CELE „ŞAPTE TIMPURI” DE PEDEAPSĂ A LUI ISRAEL, O BINECUVÂNTARE

R 5721 W. T. 1 iulie 1915 (pag. 203-204)

Întrebare — Dacă pedeapsa pentru sângele drept curs începând din zilele lui Abel până în zilele Domnului nostru a căzut asupra evreilor în anul 70 d. Cr., cum putem explica pedepsele prin care au trecut ei de-a lungul Veacului Evanghelic?

Răspuns — Ştim desigur că evreii, la moartea Domnului nostru pricinuită de ei, au spus: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Mat. 27:25). Ei nu numai că au vrut ca ei să poarte personal responsabilitatea pentru moartea lui Isus, ci şi-au exprimat dorinţa ca şi urmaşii lor să o poarte. Fără îndoială Dumnezeu, cu preştiinţa Sa despre ceea ce va face acest popor, cât şi despre starea generală a inimii lor, a prevăzut de la început în plan cele „Şapte timpuri” de dizgraţie a lor. El a făcut ca acest lucru să fie consemnat de Moise în cartea Leviticului (26:18-45). Dumnezeu a declarat acolo că dacă israeliţii nu se vor pocăi de încălcarea împotriva Legământului lor şi dacă pedepsele Sale repetate nu vor reuşi să-i reformeze, El va aduce asupra lor „Şapte timpuri” de pedeapsă şi disciplină.

În cronologia biblică, un „timp” este un an simbolic. După calculul evreilor fiecare an era compus din 360 de zile; ca atare, când este folosit simbolic, fiecare an ar însemna 360 de ani, iar şapte asemenea ani simbolici ar fi o perioadă de 2520 de ani literali. Aceste Şapte Timpuri, sau şapte ani simbolici, au început în 606 î. Cr., la distrugerea Ierusalimului şi la ducerea întregii naţiuni în Babilon, când au început cei 70 de ani de pustiire a ţării (Ier. 25:8-12; 2 Cron. 36:14-22), şi de atunci încoace a continuat, înţelegem noi, până cam la 21 septembrie anul trecut.

În timpul acestei lungi perioade de strâmtorare asupra lui Israel, Domnul a dat o ocazie Neamurilor să arate ce pot face ei în privinţa guvernării lumii. Dumnezeu a declarat că pe parcursul acestor „Timpuri” El va lucra foarte diferit de cum a lucrat mai înainte cu poporul Său de legământ. El va umbla contrar lor şi îi va împrăştia printre păgâni (neamuri); şi ei vor fi sub dominaţia duşmanilor lor etc. Este un fapt istoric că de atunci evreii au fost într-adevăr asupriţi de alte naţiuni, „fără împărat”, în deplină armonie cu ceea ce a prezis Domnul. Această experienţă a fost pentru Israel atât favorabilă cât şi nefavorabilă. N-a fost numai o pedeapsă pentru păcatele lor. A fost o experienţă pe care Domnul le-a dat-o pentru binele lor.

((517))

„PÂNĂ CÂND N-AM FOST ADÂNC MÂHNIT, RĂTĂCEAM” ( 01765″> PS. 119:67 )

Pe parcursul celor „Şapte Timpuri”, evreii au avut strâmtorare şi disciplinare severă. Tot poporul lui Dumnezeu, din oricare veac, a avut nevoie de pedepse pentru corectarea şi dezvoltarea lor, unii mai mult iar alţii mai puţin. Dumnezeu spune Israelului Spiritual: „Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? Dar dacă sunteţi scutiţi de disciplinare, de care toţi au parte, sunteţi nişte copii nelegitimi, iar nu fii” (Evr. 12:7-8). Aşa a fost şi cu Casa Servilor, Israelul natural. Pentru că ei erau poporul de legământ al lui Dumnezeu, de aceea El a lucrat cu ei; şi într-adevăr le-a dat în aceşti 2520 de ani experienţe care se vor dovedi favorabile pentru aceia dintre ei care vor înclina să facă bine. Acele experienţe amare s-au dovedit aşa de favorabile, încât atunci când a venit Isus, ei, ca popor, erau cei mai sfinţi din lume; şi atunci ei suferiseră numai o mică parte din aceste „Şapte Timpuri”.

Astfel aflăm că propovăduirea Evangheliei de către Domnul nostru şi Apostolii Săi a găsit aproape cinci sute de evrei gata să creadă şi să accepte pe Isus ca Mesia. Şi curând după aceea, după Rusalii, au fost un număr de câteva mii care au crezut. Ni se spune că aceştia au fost israeliţi adevăraţi în care nu se afla viclenie. Este remarcabil că a existat un număr aşa de mare în Israel gata să primească pe Mesia. Nu acesta ar fi fost cazul dacă n-ar fi trecut prin experienţe care să-i disciplineze. Toate aceste experienţe erau astfel încât să-i ţină separaţi de neamuri, să nu se amestece cu nici un popor de pe pământ.

Dacă evreii prosperau sub diferitele guvernăminte — Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma — ei puteau să se amestece cu aceste popoare şi să înceteze a mai fi evrei. Şi acelaşi lucru este adevărat şi despre descendenţii lor de la prăbuşirea lor naţională sub Titus, în anul 70 d. Cr. În providenţa lui Dumnezeu, evreii au continuat să aibă astfel de strâmtorări de-a lungul acestui Veac al Evangheliei, care să-i ţină separaţi de restul lumii; şi astfel minţile lor au fost ţinute în acea stare de umilinţă în care ei vor fi cel mai bine pregătiţi pentru serviciul Domnului când va veni timpul restabilirii lor complete în favoare.

Gândul nostru este că atunci când va sosi timpul potrivit, israeliţii vor fi mai pregătiţi pentru Împărăţie decât oricare altă naţiune. Strâmtorările prin care au trecut, ascultarea lor de Lege etc., i-au pregătit pentru Împărăţie. De aceea nu trebuie să considerăm această lungă perioadă a suferinţei şi strâmtorării lor numai ca strâmtorare, ca pedeapsă. Evreii trebuiau să fie călcaţi în picioare de neamuri până la sfârşitul deplin al dominaţiei neamurilor, pentru binele lor final.

MAREA READUNARE A LUI ISRAEL

Sf. Pavel ne spune că imediat ce Biserica Evangheliei va fi completă, favoarea lui Dumnezeu se va întoarce la evrei — întoarcere în sens deplin. „O parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra plinătatea neamurilor (numărul deplin predestinat al Bisericii care va fi strâns dintre neamuri). Şi în felul acesta tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: Salvatorul (Cristosul, Cap şi Corp, Isus şi Mireasa Lui) va veni din Sion (Biserica Evangheliei glorificată, Sionul spiritual), şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov (Israelul Natural). Acesta va fi legământul Meu pentru ei, când le voi şterge păcatele”. Rom. 11:1-33.

Domnul a intenţionat să îndepărteze toate păcatele — păcatele lui Israel, păcatele celor care vor constitui Biserica Evangheliei şi păcatele întregii lumi. Pentru această cauză S-a arătat Cristos, pentru această cauză a murit El. Această ştergere sau înlăturare a păcatelor lumii va progresa în măsura în care fiecare va recunoaşte darul Ceresc de iertare şi va asculta de acel Guvern.

Evreii ortodocşi, cei care încă ţin la învăţăturile Legii şi Profeţilor, şi au credinţă în Dumnezeu, vor fi primii care vor primi binecuvântările Noului Veac. „În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, spre binele vostru (Biserica); dar în ce priveşte alegerea (alegerea naturală), sunt iubiţi din cauza părinţilor lor” (vers 28). Deci, această stare de strâmtorare în care evreii au fost de-a lungul Veacului Evanghelic, pe lângă înlăturarea naţiunii lor în anul 70 d. Cr., a fost într-adevăr o favoare de la Dumnezeu. Toată strâmtorarea prin care acest popor a trecut pe parcursul celor „Şapte Timpuri” de pedeapsă se va găsi în final că a fost spre avantajul lor, pregătindu-i pentru binecuvântările Împărăţiei lui Mesia. Biserica va fi prima în Împărăţie, apoi va fi Israelul natural cu Vrednicii din Vechime în fruntea lor. Ulterior toate naţiunile vor veni în favoarea şi binecuvântarea divină, devenind membri ai lui Israel. Toţi vor fi binecuvântaţi prin Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos.

((518))

„UŞA” PROBABIL ÎNCĂ NU ESTE ÎNCHISĂ

Întrebare — Ar fi vreo perspectivă pentru cel care se consacră acum să fie din clasa „Mireasă”, sau Chemarea a încetat deja?

Răspuns — Noi facem o distincţie între sfârşitul Chemării Publice şi închiderea uşii. Înţelegem că Chemarea publică s-a sfârşit când un număr suficient au fost invitaţi şi au acceptat invitaţia — în 1881. Dar pentru aceştia care sunt invitaţi şi acceptaţi trebuia să mai fie o încercare. Numai cei care îndură cu loialitate până la sfârşit vor fi în final socotiţi ca victorioşi. Alţii, nedovedindu-se pe deplin loiali Legământului lor în viaţa de toate zilele, vor fi cu timpul şterşi de pe listă, ceea ce înseamnă că nu au alergat cu credinţă. Aceasta va face încontinuu locuri libere care trebuie să fie ocupate. Dar o astfel de ocupare a locurilor libere nu necesită o nouă Chemare, ci doar o permisiune ca unul să intre când altul iese.

Gândul nostru este că un mare număr care s-au consacrat înainte de 1881 n-au reuşit să „facă bine”. Gândul nostru este că sunteţi încă în timpul când să vă consacraţi, având toate motivele să speraţi că vă puteţi întări chemarea şi alegerea prin credincioşie zeloasă în sacrificarea intereselor pământeşti în favoarea celor Cereşti.

În orice caz, cel mai înţelept lucru pentru oricare dintre noi ar fi să ne predăm în întregime Domnului, imediat ce ne dăm seama de imperfecţiunea noastră şi de îndestularea Domnului. Noi trebuie să fim bucuroşi a-L avea pe El ca Îngrijitorul nostru, indiferent ce răsplată ne va da. Trebuie să fim siguri că un Împărat atât de mare şi atât de generos ca Dumnezeu va da daruri bune tuturor celor ce sunt ai Lui. Cu alte cuvinte, după ce Turma Mică va fi completă, Domnul va fi bucuros să binecuvânteze într-un alt mod şi pe alţii care au spiritul ascultării şi al sacrificiului.