Cel Mai Mare În Împărăţie – VDM 21.4

Vol. 21, Mai-Iunie 2014, Nr. 4 

CEL MAI MARE ÎN ÎMPĂRĂŢIE

04806″> Matei 18:1-14

Îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu.” 04807″> Versetul 10 .

R 5130 W. T. 1 noiembrie 1912 (pag. 346-347)

Probabil faptul că Petru, Iacov şi Ioan au fost favorizaţi mai mult decât ceilalţi în câteva împrejurări a dus la întrebarea cu care începe studiul de astăzi: Cine este mai mare în împărăţia cerurilor?” Ei ştiau, desigur, după cum declară sf. Pavel, că Tatăl ceresc este deasupra tuturor, şi că după El este Domnul nostru Isus Cristos. Pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate; şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate şi prin El şi noi.” Ceea ce doreau ucenicii să ştie era, care dintre ei va fi cel mai mare, mai influent în Împărăţia lui Mesia, următorul după El.

Isus, chemând la El un copilaş, S-a aşezat în mijlocul lor şi a spus: Adevărat vă spun, dacă nu vă veţi întoarce îde la acest spirit egoist pe care îl implică întrebările voastreş şi nu veţi deveni ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” — nu veţi avea parte în ea, nu veţi fi potriviţi. Oricine vrea să fie cel mai mare în Împărăţia cerurilor trebuie să devină smerit ca acest copilaş.

Un copilaş, nesofisticat, este gata să-şi recunoască lipsa de înţelepciune. El pune întrebări, o mie pe zi, probabil atâtea într-o oră; caută instruire; nu pretinde şi nu se laudă cu înţelepciunea şi cunoştinţa — este neprefăcut, sincer. Numai în anii mai târzii învaţă de la părinţi şi de la alţii nesinceritatea, mândria, stilul bombastic şi diferite caracteristici pe care nu le-a posedat la început. Poate să fi avut dispoziţia de mândrie, aroganţă şi orgoliu etc., prin ereditate, dar la început a fost fără prefăcătorie şi asemenea unui copilaş”.

Lecţia Învăţătorului este că oricine vrea să devină un copil al lui Dumnezeu şi să fie învăţat de Dumnezeu, şi în cele din urmă să se dezvolte ca un copil al lui Dumnezeu, pentru poziţia glorioasă în Împărăţia la care am fost chemaţi, trebuie să devină ca un  copil — trebuie să se întoarcă de la orice mândrie, ambiţii egoiste, ipocrizii şi pretenţii. Trebuie să-şi mărturisească micimea şi ignoranţa şi să meargă smerit la Domnul pentru instrucţia necesară.

Celor care refuză să adopte acest spirit potrivit, de copil, nu li se vor acorda astfel ocaziile Împărăţiei, căci Dumnezeu nu vrea să-i aibă pe alţii — alţii  nu pot să fie învăţaţi de Dumnezeu, nu vor învăţa lecţiile necesare sub aranjamentul acestui timp de acum. Iată deci standardul simplităţii şi al neprefăcătoriei pe care cei din poporul Domnului trebuie să-l adopte şi să continue să permită să-i controleze, indiferent de vârsta şi experienţele lor. Acum cunoaştem în parte”; suntem dependenţi de Tatăl nostru şi de instrucţiunile Lui. Noi am intrat în Şcoala lui Cristos, Fratele nostru mai mare; El este Instructorul nostru; trebuie să învăţăm de la El şi pentru a învăţa trebuie să fim în această atitudine de minte potrivită, ca a copiilor.

Un COPILAŞ ca acesta”

Nu trebuie să înţelegem că aceşti copilaşi, oricât de nevinovaţi, sunt membri ai clasei Împărăţiei lui Cristos, nici că micuţii dragi care mor în pruncie vor fi membri ai ei. Domnul caută bărbaţi şi femei maturi, care au o stare de copil a minţii, o stare dispusă de a primi Mesajul Tatălui ceresc, şi care în bucurie şi simplitate de inimă îl acceptă. Oricine va primi un copilaş ca acesta în numele Meu, Mă primeşte pe Mine”; oricine este ucenicul Meu este privilegiat să fie copilaşul lui Dumnezeu şi astfel să fie fratele Meu mai mic; oricine îl va primi pe unul din aceştia Mă va primi pe Mine. Oricine va fi o pricină de cădere” sau va prejudicia pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie înecat în adâncul mării”.

Dacă cineva ar fi astfel înecat în mare, şi-ar termina definitiv viaţa actuală, dar nu şi-ar pune deloc în pericol sau nu i-ar influenţa viaţa viitoare. O viaţă viitoare, prin trezirea Restabilirii, este asigurată pentru Adam şi pentru fiecare membru al rasei sale. Nici înecarea nici altă formă a morţii n-ar putea să intervină în aceasta. Dar cel care ar aduce vreun prejudiciu unuia din micuţii Domnului ar veni sub astfel de neplăcere divină, încât i-ar afecta intersele viitoare dincolo de mormânt, dincolo de trezirea sa. El ar fi făcut răspunzător pentru faptele sale, chiar şi în viaţa viitoare, în măsura în care el şi-ar da seama ce a făcut când a prejudiciat pe sfinţii Domnului.

Domnul declară că cei credincioşi ai Lui Îi sunt la fel de preţioşi ca lumina ochilor şi că toate interesele lor sunt supuse supravegherii divine. El nu va permite să li se întâmple nimic acestora; necazurile permise să vină asupra lor vor fi numai acelea pe care Domnul le-a prevăzut, şi poate să le facă să producă ceva binecuvântare în legătură cu pregătirea lor pentru Împărăţie. Dar nici acest fapt nu va scuza voinţa din partea acelora care fac rău membrilor Corpului lui Isus.

Ne amintim de persecutarea sfinţilor de către Saul din Tars. Ne amintim că Isus i-a zis: Saul, Saul, pentru ce Mă prigoneşti?” El a răspuns: Cine eşti, Doamne?” Şi Isus a răspuns: Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti”. Persecutând pe sfinţi, Saul din Tars Îl persecuta pe Isus, dar fiindcă a făcut-o din ignoranţă, Dumnezeu a avut milă de el. Fără îndoială mulţi sfinţi din zilele lui Isus încoace au fost persecutaţi din ignoranţă şi Domnul va avea milă de acei persecutori; dar unii persecutori au avut astfel de lumină, astfel de cunoştinţă încât să-i facă răspunzători; şi despre această clasă vorbeşte lecţia noastră. Domnul nostru a adăugat o avertizare: Vai de lume din pricina prilejurilor de poticnire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de poticnire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de poticnire!”

TĂIEREA MÂINII sau a piciorului

Aici Învăţătorul a prezentat nişte cuvinte care i-a nedumerit pe mulţi. Şi dacă mâna ta sau piciorul tău te face să te poticneşti, tai-o şi leapăd-o de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul cel veşnic. Şi dacă ochiul tău te face să te poticneşti, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în gheena focului.”

Cei care nu-şi amintesc faptul că Isus a vorbit poporului în pilde, şi niciodată fără pildă, vor fi predispuşi să se poticnească în cuvintele Lui. Învăţătura Lui este aceasta: Dacă ai în structura ta ceva drag ca o mână dreaptă, picior sau ochi, care este posibil să te facă să te poticneşti şi să nu intri în Împărăţie, ar fi mai bine să elimini acea tendinţă, indiferent cât te costă, indiferent cât este de preţios, indiferent cât de tare se ţine de cârceii vieţii tale. N-ar fi mai bine să intri în viaţă decât să mergi în focul Gheenei, adică în distrugere, Moartea a Doua? În mod sigur aceasta este adevărat. După ce am pus mâinile pe coarnele plugului, după ce am devenit chiar urmaşi ai lui Isus, trebuie să mergem mai departe şi să fim acceptaţi ca învingători, sau altfel pierim.

Desigur că în Împărăţie nu va fi nimeni cu un singur ochi, dar ilustraţia este aceeaşi. Dacă ne-ar costa tăierea unora din membrele noastre, desigur că ar merita să plătim pentru a câştiga viaţa veşnică în glorie, chiar desfiguraţi astfel, mai degrabă decât să avem parte de consecinţele Morţii a Doua, stingerea totală. Lecţia este că, după ce am început ca urmaşi ai lui Cristos, şi după ce am intrat într-un contract şi am primit o parte din răsplată, Spiritul sfânt, favoarea divină, nu ne putem retrage din contract; trebuie să continuăm spre viaţă veşnică sau spre moarte veşnică.

Lecţia este: Cât de atent ar trebui să fie poporul Domnului să nu se poticnească unul pe altul, chiar şi pe cel mai mic dintre cei micuţi care L-a acceptat pe Isus şi a devenit urmaşul Lui! Pentru a ilustra aceasta, Isus a sugerat că orice păstor care şi-ar pierde o oaie ar lăsa pe toate celelalte şi ar merge s-o caute pe cea pierdută; şi el se bucură în mod special dacă o recuperează. Tot aşa noi, urmaşii lui Isus, să fim atenţi să nu ne poticnim unul pe altul, ci mai degrabă să ne amintim că noi toţi suntem oile marelui Păstor, Tatăl nostru Ceresc, şi ale marelui Păstor subordonat, Domnul nostru ceresc, şi că El are spiritul interesului şi grijii iubitoare care va merge după oaia rătăcită, şi că noi ar trebui să avem acelaşi spirit; şi având acest spirit, să fim foarte atenţi să nu poticnim sau să nu împiedicăm nici pe cel mai mic din urmaşii Domnului.

Toţi urmaşii adevăraţi ai Domnului sunt micuţii” lui Dumnezeu şi sunt supuşi supravegherii divine speciale, reprezentată în textul nostru ca grija îngerilor. Mesagerii care păzesc vieţile puţinilor evlavioşi ai lui Dumnezeu au întotdeauna acces la prezenţa Tatălui ceresc, pentru a-I face cunoscute necesităţile acelora pe care îi reprezintă, căci Puterea divină este întotdeauna în alertă pentru protejarea acestora. O, ce binecuvântat este privilegiul de a fi copii ai lui Dumnezeu. O, ce înţelept este ca aceştia să continue aşa de micuţi, umili, asemenea copiilor, încât să rămână în iubirea Lui şi să poată învăţa lecţiile necesare, şi în cele din urmă să fie primiţi cu Mesia în onoarea şi gloria Împărăţiei Sale!