CE ÎNSEAMNĂ „CUVÂNT MURDAR”

„Niciun cuvânt murdar să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum este nevoie, ca să dea har celor care-l aud.” Efes. 4:29.

R 4770 W. T. 15 februarie 1911 (pag. 62-63)

Cuvintele murdare sunt o relatare sau un mesaj rău în loc de unul bun. Textul nostru ar putea fi înţeles să însemne a comunica un cuvânt murdar în cursul unei conversaţii obişnuite. Mintea noastră ne-ar putea băga în tot felul de dificultăţi cu noi înşine sau cu alţii, dacă n-am ţine-o în frâu şi în anumite limite; dar limba ar putea face mai multă daună decât mintea. Ceea ce gândim ne păgubeşte numai pe noi; dar dacă intervine limba, nu numai că mintea noastră este murdărită, dar apare şi molipsirea, răutatea; căci limba împrăştie chestiunea peste tot în jur. Şi fie că lucrurile sunt adevărate sau false, influenţa este să murdărească, să degradeze, să ducă, poate, uneori chiar spre imoralitate.

S-ar părea că nu numai printre cei lumeşti, ci şi printre poporul Domnului există o tendinţă de a relata mici întâmplări sau de a face mici remarci care, deşi nu sunt neapărat păcătoase, duc la dezvoltarea unor germeni ai răului. Pe această linie apostolul spune să nu lăsăm să ne iasă din gură niciun cuvânt murdar. Dacă, prin vreo întâmplare nefericită, a venit în atenţia noastră vreo informaţie vătămătoare, să căutăm ca ea să nu meargă mai departe. Ne-am întrebat uneori dacă este însuşirea minţii naturale a ne folosi limba în dezvantajul altora, sau dacă spiritele rele au ceva de-a face cu aceasta.

Să nu permitem, aşa cum porunceşte apostolul, folosirea cuvintelor rele; să le evităm, şi să ţinem tare numai la ceea ce este edificator — cuvântul „edificator” având în el ideea de edificiu, clădire, de zidire unul pe altul.

SFERA LARGĂ DE CONVERSAŢIE ASUPRA BOGĂŢIEI HARULUI LUI DUMNEZEU

Dar unii, chiar dintre cei care pretind că iubesc pe Domnul şi că încearcă să umble în urmele Lui, vor spune: „Eu niciodată nu vorbesc nimic în afară de adevăr; şi nu vreau să rănesc pe nimeni; dar trebuie să am ceva de vorbit când vecinii vin la mine, şi mulţi dintre ei ar considera plictisitor dacă aş încerca să le expun chestiuni religioase”. Dar este vorbire de rău, la fel şi calomnie, iar bârfitorul, oricât de rafinate ar fi metodele sau cuvintele sale, ştie bine că bârfa, departe de a aduce har celui care ascultă, aduce rău; că cel care ascultă, îndemnat de forţele naturii sale umane căzute, merge şi spune altora bârfa. Natura căzută se ospătează şi se delectează chiar în aceste lucruri, înşelând pe mulţi prin faptul că astfel moralizează, predică împotriva păcatului, şi că, vorbind astfel şi implicit acuzând greşelile altuia, ei amintesc chestiuni detestabile pentru ei înşişi. Vai! Gândirea lor este serios greşită atunci când sfaturile Domnului în dreptate sunt ignorate.

Există desigur o sferă largă pentru conversaţie printre creştini, asupra bogăţiilor harului lui Dumnezeu în Isus Cristos Domnul nostru, exprimate în promisiunile nespus de mari şi scumpe ale Cuvântului Divin. În aceste lucruri avem într-adevăr ceea ce nu numai îi aduce har celui care ascultă, dar şi adaugă la harul celui care vorbeşte. Aceasta toarnă binecuvântare pretutindeni în ceea ce priveşte Noua Creatură şi ajută la omorârea naturii vechi cu dorinţele, gusturile şi poftele rele.

Aceasta, evident, este ceea ce a avut în minte apostolul când a spus că poporul Domnului trebuie „să vestească virtuţile Celui care i-a chemat din întuneric, la lumina Sa minunată”. Şi o inimă plină de spiritul iubirii, spiritul lui Dumnezeu, spiritul Adevărului, din care se revarsă acesta, în mod sigur îl va transmite şi altora; căci, „Din plinătatea inimii vorbeşte gura”; „Ferice de cei cu inima curată.” 1 Petru 2:9; Mat. 12:34; 5:8.