Vol. 17, Septembrie-Octombrie 2010, Nr. 6 

CELE ZECE PORUNCI ALE LUI DUMNEZEU

03707″> Exod 20:1-11

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată cugetarea ta.” 03708″> Luca 10:27

R 5286 W. T. 1 august 1913 (pag. 234-235)

Legământul lui Dumnezeu cu Israel la Mt. Sinai a fost că dacă ei vor respecta în mod perfect Decalogul — Cele Zece Porunci —  vor demonstra că erau oameni perfecţi, vrednici de viaţă veşnică. Atunci era posibil să ajungă la binecuvântarea principală sub Legământul Avraamic — să devină Sămânţa spirituală a lui Avraam, prin care Dumnezeu promisese că va binecuvânta lumea.

Sf. Pavel reprezintă spiritul celor mai vrednici dintre evrei, care erau nerăbdători să facă voia lui Dumnezeu şi să obţină binecuvântarea, prin aceea că striga în neliniştea sufletului: O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa de acest trup de moarte?” Mintea lor era în mod sigur vie faţă de promisiuni şi perspective, dar trupul lor era imperfect, corupt prin cădere — asemenea tuturor celorlalţi oameni. Nu faceţi ceea ce aţi voi.” Gal. 5:17.

Cei care studiază Biblia privesc cu uimire la simplitatea Decalogului, şi la început se întreabă care din aspectele lui n-au fost în stare evreii şi alţii să le împlinească pe deplin, satisfăcător. Toată chestiunea pare într-adevăr foarte simplă, aşa cum li s-a părut şi evreilor, până când ne dăm seama că minunata Lege a lui Dumnezeu, reprezentată prin cele zece Porunci, are o adâncime a sensului care nu se vede la suprafaţă.

Lungimile, lăţimile, înălţimile şi adâncimile sensului acestei Legi se pare că n-au fost văzute de nimeni până când Isus a înălţat legea şi a făcut-o minunată”. El spune că ura împotriva unui frate este o crimă incipientă şi că dorinţa adulteră în inimă este o încălcare a celei de-a şaptea porunci. Aceasta aruncă o lumină nouă asupra întregii chestiuni şi ne explică de ce nimeni dintre evrei sau neamuri n-a fost în stare să ţină această Lege, cu excepţia lui Isus, de la căderea lui Adam.

Marele Învăţător explică de asemenea că prima tablă a Legii, care se referă la datoriile omului faţă de Creatorul său, înseamnă mai mult decât doar evitarea închinării la chipuri şi a jurământului profan. Înseamnă că adevăratul Dumnezeu va fi recunoscut şi va fi pe primul loc în inima omului. Înseamnă Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată cugetarea ta”. Orice împărţire a inimii, a puterii, a minţii sau a sufletului încalcă această poruncă.

LEGEA ORIGINARĂ A LUI DUMNEZEU PENTRU OM

Legea lui Dumnezeu pentru om n-a fost dată iniţial la Muntele Sinai. De fapt, declaraţia Legii de la Muntele Sinai n-a fost dată omenirii în general, ci numai naţiunii iudee — ca o declaraţie a condiţiilor prin care ei puteau deveni Preoţime împărătească a lui Dumnezeu pentru binecuvântarea tuturor neamurilor.

Legea originară a lui Dumnezeu pentru om a fost dată în Eden, când a fost creat omul. Legea lui Dumnezeu a fost scrisă în inima lui Adam, în sensul că el a fost creat în chipul divin — cu atributele minţii şi inimii pe deplin în acord cu Creatorul său. El a iubit dreptatea şi ar fi urât nelegiuirea dacă ar fi fost ceva de urât. Dar până la acel timp n-a fost nimic de urât.

Ne mirăm de schimbarea care a survenit, prin care copiii lui Adam nu sunt în chipul lui Dumnezeu şi nu iubesc dreptatea, ci dimpotrivă, iubesc păcatul. După cum declară profetul: Se rătăceasc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor”. El ne spune unde a survenit schimbarea, zicând: Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a conceput mama mea”. Psalmii 51:5.

După căderea omului, degenerarea a progresat atât de rapid încât primul fiu născut al lui Adam, Cain, a devenit ucigaş. Fără îndoială supărarea mamei Eva în pierderea din Eden, şi în lupta cu spinii şi pălămida pământului sub blestem, i-a amărât mintea, trezind mânie şi resentimente, care l-au marcat pe copilul ei. De atunci până acum cursul a fost coborâtor în general, ocazional cu câte un copil mai bun din naştere, mai puţin grav marcat de păcat — mai puţin depravat. Totuşi Scripturile ne informează că nimeni nu este drept, nici unul măcar”.

SPERANŢĂ DE VIITOR

Experienţele întregii rase timp de şase mii de ani nu ne permit să aşteptăm ca cineva să se poată lăuda înaintea lui Dumnezeu în baza condiţiilor de perfecţiune umană şi a capacităţii şi bunăvoinţei de a ţine Legea divină. Numai Isus a ţinut acea Lege, şi El pentru că viaţa Lui nu s-a tras de la Adam — pentru că viaţa Lui a fost direct de la Tatăl. El a devenit om prin schimbare de natură. Pentru că a fost astfel conceput în mod miraculos, El a fost sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi”.

Dumnezeu refuză să dea viaţă veşnică altcuiva în afară de cei perfecţi, care vor ţine legea Sa în mod perfect şi cu bucurie. Ce speranţă există deci pentru rasa noastră? Există o singură speranţă pentru lume în general şi o altă speranţă, diferită pentru Biserica lui Cristos, instituită la Cincizecime. Speranţa pentru lume este că Dumnezeu la timpul Său cuvenit va stabili Împărăţia Mesianică. Aceasta va fi o Împărăţie dreaptă, conducătorii şi judecătorii ei fiind Preoţimea împărătească.

Această Împărăţie Mesianică va începe prin detronarea prinţului acestei lumi şi legarea lui pentru o mie de ani. Grabnic nelegiuirile pământului vor fi înlăturate şi va începe conducerea toiagului de fier”. Tot ceea ce va fi opus dreptăţii va fi zdrobit în bucăţi. În loc de întuneric, ignoranţă, superstiţie, îndoială şi frică, va veni lumina cunoştinţei gloriei lui Dumnezeu. Curând aceasta va umple întreg pământul. Sub influenţa ei, tot ce este păcătos va fi descurajat prin pedepse, şi tot ce este drept va fi încurajat prin răsplăţile binecuvântării. Judecăţile Domnului vor fi pretutindeni pe pământ şi locuitorii lumii vor învăţa dreptatea. Isa. 26:9.

 Drept rezultat, în scurt timp, orice genunchi se va pleca înaintea lui Dumnezeu şi orice limbă Îi va mărturisi lauda. Dar toţi cei răzvrătiţi cu voia, iubitori ai păcatului, vor fi distruşi în Moartea a Doua — distrugere veşnică”. Sub acea administrare, lumea va ajunge din nou la starea perfecţiunii umane de la care a căzut Adam. Privilegiul de întoarcere astfel la chipul lui Dumnezeu, cu Legea Sa rescrisă în inimile lor, a fost asigurat pentru toţi prin sacrificiul de pe Calvar. Isus Cristos, prin harul lui Dumnezeu, a gustat moartea pentru toţi.” Evrei 2:9.

Aceştia toţi, fiind perfecţi din nou aşa cum a fost Adam la început, plus experienţele cu binele şi cu răul câştigate în timpul celor şapte mii de ani, când în final fiind aprobaţi de Dumnezeu vor avea viaţă veşnică, nu vor fi nici în cel mai mic pericol de a alege iarăşi în mod greşit păcatul ca drumul spre fericire.

Biserica Şi legea

Biserica lui Cristos este aleasă din omenire, care s-a născut în păcat. Membrii ei nu sunt puşi sub Legea de la Sinai în sensul de a li se cere s-o ţină în mod perfect pentru a primi viaţă veşnică. Nu sunteţi sub lege, ci sub har” (Rom. 6:14). Cu toate acestea, Legea este foarte preţioasă pentru Biserică; pentru că, privind spiritul ei, ea vede ce ar trebui să fie dacă ar fi perfectă, vede pentru ce trebuie să se străduiască cât mai mult posibil, vede cât de departe de perfecţiune este ea în carne, şi vede, în plus, cum harul Domnului Isus Cristos acoperă imperfecţiunile ei trupeşti. Atât de deplin sunt adevărate toate aceasta, încât apostolul declară că dreptatea (importanţa adevărată sau spiritul) Legii se împlineşte în noi, care umblăm nu după trup, ci după spirit. Rom. 8:4.

Cu alte cuvinte, aceştia care şi-au consacrat viaţa pentru a-L urma pe Isus, sacrificându-şi toate drepturile pământeşti pentru a face voia lui Dumnezeu, fac mai mult decât ar putea cere Legea. Legea nu cerea cuiva să-şi dea viaţa pentru altul, ci numai să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi. Prin urmare, Cristos şi Biserica, mergând pe calea îngustă a sacrificiului, împlinesc cerinţele spiritului Legii, şi mai mult, chiar dacă în carnea Bisericii, din cauza slăbiciunii moştenite, nu există perfecţiune. Aceştia sacrificându-şi natura umană, sunt trataţi de către Dumnezeu ca Noi Creaturi şi sunt judecaţi, nu după trup, ci după spirit — conform intenţiilor inimii lor.