe drumul pierzării definitive, în moartea a doua. Vezi Evrei 6:4-6; 10:26-27 şi 2 Petru 2:1-22.
Despre legarea, dezlegarea şi nimicirea lui Satan
Sf. Pavel ne spune că „întreaga lume geme şi suspină sub povara păcatului şi a deşertăciunii, la care a fost supusă – nu de voie – ci din pricina celui ce a supus-o, cu nădejdea însă că şi ea va fi eliberată de sub această stare, pentru a avea parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu” – Romani 8:19-21. Satana este deci autorul relelor din această lume. El a pus la cale şi omorârea lui Abel, fiul lui Adam – Geneza 4:8. De atunci şi până astăzi oamenii – fii ai aceluiaşi tată, fraţi din acelaşi sânge – se duşmănesc unii pe alţii şi ajung chiar la crimă. Uită, asemenea lui Cain, că cel ce-i stă în faţă este fratele său, fiindcă Diavolul le-a orbit ochii şi înţelegerea – 2 Corinteni 4:4.
Dar nu va continua mult aşa, fiindcă s-a găsit UNUL mai tare decât el, care-l va răpune – Luca 11:21-22. Marele împărat Isus, la vremea hotărâtă, la a doua Sa prezenţă, pune mâna pe acest balaur, şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi îi limitează treptat influenţa, iar în final îl leagă complet, ca să nu mai înşele neamurile cum obişnuia. Şi nu numai pe el, ci şi mijloacele folosite de el pentru a perpetua ura şi minciuna între oameni, mijloace numite în Scripturi, în limbaj simbolic, „Fiara şi prorocul mincinos” – Apoc. 19:19-20.
Scripturile ne mai arată că timpul în care trăim este sfârşitul domniei lui Satan şi începutul DOMNIEI LUI ISUS CRISTOS. Isus ne-a spus să privim semnele timpului. Când pe pământ vom vedea tulburare printre popoare, cum n-a fost de la începutul lumii, să ştim că El este la uşă – Matei 24:33; Luca 21:25-31. Sunt şi alte profeţii care ne arată că am ajuns la sfârşitul unei lumi şi la începutul altei lumi. Casa veche a celui rău (ordinea veche), este pe cale să se prăbuşească – Hagai 2:22 – şi să se sfărâme, aşa cum s-a sfărâmat odinioară chipul cel mare pe care-l văzuse în vis împăratul Nebucadneţar. În vis sfărâmarea a fost produsă de PIATRA care a lovit chipul. În profeţia lui Daniel piatra este identificată cu Împărăţia lui Dumnezeu – Daniel 2:31-35; 44-45.
Dar aceasta este numai o fază a marii opere a lui Isus. După curăţirea pământului de orice rămăşiţă a uneltelor lui Satan, va începe domnia de pace a lui Isus, descrisă în cartea profetului Isaia la cap. 25:6-9 şi Mica 4:1-4. Şi atunci se va împlini profeţia şi parabola Domnului din Matei 25:31-33: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui”. Această separare va fi de-a lungul împărăţiei Sale de o mie de ani. Fiecare individ fiind pus în faţa legilor lui Dumnezeu, va avea să aleagă una dintre aceste două locuri sau stări.
Dacă unii vor alege supunerea numai formal, de frică, nu din convingere şi iubire, faptul acesta va fi descoperit la sfârşitul zilei de judecată, când Satan va fi dezlegat „pentru puţin timp”. El va încerca să înşele din nou omenirea. Unii vor pleca urechea la sugestiile lui stricate, numai ca apoi să piară împreună cu el pentru totdeauna. Vezi Apocalipsa 20:7-10.
Pământul va fi astfel curăţit de orice urmă de neascultare, iar celor ce vor rezista la aceste amăgiri, dovedind supunere deplină faţă de Dumnezeu şi de ADEVĂRUL SĂU, li se va acorda viaţă veşnică pe pământul restaurat, unde lacrimile şi durerea vor fi şterse pentru totdeauna, potrivit promisiunii Sale, „IATĂ, EU FAC TOATE LUCRURILE NOI” – Apoc 21:3-5.
Şi astfel OPERA DOMNIEI LUI CRISTOS fiind terminată în ceea ce priveşte repunerea omului în drepturile sale, iar pământul restabilit la perfecţiune, la starea de rai, împărăţia va fi predată lui Dumnezeu Tatăl, pentru ca EL să fie „TOTUL ÎN TOŢI” – 1 Corinteni 15:24-28.
Ce alte lucrări Îi vor fi încredinţate lui Cristos, acestui MARE AGENT AL LUI IEHOVA DUMNEZEU, nu ştim; ştim însă că puterea şi activitatea divină sunt nemărginite şi universul este fără limite.
Iată, iubite cititor, Adevărul este deci Cuvântul lui Dumnezeu, nu al oamenilor. Acesta a format baza credinţei tuturor sfinţilor profeţi din vechime şi a sfinţilor apostoli. Acesta poate să producă o credinţă vie şi statornică în făgăduinţa lui Dumnezeu făcută credinciosului Avraam, care cuprinde binecuvântarea tuturor familiilor pământului prin sămânţa lui – care este Isus Cristos – Faptele Ap. 3:19-25.
Sperăm ca această broşură să-ţi întărească credinţa şi speranţa, şi fiindcă ne aflăm în pragul acestui timp de binecuvântare, după cum ne arată „semnele timpului”, să ne întărim împreună glasul în rugăciune şi să continuăm să sperăm şi să cerem: Vie Doamne a Ta Împărăţie cât mai curând, pentru a se face voia Ta şi pe pământ, după cum se face în cer. Amin!
INDEXUL TEXTELOR BIBLICE
– comentate, citate sau trimiteri –
GENEZA
1:1-26……………….. .1
2:1-3………………….. 2
2:16,17………………. 2
2:7……………………… 3
3:19………………. 3,12
4:8…………………… 15
5:5……………………… 3
IOV
3:13-19……………… 4
34:14.15……………. 4
PSALMII
22:29……………….. 12
72:1-9……………… 11
72:8,9………………. 11
90:2…………………… 7
110:1,2………………. 8
110:2……………….. 13
146:4…………………. 4
ECLESIASTUL
1:4…………………… 13
9:5……………………… 4
9:10………………. 4,12
28:13-19……………. 6
ISAIA
11:1-9……………… …9
14:12-15……………. 6
25:6-9…………… 9,16
26:8,9………………. 11
28:17……………….. 12
32:1-4………………. ..9
35:3,4………………… 9
35:1-10……………. ..9
35:8-10……………. 13
35:8………………… .13
45:18………………. .13
57:14-19………….. ..9
61:1-3…………….. .13
65:14-25………….. ..9
65:24………………. .13
IEREMIA
31:31-34………….. 14
EZECHIEL
28:13-19………….. ..6
36:34……………….. 10
36:34.35………….. 13
36:34-36………….. 12
DANIEL
2:31-35,44,45….. 16
MICA
4:1-4…………… 10,16
ŢEFANIA
2:2……………………… 9
3:8,9…………… 11,14
HAGAI
2:6-9,21,22……… 14
2:22…………………. 16
ZAHARIA
8:21-23……………. 14
MATEI
5:38………………….. .8
19:27,28…………… .9
19:28…………………. 9
19:30……………….. 13
20:16……………….. 13
20:28………………… .8
24:33……………….. 16
25:31,32………….. 10
25:31-33………….. 16
26:28…………………. 9
28:18……………. 5,13
28:19,20……………. 8
LUCA
10:18…………………. 6
11:21,22………….. 16
12:32…………………. 8
18:28-30………….. 14
19:13…………………. 8
19:14…………………9
21:25-31………….. 16
IOAN
1:1-3………………….. 7
1:14…………………… 7
3:14-17……………. 11
3:16…………………… 4
5:26………………… 5,7
5:28,29……………. 12
8:12…………………… 1
8:31,32………………. 1
8:44…………………… 6
11:11……………….. 15
14:2…………………… 9
14:19,2,3…………. 10
17:3…………………. 15
17:20-23……………. 7
18:37…………………. 1
FAPTELE AP.
3:19-21……………… 8
3:20,21……………. 12
3:22,23……………. 13
3:23…………………. 15
3:19-25……………. 17
15:14-17…….. 14,15
17:31……………….. 11
ROMANI
2:9,10………………. 14
2:7……………………… 5
5:12…………………… 4
8:19-21………. 13,15
8:29…………………… 5
1 CORINTENI
15:21, 22…………… 4
15:22,23………….. 12
15:21-26………….. 13
15:24-28………. 8,17
2 CORINTENI
4:3,4………………….. 6
4:4…………………… 15
GALATENI
3:16,29……………. 14
4:21-31……………. 14
4:28………………… .14
FILIPENI
2:7-9………………….. 5
2:8-11………………… 7
3:21…………………… 5
3:20,21………………. 9
COLOSENI
1:15…………………… 7
1 TIMOTEI
2:14…………………… 3
1:17…………………… 4
2 TIMOTEI
3:12…………………… 6
EVREI
1:3……………………… 8
2:14…………………… 7
3:1-6………………… 14
3:6…………………… 14
6:4-6………………… 15
7:26…………………… 7
8:2-6………………….. 9
10:12,13……………. 8
10:26,27………….. 15
12:26-29………….. 14
1 PETRU
3:18…………………… 9
2 PETRU
1:4……………………… 5
2:4……………………… 5
2:1-22……………… 15
3:8……………………… 3
3:10-13……. 9,11,14
1 IOAN
3:2……………………… 5
5:7……………………… 7
2:2…………………… 12
APOCALIPSA
1:18…………………13
2:26,27………………. 9
3:14…………………… 7
3:19-25……………17
3:21…………………… 9
14:1,3………………… 8
19:6,7………………… 9
19:19,20……….. 9,16
20:1-3…………… 6,13
20:3…………………… 5
20:4-6………………… 9
20:7-10……………. 16
20:14……………….. 15
21:1-5……………… 14
21:3-5……………… 17
21:4,5………………. 10
Scripturile ne învaţă clar:
— că Biserica este „Templul lui Dumnezeu”, în mod deosebit „lucrul mâinilor Sale”; construirea lui a fost în progres în decursul Veacului Evanghelic, de când Cristos a devenit Răscumpărătorul lumii şi piatra din capul unghiului acestui Templu, prin care, atunci când va fi terminat, vor veni binecuvântările lui Dumnezeu pentru „tot poporul” şi oamenii vor avea acces la El. 1 Cor. 3:16, 17; Efes. 2:20-22; Gen. 28:14; Gal. 3:29.
— că, între timp, cioplirea, formarea şi şlefuirea pietrelor, a consacraţilor care cred în ispăşirea pentru păcat făcută de Cristos, progresează; iar când ultima din aceste „pietre vii…alese şi scumpe” va fi gata, atunci marele Maestru le va aduna pe toate împreună la întâia înviere şi Templul se va umple de gloria Lui, fiind locul de întâlnire între Dumnezeu şi oameni, în timpul Mileniului. Apoc. 15:5-8.
— că baza speranţei pentru Biserică şi pentru lume constă în faptul că „Isus Cristos prin harul lui Dumnezeu a gustat moartea” pentru fiecare om, o „răscumpărare pentru toţi”, şi că va fi „adevărata lumină care luminează pe orice om venind în lume”, „la vremea cuvenită”. Evrei 2:9; Ioan 1:9; 1 Tim. 2:5, 6.
— că speranţa Bisericii este să fie asemenea Domnului ei, să-L vadă „aşa cum este”, să fie „părtaşi firii dumnezeieşti”, să fie părtaşi la gloria Lui ca moştenitori împreună cu El. 1 Ioan 3:2; Ioan 17:24; Rom. 8:17; 2 Pet. 1:4.
— că misiunea prezentă a Bisericii este desăvârşirea sfinţilor pentru lucrarea de slujire viitoare, să dezvolte în sine toate darurile, să fie martorul lui Dumnezeu pentru lume şi să se pregătească pentru a fi regi şi preoţi în veacul viitor. Efes. 4:12; Mat. 24:14; Apoc. 1:6; 20:6.
— că speranţa pentru lume constă în binecuvântările cunoştinţei şi posibilităţii care vor fi aduse prin Împărăţia Milenară a lui Cristos — restabilirea a tot ceea ce a fost pierdut prin Adam, a tuturor celor doritori şi ascultători, prin Răscumpărătorul şi prin Biserica Lui glorificată — când toţi cei răi cu voia vor fi nimiciţi. Fapte 3:19-23; Isaia 35.
— că acei care recunosc Biblia ca revelaţia planului lui Dumnezeu vor fi de acord fără îndoială că, dacă este inspirată de Dumnezeu, învăţăturile ei, când sunt luate ca întreg, trebuie să descopere un plan armonios şi consecvent cu sine şi cu caracterul Autorului lui Divin. În calitate de căutători ai adevărului, obiectivul nostru trebuie să fie a obţine completul şi armoniosul întreg al planului revelat al lui Dumnezeu; şi, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, avem motiv să aşteptăm acest lucru, deoarece este promis că spiritul adevărului ne va conduce în tot adevărul. Ioan 16:13.
Publicaţii GRATUITE
Venirea Domnului nostru – broşură care prezintă pe scurt modul şi scopul venirii Domnului nostru.
Mângâiere şi speranţă – broşură care aduce balsamul mângâierii în inimile îndurerate, „prin mângâierea pe care o dau Scripturile”.
O rază de speranţă pe o mare înfuriată – broşură care scoate în relief speranţa oferită de Scripturi în călătoria noastră pe marea furtunoasă a vieţii.
Împărăţia lui Dumnezeu – o prezentare foarte pe scurt a împărăţiei pe care o cerem în rugăciunea Tatăl Nostru.
Planul lui Dumnezeu – broşură cu o scurtă prezentare a planului divin în desfăşurarea lui în cele trei „lumi” sau perioade succesive prezentate în Biblie.
Planul Divin al Veacurilor – oferă o prezentare generală a Planului Divin descoperit în Biblie, referitor la răscumpărarea şi restabilirea omului. Răspunde la multe întrebări, inclusiv:
- De ce permite Dumnezeu răul?
- Unde ne găsim în curgerea timpului?
- Când şi în ce scop se alege Biserica lui Cristos?
- Care este scopul întoarcerii Domnului nostru?
- Ce este şi când are loc “restabilirea tuturor lucrurilor”
- Ce este ziua de judecată?
- Ce este Împărăţia lui Dumnezeu? Când şi cum se stabileşte?
Ce spun Scripturile despre Iad? – 106 pagini, care examinează fiecare text în care se găseşte cuvântul „iad”, arătând că doctrina despre iad, aşa cum se crede în general, nu este scripturală.
Ce spun Scripturile despre Spiritism – o broşură consistentă, 130 pagini, care arată că acesta este de fapt demonism, că practicarea lui este antiscripturală, cine sunt „duhurile din închisoare”.
Voi veni din nou – 86 pagini, care examinează şi compară fiecare text scriptural legat de a doua venire a Domnului şi identifică semnele prezenţei Sale la sfârşitul veacului.
Cum să studiem Apocalipsa … pentru a o înţelege – broşură de ajutor pentru cei care sunt interesaţi de înţelegerea acestei cărţi foarte simbolice: Ea oferă câteva metode solide de studiu biblic.
Procesul de pace israeliano-arab şi profeţia biblică – broşură care prezintă aspecte şi mărturii istorice şi biblice legate de procesul de pace israeliano-arab şi când se va realiza pacea în Orientul Mijlociu, conform profeţiilor.
Pentru a afla mai multe lucruri despre cele prezentate aici, vă rugăm să vizitaţi pagina noastră de internet:
Sau dacă doriţi mai multă literatură sau informaţie ne puteţi scrie la adresa de email:
literatura@adevarprezent.com
Video – Pentru Această Cauză
La pagina de internet menţionată mai sus, puteţi vedea gratuit filmul Pentru Această Cauză, un film care vă va răspunde la multe întrebări: De ce a venit Domnul nostru în lume? Ce înseamnă faptul că Domnul a murit pentru toţi? Când şi cum va răspunde Dumnezeu la rugăciunea, „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”.
Adresa de contact
Studenţii în Biblie
Căsuţa Poştală (C/P) 2398 MD 2021
Chişinău, Moldova
„Toţi cei ce Te caută, să se veselească şi să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mântuirea Ta, să zică neîncetat: Preamărit să fie Dumnezeu!” Psalmul 70:4.
