Cei trei sute de curajoşi ao lui Ghedeon – VDM 10.5

CEI TREI SUTE DE CURAJOŞI AI LUI GHEDEON

Judec. 7:1-8, 16:23

O armată mică era prea mare — „A Ta fie slava” — Cei care sunt laşi să plece acasă — Izvorul laşului — Tot prea mulţi — De ce au fost aleşi cei care au lipăit — „Fă cum fac eu” — Urcior, făclie, trompetă — Iehova şi Ghedeon — Victoria — Întâmplarea, o pildă — Sensul ei.

„Nici prin forţă, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor.” Zah. 4:6.

R5606 W. T. 1 ianuarie 1915 (pag. 10-11)

Studiul de astăzi ne aminteşte de victoria celor trei sute de spartani asupra oştilor persane, cu excepţia că în acest caz bătălia depindea, nu de bravura umană, ci de binecuvântarea Domnului. Ultimul (următorul — n. t.) nostru studiu ni l-a prezentat pe Ghedeon, încurajat de făgăduinţa Domnului de a avea victorie, trimiţând mesageri diferitelor seminţii ale lui Israel. Studiul de astăzi arată armata care a rezultat din cei 32.000, împreună cu Ghedeon la poalele Muntelui Gilboa, la Izvorul Harod — un mic lac care se scurge la est spre Iordan. Pe partea mai îndepărtată a lacului erau madianiţii, numărând cam 135.000. Fiind o oaste invadatoare, de câtva timp jefuiau pe israeliţi fără să întâmpine împotrivire; dar acum au aflat că armata lui Ghedeon se aduna, şi ei s-au adunat s-o zdrobească.

În timp ce Ghedeon simţea că armata sa era mult prea mică pentru o asemenea bătălie — unu la patru — Domnul l-a îndrumat contrar — că armata era prea mare şi că va fi pericol ca victoria pe care intenţiona s-o dea să nu fie apreciată ca fiind de la Domnul, ci să fie considerată că indica dexteritatea războinicilor lui Israel. În consecinţă, prin îndrumare divină, Ghedeon a trimis vorbă armatei sale de 32.000 că toţi aceia care se temeau şi preferau să se întoarcă acasă puteau s-o facă. Mulţi s-au temut — 22.000. Numele izvorului, Harod, înseamnă ((715)) laş; şi se presupune că numele i s-a dat din pricina fricii manifestate de cei 22.000 care au plecat acasă.

Desigur că credinţa lui Ghedeon a fost încercată când mica sa armată s-a topit la 10.000! Dar Domnul i-a spus: totuşi sunt prea mulţi. Spune oştirii să meargă la apă să bea şi desparte pe cei care vor bea direct din pârâu îngenunchind şi punându-şi gura direct în apă şi sorbind-o, şi cei care, aplecându-se, vor lipăi din mâini aşa cum lipăie un câine cu limba.

Prin această probă au rămas trei sute din această clasă din urmă; şi Domnul i-a declarat că erau cei potriviţi să câştige în mod special victoria. Restul de 9.700 se vor alătura însă mai târziu în urmărirea vrăjmaşului.

Obiceiul lipăirii apei din mâini este încă obişnuit la oamenii din Palestina — păstorii etc. Ei au devenit experţi în aceasta. Simbolic, acest act ar părea să însemne vigilenţă şi ascultare. Un bou bea punându-şi gura în apă şi sorbând-o, iar când îi este sete dă toată atenţia sorbirii apei, refuzând să dea vreo atenţie poruncilor stăpânului său şi chiar rezistând la folosirea nuielei pe coastele sale. Câinele, dimpotrivă, în timp ce lipăie apa cu limba, este cu totul vigilent, veghind cu ochii în toate direcţiile, văzând totul în jurul său, şi gata să lase apa în orice moment în căutarea supunerii la datorie.

Dacă se înţelege că apa aici, ca şi în altă parte în Biblie, reprezintă Adevărul, aceste două cete ale armatei lui Ghedeon ar reprezenta două clase care iubesc şi apreciază Adevărul. Ambele clase beau din apa Adevărului, dar o clasă mai mult spre propria sa satisfacţie. Cealaltă clasă, veghetoare, atentă, bea potrivit nevoilor sale şi nu neglijează vigilenţa în serviciul Învăţătorului, ţinându-şi ochii şi urechile deschise la îndrumarea providenţei divine întotdeauna. Această clasă din urmă, mai înţeleaptă, este reprezentată de cei Trei Sute care au fost cu Ghedeon, el însuşi reprezentându-L pe Isus, Căpetenia Mântuirii noastre.

Victoria de la Armaghedon

În vechime armatele evident nu aveau o pază atât de strictă ca şi armatele moderne. În orice caz, Ghedeon şi un tovarăş de încredere au putut pătrunde în întunericul nopţii printre corturile madianiţilor. Ascultând, au auzit pe unul relatându-şi visul, cum o turtă de orz s-a rostogolit pe deal în jos şi a făcut prăpăd. Altul a dat interpretarea că aceasta era Ghedeon şi mica sa armată, care erau probabil nimicirea lor. Întâmplarea arată că madianiţilor le era teamă, frică. Ghedeon avea încredere; credinţa lui a fost întărită prin această mică experienţă pe care Domnul i-a permis s-o aibă.

Cam pe la miezul nopţii, la scurt timp după ceasul schimbării gărzilor printre madianiţi, a fost timpul stabilit pentru atacul lui Ghedeon. Metoda de luptă a fost nouă. Cei Trei Sute au fost împărţiţi în trei cete şi au fost împrăştiaţi într-un spaţiu considerabil aproape de madianiţi. Pe lângă armătura lor obişnuită, sabia etc., Ghedeon şi cei Trei Sute aveau arme deosebite. Fiecare avea în mâna stângă un urcior de lut, fiecare urcior avea în el o făclie; şi fiecare soldat avea în mâna cealaltă o trompetă din corn de berbec. Instrucţiunile către cele trei cete separate au fost ca aceia chiar de lângă Ghedeon să facă ceea ce făcea el; iar celelalte cete auzind să imite, spărgând partea din faţă a urciorului ca să lase lumina să strălucească înaintea lor, strigând tare: „Pentru Domnul şi pentru Ghedeon!” şi suflând în cornul de berbec.

Madianiţii, trezindu-se din somn, privind făcliile, auzind sunetul vaselor de pământ ca sunetul de armură, auzind strigătele şi sunetul trâmbiţelor, şi-au imaginat că au fost înconjuraţi de o mare oştire; şi pe jumătate ameţiţi au fugit. Ei s-au luptat unul cu altul, luându-se greşit unul pe altul drept duşmani. Ghedeon şi cei Trei Sute ai lui i-au urmărit şi curând erau în luptă ajutaţi de restul celor 9.700. Victoria a fost mare. Domnul a fost recunoscut ca Eliberatorul, iar Ghedeon, servitorul Lui, a fost onorat în consecinţă.

Unele lecţii pentru astăzi

Referindu-se la chestiuni din Vechiul Testament, apostolul declară: „Toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învăţătura noastră” (Rom. 15:4). Pe lângă lecţia învăţată în timpul acela, Domnul prin unele din aceste experienţe ale trecutului dă anumite lecţii spirituale Israelului spiritual. Chemarea lui Ghedeon se aseamănă cu Chemarea Evanghelică la voluntariat de partea dreptăţii — a dreptăţii împotriva nedreptăţii, a adevărului împotriva erorii.

Mulţi din lume aud mesajul, simpatizează cu el şi răspund, intenţionând să devină soldaţi ai lui Cristos; dar înainte de a fi deplin acceptaţi, vocea lui Isus îi cheamă zicând: Aşează-te şi fă socoteala cheltuielilor; este mai bine să nu pui mâna pe plug şi să devii servitor al Domnului decât să priveşti după aceea înapoi şi să doreşti să nu fi devenit.

Vederea vrăjmaşului, „frica morţii” (Evr. 2:15), îi face să nu umble cu Învăţătorul, fiindcă este prea mult. La început când au răspuns Chemării, ei s-au gândit la slavă şi cinste, dar au trecut cu vederea că acestea pot fi obţinute numai cu preţul greutăţii şi suportării. Aceşti laşi care se întorc şi care de fapt nu fac niciodată angajamentul de consacrare, poate nu au o soartă mai rea decât dacă n-ar fi răspuns niciodată. Dar ei nu vor avea parte de victorie — laurii nu vor fi ai lor; partea lor nu va fi cununa vieţii.

Apoi vine a doua probă — aceea de ascultare şi loialitate. O clasă din poporul Domnului, ((716)) asemenea câinelui credincios, pune întâi ascultarea de glasul Stăpânului, vigilent să-i facă voia. O altă parte din consacraţii Domnului dau mai puţină atenţie glasului Stăpânului şi chiar nuielei; şi fiind mai puţin atenţi faţă de serviciul Domnului, ei sunt folosiţi de El mai puţin.

Comparaţi cu lumea, cei mai vigilenţi nu sunt decât foarte puţini. Pe acei care sunt viglienţi din poporul Domnului El îi alege şi le acordă cele mai mari ocazii de serviciu. Aceştia sunt cei mai dispuşi să spargă vasul de pământ — să-şi folosească viaţa pământească prezentă în serviciul Domnului — pentru ca lumina Adevărului să poată străluci şi Cauza Adevărului să poată avea o victorie. Aceştia zeloşi sunt cei mai credincioşi în sunarea din trâmbiţă, reprezentând Cuvântul lui Dumnezeu. Aceştia au ocazia binecuvântată de a lăsa lumina lor să strălucească. Zelul lor îi îndreptăţeşte la privilegii şi ocazii speciale.

Victoria Domnului este obţinută prin Ghedeon cel antitipic şi mica sa ceată de urmaşi credincioşi, „nici prin forţă, nici prin tărie, ci prin duhul Meu, zice Domnul.” Duhul Domnului este reprezentat prin lumina făcliei care străluceşte din vasul spart. Vasele sparte ale oştirii lui Ghedeon reprezintă cum poporul Domnului îşi prezintă corpurile jertfe vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezeu, în serviciul Său — lăsând lumina să strălucească — luptând o luptă bună împotriva oştirilor păcatului.

Noi suntem fără îndoială aproape de timpul când marea victorie, antitipul celei a lui Ghedeon, va fi îndeplinită, când oştirile păcatului, puterile răului, vor cădea unele peste altele pentru nimicirea lor reciprocă. Războiul actual printre naţiunile Europei este începutul acesteia, dar nu sfârşitul ei. Potrivit Bibliei, punctul culminant va fi o domnie temporară a anarhiei, care va pregăti deplin lumea pentru glorioasa Domnie de Dreptate a lui Mesia.