CEI CONCEPUŢI DE SPIRIT, ÎN SFÂNTA

R 5418 W. T. 1 martie 1914 (pag. 79)

Urechile şi limba noastră ne aduc multe binecuvântări şi în general sunt servitori buni. Totuşi, uneori ele sunt greu de condus aşa încât să nu ne inducă în eroare. O întreagă jumătate din dificultăţile de peste tot sunt se pare rezultatul înţelegerii greşite. Dumnezeu a fost înţeles greşit, Biblia a fost înţeleasă greşit şi propovăduirea este înţeleasă greşit. Nu ne putem mira deci că Studiile În Scripturi, Umbrele Cortului Întâlnirii şi Turnurile de Veghere au fost înţelese greşit. Tot ce putem face este să redeclarăm lucrurile, sperând că limba sau condeiul ne vor servi mai bine, sau că ochii şi urechile cititorilor noştri îi vor servi mai bine.

Conceperea, puterea transformatoare

Ne-am străduit în mod repetat să arătăm că conceperea Spiritului sfânt, în cazul fiecărui creştin individual, este puterea transformatoare prin care el trece de la natura umană la natura cea nouă. Acest transfer este frumos ilustrat în tipurile Cortului Întâlnirii prin marele preot trecând prin Curte în Sfânta. Curtea reprezintă, în timpul actual, condiţia pământească a celor care se apropie de Dumnezeu, dar n-au făcut încă o deplină consacrare a vieţii lor, Lui şi serviciului Lui.

Când se face pasul consacrării, Isus, servind ca Mare Preot al nostru, ne atribuie meritul Său ca să ne acopere deficienţele cărnii şi imediat ne prezintă Tatălui. Consacrarea de către noi a naturii pământeşti este astfel făcută plăcută, şi în socotelile divine suntem din acel moment morţi potrivit cărnii, dar vii potrivit spiritului — concepuţi din nou, nu de o sămânţă care putrezeşte, ci prin Spiritul lui Dumnezeu. Toţi care sunt concepuţi astfel de Spirit sunt în Sfânta în relaţia lor cu Dumnezeu — adică sunt copii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai lui Dumnezeu. După aceea au iluminarea Adevărului, aşa cum este reprezentată prin Sfeşnicul de Aur cu şapte arzătoare; au hrana spirituală aşa cum este reprezentată prin Masa pentru Punerea Pâinii Înainte şi privilegiile închinării şi rugăciunii, aşa cum sunt reprezentate prin Altarul de Aur.

Această stare continuă până la sfârşitul acestui Veac, când se va face o judecată, sau încercare sau deosebire între cei mai credincioşi, Turma Mică, clasa Preoţimii Împărăteşti, şi clasa mai puţin credincioasă a Mulţimii Mari — aceasta din urmă fiind simbolizată mai apoi prin seminţia lui Levi.

În noua ordine a lucrurilor, după stabilirea Împărăţiei lui Mesia, această deosebire între Biserica propriu-zisă, comoştenitorii cu Cristos, şi grupa mai mare a leviţilor antitipici, va fi continuă şi serviciile celor două clase vor fi diferite. Prima va fi o Preoţime corespunzătoare lui Melhisedec — Preot pe Tronul Său. Lucrarea celei din urmă va corespunde mai mult celei realizate de Leviţi: şi anume, să înveţe poporul etc., ca servitori ai Preoţilor, de la care vor primi îndrumările.