CE NE ATRIBUIE CRISTOS, ÎN CALITATE DE AVOCAT AL NOSTRU

R 4764a W. T. 15 februarie 1911 (pag. 54-56)

Când vorbim despre Domnul nostru ca marele nostru Avocat prin care avem îndreptăţirea, şi când ne gândim la ce face El pentru noi ca să fim acceptabili pentru Tatăl, auzim uneori diferite expresii. Unul ar putea spune că El ne atribuie drepturile Sale de viaţă. Altul ar putea spune că ne atribuie dreptatea Sa. Altul ar putea spune că ne atribuie meritul jertfei Sale. Să încercăm să clarificăm în minţile noastre această chestiune. Ce este în realitate ceea ce se atribuie?

Mai întâi de toate, sugerăm că ceea ce Cristos ne atribuie nu este natura cerească, nici viaţa divină şi nici dreptul la viaţă divină. Nici unul din aceste lucruri nu sunt atribuite. Aceste lucruri ne vin de la Tatăl. La acestea suntem concepuţi prin Spiritul sfânt. La aceste lucruri avem dreptul ca rezultat al faptului că am devenit Noi Creaturi. Ceea ce face Domnul nostru Isus, ca marele nostru Avocat, este să ne facă jertfe acceptabile; pentru că doar dacă devenim jertfe acceptabile ne putem prezenta trupurile; acest lucru fiind făcut, Tatăl îi acceptă pe aceştia. „Vă îndemn deci, fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă.” Rom 12:1.

Vedem că Domnul nostru Isus a fost primul care a răspuns la această chemare. Vedem că El a fost „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi”. Vedem că a existat un merit în depunerea acelei vieţi pe care El avea dreptul s-o păstreze. Vedem, pe de altă parte, că noi care vrem să urmăm în urmele Sale, şi acceptăm o parte în aceeaşi chemare de a intra în relaţie de legământ cu Dumnezeu prin jertfă, suntem imperfecţi; de aceea, vedem că nu avem niciun drept la viaţă, şi neavând niciun drept la viaţă pământească, nu ne putem oferi viaţa pământească de jertfă lui Dumnezeu. Atunci — când ne dăm seama de starea noastră — suntem atraşi de harul Divin spre Cristos şi ni se spune că El are merit şi că binevoieşte să ne atribuie din acesta, aşa încât să ne facă acceptabile jertfele.

Scopul divin nu este ca jertfele noastre să fie puse deoparte şi să fie socotite ca nimic. Intenţia divină, din contră, este: Tu ai ceva, dar este imperfect. Acum, dacă Isus Se va prezenta ca Avocatul tău, El are capacitatea să facă jertfa ta acceptabilă — pentru că El are puterea să-i atribuie meritul Său. Dacă ai minte perfectă, voinţă perfectă, atunci ai în ochii Mei, pentru început, cel mai important lucru sub forma unei jertfe. Dar toată dificultatea constă în faptul că ai moştenit imperfecţiuni de la primii tăi părinţi. Cristos va face ceva pentru tine, care va face jertfa ta acceptabilă pentru Mine.

Dar ce va face El pentru noi? Ce ne va da? Ne va da dreptatea Sa? Nu, dacă Şi-ar da dreptatea n-ar mai fi drept. El Îşi menţine dreptatea. Atunci ce ne va da? Răspundem că El deja a făcut un dar, în ceea ce priveşte Dreptatea. Cu optsprezece secole în urmă El S-a înfăţişat ca să mulţumească cerinţele Dreptăţii împotriva rasei noastre. Cerinţele Dreptăţii erau „Viaţă pentru viaţă” — un preţ de răscumpărare. El Şi-a dat viaţa ca preţ corespunzător. Totuşi, El n-a alocat meritul acelei vieţi pentru lume. Acesta este încă al Lui să-l stăpânească şi să-l dea. Când S-a înălţat la cer nu a alocat acel merit Bisericii în sensul de a renunţa la el. Ci a atribuit, tuturor celor care voiau să vină la Tatăl, suficient din meritul jertfei Sale pentru a-i face întregi şi compleţi.

Cum a putut El face aceasta? Fiindcă a avut suficient merit pentru a-l aplica, dacă ar fi ales să facă acest lucru, ca satisfacţie pentru păcatele întregii lumi. Dar în loc să facă aşa, El a împrumutat meritul acelei dreptăţi şi toate drepturile care aparţin de el, tuturor acelora care, în timpul acestui Veac, doresc să devină urmaşi în urmele Sale. Aşa că, atunci când ei iau această poziţie, El devine Avocatul lor în virtutea aplicării a suficient merit pentru a le acoperi toate defectele. Meritul Său alocat acestor jertfe imperfecte le face pe fiecare din ele acceptabile pentru Tatăl. Astfel fiecare din Biserică este făcut în stare să sufere cu El — împărtăşindu-se din paharul Său şi fiind botezat cu El în moarte. Când Tatăl îi concepe cu Spirit sfânt, ei au nevoie ca marele Avocat să-i reprezinte ca Avocat al lor, şi în orice timp de nevoie El este pregătit să-i reprezinte. După cum spune apostolul: „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Avocat, pe Isus Hristos Cel drept”. 1 Ioan 2:1.

DREPTATEA DOMNULUI NOSTRU CA OM ŞI DREPTUL SĂU LA VIAŢĂ UMANĂ sunt ÎN MÂINILE DREPTĂŢII

Atunci ce a dat El? Răspunsul este că atunci când S-a jertfit, El a fost un om drept. Şi, deci, El a dat acea dreptate şi în consecinţă acel drept la viaţă umană pe care l-a posedat când S-a consacrat. Acesta este în mâinile Dreptăţii. În acesta sunt incluse drepturile de viaţă pentru întreaga lume. Şi temeiul a fost propriile Sale drepturi ca om. Dar El nu ne dă acele lucruri, ci doar ne atribuie beneficiile lor.

Să presupunem că avem în bancă o mie de dolari şi că i-am spus bancherului: „Doresc să las aceşti bani în mâna ta pentru anumite note de plată pe care le voi gira”. Deci noi vom gira acele note de plată pentru tine. Acum, cei o mie de dolari din bancă sunt doar ca asigurare. Noi atribuim valoarea acelei mii de dolari pentru tine, pentru plăţile pe care le girăm.

Astfel Cristos ne atribuie meritul Său; şi Cel Mare care observă şi acţionează în acord cu aceasta este Tatăl Ceresc. Tatăl acceptă imediat jertfa şi persoana este concepută de Spirit sfânt, şi acea persoană este socotită moartă, în ceea ce priveşte carnea. Aceasta înseamnă că acest merit al lui Isus va continua să fie astfel atribuit acestor persoane până când ei, fie se vor naşte din Spirit, sau vor muri în Moartea a Doua. Aşa că fiecare trebuie să moară, fie într-un fel, fie în altul, pentru ca tot meritul care a fost folosit în cazul oricăruia din ei să fie eliberat pentru a fi folosit pentru lume într-un mod diferit; şi anume, pentru a li se da lor, sub termenii Noului Legământ, drepturile pe care Isus le-a jertfit la Calvar.

Noi nu avem merit suficient pentru ca Tatăl să-l accepte ca jertfă. Să ilustrăm: Cel care se face vinovat de încălcarea unui singur punct al Legii, este vinovat de o sută de puncte. Cel care are nouăzeci şi nouă de puncte în favoarea sa va da greş tot atât de tare ca şi unul care ar avea doar cincizeci.

Ei bine, deci, aceasta este chiar starea omenirii ca rasă. Dreptatea nu poate accepta nimic în afară de o jertfă perfectă. Am putea spune că noi ne aflăm în diferite grade de imperfecţiune, şi că toţi ne situăm între douăzeci şi cinci de puncte şi şaptezeci şi cinci de puncte. Ce trebuie făcut ca să fim acceptabili? Unul cu douăzeci şi cinci de puncte are nevoie de şaptezeci şi cinci de puncte; cel care are şaptezeci şi cinci de puncte va avea şi el nevoie de Avocat şi de atribuire a meritului lui Cristos ca şi cel cu numai douăzeci şi cinci de puncte; doar că nu va avea nevoie de o sumă atât de mare. Domnul a pus întreaga sumă în mâinile Tatălui şi apoi a făcut-o să fie aplicabilă pentru toţi cei care recunosc că au nevoie, şi este la fel de disponibilă pentru cel cu douăzeci şi cinci de puncte de caracter cât şi pentru cel cu şaptezeci şi cinci de puncte.

Jertfa Bisericii nu este ca să elibereze lumea, ci ca să se pună pe sine în starea de jertfire. În aranjamentul lui Dumnezeu, în scopul lui Dumnezeu, jertfa noastră nu este necesară pentru lume. Jertfa lui Cristos este tot ceea ce este necesar pentru mulţumirea Dreptăţii pentru păcatele lumii.

Tot aranjamentul acesta este doar pentru noi, pentru ca prin aceasta să putem avea o ocazie de a intra în „chemarea cerească”. Dar în realitate noi nu suntem nimic, pentru că întraga chestiune este aranjată pentru noi în mâinile Tatălui. Noi nu adăugăm nimic la aceasta. Jertfirea noastră este ca noi să putem suferi cu Domnul; şi ulterior să domnim cu El. „Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci şi să suferiţi pentru El.” Fil. 1:29.

Dar cineva întreabă dacă în vreun fel, fie individual fie colectiv, Biserica, în vreun sens al cuvântului, cumpără moştenirea cerească.

CUM SE OBŢINE NATURA SPIRITUALĂ

Slava, cinstea şi nemurirea pe care Domnul Îşi propune să le dea Bisericii nu se dau gratis. Isus niciodată n-a cumpărat pentru Biserică natura divină sau vreun lucru spiritual. Singurele lucruri pe care El le-a cumpărat au fost drepturile umane şi natura umană. Ceea ce noi primim gratis, prin atribuirea meritului Său, putem folosi şi cumpăra ceva, cu care noi putem obţine natura spirituală. Acest ceva este „chemarea cerească” a Tatălui. El ne invită să facem schimb, sau troc, renunţând la tot ce avem.

În cazul Domnului nostru, chestiunea este cumva diferită. El a primit aceasta ca răsplată, şi pe lângă aceasta, a avut un anumit merit pe care să-l dea aşa cum Îi plăcea. Noi facem consacrarea şi suntem acceptabili pentru Dumnezeu prin atribuirea meritului lui Cristos, care ne acoperă imperfecţiunile, ca să putem avea parte cu Domnul nostru în marea Lui lucrare de ridicare a omenirii şi cu perspectiva de a avea parte cu El de slava Împărăţiei Sale, ca membri ai Corpului Său — membri ai Preoţimii Împărăteşti.

Mai sus am folosit expresia douăzeci şi cinci, cincizeci şi şaptezeci şi cinci de puncte de caracter. N-am vrut să spunem că trebuie jertfit principiul, că trebuie jertfit caracterul bun. Nu; am folosit cuvântul caracter în sensul de stări sau elemente de caracter potrivite, elementele potrivite ale unui caracter uman. Cu gândul în minte că avem şaptezeci şi cinci de elemente de caracter şi că douăzeci şi cinci sunt deficitare (şi toată omenirea este deficitară în douăzeci şi cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de puncte, după caz), noi ne dăm seama de neputinţa noastră, de necesitatea noastră. Ceea ce Domnul nostru ne atribuie este cu scopul de a ne completa deficitul; atunci, tot ce avem ar fi sau ar reprezenta o fiinţă umană perfectă — nimic mai mult, nimic mai puţin. Cu o clipă înainte era o fiinţă umană imperfectă; dar atribuirea meritului lui Cristos a făcut-o fiinţă perfectă, bărbat sau femeie.

Termenii divini pe baza cărora cineva se putea bucura de viaţă veşnică erau ţinerea Legii; deci oricine putea ţine perfect Legea putea pretinde viaţa veşnică — „Omul care va practica lucrurile acestea va trăi prin ele” (Rom. 10:5). Dumnezeu dăduse această Lege poporului evreu, ale cărui jertfe tipice preumbreau adevărata jertfă pentru păcat.

Zidul despărţirii de la mijloc fiind dărâmat, a venit ocazia ca fiecare membru al acelui neam să se prezinte ca jertfă; nici unul nefiind total depravat, toţi aveau unele elemente de caracter şi posedau ceva măsură de merit, chiar dacă nu o măsură suficientă pentru a putea pretinde viaţa sub Lege. Pentru unii ca aceştia, deci, care aveau minţi doritoare şi inimi sincere, a aplicat Cristos din meritul Său chiar cu scopul de a-i face în stare să fie jertfe. Dumnezeu nu lucrează cu cei care sunt răzvrătiţi în minţile lor; ei nu sunt pe listă. Cristos nu S-a arătat deloc pentru ei, şi nici nu Şi-a propus s-o facă. El propune să fie Avocatul doar al Celor care mai întâi s-au întors de la păcat, dorind să fie în armonie cu Dumnezeu. El lucrează cu omul a cărui minte este pe deplin supusă lui Dumnezeu, şi numai cu unul ca acesta.