CE TREBUIE SĂ AŞTEPTĂM
R 4941 W. T. 15 decembrie 1911 (pag. 461-462)
În timp ce poate fi dificil să prezicem clar viitorul în privinţa „timpurilor şi perioadelor” lui Dumnezeu legate de biserică şi de glorificarea ei, de timpul de strâmtorare al lumii şi de Noua Epocă de „bucurie pentru tot poporul”, putem în mod sigur să aşteptăm necazuri mai dese şi în creştere: „Nu vă miraţi” „dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înainte a voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei”; „Eu v-am ales din mijlocul lumii” şi v-am rânduit.
Cum ar trebui primite aceste atacuri, ar putea fi o întrebare pentru unii. Răspunsul nostru este: Cu îndurare răbdătoare şi fără amărăciunea inimii, ci compătimitor, recunoscând că „ei nu ştiu ce fac”. Poporul Domnului nu trebuie să se răzbune, nu trebuie să răspundă cu insultă la insultă, cu provocare la provocare, cu lovitură la lovitură, ci să aibă totdeauna în minte exemplul Domnului şi al apostolilor.
Aceasta însă nu înseamnă că poporul Domnului nu poate folosi mijloacele prevăzute prin lege pentru apărarea lor, când li se pare înţelept să facă astfel. Isus a protestat împotriva uciderii Sale cu pietre ca fiind o încălcare a Legii. Sf. Pavel s-a apărat la curtea de judecată înaintea lui Felix ca şi cu alte ocazii. El a devenit reclamant şi atacator în disputa cu evreii când a făcut apel în cazul său la Roma. În mod asemănător noi, dacă suntem persecutaţi contrar legii sub care trăim, suntem liberi să facem apel înaintea curţii de justiţie, dar nu avem libertatea să luăm lucrurile în mâinile noastre pentru a ne judeca şi pedepsi duşmanii.
Când Apostolul i-a mustrat pe unii din biserica timpurie pentru că mergeau la lege unii cu alţii, accentul din argumentul său era asupra faptului că fraţii trebuie să-şi rezolve problemele între ei şi nu să meargă la lege înaintea necredincioşilor — nu să le ceară necredincioşilor să judece între creştini. Acest sfat nu se referă la relaţiile noastre cu necredincioşii, care pot fi rezolvate numai în curţile publice de judecată. Dacă creştinii nominali ar prezenta pretenţia că sunt credincioşi, răspunsul ar fi atunci în acelaşi mod, că aceste curţi sunt curţi de credincioşi şi că, prin urmare, acţionarea înaintea lor n-ar fi înaintea necredincioşilor.
Trebuie să aşteptăm ca împotrivirea lumii, a cărnii şi a diavolului să crească în virulenţă. Astfel credinţa noastră în Domnul şi unul în altul — blândeţea noastră, gentileţea, îndurarea răbdătoare, îndelunga răbdare, bunătatea frăţească, iubirea — vor fi în creuzet pentru rafinare. Iar experienţele, primite în mod potrivit, pot fi socotite printre „toate lucrurile” garantate să lucreze împreună spre binele tuturor acelora care iubesc pe Domnul, al celor chemaţi potrivit scopului Său. Rom. 8:28.