CE PROPOVĂDUIM ŞI ÎNVĂŢĂM

„Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.” 1 Cor. 2:2

W.T. 1916 (pag. 307-309)

Niciodată în istoria bisericii n-a fost marele nostru adversar atât de activ în înmulţirea doctrinelor false şi în abaterea atenţiei de la Adevăr prin introducerea de întrebări nefolositoare şi neînsemnate, ca şi în prezent. Tocmai când înălţarea şi gloria Bisericii trebuie să fie curând realizate şi când cei credincioşi sunt gata de a fi primiţi în bucuria Domnului lor, se recurge la orice uneltire pentru a-i ademeni de la răsplata lor şi pentru a zădărnici această trăsătură a planului divin. Să zădărnicească într-adevăr vreo parte a planului lui Dumnezeu, este imposibil. Dumnezeu a intenţionat să scoată dintre oameni o turmă mică, „un popor pentru numele Său”, o preoţime regală; şi o astfel de companie desigur se adună, dar este o întrebare deschisă dacă toţi cei care sunt acum în alergare pentru premiu vor fi sigur din acel număr. Luaţi seama, preaiubiţilor, ca nimeni să nu vă ia coroana. (Apoc. 3:11) Dacă unii îşi pierd privilegiile şi se dovedesc nevrednici de moştenire, există alţii care să le ia locul.

Vă implorăm, fraţilor, deoarece apreciaţi speranţa glorioasă pusă înaintea voastră în Evanghelie, să nu daţi atenţie spiritelor amăgitoare şi doctrinelor demonilor, aşa cum le numeşte apostolul (1 Tim. 4:1), ci, cu consecvenţă de scop să vă dedicaţi acelui unic lucru, la care sunteţi chemaţi şi pe care sunteţi privilegiaţi să-l faceţi ca membri în perspectivă ai acelei preoţimi regale. Niciodată să nu uităm că suntem „popor special”, separat de marele corp al creştinilor nominali, ca şi de lume, având speranţe, scopuri şi ambiţii mai înalte, şi fiind favorizaţi cu o pătrundere mai clară în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, după ce am fost chemaţi din întunericul în care am fost înainte, la lumina Sa minunată. Şi dacă astfel suntem separaţi de lume şi de creştinii care se împărtăşesc în mare parte de spiritul lumii, să nu ne mire dacă-i găsim pe toţi în dezarmonie cu noi, şi fie ne ignoră, fie ni se opun.

Opoziţia este de aşteptat

Asemenea opoziţie este de aşteptat şi va continua, fără îndoială, până ne vom termina cursul în moarte. A ne supune cu răbdare la această opoziţie înseamnă a ne sacrifica preferinţele naturale pentru prietenia şi plăcerile vieţii prezente şi a îndura greutăţi ca buni soldaţi pentru adevăr, în orice formă acele greutăţi ar putea veni, în efortul nostru de a face voia Domnului şi lucrarea de avansare a intereselor împărăţiei Lui. Aceasta înseamnă să ne prezentăm corpurile ca jertfe vii în serviciul divin. A fi cu adevărat în acest serviciu înseamnă: întâi, studierea cu grijă şi continuă a planului divin; al doilea, asimilarea spiritului Lui, care va conduce, al treilea, la un zel entuziast pentru împlinirea lui şi la activitate în serviciul Lui, în măsura capacităţii, orice preţ sau sacrificiu s-ar cere.

Dacă suntem credincioşi în acest serviciu, n-avem nici timp, nici dispoziţie să dăm atenţie, fie la doctrine false, fie la alte teme care n-au nici o legătură cu acel singur lucru căruia ne-am dedicat solemn viaţa. Timpul nostru nu este al nostru propriu, dacă am dedicat totul lui Dumnezeu; în consecinţă, nu avem deloc în plus pentru investigarea falselor teorii fanteziste zidite pe alte temelii decât cea aşezată în Scripturi. Nici nu avem timp pe care să-l dedicăm ideilor şi scopurilor care absorb atenţia lumii, dintre care multe sunt inofensive în sine, dar ar fi vătămătoare pentru noi, dacă ar fi să le permitem să ne ocupe timpul consacrat şi să ne abată atenţia de la acel singur lucru pe care ar trebui să-l facem. Apostolul ne avertizează să „ne ferim de vorbăriile goale şi lumeşti, căci cei care le ţin vor înainta tot mai mult în nelegiuire”; dar adaugă: „străduieşte-te să te prezinţi aprobat înaintea lui Dumnezeu, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept cuvântul adevărului”. „Să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii alte învăţături şi să nu ia aminte la basme şi la genealogii fără sfârşit care aduc mai degrabă certuri de cuvinte decât lucrarea lui Dumnezeu care este prin credinţă.” — 2 Tim. 2:15, 16; 1 Tim. 1:3, 4

Nici critica superioară, nici

evoluţia

Evanghelia noastră nu este a adepţilor criticii superioare şi a evoluţioniştilor. Noi cu dragă inimă acordăm acestor prieteni ai unei evanghelii moderne libertatea de a crede cum consideră că este potrivit, amintindu-le totuşi cuvintele de avertizare ale apostolului Pavel din Gal. 1:6-9. Propria noastră credinţă este ferm fixată în Biblie, ca singura revelaţie divină a voinţei şi planului Creatorului nostru. Dar aceasta nu înseamnă că noi credem că Biblia învaţă tot ceea ce strămoşii noştri bine intenţionaţi din Evul Mediu au presupus a fi doctrinele ei. Aflăm că ei s-au ars pe rug unul pe altul pentru că n-au crezut lucruri pe care Biblia nu le învaţă.

Noi găsim că scepticismul crescând de astăzi, cu privire la Dumnezeu şi la Biblie, este în general o consecinţă a înţelegerii greşite a învăţăturii Bibliei cu privire la iad. Nici un om sănătos nu poate fi blamat pentru respingerea vechii teorii că Dumnezeu a făcut un iad care frige, iar apoi a făcut o rasă, ştiind că, în afară de cei puţin care vor auzi despre Cristos şi vor deveni sfinţi, toţi vor petrece acolo o veşnicie de tortură. Această blasfemie împotriva numelui sfânt al Creatorul nostru trebuie să fie mustrată. Poporul trebuie să fie învăţat ceea ce clerul şi laicii educaţi ştiu deja: că singurul cuvânt ebraic tradus „iad” este SHEOL şi că echivalentul lui grecesc este HADES, şi că nici unul dintre aceste cuvinte nu înseamnă un loc de tortură, ci mormânt, groapă, stare de inconştienţă, în care atât cei buni, cât şi cei răi trebuie să rămână după moarte, până la înviere, care va urma celei de a doua veniri a Răscumpărătorului.

Literatura Societăţii de Biblii şi tracte Turnul de Veghere a ajutat pe mii de oameni în această privinţă, deoarece noi mergem în detaliile explicării pildelor, cuvintelor tainice şi simbolismelor Bibliei, pentru care alţi învăţători de Biblie nu găsesc timp, cu multele şi variatele lor griji în activitatea modernă a bisericii. Într-un cuvânt, activitatea societăţii noastre se conduce după credinţa că Biblia este inspirată divin şi că noi trăim acum în ziua minunată, menţionată de profeţi, când „cei înţelepţi vor înţelege”, când ei vor primi „hrană la timp cuvenit” din minunata Carte a lui Dumnezeu. Prin „cei înţelepţi” înţelegem, desigur, cei înţelepţi pentru Dumnezeu, nu înţelepţi în felul lumii.

Vederile noastre despre

mileniu

Dacă înţelegerea noastră a învăţăturii Bi-bliei este corectă, noi suntem în pragul mileniului. Şi acest fapt explică nu numai progresul invenţiei şi ştiinţei naturii, dar şi sfârşitul tainei cu privire la scopurile îndurătoare ale lui Dumnezeu pentru rasa noastră, prezise în Biblie în simboluri şi tipuri. Oricum, aşteptările noastre despre mileniu sunt pe linii diferite de ceea ce unii ar putea presupune. Noi nu găsim nici o Scriptură să înveţe că lumea va fi convertită prin lăudabilele noastre eforturi misionare, sau prin orice alte eforturi. Pe noi Biblia ne învaţă că convertirea lumii va urma celei dea doua veniri a Mântuitorului pentru a-şi aduna biserica aleasă (sfinţii scoşi din toate denominaţiunile); că ei, schimbaţi la natură spirituală, sub Domnul şi Capul lor, vor putea fi învăţătorii, îndrumătorii şi ajutoarele restului rasei — atât cei care sunt acum morţi, cât şi neamurile în viaţă — pentru a-i ridica pe toţi cei doritori şi ascultători din păcat şi moarte, la perfecţiune şi viaţă veşnică pe pământ, care atunci, în acele timpuri de restabilire, va deveni paradisul restaurat.

Statisticile sunt de acord că mileniul nu vine prin convertirea păgânilor, deoarece astăzi sunt de două ori pe atâţia câţi erau cu un secol în urmă, în ciuda tuturor eforturilor noastre misionare. Dimpotrivă, trebuie să fim de acord că semnele timpului prevestesc venirea apropiată a culminării marelui „timp de strâmtorare cum n-a fost de când sunt popoarele”, prin care Scripturile ne asigură că va fi introdusă Împărăţia lui Mesia pentru a binecuvânta toate familiile pământului.

Termeni scripturali şi ordinaţie

scripturală

Poate ar trebui să explicăm că nu recunoaştem ca fiind biblici termenii: „cler” şi „laici”, nici titlurile „reverend”, „doctor în teologie” şi alte denumiri laice acum la modă. Totuşi, aceasta nu ne conduce la excluderea celor care se deosebesc de noi. Noi folosim termenii scripturali: „pastor”, „evanghelist”, „învăţător”, „bătrân”, „diacon” etc. şi recunoaştem că toţi din poporul consacrat al Domnului sunt servi, fiecare autorizat să servească pe fraţii lui după cum îi permite talentul şi după cum doresc fraţii. Cât despre ordinaţie, noi nu putem accepta teoria „succesiunii apostolice” ca fiind scripturală şi că puterea sau autoritatea deosebită vine de la oameni. Noi susţinem că numai ungera Spiri-tului Sfânt dă puterea şi autoritatea de a înţelege şi a explica Scripturile.

Cum s-au strecurat erorile

trecutului

Editorul este atacat în prezent de cam o pătrime din toţi predicatorii din lume pur şi simplu pentru că propovăduim mesajul biblic rostit de înger la naşterea lui Isus: „Iată vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru TOT POPORUL”. (Luca 2:10, 11) Acest mesaj bun al iubirii lui Dumnezeu şi al pregătirii lui îndurătoare, prin moartea lui Isus pentru păcatele întregii lumi, a început să se piardă din vedere la sfârşitul secolului al doilea. Doctrina „succesiunii apostolice” a condus pe poporul din acel timp în a respecta pe episcopi ca succesori ai celor doisprezece orânduiţi divin — Sf. Pavel, nu Matia, luând locul lui Iuda.

Nu este de mirare că atunci când capacitatea de a citi nu era generală, când Bibliile erau puţine şi scumpe şi când această doctrină a succesiunii apostolice a primit un sprijin în biserică, poporul a ascultat de aşa zişii episcopi apostolici. Nu este surprinzător că aces-tor episcopi le-a plăcut să fie consideraţi autorităţi. Timp de 14 secole n-a existat studiu biblic, numai un studiu şi închinare sau crezuri. Bibliile au fost arse public, iar cei care au îndrăznit să studieze Biblia şi să-i accepte declaraţiile au fost vânaţi ca animalele sălbatice din pădure — chiar în Scoţia.

Mişcarea Reformei a promovat Biblia, dar prietenii ei aveau încă mult din fumul evului mediu în ochii înţelegerii lor. Pe măsură ce un conducător după altul se ruga: „condu-ne blândă lumină în întunericul care ne înconjoară” şi îşi freca ochii, se înfiinţau noi secte, toate străduindu-se să ajungă la lumină, dar toate recunoscând că crezurile, pentru care mulţi dintre ei au murit, nu erau satisfăcătoare nici pentru inima, nici pentru mintea lor.

Erori prezente şi opoziţia

la lumină

Acum am ajuns într-un timp când diferi-tele diviziuni ale poporului lui Dumnezeu au prea mare iluminare ca să se mai ardă unul pe altul pe rug, şi sunt dispuşi să se unească şi să-şi ignore diferenţele. Între timp a intrat Critica superioară şi a îndepărtat în întregime de la Biblie pe majoritatea predicatorilor creştini. Dar ei sunt încă legaţi de sectele lor şi de crezurile pe care nu le mai cred.

Între timp, în providenţa lui Dumnezeu, Biblia a ajuns în mâinile poporului. Educaţia este acum generală şi ajutoarele biblice sunt abundente. Conform Bibliei şi faptelor, acesta pare să fie un timp favorizat, pentru ca poporul Domnului să obţină cunoştinţa po-trivită din cuvântul Lui. Împreună cu alţii, editorul a fost mult binecuvântat în studierea Bibliei şi în clarificarea pentru alţii a adevăratului ei sens. Am făcut acest lucru de patruzeci de ani, fără obiecţii serioase, până în anii recenţi. Acum obiecţia este că învăţătura noastră şi a asociaţilor noştri de la A. I. a S. B începe să exercite o influenţă mondială. Avem ajutoare de studiu Biblic tipărite în treizeci şi două de limbi diferite. Avem clase de studiu Biblic în toate părţile pământului. Aceasta conduce pe unii dintre predicatori să considere activitatea noastră o ameninţare — întocmai cum Episcopalienii au gândit odată despre Prezbiterieni şi Metodişti că sunt o ameninţare, aşa cum evreii au gândit despre creştinii timpurii că sunt o ameninţare pentru instituţiile lor, şi întocmai cum Baptiştii au considerat pe alţii o ameninţare pentru ei etc.

Când explicăm sensul pildelor şi cuvintelor tainice ale Domnului nostru, şi arătăm armonia învăţăturii Bibliei de la Geneza la Apoca-lips, crezurile Evului Mediu devin fără gust şi fac greaţă. Când unii din cei mai buni renunţă la aceste crezuri, clasa de predicatori la care am făcut aluzie devin amarnici. Incapabili să răspundă la argumentele noastre scripturale, ei se complac în abuz şi invective personale, cu scopul de a împiedica pe oameni să ne asculte şi să ne citească publicaţiile. Însă, cu toate acestea, lucrarea merge larg înainte cu avânt crescând. Cei cărora li se deschid ochii înţelegerii sunt prompţi în a ajuta pe alţii. Când oamenii află motivele reale ale atacurilor împotriva noastră, au mai puţină înţelegere pentru cei care atacă şi sunt mai dispuşi să ne investigheze învăţăturile.

Toate ajutoarele Bibliei necesare sunt acum disponibile

N-am pretins niciodată a fi un erudit perfect în greacă ori ebraică. Mai mult de atât, pretindem că nici un predicator dintr-o mie, din nici o denominaţiune, nu este erudit în aceste limbi. Capacitatea de a citi alfabetul grecesc şi ebraic, şi de a pronunţa cuvintele în aceste limbi, nu este erudiţie; nici nu înseamnă că persoana capabilă să facă aceasta are în acest fel vreo cunoştinţă despre aceste limbi. Prin erudiţie noi înţelegem o înţelegere amănunţită a construcţiei gramaticale a unei limbi.

Mai mult, pretindem că, în providenţa lui Dumnezeu, asemenea cunoştinţă nu este necesară pentru înţelegerea corectă a Cuvântului lui Dumnezeu. Studenţii Bibliei au astăzi acces la numeroase traduceri ale Bibliei, făcute de puţinii cărturari. Mai mult de atât, Prezbiterienii au Lexiconul-Concordanţă Young grec, ebraic şi englez; Metodiştii au Lexiconul-Concordanţă Analitică Strong grec, ebraic, caldeu, englez. Pe lângă acestea, există lucrarea nesectară Englishman, care cuprinde acelaşi material, Lexiconul grec-englez Liddell şi Scott, critica Strong şi McClintock, Emphatic Diaglott, care are textul grecesc originar, cu traducere engleză cuvânt de cuvânt interli-neară şi versiune accentuată paralelă engleză etc.

Valoarea acestor concordanţe, ca ajutor pentru o înţelegere corectă a Scripturilor, nu poate fi supraestimată. În prefaţa Concordanţei Analitice Young, autorul spune despre lucrarea lui: „Marele ei obiectiv, după cum spune Tyndale despre Noul Testament al lui, este să permită fiecărui „băiat de la plug” să cunoască mai mult din Scripturi, decât „anticii”, dându-i posibilitatea să descopere din- tr-o privire trei puncte distincte: Întâi, care este originalul ebraic sau grecesc al oricărui cuvânt obişnuit din Biblia lui engleză. Al doilea, care este sensul literal şi primar al fiecărui cuvânt originar. Al treilea, care sunt pasajele paralele cu totul adevărate şi demne de încredere.”

Oricine are în posesie aceste lucrări şi ştie cum să le folosească, şi le foloseşte, are o mai bună cunoştinţă practică de ebraica, greaca şi caldeea Bibliei originare, decât se poate câştiga prin patru ani de studiere a acestor limbi. Noi posedăm aceste cărţi şi multe altele, şi am învăţat cum să le folosim eficient. Ca rezultat, avem o mai bună cunoştinţă a Bibliei în limbile ei originare, decât au nouă zecimi din predicatorii care au făcut doar un curs teologic de patru ani. Sfătuim pe toţi studenţii Bibliei să folosească aceste minunate ajutoare din zilele noastre, care reprezintă cea mai înaltă erudiţie, mai degrabă decât să-şi irosească timpul pronunţând cuvintele în limbile originare, al căror sens şi valoare gramaticală sunt apreciate numai de cam unul dintr-o mie. Suntem bucuroşi să spunem că mii de studenţi de Biblie folosesc de obicei concordanţa Young şi Strong, pe lângă numeroase versiuni ale Scripturilor, cum ar fi: traducerea Young, Variorium, Leeser (evreiască) şi traduceri ale Noului Testament: Tischendorf, Siriac, Rotherham, Emphatic Diaglott etc.

Ordinaţia Biblică

Cât despre ordinaţie: oricât de ignorant ar fi publicul în această privinţă, putem însă presupune că predicatorii şi editorii publicaţiilor religioase sunt bine informaţi. Aceştia ştiu cu toţii că cuvântul „ordinaţie” înseamnă pur şi simplu autorizare. Astfel, Baptiştii autorizează sau orânduiesc pe servii lor, Metodiştii autorizează sau orânduiesc pe ai lor etc. Nu există printre creştini un astfel de lucru ca ordinaţie generală. Dimpotrivă, Catolicii contestă toate ordinaţiile în afară de cea a lor şi denunţă pe toţi predicatorii Protestanţi ca neorânduiţi. Similar, Biserica Anglicană refuză să recunoască ordinaţia celor pe care ei îi numesc neconformişti.

După cum Dumnezeu are doar o Biserică, tot aşa are doar o ordinaţie pentru toţi care sunt servii Lui. Acea Biserică a lui Dumnezeu include pe creştinii sfinţi din toate denominaţiunile, şi misiunea cea orânduită de Dumnezeu se compune numai din aceia care au primit binecuvântarea divină — conceperea Spiritului Sfânt. Isus este Capul sau Conducătorul acestei Biserici. El este Servul principal. Ordinaţia Lui a avut loc la timpul consacrării şi botezului în Iordan, când avea treizeci de ani, sub prevederile legii Mozaice. Toţi care vin ca membri în El şi primesc conceperea Spiritului Sfânt, se împărtăşesc din ordinaţia Lui. Învăţătorul a declarat: „După cum Tatăl M-a trimis pe Mine, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” — Ioan 20:21

La această însărcinare seface referire în profeţie; Cristosul, Cap şi corp, fiind vorbitorul: „Spiritul Domnului este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi; El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi ,terebinţi ai neprihănirii”, ,un sad” al Domnului, ca să slujească spre slava Lui”. — Isaia 61:1-3

Spiritul Sfânt este simbolizat prin uleiul turnat pe capul lui Aaron, marele preot, despre care citim că a curs în jos pe poalele hainelor lui, chiar până la tiv. Aceasta a tipificat că Spiritul Sfânt turnat pe Capul nostru, Cristos Isus, a venit în jos peste biserică, corpul Său, tot timpul acestor 19 secole, începând de la Rusalii — puterea lui Dumnezeu care unge, orânduieşte, califică — peste toată preoţimea Lui regală, autorizân-du-i să vestească „vestea bună de bucurie mare, care va fi pentru tot poporul”. Şi oricine dă dovadă de posesiune a acestei ungeri a Spiritului Sfânt şi are capacitatea şi calităţile spirituale de dezvoltare a caracterului în asemănarea lui Cristos, care sunt cerinţe Scripturale la învăţătorii Bisericii, poate fi ales de Eclesiile poporului Domnului pentru a le servi public, ca servi ai lor mai speciali în cele spirituale. Dar oricine a primit ungerea spiri-tului este orânduit Scriptural să vestească mesajul lui Dumnezeu, după capacitatea şi posibilitatea lui, respectând numai regulile indicate în cuvânt referitor la deosebirea de sex etc, cu privire la vestirea publică.

Aşa deci, aderând strâns la Cuvântul scris al lui Dumnezeu în învăţarea noastră şi străduindu-ne să urmăm cu credincioşie în urmele Învăţătorului în mersul şi purtarea zilnică, ne rugăm împreună cu toţi sfinţii: „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta pe pământ ca şi în ceruri”.